1,862 matches
-
Stridie zice: — Știi de ce majoritatea supraviețuitorilor Holocaustului sunt vegetarieni? Pentru că ei știu cum e să fii tratat ca un animal. Cu corpul iradiind căldură, zice: — Știai că, pentru producția de ouă, cocoșii sunt malaxați de vii și pulverizați pentru fertilizare? Vrabie răsfoiește prin catalog și îmi arată ceva, zicând: — Dacă o să comparați un pic, o să vedeți că noi avem cele mai bune oferte pentru instrumente rituale în segmentul mediu. Următoarea ofrandă pentru Zeiță o beau eu. Și următoarea o dă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
despre morțile misterioase? Ei zic că seamănă cu boala legionarului, dar după părerea mea arată mai degrabă a magie neagră. Și Mona, cu brațele întinse, lăsând să se vadă părul castaniu de la subsuori, începe să mâne lumea spre mijlocul camerei. Vrabie arată ceva în catalogul ei și zice: — Ăsta ar fi un minimum necesar pentru început. Stridie își scutură părul din ochi și-și împinge bărbia în față, spre mine. Vine și-și înfige degetul arătător în pieptul meu, împingându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe prietenul Monei. Pe fiul lui Helen. Stridie mai stă o clipă, privindu-mă prin părul din ochi. Și papagalul cade de pe umărul lui Bursuc. Stridie îndinde mâinile, cu degetele rășchirate, și zice: — Liniștește-te, tati! Și se duce, cu Vrabie și toți ceilalți, să se uite la papagalul care zace mort la picioarele lui Bursuc. Mort și pe jumătate jumulit. Și Bursuc împinge pasărea cu sandaua și zice: — Jumulici? Mă uit la Helen. La soția mea. Soția mea, în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din greu geanta plină cu afișe, Lazăr s-a oprit o clipă lîngă mașina cu care a venit profesorul, aruncîndu-i peste umăr o vorbă celui de la volan: Lustruim, lustruim... Poftiiim?! tresare bărbatul de la volan. Lazăre, ce-i cu tine? Corneluș Vrabie, fiecare în felul său o freacă; lustruiește adică; pantofi mai mari, mai mici... face el un gest de lehamite și urcă în cursă. În urma lui, impiegatul aduce diagrama, întinzîndu-i-o șoferului: Drum bun, Andrei! Șoferul mulțumește printr-o înclinare a capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu-și bate soția, îl iau eu la palme. Lazăr își vede de lucru tăcut, dar cînd se întoarce să mai ia o bucată de hîrtie împăturită, privește într-acolo: bărbatul se agită, spunînd tot felul de nimicuri, cu urși, vrăbii, căței și altele, numai să înghită copiii ce au în gură, în vreme ce femeia, țîfnoasă, și-a ferit puțin scaunul, semn că-i întoarce spatele, lăsîndu-l să se descurce. De proști nu trebuie să-ți fie milă. Lazăre, mă uimești! șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nici atît, pîrtie de schi avem, teleschi nu-i neapărată nevoie, dar cine-mi garantează că n-o să ajung la azil?!... De-aceea vreau să fac și un azil... Cînd m-am trezit între copiii ăia, ca niște pui de vrabie căzuți din cuib, într-o sală unde mirosul de urină te îneca, am vrut să fug, să ies mai repede. Fetița, care și-a auzit numele rostit de îngrijitoare, s-a întors spre mine: era toată numai ochi și cîrpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
asistent, iar acum e lector? Iertați-mi indecența; plus pantalonii. Sec. Ați cam pierdut, domnule profesor zice Lazăr încet, cu calm, aruncînd pe masă un ful turbat. Știi mata, tăticule, cine-i turnătorul? face el un gest larg, teatral. Cornel Vrabie. Cel ce vă lustruiește pantofii... neam de traistă! Consătean, prieten din copilărie. Vorba vine, că nu prea eram prieteni; era răutăcios, din nimic sărea la bătaie. Am învățat împreună pînă într-a patra. Pe mine m-au dat mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
