373 matches
-
unor poezii necunoscute ale Văcăreștilor, rămase în manuscris, și în reactualizarea unor autori de memoriale de călătorie ca Dinicu Golescu, Ion Codru-Drăgușanu, Gh. Asachi ș.a. Poezia este reprezentată de I.U. Soricu, Victor Eftimiu, Nichifor Crainic, I. Sân-Giorgiu, Eugeniu Revent, Volbură Poiană, Panait Papazissu, N. Pora, A. Popovici-Bănățeanu, proză semnează I. Ionescu-Boteni, M. Lungianu, Ion Dragu, Corneliu Moldovanu, Emil Gârleanu, T. Negrescu, iar eseuri, Emil Isac, D. Tomescu, Constanța Hodoș. Se publică traduceri din Infernul lui Dante (G. Coșbuc), Cidul de
CAMINUL NOSTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286054_a_287383]
-
A., Const. As., C. A. Siminei) în „Drum drept”, „Neamul românesc”, „Luceafărul”, „Gazeta Transilvaniei”, „Gazeta țăranilor” (unde a fost și secretar de redacție), „Adevărul literar și artistic”, „Cuget clar” ș.a. A tipărit trei volume de poezii: Visuri și dureri (1919), Volbura (1921) și Luminișurile anilor mei (1937). Dintr-un amplu poem istoric (de fapt o încercare de epopee), intitulat inițial Apa trece, pietrele rămân, apoi Daciada sau Cântarea neamului românesc, la care lucrase unsprezece ani, nu i-au apărut, din cauza morții
ASIMINEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285466_a_286795]
-
stil popular, pasteluri cu tentă sămănătoristă), un poet prolific, exersat în arta versificației, dar fără un timbru propriu, dominat de surse livrești. A lăsat, în presă, și câteva traduceri din Hugo, Verlaine și Tagore. SCRIERI: Visuri și dureri, Huși, 1919; Volbura, București, 1921; Luminișurile anilor mei, București, 1937. Repere bibliografice: Cezar Papacostea, Const. Asiminei, „Volbura”, CL, 1921, 10-11; Lovinescu, Scrieri, IV, 412-413, VI, 80; [Constantin Asiminei], ADLTR, Ș - 6, Ș - 24. C.Bz.
ASIMINEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285466_a_286795]
-
fără un timbru propriu, dominat de surse livrești. A lăsat, în presă, și câteva traduceri din Hugo, Verlaine și Tagore. SCRIERI: Visuri și dureri, Huși, 1919; Volbura, București, 1921; Luminișurile anilor mei, București, 1937. Repere bibliografice: Cezar Papacostea, Const. Asiminei, „Volbura”, CL, 1921, 10-11; Lovinescu, Scrieri, IV, 412-413, VI, 80; [Constantin Asiminei], ADLTR, Ș - 6, Ș - 24. C.Bz.
ASIMINEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285466_a_286795]
-
făceau oamenii când se Întâlneau cu Yeti sau cu monstrul din Loch Ness? Încercau să-i facă o poză. Preț de-o secundă, Callie se văzu așa. Ca pe o creatură masivă, păroasă, poposind la marginea pădurii. Ca pe o volbură, scoțându-și capul de balaur dintr-un lac Înghețat. Acum ochii i se umpleau de lacrimi, făcând scrisul să vălurească, așa că se răsuci și se grăbi să iasă din bibliotecă. Dar sinonimul o urmărea. Cât timp ieși pe ușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tremurând peste ochelarii colorați, ajustându-i fără să fie nevoie pe nas. Ei, el nu era ce credea Shula că este. Mai mult de atât, nu era ce credea Feffer. Cum putea el să satisfacă nevoile acestor imaginații? Feffer În volbura furioasă a spiritului său Îl lua drept punct fix. În asemenea revoluții hiperenergetice te Îndrăgosteai de idei de stabilitate, și Sammler era o idee de stabilitate. Și cât de bogat Îl flata Feffer! Lui Sammler Îi părea rău pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pentru situația lui Elya. Gândindu-se la acea situație Îi veniră În minte alte imagini - un creier care se umplea de bășici, o spumă sau o mâzgă ruginie de sânge care acoperea această altă plantă din capul nostru. Ceva ca volbura. Nu, ca o conopidă umflată. Șurubul care strângea artera nu putea reduce presiunea și unde vasul de sânge era varicos și mai fragil decât pânza de păianjen, avea să se desfacă. Un potop Înspăimântător! Puteai Încerca să te gândești cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Gâdea, omul meu, simțind ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pokerul mecanic. Dar acum stăpânesc domeniul ceva mai bine. Botoasele alea purpurii cu gura ca a unui pește la pândă - sunt lalele. Frumusețile ale cu câte trei flori de un portocaliu pistruiat: crini indieni. Făpturile roșii cu gâturile ca o volbură de apă sunt trandafiri, așa cum știe toată lumea. Mai sunt și din cei galbeni și roz. Scufiile alea cu tulpini groase și cârcei - sunt amarile. Privită de aproape, apa din stropitoarea ei părea să exprime tot felul de stări ale vremii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
