2,833 matches
-
gândirea participativă”. Cu alte cuvinte, ca și în cazul lui Faulkner, asistăm la o contradicție între un demers aparent științific, între un conținut „tradițional” (cartea de față ar aparține „criticii universitare”, în fond) și o formă care alunecă spre inefabil, visare teoretică și rescriere critică a operei. Este adevărat, Mircea Mihăieș sesizează nenumăratele defecte, incongruen- țele, punctele slabe ale operelor faulkneriene, pe de altă parte, inventariază o gamă foarte largă de opinii critice consacrate, adesea divergente, analizează și compară, este prin
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
pierzându-se în „probleme de detaliu”. Cred că acesta ar fi și viciul monografiei lui Mircea Mihăieș. Culmea este că optând pentru o abordare structuralistă și propunându-ș i să ordoneze haosul faulknerian într-un „cosmos”, Sorin Alexandrescu propune el însuși „visarea leneșă în marginea” textului, „gustarea” lui, care va plasa criticul în postura unui „lector inocent” - condiție pentru originalitatea actului critic. Miza lui Mircea Mihăieș este cumva la antipod: privirea sa e retrospectivă, interogativă, de-structurantă întro anume măsură, efortul său nu
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
e o scriere care nu depășește cu mult granițele realismului victorian. Punerea accentului pe analiza psihologică și poeticitate indică, totuși, existența intențiilor reformatoare. Finalul cărții - respectiv al ultimei secvențe a volumului, povestirea Cei morți - sugerează pătrunderea într-un mediu al visării și neantului, descriind scufundarea întregii Irlande sub zăpadă, deși în Irlanda zăpada aproape că nu cade niciodată: „Da, aveau dreptate ziarele: zăpada acoperise toată Irlanda. Cădea pretutindeni în câmpiile mohorâte din centru și pe dealurile despădurite, cădea ușor pe Mlaștina
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
ochii și încerc să-mi închipui că nu sunt nevoită să o fac. Cine știe? Poate, într-o zi, vom rămâne împreună aici. Pentru totdeauna. Maria IV. Telefonul sună brusc, un sunet strident, metalic, ce reușește să mă smulgă din visare. Răspund mecanic. - Alo! - Eva, la telefon. Te-am sunat să-ți spun că mama e în spital. - Maria, în spital? Ce s-a întâmplat? E bine? - Da, acum e mai bine, dar am tras o sperietură zdravănă. Poți să o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nevoie. Picăturile de apă s-au transformat treptat în fulgi mari, albi și pufoși. Renunț la umbrelă, îmi ridic gulerul paltonului și mă îndrept cu pași înceți, către poartă. Nu mai e nimeni în jur și liniștea mă îndeamnă la visare. - Așteptați! Ați pierdut asta. Mă întorc. În spatele meu, o fetiță blondă, cu părul împletit strâns în codițe, îmi întinde o eșarfă albastră. - E a dvs, nu-i așa? V-a căzut din buzunar. - Da, e a mea... Mulțumesc. O privesc
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
devreme. Dar nici nu așteaptă pe nimeni, pentru că nu, nu crede în Moș Crăciun. N-o să piardă nimic, nu vine nimeni, n-o să piardă nimic, n-o să... Poc! Ce-a fost asta? Un zgomot scurt, plin, l-a smuls din visare. Când s-a făcut dimineață? Pătura a alunecat pe podea. Se apleacă să o ridice. Lângă fotoliu, o ...gutuie. Mare, parfumată, galbenă ca soarele în miez de vară.. Sorbindu-i aroma, o duce la buze, ca într-un sărut și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
sunt zugrăvite deloc, plăcerea crudă nu are portret, este manifestarea biciuitoare a simțurilor și atât. Manuela devine astfel reflectorul celorlalți trecători de pe stradă, apariția femeilor ce coboară dintr-un automobil luxos, cu blănuri după ultima modă, îi inhibă starea de visare și spontan devine prea lucidă și în fața unui “belșug insolent” se declanșează frustările vestimentare, dar totul trece repede și ea se întoarce la starea perpetuă de închipuire. Frica ei o transferă celorlalți, ea nu se poate imagina pe sine călcată
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fel ca și sufletul său labil, o imagine nedefinibilă. Actul descrierii nu are rolul de a recunoaște sau de a defini, ci de a ambiguiza, lăsând căutarea deschisă. Sentimentul de gelozie nutrit față de domnișoara Steriad o trezește pe Manuela din visarea permanentă, doar acum știe exact ce simte: “Manuelei îi era antipatică)Manuela nu știa niciodată culoarea ochilor nimănui, dar văzu pe aceștia, pentru că o fixau drept într-ai ei cu scânteile acelea pigmentate cu auriu și negru”. Dar cu toată
