291 matches
-
nepro fesionist sau, dimpotrivă, fascinant, deși ireal. În [Archaeus], cafeneaua se confundă cu anticamera ei: fără vioară și violonist, totuși cântecul viorii abia aici atinge virtuozitatea. Vom putea remarca două serii intratextuale explicite paralele: prima conține preludiul imagistic-echivoc al cântecului viorii, iar a doua serie este cea care desfășoară principalul fir intratextual cel violonistic. La rândul lui, acest paralelism intratextual pregătește alegoria intertextualității: vioara. (H4a) Era noapte și ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte și noroioase ce trec prin noianul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că, împreună, albastru și neculorile reprezintă aproape trei sferturi din totalul culorilor (75,37%) în operă și puțin peste jumătate (58,62%) în textul variantei. După acest grup, urmează culorile: roșu-galben-verde-roș-vioriu-cenușiu-roz în hipertext și galben-curcubeu-verde-roș-cenu șiu-roz în hipotext. Roșu și vioriu particularizează tablourile nuvelei. Din "rocvaiv"-ul ce colora edenul din vis în hipotext, a rămas doar vioriu în operă. Roșu este o prezență cromatică nouă și pregnantă în hipertext și se îndepărtează de roș și roz prin diferențe de nuanță
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
puțin peste jumătate (58,62%) în textul variantei. După acest grup, urmează culorile: roșu-galben-verde-roș-vioriu-cenușiu-roz în hipertext și galben-curcubeu-verde-roș-cenu șiu-roz în hipotext. Roșu și vioriu particularizează tablourile nuvelei. Din "rocvaiv"-ul ce colora edenul din vis în hipotext, a rămas doar vioriu în operă. Roșu este o prezență cromatică nouă și pregnantă în hipertext și se îndepărtează de roș și roz prin diferențe de nuanță nu doar sub aspectul intensității pigmentului, cât mai ales ca atmosferă și forță de simbolizare. Roz exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ale cărei simțuri poartă amprenta unei inocențe primitive. Ea simbolizează feminitatea sublimă sub al cărei chip inocent se ascunde senzualitatea: „Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici . Părul ei blond
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei . Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
constitui un semn universal, cel al Naturii: peisajul este semnul cultural al Naturii". Putem probabil considera un exemplu homeric de acest tip ca fiind prototipul toposului: (4) Iar cînd sosi aproape de ostrovul 75 Cel depărtat, se repezi din apa Cea viorie pe uscat și merse La peștera cea mare, unde zîna Sălășuia, și o găsi în casă. Jăratic mare-ardea în vatră. Lemne 80 De chedru și de tuia ce se taie Ușor, în vatră-arzînd, mireasmă dulce Împrăștiau departe-n tot ostrovul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Și vezi deasupra lor, fibrișoarele subțiri, înflorite, veșnic zbuciumate, ale parasinului purpuriu care își revarsă în valuri antenele aproape galbene, piramide albe de nourică de cîmp și de apă, coama verde a secărelei, penajul destrămat al păiușului numit spicul-vîntului, nădejdile viorii cu care se încunună primele vise și care se desprind pe fundalul cenușiu al inului, cînd lumina strălucește în jurul firelor lui înflorite. Și, ceva mai sus, cîțiva trandafiri de Bengal, presărați printre dantelele răsfirate ale morcovului sălbatic, penele bumbăcăriței, zulufii
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
isvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scut argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuer Din fluer. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care roză strălucește, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei dulci lumine, Rar și diafan țesute de painjeni de smarald. {EminescuOpIV 127} Pe când greeri, ca orlogii, răgușit prin iarbă sună, De pe-un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu, Și cât ține podul mândru, printre pînza-i diafană, Luna râul îl ajunge și oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie strălucește vioriu. Peste podul cel ușure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
roze tăinuită oglindire, Și din curtea argintie zorile rîzînde ies; Haine verzi și transparente coprind membrele rozalbe Și în lac ele aruncă roze cu mânuțe albe, Netezind a lor sprâncene, dând din frunte părul des. Într-o dulce și umbroasă, viorie atmosferă, Se ridică dintre lunce, cu-a ei cupole de ceară Închegate ca din umbră verde și argint topit, Transparănd prin diamantoasă fină de paingăn pânză, Monastirea alb-a lunei ce prin lumi va să s-ascunză, Cu coloane-nconjurate de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai departe". {EminescuOpIV 177} 1873-1875 {EminescuOpIV 178} {EminescuOpIV 179} DACĂ TRECI RÎUL SELENEI... Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă-adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spînzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci Plini de faguri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă - În negru, gură-dulce frumos o să-ți mai șadă! De vrei să-mi placi tu mie, auzi? