1,600 matches
-
lingi pe mine? își strîmbă ușurel năsucul fin reporterița. Îi spun să iasă și se execută, bombănind: Ștele tău de muiere! Șichy vrea să plece și ea. "Vai, ce tîrziu e!" Se ridică și privirea i se prinde iarăși de vitraliul lui Rusalin stilizări de berze, de măști zoomorfe, de spinări de deal, de roți de car, de coarne de tăuraș, într-un vîrtej de culori. Grădina a foșnit, în semn de recunoaștere. Orga de vînt, atîrnată în mărul crăpat pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lupu-n sat, Lenoră, cum să-l mai alungi?", aud vocea de bariton a bunicului. Cînd mă cuprinde obsesia dubioasă a zădărniciei (starea "miel la cuțit"), cînd încep să-mi repet că totu-i pierdut și nimic de îndreptat, antidotul e vitraliul lui Rusalin. Îi percep, prin vechiul vitraliu, prezența liniștitoare. Da, e vechi. L-a făcut cînd mai era student la Belle Arte. A fost foarte el însuși Rusalin. De la început. Mă simt obligată sufletește vitraliului. Și poate că realitatea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
alungi?", aud vocea de bariton a bunicului. Cînd mă cuprinde obsesia dubioasă a zădărniciei (starea "miel la cuțit"), cînd încep să-mi repet că totu-i pierdut și nimic de îndreptat, antidotul e vitraliul lui Rusalin. Îi percep, prin vechiul vitraliu, prezența liniștitoare. Da, e vechi. L-a făcut cînd mai era student la Belle Arte. A fost foarte el însuși Rusalin. De la început. Mă simt obligată sufletește vitraliului. Și poate că realitatea e acolo, în el, iar eu, ființă concretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nimic de îndreptat, antidotul e vitraliul lui Rusalin. Îi percep, prin vechiul vitraliu, prezența liniștitoare. Da, e vechi. L-a făcut cînd mai era student la Belle Arte. A fost foarte el însuși Rusalin. De la început. Mă simt obligată sufletește vitraliului. Și poate că realitatea e acolo, în el, iar eu, ființă concretă, sînt o alcătuire incertă, fără sînge și culoare. Fac să gliseze ușa-vitraliu. E blocată, dar, încet-încet, încep să se miște spre dreapta și masca-față de delir nocturn, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și roțile de car ca niște toteme, și spinările despădurite de dealuri. În fapt, satul Dorobanț. Izvorul ancestral din care s-a tras ceea ce critica de artă avea să numească Imperiul Rusalin Pop. Am nevoie acum de cealaltă jumătate a vitraliului, rămasă multă vreme acoperită. De ce? Pentru că nu vreau s-o trezesc pe adolescenta care-am fost. Orbită de propria-i feminitate ca de-un bliț, într-o vară cînd traversa lacul, deși abia învățase să înoate. Nu, Iordana, fii mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu vreau s-o trezesc pe adolescenta care-am fost. Orbită de propria-i feminitate ca de-un bliț, într-o vară cînd traversa lacul, deși abia învățase să înoate. Nu, Iordana, fii mai directă. Nu suporți partea stîngă a vitraliului, așa cum nu suporți (te trădează rictusul panicat al gurii, nu-l poți controla) să fii fotografiată. Declinul trupului, ăsta-i motivul. Trupul ofilit ca o plantă opărită. Sînii prea grei, gleznele îngroșate, suplețea pierdută a liniei spatelui. Alunița de pe vîrful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viața, proiectînd-o pentru Șichy? O să înțeleg de ce mă uimește un gest, de ce mă rușinează un altul? De ce am procedat așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi: mergînd pe malul inundat, clisos, prin nămolul încălzit de un soare sprinten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
atins în toate ale mele, m-a mîngîiat cu culori de apă. Nu lipsea nici frunza lipită de umăr. Ca o bubă rea, după mușcătură de șarpe. Infectată, mortală, dacă mă gîndesc la copila-femeie putrezită în cea de-acum. Trag vitraliul pe vechiul loc și ușa se hîțînă sarcastic: atunciacuatunciacu... L-am urît pe Rusalin că m-a "spus" tuturor. La vernisaj, m-am simțit văzută de toți deodată. Toți îmi împungeau cu privirile trupul. E motivul pentru care țin acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și ușa se hîțînă sarcastic: atunciacuatunciacu... L-am urît pe Rusalin că m-a "spus" tuturor. La vernisaj, m-am simțit văzută de toți deodată. Toți îmi împungeau cu privirile trupul. E motivul pentru care țin acoperită partea stîngă a vitraliului. "Zău, Iordana?" se aude vocea mea de-a doua, cum ai spune mamă de-a doua, mamă vitregă. "Chiar ăsta-i motivul? Pe cine prostești? Nu cumva ți-e frică să nu aluneci cu gîndul la timpul dus, scurs, apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