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ei. Este posibil ca mitul androginului să se regăsească în gândurile femeii care trăiește dincolo de realitatea primă, realitatea de gradul II, realitatea instinctelor înfrânate. ȘARPELE VERDE În structura eroinei, alături de iubire, gelozia este sentimentul ce o trezește pe Manuela din visare, depășind primul traseu al labirintului existențial. Metaforă a geloziei cu vechi rezonanțe, șarpele se strecoară pe nesimțite și ajunge la punctul vulnerabil, unde atacă victima. Gelozia iese la iveală când Manuela contemplă chipul femeii marmoreene, cu părul negru și lung
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ploaia este ecoul trăirilor Manuelei, în directă concordanță cu starea ei sufletească, natura caută armonia liniștită a împerecherii lor, cu un acompaniament lung și egal al căderii regulate de apă, lung și egal ca o iubire eternă. Ploaia este pretextul visării, Ea, ba traiește exaltarea cuplului înfiorat de amor, ba își dorește o viață “obicinuită, cu gesture familiare, văzându-se lucrând la masa la care altul citește, “o mică corabie de fericire, simplă, umilă și pacinică”. Logodnicul și întâlnirea cu el
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
o serie de observații marginale. Astfel, încrederea se clădește treptat, în urma acumulării gesturilor de intimitate totală, de absorbție a ființei celuilalt la nivel de senzație, dorință, gând. Intimitate senzuală și intimitate în interiorul aceluiași vis. Mai mult, sincronizare în gîndire și visare, exprimată în replici de genul „mi-ai luat vorba din gură” ori „gând la gând cu bucurie”. „Vorba o poți lua și cu un sărut; într-o îmbrățișare se întâlnesc gând cu gând... ” - notează P.H.L., dând o turnură lirică participării
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-și face timp prea mult ca să viseze. Responsabilitatea de mamă o absoarbe aproape cu totul. Revederile lor devin „evenimente”, întâmplări înscrise într-un calendar secret, cu o frecvență imprevizibilă. Săptămâni, uneori chiar luni (!) trec fără a trăi acele ore de visare în doi sau, cum mai glumește Domnul R., „ore de navigare sub tropic”, duși de alizeul fierbinte scăpat din „tolba lui Eros” (nu a lui Eol, zeul furtunilor!). Transcriind expresii ori fraze puse pe hârtie de P.H.L. acum vreo 50
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
piatră și privi mai multă vreme dungile de sînge ale amurgului. De acolo putea vedea bine și tractorul, unde știa precis că este Vlad... I se păru chiar că-l zărește lîngă tractorist. Stătu cîtva timp într-o stare de visare dulce, pînă ce primele umbre ale serii începură să-și caute adăpost prin ramurile copacilor. Îl zări pe Vlad desprinzîndu-se de tractor și apropiindu-se de șosea cu pași repezi. Era îmbrăcat într-o salopetă pătată toată de ulei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
abolit: un lucru atât de fragil și spumos, cvasimuzical, dantela, fluturând la o fereastră, devine o metaforă a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
desert. Mama nu credea în mâncarea de bolnavi și-n virtuțile ceaiului de mușețel. Slavă Domnului. — O să am o rugăminte la tine, Alex. Coc sever. Încruntătura dintr-odată lipsită de eleganță. Ochii afundați în orbite, în sfârșit neorbiți de atâta visare. Căldura din spatele lor. Eu din nou mic, Alex cel din cadă, cu mâna de Triton suveran întinsă peste o flotă în derivă. David la orizont. Dureros, David la orizont. — Te rog mult să nu semeni cu mine. 30. Isabel Isabel
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nimic. — Cineva care să te aștepte. Oameni care să se bucure când te văd... nu? — Nu. Inima lui Evgheni bate repede, repede, repede, re pede, secret și repede, repede, repede și secret și, tocmai când Ivan se cufundă iar în visarea lui cenușie și tulbure, ca un lac plin de mâl... — ...îi pierzi. Întotdeauna. Îi pierzi. Ivan întoarce spre el o privire adâncă și clară. O clipă, doar o clipă, ochii cercetează chipul unui bătrân foarte singur, după care valetul de pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
descărnați cu pocnet și și-a sprijinit în ei bărbia, lăsând sunetul să se apropie, să intre în lumea ei de-acum ferită de dureri, ferită de neprevăzut și să răvășească din nou ceea ce de-abia se cumințise într-o visare molcomă. Se auzea un zgomot ca de apă. 52. împreună Și iar noi doi. Și iar. Spune-mi. Ce anume? Cum e mai departe. Unde, la mine în poveste? Păi, pe-a mea o știu. Ce spiritual sunteți... Întotdeauna. Și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
