566 matches
-
despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că era grec, omǔ strein, dar era om bun; să punè tare pentru peminteni la domnie". Printre alți boieri înmormântați în Biserica Barnovschi sunt menționați și Maria Cantacuzino (+1676?), soția marelui vistiernic Gheorghe Ursache, și Anica Bogdan (1773-1852), soția marelui logofăt Iordache Rosetti-Roznovanu. În anul 1998, în biserică s-au efectuat o serie de săpături arheologice sub conducerea arheologului ieșean Nicolae Pușcașu, fiind descoperită, sub pardoseala din mijlocul naosului, o criptă boltită
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Biserică „Adormirea Maicii Domnului” din Ruginoasa, cunoscută și ca Biserică Domneasca din Ruginoasa, este o biserică ortodoxă din satul Ruginoasa (județul Iași). Ea a fost ctitorita în anul 1811 de marele vistiernic Săndulache Sturza. În această biserică s-au aflat până în 1944 osemintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873). Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, la numărul 1484
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
locul era arid și lipsit de apă, pe locurile unde este astăzi satul Ruginoasa. În jurul anului 1800 aici existau curțile proprietarului moșiilor - familia Sturzeștilor. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, logofătul și marele vistiernic Săndulache Sturza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reședința luxoasa pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi. De asemenea, grădinarul german Mehler avea scopul de a amenaja în jurul palatului un parc cu ălei
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
ascunse în labirinturi de verdeață și chiar un iaz înconjurat de salcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neogotic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri. În primul deceniu din secolul XIX, proprietarul moșiei Ruginoasa, marele vistiernic Săndulache Sturza, a construit un palat în stil neoclasic, ce avea să fie prefăcut mai apoi după arhitectură stilului gotic. Așa cum era obiceiul, în anul 1811, el a ridicat în spatele palatului și o biserică de conac, pe locul unde a
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
de marmură amplasată ulterior pe peretele din partea dreaptă a intrării în biserică: Pereții interiori ai bisericii și catapeteasma au fost pictați în 1818 de “zugravul” Balomir, care a încasat suma de 5000 lei. El a realizat și un portret al vistiernicului pictat pe o scândură din lemn de tei. În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat Palatul de la Ruginoasa de la Alexandru Sturdza, care îl ipotecase către Bancă Moldovei. Domnitorul a renovat palatul, inaugurându-l oficial cu
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
în secolul al XVI-lea, venind din țările baltice. La începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir citează familia Carp, în "Descriptio Moldaviae", printre principalele neamuri boierești ale Principatului Moldovei. În anul 1646 armașul Carp Lungul cumpără moșia Țibănești de la vistiernicul Enache. Aceasta este vândută 12 ani mai târziu vistiernicului Necula Manole. Prin cumpărare și moștenire, moșia trece pe la mai mulți proprietari, ajungând în 1750 în stăpânirea lui Nicolae Gherghel. În anul 1771, când Nicolae Gherghel s-a hotărât să-și
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
La începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir citează familia Carp, în "Descriptio Moldaviae", printre principalele neamuri boierești ale Principatului Moldovei. În anul 1646 armașul Carp Lungul cumpără moșia Țibănești de la vistiernicul Enache. Aceasta este vândută 12 ani mai târziu vistiernicului Necula Manole. Prin cumpărare și moștenire, moșia trece pe la mai mulți proprietari, ajungând în 1750 în stăpânirea lui Nicolae Gherghel. În anul 1771, când Nicolae Gherghel s-a hotărât să-și vândă proprietatea, marele ban Gheorghe Carp a făcut uz
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
este un palat construit în stil neogotic în anul 1816, de către vistiernicul Grigoraș Sturdza în satul Cozmești (comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași). Începând din anul 1803, moșia din satul Cozmești (comuna Stolniceni-Prăjescu) apare menționată în documente ca aparținând vistiernicului Grigoraș Sturdza. În anul 1816, acesta a construit aici, după planurile arhitectului Iosif Demesovici