i-am dat lui Corneluș cărțile mele. Eu, premiant; el, pe la coadă; ce să-i faci ?, învăța de pe cărți uzate. Erau săraci acasă; sărăcie moștenită de la regimul trecut, că ăia nu dădeau de pomană. Vara, cîtu-i ziulica de lungă, alde Vrabie stăteau sub gard la umbră și reclamau la comună pe cei ce mergeau la tîrg cu ceva de vînzare. La colectiv s-au înscris primii, credeau că-i de ajuns să semnezi, ca să ai. Ăștia, alde Vrabie, au fost pericolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de lungă, alde Vrabie stăteau sub gard la umbră și reclamau la comună pe cei ce mergeau la tîrg cu ceva de vînzare. La colectiv s-au înscris primii, credeau că-i de ajuns să semnezi, ca să ai. Ăștia, alde Vrabie, au fost pericolul real al satelor în perioada aceea: stăteau sub gard și așteptau transformarea socialistă a agriculturii. După un an sau doi de colectiv, au umplut orașele: paznici de zi, de noapte, băgători de seamă... Tatăl lui Corneluș s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mașinile la mănăstire, cică la aer curat, dar cu lumînări simbol al luminii și părinte-stareț că așa au vrut socrii, să nu se calce în picioare tradiția. Da, încuviințează Lazăr, turnînd încet în pahare iar cînd s-a îmbătat, moș Vrabie l-a luat de piept: "Năzăul mă-ti așa înjură el, cu năzăul de prost, ai luat pe una care se pupă cu naș-tu pe la colțuri, iar tu discuți filozofie, năzăul..." Chiar așa?! rîde profesorul, sorbind paharul. Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
așa?! rîde profesorul, sorbind paharul. Chiar așa, c-au fost cîțiva din sat și a răsuflat chestia; la noi nu-i ca la Universitate, cin' să se teamă de Năzău?! Pe cîți ani este propus să plece în străinătate tovarășul Vrabie? Bursă de doi ani. De unde știi? Se află... Rectorul o nășește de mult pe nevasta lu' Corneluș? De mult, dinainte de nuntă. Hai, joacă! Auzi, tăticu', să-i spui rectorului că-l invidiez. Uite că n-am mai zis "noroc!" arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mult, dinainte de nuntă. Hai, joacă! Auzi, tăticu', să-i spui rectorului că-l invidiez. Uite că n-am mai zis "noroc!" arată Lazăr spre paharele goale -, dar noi avem oricum. Chiar și fără naș rector. Avem noroc... Nu chiar cît Vrabie eu, nu chiar cît rectorul mata... Ce faci, tot așa galant cu studentele? Joacă naibii! sare în sus profesorul, tremurînd tot de frig, arătînd cu mîna, care se bîțîie în aer, spre cărțile așezate pe masă. Ooo, ce corp! dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a descris-o pe femeie cuvînt cu cuvînt: naltă, pieptul..., picioarele..., mijlocul..., părul dat dezinvolt într-o parte, ochii puțin arcuiți din cauza sprîncenelor ce se încruntă a nedumerire cînd vrea să te seducă... Citea toate astea din declarația lui Corneluș Vrabie, care reținuse ce memorie bună de om tîmpit! tot ce-i povestisem. Deștept tipul ăsta, procurorul, care mă luase la întrebări; mi-a zis exact cum o cheamă pe cucoană, unde stă, ce familie are, ba mi-a relatat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pot fi unii oameni așa?... Dar de ce Dracu' mă mai mir, dă prelung din cap Lazăr, continuînd pasiențele cînd tot jocul meu, din noaptea asta, n-a fost decît un act sadic?! Bănuiam face el un gest spre profesor că Vrabie m-a turnat, dar voiam să fiu sigur. L-oi întîlni vreodată acasă, în sat și, departe de puterea lui socială, țărănește, tradițional cum îi place s-o spună, l-oi scuipa între ochi. Nu pentru că Biblia îndeamnă "dinte pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
meu transpirat și cu lumina stinsă tovarășa de la grădiniță mă punea să spun prima poveste. Vă văd pe toți așa: așezați pe scăunele într-un semicerc (cum o să știu să-i spun mai târziu). Doar eu în fața voastră mai aud vrăbiile din curte, pentru că voi așteptați să vă spun povestea. Sunteți așa de tâmpiți când așteptați: cu mâinile la spate, cum v-a spus tovarășa, tăcuți, mă priviți pe mine, care nu știu să spun povești. Care n-am spus o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
despre păsări și ele ar începe, dintr-odată să zboare ca nebunele prin tot apartamentul 40 să se izbească de geamuri și pereți să găsească într-un târziu fereastra și să se ascundă, poate în plopii din curtea școlii, printre vrăbiile și guguștiucii ăștia din Drumul Taberei, ca și cum ar fi noapte într-o carte și noi chiar am sta de vorbă într-un vis de-al tău un vis de-al tău cu un Matei mare care boscorodește ceva despre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