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia ușor, Un sân curat ca ceara, obrazul zâmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpând, Nemărginit de gingaș, nemărginit de blând. Când îmbli a ta haină de tine se lipește, Ci gingaș-mlădioasă tu râzi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adînc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane - 140În funduri visează a lumei icoane. Și unde-n dumbravă-i săpată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de abnegațiune. Cel puțin 90 din 100 sunt flori istorice iară nu adevăruri. Și când strănepoții vor citi odată despre luptele naționale, reflectate nu în lumina nouă a teoriei, care o preface într-o luptă de interese, ci în lumina viorie a simțământului, cu toată bogăția de colori, de pasiune, de înamorare specifică în fetișurile naționalismului - citirea acestor fapte va face asupra lor impresia romantică care asupra noastră o face răzbelul cruciaților și cavalerismul de-atuncea. Cumcă în fond este sâmburele
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
drojdii prostiri hoștină 2259 bărbăcari [sg. ] pantofar tabietul 2260 rădăcini 2270 sămînceri 2275B Moșie - oraș 2276A puroi protoplasmă 2280 Pardon ușa 2284 pămătuf 2287 glasul 2289 telegari 2291 Propunere Stele Gărgăriță [ADJECTIVE] 2254 discursiv 2257 prepuielnic 113 {EminescuOpXV 114} 2259 viorie 2276B sfărimicios 2284 luminos [VERBE] 2254 probez tem 2257 discrie * 2259 semna 2260 inibridi * 2267 a urni 2269 a se obrinti 2276B îmblă 2278 Prinde 2289 P Protestez [MIXTE] 2254 zălog, praznic, atlaz, orz, iezer 2259 adorez zugrav 2261 subțietate
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
primul punct, în reproducerea fidelă, cu toate finețele ei, a lucrurilor, fantazia oamenilor copți este mai credincioasă - pentru cei tineri toate acestea se prezintă sub o coloare sau prea obscură, vasă[zică] conturele se pierd în întuneric, sau prea vie, viorie sau roză, și conturele se confundă în lumină. Această calitate de a vedea totul într-un fel de negură face că poeziile junilor sunt atât de pline de abstracțiuni, într-un timp în care abstracțiunile pentru ei sunt încă atât
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea în văzduhul vioriu al înserării. După ce se sătură și bău cu plăcere din apa proaspătă a izvorului, Iahuben se sculă vrând să strângă cortul. Dacă la început lăsa această îndeletnicire numai în seama lui Auta, care era sclav, mai târziu, fie de urât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acelei uși se ivi cineva... Un zeu? Avea o înfățișare aproape omenească: pielea era argintie și vălurită uimitor de frumos, două mâini, două picioare, umeri, cap... un cap rotund ca un glob de sticlă, de culoarea amurgului din Țara Nisipurilor, vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
groasă, însă avea aceeași culoare. Ființa străină care-i ajungea sclavului numai până la umăr avea nu cap de cleștar, cum povestise țăranul, ci un cap omenesc închis într-un glob de sticlă, sau din altceva ca sticla, de culoare palid viorie. În creștetul acelui glob era înfiptă o săgeată subțire, argintie. Auta se uită la fața ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umilință robia, îi fu rușine că e rob. Bătrânul îi făcu semn să se așeze, și Auta se așeză. Apoi, văzîndu-l în jilț, lângă sine, îl măsură câteva clipe cu o privire ciudată care poate părea așa și din pricina culorii viorii a globului, și îi porunci cu glas uscat: - Dacă ai învățat să vorbești cu ei, tălmăcește întocmai ce vor spune. Unul dintre străini, cel cu păr mai bogat și care părea să fie fată, dădu să se ridice și se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai spune despre asta nimic. Lasă-i, dacă nu înțeleg. Să mergem de-aici! Preoții le zâmbiră străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei trei intrară în odăița unde trebuia să li se scoată globurile viorii. Când rămase cu capul liber, în aerul împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu vor. Învață numai tu de la ei tot ce poți învăța. Dormiră un somn scurt și adânc. Iar dimineața începură să se pregătească de plecare. Doi dintre străini ieșiră din turnul lor, din luntrea lor argintie. Cu toții aveau, sub globurile viorii, ochii acoperiți cu sticle rotunde și negre. - De ce își ascund ochii? întrebă Tefnaht. Ca să nu ghicim ce gândesc despre noi? - Nu, stăpâne, răspunse Auta. Soarele nostru e prea tare pentru ei. Acolo, în planeta lor, soarele acesta luminează mai slab
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adevărate. Privind rotirea uimitor de iute a văpăilor, Auta nu băgă de seamă că se lăsaseră pe pământ decât când rotirea de sus se opri și văpăile nu mai țâșniră. Cei patru inși ieșiră din luntre. În lumina soarelui, globurile viorii ale străinilor și îmbrăcămintea lor argintie se revărsau în mii de ape. Pământeanul se miră văzîndu-i că acum se mișcau mai ușor, și află că-și puseseră pe trup cingători cu anumite raze, pentru astfel de împrejurări. S-ar fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nevoit să-i răspundă și mintea lui nu găsea nici o minciună potrivită. Zise într-o doară: - Astea sunt podoabele lor, nu sunt capete. Cum își pun unii pene în păr, aceștia își împodobesc capetele cu astfel de ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]