Palatul Sturdza de la Cozmești () [Corola-website/Science/316518_a_317847]
-
este un palat construit în stil neogotic în anul 1816, de către vistiernicul Grigoraș Sturdza în satul Cozmești (comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași). Începând din anul 1803, moșia din satul Cozmești (comuna Stolniceni-Prăjescu) apare menționată în documente ca aparținând vistiernicului Grigoraș Sturdza. În anul 1816, acesta a construit aici, după planurile arhitectului Iosif Demesovici, un palat pe locul unor case boierești mai vechi. De-a lungul timpului, palatul a suferit mai multe modificări. Mihail Sturdza (1794-1884), viitor domn al Moldovei
Palatul Sturdza de la Cozmești () [Corola-website/Science/316518_a_317847]
-
din nou de Medveja abia în 1527-1546, care ne informează că pîrcâlabul de Hotin, pe nume Toader, avea privilegii de cumpărătură pentru cîteva părți din acest sat de la Petru Vodă Rareș. Apoi Alexandru Voievod îi întărește pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602. Deasupra ușii de intrare în
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
diplomat abil și oștean curajos care își împărțea priceperea și vremea între altar și câmpul de luptă, între meditație și negociere, între vizite canonice și misiuni diplomatice. În toamna anului 1529 a participat alături de pârcălabul Ciceului, Simeon Dracșin, și de vistiernicul Toma la asediul cetății Bistrița, fiind unul dintre cei care au negociat armistițiul din 11 octombrie cu bistrițenii. Pentru meritele câștigate în stingerea acestui conflict, se pare că a fost dăruit de Petru Rareș cu satele Bogata de Sus și
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
gospodăriei mănăstirii). La rândul său, duhovnicul era ajutat de "eclesiarh" (care avea în grijă inventarul bisericii și se îngrijea de întreținerea ei) și de "canonarh" (conducătorul ceremonialului, mai ales duminica și de sărbători). Economul avea și el mai multe ajutoare: "vistiernicul" (casierul), "chelarul" (care se ocupa cu pregătirea și supravegherea sălii de mese), "arhondarul" (responsabil cu primirea vizitatorilor), "bolnicerul" (căruia îi era încredințată bolnița în care erau îngrijiți călugării bolnavi și bătrâni) și "bibliotecarul". În cultul ortodox, mănăstirea are în centrul
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
țărănime ruinată, cu negustori și meseriași sărăciți de birurile plătite autorităților. Deși vremurile din oraș nu erau prielnice pentru afaceri, Manuc s-a prezentat personal guvernatorului și i-a oferit o sumă mare de bani, angajându-se să-i fie vistiernic lui Tersenicli-Oglu, în cazul în care i s-ar garanta libertatea schimbului de produse. Orașul Rusciuc devine astfel cel mai important centru comercial de la sud de Dunăre în drumul de la Constantinopol în Țara Românească și Transilvania, atât guvernatorul, cât și
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
de câștigat. Guvernatorul Teresenicli-Oglu intră în grațiile guvernului turc, care-l ajută în lupta împotriva lacomului Pasvant-Oglu, guvernatorul din Vidin, și a rebelilor Kirdjalii. Teresenicli-Oglu este numit ca pașă de către sultan, iar sfetnicul său Manuc Mirzaian devine prim negustor și vistiernic al provinciei. Implicat în mijlocirea relațiilor economice dintre Rusciuc și București , Manuc primește în anul 1802 rangul boieresc de "serdar", iar în anul următor pe cel de "paharnic" din partea domnitorului Constantin Ipsilanti al Țării Românești (1802-1806). Încă în primăvara anului
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
(n. 1631-1635 - d. 1703) a fost soția domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Ea a fost fiica din prima căsătorie (între 1630-1640) a Dafinei Ecaterina Jora cu Dumitru Buhuș, mare vistiernic pe timpul domniei lui Vasile Lupu. După moartea lui Dumitru Buhuș, în 1644, mama sa se va recăsători cu Marele Vornic Istratie Dabija, care va ajunge domn al Moldovei în 1661. Căsătoria Anastasiei cu Gheorghe Duca, „un grec ambițios, ridicat de
Anastasia Duca () [Corola-website/Science/332568_a_333897]
-