depărtîndu-se de ceilalți, și lunecă dincolo de bărcile răzlețe și de fabrica de hîrtie, ca o pată albă În direcția coșurilor Înnegrite de pe Lots Road. — Hai veniți Încoace, drăguțelor, zise omul Întinzîndu-și o mînă, care deveni numaidecît teren de aterizare pentru vrăbii. SÎnt „Nenea“ lor, Îl ele cunosc pe „Nenea“, adăugă individul, și-și vîrÎ o bucățică de pîine Între buze, astfel Încît vrăbiile Începură să ciugulească din ea, ca și cum l-ar fi sărutat. — Îmi Închipui că e cam greu să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Lots Road. — Hai veniți Încoace, drăguțelor, zise omul Întinzîndu-și o mînă, care deveni numaidecît teren de aterizare pentru vrăbii. SÎnt „Nenea“ lor, Îl ele cunosc pe „Nenea“, adăugă individul, și-și vîrÎ o bucățică de pîine Între buze, astfel Încît vrăbiile Începură să ciugulească din ea, ca și cum l-ar fi sărutat. — Îmi Închipui că e cam greu să ai grijă de atîția nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
atîția nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții stricați, negri ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se așeză pe genunchi. Părea un copac plin de păsări. — Parcă v-am mai văzut astăzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se așeză pe genunchi. Părea un copac plin de păsări. — Parcă v-am mai văzut astăzi pe undeva, Îi spuse Rowe. — Se prea poate. — Ba chiar de două ori, dacă mă gîndesc bine. Hai, drăguțelor! — Da, În sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Specialitatea mea e literatura horticolă. Mai ales arhitecții peisagiști din veacul al XVIII-lea. Mă numesc Fullove și locuiesc În Battersea, pe Fulham Road. Și aveți clienți destui? — Mai mulți decît vă Închipuiți, răspunse el, desfăcîndu-și larg brațele și alungînd vrăbiile, ca pe niște copii cu care se jucase Îndeajuns. Dar de la o vreme, toate merg prost. Nu pricep ce nevoie au oamenii să se războiască! Am o mulțime de cărți aici, adăugă, atingînd ușor valiza cu vîrful piciorului. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe Rowe. — Aveți dreptate, domnule, rosti celălalt ridicîndu-se În picioare și scuturîndu-și de pe haină firimiturile lăsate de vrăbii. Îmi place să mai schimb cîte-o vorbă cu cineva, mai ales În zilele noastre, cînd oamenii nu prea au timp de vorbă, fiind veșnic siliți să alerge dintr-un adăpost În altul. — Dormiți Într-un adăpost? — La drept vorbind, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
altfel n-ar mai fi ceea ce este. Te punea pe gînduri un singur lucru dacă e ceva serios ori dacă este o glumă. Dacă ar fi doar o glumă i-ai prinde în pumn ca pe niște pui golași de vrabie, nu-i așa? N-ar fi greu deloc, nici primejdios n-ar fi și gloria lui Mihail, meritele sale, renumele său n-ar mai avea margini. Fără primejdie, fără riscuri. Iar dacă e o chestiune gravă, ei, atunci nu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au cărat sunt supraviețuitorii primei runde. Deștepții care vor avea ocazia să-și spună povestea. Camera din spatele camerei din spatele camerei, cum ar spune domnul Whittier. Ei vor deține adevărul absolut, însă doar despre noaptea aceea. Idioții ăia, săracii, au dat vrabia din mână. Cu toții am văzut anunțul, dar în feluri diferite. Pe diferite panouri din oraș, anunțul spunea: TABĂRĂ DE SCRIITORI ABANDONAȚI-VĂ VIAȚA OBIȘNUITĂ TIMP DE TREI LUNI Faceți-vă nevăzuți. Lăsați în urmă tot ce vă împiedică să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se învoi. În timp ce-și potriveau vocile, realizară că glasurile lor, împreună, sunau fantastic. Timbrul lui grav și acordurile înalte ale vocii ei calde se armonizau impecabil. Începură să cânte o melodie a grupului "Poesis". "Odată, am ucis o vrabie. Am tras cu praștia în ea și-am lovit-o. Pe urmă, o zi și-o noapte întreagă, Am tot plâns-o și am tot jelit-o! Nu m-a bătut mama, nu m-a certat. În mână țineam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]