221 matches
-
umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de o coloană a templului. Lacrimile îi brăzdau obrajii grași, plini de vinișoare roșii. Listarius lăsă jos coșul și scoase din el o bucată de pâine cu măsline. Vitellius i-o smulse din mână și începu să mănânce, fără să se oprească din plâns. — Liniștește-te, zise din nou Flavius Sabinus. Deși glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
panicat al gurii, nu-l poți controla) să fii fotografiată. Declinul trupului, ăsta-i motivul. Trupul ofilit ca o plantă opărită. Sînii prea grei, gleznele îngroșate, suplețea pierdută a liniei spatelui. Alunița de pe vîrful nasului a dispărut; garoafa de pe piept (vinișoarele alcătuind o garoafă creață) s-a accentuat. Nu m-am străduit să-mi țin tinerețea pe loc. Pe Faust nu-l iubesc. Nici nu mă deranjează cînd femeia de treizeci de ani îmi oferă locul în tramvai, dar așa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Ea era Înaltă, brună, cu părul ei negru magnific ce-i cădea În cosițe peste umeri; nasul ei era grec, ochii arzători, sprâncenele Înalte și admirabil arcuite, pielea sa era strălucitoare și catifelat-aurie, ea era subțire și fină, se vedeau vinișoare albăstrii șerpuind pe acest gât brun și purpuriu. Adăugați la aceasta puful fin ce Înnegrea buza sa superioară și dădea figurii sale o expresie rea și energică, astfel că În fața ei păleau toate frumusețile blonde ș...ț. Ea vorbea aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Întâlnesc și să n-o mai recunosc; să fiu obligat să-i schimb trăsăturile feței; acea paloare de hârtie a tenului fin, prea fin pentru aerul tare al câmpiei din cotul acela al Oltului, o pieliță subțire transparentă: se conturau vinișoarele albăstrii, pulsând la tâmple, când afluxul de sânge sporea spontan; nu avea acea piele sănătoasă, arsă de vânt și soare, a celorlalte colege din clasă; nici acea carne bătucită de muncă și mișcare, uscată, stoarsă de grăsimile acumulate de prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o făcea dinadins, să priceapă toată lumea; se uita doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi; vinișoarele albastre de la tâmple Îi tremurau vizibil, se bâlbâia ușor; a inventat o privire a ei când voia să mă cheme aproape (atunci, privea altfel spre mine; eu simțeam această nouă nuanță, fiindcă nu făceam altceva decât să pândesc acest semnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în extaz, păstrând doar o eșarfă peste coapse, dar uitând, în culmea admirației, să-și acopere sânii. Nu scrie ? întrebă Fandarac, cu aerul că nu-și mai pusese problema asta până acum. Sub lumina lunii, bronzul părea ca nou, fără vinișoarele verzui de cocleală cu care cavalerul din castel îl obișnuise. — O fi murit ? întrebă Petrache, ca și cum răspunsul la întrebarea lui Fandarac nu putea fi decât negativ. — Lumea asta nu e destul de largă încât să încapă, în același timp, și omul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai pe doctorul fără de arginți. El ce spune ? — Nimic. Dă cu banul... Și banul ce spune ? — Când așa, când așa... Efrem clătină din cap. — Atunci așa o fi... Îi făcu fetei semn să se apropie : Te uiți la peretele ăsta ? Vinișoarelor din perete le spunem crăpă turi. Peste o săptămână vin să văruiască. Gata cu vinișoarele. Altă dată, așteptăm cu anii. Așa și la om. Uneori fisurile se acoperă cu o tencuială nouă, alteori nu. Sau văruim, dar dedesubt rămâne tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spune ? — Când așa, când așa... Efrem clătină din cap. — Atunci așa o fi... Îi făcu fetei semn să se apropie : Te uiți la peretele ăsta ? Vinișoarelor din perete le spunem crăpă turi. Peste o săptămână vin să văruiască. Gata cu vinișoarele. Altă dată, așteptăm cu anii. Așa și la om. Uneori fisurile se acoperă cu o tencuială nouă, alteori nu. Sau văruim, dar dedesubt rămâne tot coșcovit. Cosmina continuă să privească radiografia. Apoi, dintr-odată, se întoarse spre el. Efrem își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă i se umplea de nisip. Când loviturile conteniră, lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru totdeauna. Nu-și amintea de tatăl lui dispărut decât prin vocea lovind în pereții odăii lui primitoare, strivind ochii vorbitori, ca niște bulbi de lalea sub tocul cizmei. El căpăta înfățișări