scară și am coborît treaptă cu treaptă, pășind cu o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele din casă. Am mai coborît patru trepte, sprijinindu-mă de perete. Am Întrezărit o sclipire a vitrinei de la bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de călăreți... Spune-mi ceva cu sens... - Off... cum mă ceartă... nu-ți mai spun nimic. - Nu e timp acum... - Norocul tău. Meriți să fii pedepsit. - Alexandru? - Dus de opt achingii În josul luminișului. Prizonier. - Ștefan? - Călăreții de Neamț coboară ca volbura de munte asupra spahiilor. Care nu se pot mișca din cauza vântului. Și un călăreț. - Iarăși?... - Iarăși. Un călăreț cu doi cai. Se apropie repede, la galop mare. Caii sunt Încărcați de arme. - De unde știi? - Lucesc În soare. E Îmbrăcat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vază, lângă gustarea mea de dimineață. Preferințele mele în materie de flori sunt vaste. Îmi plac cele elegante la fel de mult ca și cele pe care îmi place să le numesc „oamenii simpli“. Îmi plac florile în formă de fluture ale volburei, care acoperă pământul cu pete purpurii, semănând cu modelul de pe fața unui tigru. Sunt o adevărată expertă în bujori și crizanteme. Deși societatea regală consideră crizantemele potrivite numai pentru țărani, eu le cultiv cu entuziasm. Am toate felurile de crizanteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
anului, încetase să mai fie o opțiune. Nu puteam să-i dau lui Vivian satisfacția asta. și nici nu puteam să plâng ca să inspir milă. și nici nu puteam să-l abandonez pe Luke, să-l las fără editor în volbura sumbră de la Grant Books. Eu îl adusesem aici, iar acum era responsabilitatea mea să mă asigur că iese întreg și nevătămat. În momentul ăsta, nu am nici destul timp, nici destulă energie ca să-mi caut alt serviciu, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
iubea atît de mult această grădină ! Se însera. Luna încă nu își pierduse din rotunjimile nopților precedente, iar greierii începeau să acopere zgomotul traficului, ca în fiecare seară. Ajunsesem la tufișul de lîngă gardul vecinului, acoperit cu o pelerină de volbură, care îl ascundea practic în întregime. Deodată, ceva a început să miște în tufiș și o arătare s-a strecurat pe sub volbură în luminișul din fața garajului. Am încremenit. — Gertrude, ce faci aici ? am strigat eu peste cîteva secunde bune de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
zgomotul traficului, ca în fiecare seară. Ajunsesem la tufișul de lîngă gardul vecinului, acoperit cu o pelerină de volbură, care îl ascundea practic în întregime. Deodată, ceva a început să miște în tufiș și o arătare s-a strecurat pe sub volbură în luminișul din fața garajului. Am încremenit. — Gertrude, ce faci aici ? am strigat eu peste cîteva secunde bune de amuțeală. Din tufișul de volbură ieșise o rață. Iubesc rațele. Le ador ! Nu se compară cu gîștele, rudele lor vulgare și guralive
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în întregime. Deodată, ceva a început să miște în tufiș și o arătare s-a strecurat pe sub volbură în luminișul din fața garajului. Am încremenit. — Gertrude, ce faci aici ? am strigat eu peste cîteva secunde bune de amuțeală. Din tufișul de volbură ieșise o rață. Iubesc rațele. Le ador ! Nu se compară cu gîștele, rudele lor vulgare și guralive ca niște țațe de Obor. Rațele sînt mignone ca niște pari zience pline de șarm, sînt discrete și au o conversație plină de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
am strigat-o și am căutat-o pretutindeni. Dar Gertrude dispăruse fără urmă ! Mi-a fost teamă să nu fi murit și un sentiment de vină m-a luat cu leșin. Am căutat așadar centimetru cu centimetru în tufișul de volbură, dar tot nimic. Înseamnă că era o rață sălbatică și, pur și simplu, și-a luat din nou zborul după un moment de epuizare - am construit eu rapid o explicație perfect rațională. Apoi am renunțat, întrebîndu-mă retoric, precum eroul lui