rom și o concluzie, viața e doar o chestiune de retorică... ÎN UMBRA OAMENILOR MICI Vasile Nițulescu își face intrarea pe ușile larg deschise ale Teatrului Mic. Odată cu el, peste holul mare vara suflă aer fierbinte care se sparge de visarea pompierului ascuns după un paravan. Pompierul zace privind în zare spre ușile cinematografului de vizavi, de unde într-o oră vor exploda în stradă în mii de culori tinere cu aplecare spre cultură ce ar putea să cadă la drum de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
într-o oră vor exploda în stradă în mii de culori tinere cu aplecare spre cultură ce ar putea să cadă la drum de seară, momite de o plimbare prin culise. Dar ușile grele, de lemn masiv, rămân țepene la visările pompierului și, în loc să facă loc unei povești toride, lasă să se ițească barba netunsă a actorului plictisit. În urmă, ca și când ar fi fost trasă de-o ață invizibilă, alunecă o nouă arătare deasupra căreia e înfipt un cap pleșuv, schimbul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
stradă cu gândurile departe. Își dorea atât de mult să afle cine era acel bărbat, încât nu se mai putea concentra la nimic altceva. O mașină albă mergea încet pe lângă ea. Nu observase când încetinise. Se trezise dintr-o dată din visare cu mașina aproape. S-a blocat. Picioarele nu mai reușeau să susțină greutatea corpului. În orice secundă se putea prăbuși și din cauza stării de slăbiciune pe care o avea în ultimul timp, de când nu se mai hrănea corespunzător. Nu putea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
p? durea, copil?ria ?i basmul: p?durea este cea care „?ție" s? În?eleag? „dorurile" copilului („Ale tale doruri toate / Numai eu ?tiu s? leascult"), „?ție" care este taină lui dragostea pentru universul mirific al basmului: Mie mi place visarea Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos ". (Povestea Magului c???tor În stele) De aceea Îi dezleag? „tainele" unei cunoa?teri superioare, inaccesibile celor care nu ?tiu s? p?trund? dincolo de aparen?e: „ ?i prin vuietul de valuri Prin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
unor bande de gangsteri sadici, care dădeau foc la magazinele alimentare și toți aveau motociclete uriașe, care duduiau ca tancurile În călduri și călcau lumea pe stradă, chinuiau fetele În Întunericul gangurilor, așa, fără nici un avertisment... Ea se trezea din visare și mă lua În brațe, să-i mai spun o poveste, Încă una, până când mă epuiza și mă lăsa În pace... Se ducea la altul, Îmi șoptea malițioasă... — Să nu te apuci să bei... Sigur că nu, ce ți-ai
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Gina. „Orice femeie este inteligentă și proastă,puțin absurdă,bună și rea...”(Marcelia Mihalcea). Se gândi la Agenția „Eros”. Parcă toate evenimentele s-au petrecut cu mult timp în urmă. Cu voce caldă Cadmos îl aduse la subiect din magică visare. -Te afli printre prieteni.Noi reprezentăm entitatea numită „Zamolxes”. Misiunea noastra este să salvăm spiritele benefice de pe Terra.Peste trei luni planeta va fi contaminata artificial cu viruși externi.Echilibrul între spiritele benefice și cele malefice va fi distrus.Te-
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
mătușa ei, draga de Clody... Îi seamănă atât de bine și fizic. Aceeași podoabă blondă, aceiași ochi ca floarea de in, aceiași privire caldă, aceiași voce mângâietoare... Trezește-te Petre, mi-am zis, lasă comparațiile și amintirile! Abia trezit din visări, a intrat pe ușă și Camelia, care m-a readus complet cu picioarele pe pământ. I-am dat vestea cu loja și doamna doctor a și început să se agite că n-are ce îmbrăca la concert. I-am atras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
miroase a gutui, a mere coapte, strugurii râd în soare iar pădurea parcă înnebunește de lumină și culori. "O să vorbesc cu Mihai, să vină cu Beatrice pentru două-trei zile să se odihnească aici. Sper să-i conving." Fu trezit din visare de sunetul telefonului. Auzi în receptor: Sunt la Cireșica, mănânc o înghețată. Simți cum îi fuge pământul de sub picioare și scăpă telefonul din mână. Auzi o voce, ca un clinchet de clopoței: Tată, sunt Ana. Ce-ai pățit? Nimic. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]