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele din obraz. Iar sângele, căznindu- se prin strâmtorile acelui obraz lipit de oase, se bulucea către nas, spărgându-se în vinișoare roșii, spre capătul bont. Hainele îi erau mototolite, dar se vedea că se străduise să se îmbrace cât mai curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită pe nerăsuflate, de sângele năvalnic pe care vinișoarele subțiri nu puteau să-l încapă. Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului, concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Copacul o călăuzi, astfel, către straturile freatice, legând-o de celelalte rădăcini. Rada se desprinse cu părere de rău, se aplecă și luă piatra, privind-o în bătaia lunii. La început galbenă, translucidă, încetul cu încetul piatra se împânzi de vinișoare roșii. Privi fascinată cum, după mult timp, lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rău, se aplecă și luă piatra, privind-o în bătaia lunii. La început galbenă, translucidă, încetul cu încetul piatra se împânzi de vinișoare roșii. Privi fascinată cum, după mult timp, lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau destulă putere să treacă prin el și țuica nu se brăzdă cu vinișoare de sânge. Alcoolurile ei tari
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau destulă putere să treacă prin el și țuica nu se brăzdă cu vinișoare de sânge. Alcoolurile ei tari veneau mai ales din oasele morților și la ele trebuiau să se întoarcă. Copacii comunică între ei, rădăcinile se leagă de alte rădăcini și, astfel, fiecare își poate căuta morții săi. Rada aplecă sticla și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
El clămpăni de câteva ori din buze, apoi declară ritos : — Vreau să joc la loz în plic ! — De ce ? întrebă Jenică. Bătrânul își îndesă obrazul în spațiul îngust al ferestruicii. Atunci Jenică văzu că are nasul spart în tot felul de vinișoare roșii, ca un biftec făcut cocoloș și lipit la întâmplare pe față. Irigațiile nasului păreau direct proporționale cu profunzimea gândurilor, căci în clipa următoare nasul îi deveni de-a dreptul stacojiu, iar bătrânul, după câteva sforțări în gol ale buzelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
între mai mulți bolnavi. Ședea pe o bancă de grădină, la umbră, într-un colț retras, fără să se amestece în forfoteala sgomotoasă a celorlalți. Era slăbit, palid, neras, fața-i exprima o plictiseală de om necăjit. Ochiii erau cu vinișoare congestionate, făcea impresia că atunci abia se sculase din somn. Fără cravată la cămașa-i de noapte cu cerculețe și bibiluri de arniciu roșu; învelit - mai mult aruncat pe el - într-un halat lung de chembrică vineție vărgată, la fel
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și "frâul limbii"), se lăsa să curgă cât mai mult sânge, iar gălbinarea dispărea (!). În Basarabia, bolnavului de gălbinare i se lua sânge de pe frunte, dintre sprâncene, prin tăiere cu briciul, În formă de cruce, de sub limbă sau dintr-o vinișoară de sub buză, de la urechi sau din vârful nasului (!?). Ceaiuri din rădăcină de dud alb, din floarea cornului, crini galbeni, dumbăț, gălbenele, flori de gălbinare, de lumânărică, din fructe de măceșe, rădăcini de măcriș, din nalbă mare, pătlagină, părul caprei, Poala
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
și tăbăcărie în Franța, actor ambulant, Aureliu Cornea promitea să fie un fel de Maxim Gorki al nostru. Spiritul său de observație se coboară sub conturul general al lucrurilor, pentru a mări disproporționat amănuntul. Mișcarea sufletească e dedusă din însîngerarea "vinișoarelor" ochilor, din scurta furtună a perilor de pe obraz, din deplasarea mută a mușchilor faciali. În acest fel realismul se adâncește, sub proporția normală a verosimilului, până la fantastic și suprarealist. Saraha este expunerea unei lupte între două forțe: prudența cărturăresei Saraha
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Vecchio. Asupra acestui "tablou", pe care și Eminescu îl admira, i se opriseră și ei ochii, deoarece se vedea în el "ca într-o oglindă": "peste albeața chihlimbarie a feței se așează o umbră viorie; se distinge rețeaua fină a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urmă pe asta! Am să văd...” și un bărbat în haină de Moș Crăciun, bunicul meu Fiodor, arestat în noaptea de Anul Nou, și satul calcinat al tatălui meu, și brațele subțiri ale tinerei mele iubite - brațe de copil, cu vinișoare albăstrui, și crupa ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]