paukeriste. Tot el a introdus, post-eveniment '89, discursul dihotomic. Și-l răbdăm, și-l răbdăm, și-l răbdăm. Pe tata l-au etichetat "înstărit", deși casa fusese pe jumătate ocupată, ca și cea a Lisellei. Livingul era împărțit. Pe locul vitraliului Rusalin două dulapuri de scînduri (ale ocupanților). Acoperite, pe partea noastră, cu scoarțe basarabene; mama bucătărea pe holul de la intrare, la o lampă cu gaz. Unde se lăfăie acuma leandrul frunzos. Se stătea la coadă, 3-4 ore zilnic, pentru combustibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Hai să bem un ceai, Șichy. Îți fac unul din sovîrv, plus gălbioare, plus laba gîștei, plus mărul lupului. Ascultăm și un disc. E obosită. De cîtva timp, îmi pare absentă. Ochii, deveniți parcă mai mari, i-au rămas pe vitraliul lui Rusalin. Nu vreau să mă gîndesc măcar că s-ar putea să n-o mai intereseze ce-i spun. Miza cărții-dialog e pentru mine enormă: cum am trăit ceea ce Malraux numește "aventura civică a secolului". Ce metaforă pentru comunism! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cum e la Turner. M-am simțit sub o atingere vegetală și chiar m-am gîndit: o să-i scriu că-mi place nomadismul pictural voit, de la Vermeer la Hals, de la Hals la Turner, pe urmă la Gustav Klimt. Pe vremea vitraliului, Klimt era preferatul: "simt cu Klimt", rîdea, conținut, Rusalin. Bărbatul plin de manhood, cum se închipuie în alt autoportret, Pictor la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Cu carne arsă. Cu carnea ta arsă, Iordana. E cazul să-l mai dăm în pînzele lui". Pînzele sună a înjurătură. Ba nu. Vreau să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face. Obcine, la un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de tandrețe, un uriaș rezervor afectiv neconsumat), în loc să mă simt ca pielea de pe tobă, bătută și răzbătută pînă la a nu mai ști dacă a fost vreodată animal viu ("L'animal que donc je suis"), în loc să tot aud nebunește liniile vitraliului, scîrțîind, scrîșnind, o să mă duc la Dorobanț. Ar trebui să fie simplu să ne așezăm la gura sobei și să vorbim. O să-l întreb de ce bate război cu toate chipurile, cu toate gesturile, cu toate vîrstele mele. Sau îmi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
socoteală că totul ți se pare un sfîrîiac și mă privești nemuritoare și rece. Nemuritoare o să fii. N-ai să mori. Gleznele tale nu sînt muritoare. O să tot mergi cu ele pe iazul din Dorobanț, în pictura mea". Era vremea vitraliului cînd mi-a spus asta, într-un asfințit cald, blajin. Lucra cu torsul gol, în șortul din foaie de cort, nisipie. Picta cu un prosop în talie, picta în pantaloni scurți, tăiați din ginși vechi și-n T-shirt. Picta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
familie, se asorta cu gîtul prelung. "Sînt batjocorită de soartă să-mi placă bijuteriile de familie. Le descopăr prin consignații". Din răspunsuri și nerăspunsuri, am priceput de ce se așază așa fel ca privirea să-i cadă numai și numai pe vitraliu. De ce vitraliul lui Rusalin o transfigurează. Ochii mărturisesc mai mult decît buzele. Bunicul, rămas văduv, a dus-o la o casă de copii. Mama fugise de sărăcie și de tras cu sapa la colectiv, într-o zonă industrială. Rămăsese rătăcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
asorta cu gîtul prelung. "Sînt batjocorită de soartă să-mi placă bijuteriile de familie. Le descopăr prin consignații". Din răspunsuri și nerăspunsuri, am priceput de ce se așază așa fel ca privirea să-i cadă numai și numai pe vitraliu. De ce vitraliul lui Rusalin o transfigurează. Ochii mărturisesc mai mult decît buzele. Bunicul, rămas văduv, a dus-o la o casă de copii. Mama fugise de sărăcie și de tras cu sapa la colectiv, într-o zonă industrială. Rămăsese rătăcită pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