că „principesa [Ecaterina], circaziană prin naștere, era extraordinar de frumoasă” și foarte apreciată în întreaga Moldovă. După moartea primei sale soții, Doamna Tudosca [Tudosia] (n. 1600 - d. mai 1639, Iași), Vasile Lupu a trimis în Circazia o solie-oaste, condusă de vistiernicul Nicolae Catargie și formată din 60 de moldoveni și 150 de tătari, care să-i aducă o nouă soție. Convoiul s-a deplasat pe traseul Iași - Tighina - Galați - Silistra - Burgas - Saray (?) - Istanbul - Eskișehir - Ankara - Samsun - Erzurum - Kutaisi - Oceac [Oceakov], în
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
Se mai observă pe peretele nordic al naosului un fragment din tabloul votiv, în care apar portretele ctitorilor: domnitorul Petru Șchiopul, soția sa Maria și fiica sa Maria (cea care s-a căsătorit cu Zottu Tzigara, fost spătar și mare vistiernic). Toate personajele au aceeași înălțime, cu costume de aceeași culoare și coroane identice. În afară de tabloul votiv, se mai păstrează frescele reprezentând Sfânta Treime, un sobor de îngeri, liturghia îngerească în două tablouri pe cele patru timpane mari, heruvimi, medalioane de
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
și astăzi digul. Biserica inițială a fost construită cu cheltuiala vornicului Ion Neculce, fiind finalizată în perioada domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) și a păstoririi mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). La anul 1772, vistiernicul Vasile Neculce a scris un "pomelnic" al satului Prigoreni, copia acestuia fiind păstrată la biserica din sat și orginalul, din 1944, la Muzeul de Istorie din București. În anul 1885, biserica a fost mutată în satul Ion Neculce, fiind restaurată
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră legată cu mortar de var/nisip (o clădire cu rol
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Grigore Ureche menționează înmormântarea în biserică la 7 aprilie 1548 a hatmanului Vartic, căruia i s-a tăiat capul din porunca lui Iliaș Rareș. După cuvintele cronicarului, ""și în domniia lui, sâmbătă după
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
tătari pe vel-banul Macriu și pe vel-vistiernicul Constantin Costachi pentru a obține un ajutor de vreo 2.000-3.000 de călăreți tătari. Au acceptat să vină mai mulți tătari decât ceruse domnitorul, cam 5.000-6.000 după cum relatează Neculce, iar vistiernicul Costachi i-a așezat în apropierea Mănăstirii Aroneanu și s-a dus să-l anunțe pe voievod. În ianuarie 1717, pe o vreme foarte friguroasă, o oaste de 200 de soldați austrieci sub comanda căpitanului François (Ferencz) Ernau, originar din
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
Velicico din Câmpulung, s-a îndreptat spre Iași și a ucis pe drum pe toți străjerii puși de Mihai Racoviță. În dimineața zilei de 10 ianuarie, neștiind de incursiunea austriecilor, domnitorul coborâse din mănăstire și nu s-a întâlnit cu vistiernicul Costachi care se dusese la Cetățuia să-l anunțe de sosirea tătarilor. Intrarea austriecilor în oraș l-a surprins pe domnitor la Curtea domnească, iar acesta abia a avut timp să încalece cu câțiva curteni și să se refugieze la
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
la Cetățuia să-l anunțe de sosirea tătarilor. Intrarea austriecilor în oraș l-a surprins pe domnitor la Curtea domnească, iar acesta abia a avut timp să încalece cu câțiva curteni și să se refugieze la Cetățuia. În același timp, vistiernicul Costachi a fugit în sesul Bahluiului, în apropiere de Mănăstirea Balica. Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. Pe după-amiază, trupele austriece se aflau în jurul Mănăstirii Cetățuia, după ce-și lăsaseră
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
la Crasna, cumpărat de la Ion, fiul lui Petru Roșca, cu 200 de zloți tătărești. Tradiția amintește la începutul secolului al XVI-lea ca proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraș, așa-zisul logofăt. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, și apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moștenire fiului său Dumitraș Ursache, sulger mare. La 30 iunie 1522, Ștefăniță Voievod (1517-1527) dăruiește Episcopiei de Rădăuți un loc de prisacă, la obârșia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]