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
aveam să trăiesc fiorii primelor vânători. Mai presus de toate, fascinația „aretului“, acele lungi secunde de tăcere încordată, fără suflare, când se presimte prada, iar nările ogarului freamătă superb. Capul tremurător al câinelui, oprit brusc și lipit de coapsa vînătorului, volbura cenzurată a sângelui pe care i-o întrevezi sub piele, totul urmat de țâșnirea către prepelița zburând razant cu miriștea, focul de pușcă și fuga la comanda „aport“ - iată un tablou menit să-ți rămână înrămat pe viață în ochii
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ținea la distanță. La colțuri reapărea, apropiindu-și ciocul de urechea lui pentru a șopti: ia-o pe aici, ia-o pe acolo. La capătul unei străzi, o poartă ruginită era închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe. Văzu planeta sîngerie între niște tufișuri în formă de pagodă din ale căror tulpini cărnoase și sfărămicioase se prelingea un sirop alb. Cioara bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ce-i răscolea inima pestriță. - Hai, ia-ți-l - zise-n sfârșit. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. Părea că fața pustiului se ia după urmele lui, și sbura ca un gând, ca o vijelie pintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. Într-o pădure îl aștepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul și fugea mereu. Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru și răcoare. - Mă arde-n spate! - zise
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-i. Într-o pădure îl aștepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul și fugea mereu. Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru și răcoare. - Mă arde-n spate! - zise fata. Făt-Frumos se uită înapoi. Dintr-o volbură naltă, verde, se vedeau nemișcați doi ochi de jeratec, a căror raze roșii ca focul ars pătrundeau în rărunchii fetei. - Aruncă peria - zise fata. Făt-Frumos o ascultă. Și de odată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure neagră
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
De-a lungul străzii ce trecea la o săgeată de arc de curte se aflau casele arimanilor, la oarecare distanță una de alta și toate împrejmuite cu garduri din pari, crengi și nuiele împletite. Aceste ocoluri, deasupra cărora se cățăra volbura și hameiul, nu erau făcute de longobarzi ca să se apere, ci fiindcă nu le plăcea să trăiască prea aproape și nici în locuri deschise. În imensa pădure ce se-ntinde pe-o mare parte a domeniului comandantului, locuiau celelalte familii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
voi trăi, ceea ce o să trebuiască să devină o proclamație publică a tronului. Dacă vei muri înaintea mea, eu voi fi regină și după moartea ta. Rotari a azvârlit cât acolo un vas cu jăratic, stârnind un zgomot înfundat și o volbură de scântei pe marmura podelei. Încremenisem. A fost nevoie să-i blochez brațele, ca să-l împiedic să n-o pocnească. L‑a privit cu țâfnă și a avut îndrăzneala să continue: - Acum o să-mi dai tot ceea ce Arioald mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
poruncit curții să se retragă, nefiind nevoie de alte explicații. Retrăgându-se în odăile sale, împodobite ca pentru prima noapte a nunții, Rotari nu a reușit să se mai stăpânească. Mânia lui se revărsa peste mine și Rodoald printr-o volbură de înjurături și insulte. A distrus o mare pare din mobilier, după care și-a gonit fiul, care-l privea rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și o luasem spre Miazăzi, pe o potecă Îngustă. Mă gândeam mai mult ca oricând - și știam cuvântul ăsta pentru că strămoșii lui Moru ni-l lăsaseră Încă de la Început, ca o mormăială dulce ce nu putea să amintească decât de volbura liniștită a vorbelor din minte. Mă gândeam la oamenii de pe culme. Îi omorâsem ușor, zdruf-zdruf-zdruf, așa cum ucisesem mereu, numai și numai ca să scap de griji, deși Vindecătorul Îmi zisese că de data asta grijile nu aveau să dispară la fel de iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]