care încearcă să-și exprime protestul. Cu mare precizie, îl nimerise în centrul palmei. Ca la un semn, toate lumânările și lampioanele electrice se sting fără vreo aparentă intervenție; doar vagi dâre de lumină se strecoară printre cadrajele ce partiționează vitraliile. Acest spațiu obscur este deodată străpuns de două arcuri crestate de lumină, ce se închid în formă de aripi și izbucnesc din umerii unui tânăr enoriaș. Apoi se destind în două săgeți strălucitoare ce penetrează pe rând trupurile tensionate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
filozofează... Sub influent ´ a lui Arghezi Ștefan Pârvu, care a debutat acum treizeci de ani, cu volumul Poeme, este un poet (și un prozator) sensibil, dar sensibil, din nefericire, și la influențe. Cel mai recent volum de versuri al său, Vitralii prădate (Semne, București, 2006), aduce aminte frecvent de stilul abrupt și călugăresc-umil al lui Tudor Arghezi: „Înspăimântat de propria-i lumină / se lasă obosit - dar nu răpus - pe-o rână. / Disprețuise, până ieri, șederea, / odihna bună, chiar și mierea.“ Fiind
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
-l duce mai departe. Tratamentul tău, frânturi de nimic într-un rețetar al memoriei. Domnule doctor, mie îmi ajunge șotronul, în el "nu este durere și nici suspin, ci doar viață fără de moarte". Amintirile, cioburi de sticlă colorată desprinse din vitraliile unei biserici părăsite, o biserică pictată cu îngeri ce se înghit între ei pentru a clona aureole. Refuz să le accept, deși știu că am existat în ele. Conștiința proiectează imaginile și fără să-mi amintești tu ca ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crini albi și cu capul aureolat de bucuria de a-L purta, tot În brațe, pe Iisus. Apoi, pe pereți, picturi alese, iar În față, un iconostas aurit, ticsit de alte icoane. Pacea interiorului era sporită de lumina filtrată prin vitralii. În timpul liturghiei, lumini mai numeroase și mai puternice scînteiau din maiestuosul candelabru de mare preț. Între războaie, Îl comandase la Viena, pe banii lui, străbunicul meu Ștefan Ruba, participantul la Marea Adunare de la Alba Iulia. Fiul lui, tot Ștefan, moșul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
misterios și părăsea frontul onorabil, cît Încă putea s-o mai facă. Silviu Ruba se retrase În curte, dar nu intră și În casă. La scurt timp după plecarea milițianului, i se păru că zărește o lumi nă În biserică. Vitraliile nu Îngăduiau vederea din exterior, dar În Întunericul de după miezul nopții orice lumină dinăun tru devenea sesizabilă. Iar pe deasupra, lumina aceea se mișca, dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult și auzi un glas Înalt de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a Schimbării la Față. La fel și-n zilele următoare, plecau acasă după miezul nopții. Se rugau, cîntau pricesne, iar din cînd În cînd auzeai cîte o femeie că strigă... Vedea icoana lăcrămînd, zărea chipul Maicii Domnului pe unul dintre vitralii, i se părea că dă să coboare din icoană. Satul Începea să se umple de nou-veniți. Intrau cu de la ei putere În curți, dădeau binețe, deshămau caii sau vacile de la car și mărturiseau că au venit să vadă Minunea și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vedeau cu ochii, era nebunie iubirea. Fiindcă iubirea te ține, te hrănește, te încălzește. Iubirea te leagă de toți și toate. Iubirea face pod de lumină până la Dumnezeu și odată ce poți pleca în inima LUI, celelalte plecări sunt doar rătăcire. Vitraliul ...Copilul se trezi brusc, zgâlțâit de umăr și chemat pe nume. În șoaptă. În același timp, o mână-i astupa gura, să nu strige. Deschise îngrozit ochii și-i mai veni inima la loc, când, în lumina lunii care intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un colț de zid, se mai ținea o bucată de sticlă colorată... atât rămăsese din acel vitraliu mândria întregului sat. Fusese așezat acolo de sute de ani și oamenii veneau de tare departe să-l vadă. Se spunea și chiar așa era că în ziua cea mai lungă a anului o rază de soare trecea prin inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]