331 matches
-
românii știu ungurește, c-așa-i obiceiul, dacă suntem printre unguri... De altfel, așa e și bine... ― Ce bine, părinte? strigă Apostol serios. Nu te gândești că așa, mîine-poimîne, rămâi fără parohie? ― Cam așa-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit, zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere și nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
păstra dragostea Martei, întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrările cu făgăduinți solemne de viitor. Ochii țărăncuței unguroaice însă pătrundeau tocmai în cămăruța cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi, simțindu-se iarăși timid și zăpăcit, întîia oară în război. Când își dădu seama de aceasta, se înfurie și se hotărî să nu se mai uite la ea. " Trebuie să fie o fetișcană care a ținut de urât tuturor înaintașilor mei din odaia aceasta!" se gândi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spre sublocotenentul prizonier. Uite, de vreo zece minute încercăm să ne înțelegem cu camarazii aceștia, și nu-i chip. Domnul nu știe sau nu vrea să vorbească decât românește, iar pe aici n-avem tălmaci... În vreme ce Apostol Bologa se uita zăpăcit când la ofițer, când la soldații prizonieri, un locotenent de huzari, zăcut de vărsat, cu nas mare, începu să istorisească poate a zecea oară cum s-a pomenit cu patrula românească în spatele liniilor, rătăcită, se vede, din cauza necunoașterii terenului; se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe rând, încît fața ei, în încordarea așteptării, părea mai aspră și slăbită. Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochi o flacără sălbatică, și buzele îi încremeniră într-un surâs speriat... Apostol Bologa sări jos, mișcat și zăpăcit, neștiind ce să facă. În inimă îi ardea pornirea de-a se repezi la Ilona și de-a o strânge în brațe în fața lumii întregi. Dar o nătângie stăpânitoare îl ținu lângă vagon, să aștepte pe Petre cu bagajele. ― Hai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Aprigă fetiță! murmură căpitanul uimit. Ce-i drept, lovește țapăn!... Dar cine-i frumoasa, Bologa?... Ehei, bine o duci tu aici! De aceea nu-ți pasă de noi! ― E logodnica mea, zise Apostol zâmbind. ― Cum? Logodnica...ta? întrebă Klapka complet zăpăcit. Bine, dar asta-i... asta-i nebunie, Bologa!... Iartă-mă, poate că sunt bădăran, totuși... nu pricep! Nu pricep nimic! ― Ei, dacă ar pricepe omul toate câte nu le pricepe, ce farmec ar mai avea viața? răspunse Bologa vesel. Mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mereu pustie. Numai vreo săptămână a stat, astă-toamnă, când erau aici bosniacii, un stegar tânăr de tot, cine știe pentru ce vină. De atunci n-a mai călcat nimeni... Apostol nu-și mai putu lua ochii de la chioșc. Primarul tăcu zăpăcit, iar groparul se muta mereu de pe un picior pe altul, ca și cum ar fi vrut să întrebe ceva și n-ar fi găsit cum să înceapă. ― Dar ceilalți unde-s? întrebă apoi brusc locotenentul. ― Dincolo, șopti primarul, înțelegînd. Sunt doisprezece... O
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de braț și urmă, grăbit, îngrijorat să nu uite ce vrea să zică: ― Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezertare... Ei... camarade, ești încă tânăr și... Știi că eu azi la nouă trebuia să fiu la Curtea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cârâi de-a binelea. — Of, Doamne, că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie cu supărare... ca toate păsările, e atras de lucrurile strălucitoare... în sfârșit... cred că înțelegeți... Se lăsă o tăcere penibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dădu colțul și văzu senatorii stând în cerc, ridicând și înfigând pumnalele în ceva mare și moale prăbușit la picioarele lor. Brutus, roșu la față de efort, ridică privirea și strigă: „Vină, mă, și dă-i și tu!”. Toto se apropie zăpăcit, scoase furculița, senatorii îi făcură loc și - o, Zeule! - îl văzu pe însuși Caesar plin de cuțite, horcăind. „Dă-i, ce stai?!”, strigă Brutus. înspăimântat, Toto căută cu ochii un loc liber pe trupul lui Caesar găsind unul mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urât. Până atunci tatăl, boierul Stoenescu, nu se prea uitase la copil fiind ocupat să asculte veștile ce veneau dinspre Țara Românească, unde Mihai Vodă îi bătuse de-i snopise pe turci la apa Neajlovului, iar aceștia, în buimăceala generală, zăpăciți și înfricoșați de înfrângere, o luară la goană greșit, spre nord, invadând țara, așa că oricând te puteai trezi cu ei și-n Moldova, pentru că turcii și când fug, apăi fug, nu se opresc. Nici cucoana Ilisafta nu-l observase prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în toaletă: „Ah, îmi pare rău că vă deranjez, doamnă Hermesetas, doar îi arătam casa unei prietene“). Pot să pun pariu că doamna Hermesetas ne-a auzit venind și și-a băgat țigara în toaletă exact la timp. Părea foarte zăpăcită. Mai erau de înghițit apartamentele lui Suki (acestea erau văruite predominant în galben: „culoarea mea preferată, este atât de veselă“), apartamentul Belindei, excluzând dormitorul în care se odihnea (deși am presupus că acesta era de un roz pal, pentru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
bărbat umblat. M-a bătut pe umăr. — De-abia aștept să ne vedem acolo. Și cu sculptura la locul ei. O operă uimitoare. Nu îți mai bate capul, draga mea. A trecut acum. M-am trezit în anticamera Phillipei, puțin zăpăcită, dar cu un cec în buzunar, completat cu o sumă suficient de consistentă. Făceam eu cinste în seara asta cu cina. Întorcându-mă la recepție nu puteam decât să mă întreb în ce stare de spirit va fi Sir Richard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să-ți explic. Ba da, vreau. Doar că... Se opri. —Trebuie să mă duc să mă mai dau cu loțiune. Te rog, scuză-mă, mi-a zis și s-a îndreptat spre puntea de jos. M-am uitat după ea zăpăcită. —Suki pare puțin încordată, observă Dominic Planchet în spatele meu. M-am întors, luată prin surprindere; nu-l auzisem venind. Un alt atribut al eroului romantic este că se mișcă la fel de ușor ca o pisică, dacă îmi aminteam bine cele citite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
totul. Ambii bărbați se uitau la mine cu înțelegere. Tu chiar nu înțelegi cum sunt treburile în oraș, Sam, a spus Sebastian. — Plec de la bancă și rămân cu Dan, a zis Simon. Pare a fi lucrul cel mai înțelept. Încă zăpăcită, am continuat să mă uit prin dosar. Nu ai ajuns la partea cea mai bună încă, a mai spus Simon. Am săpat mai adânc în dosar și, pe ultima pagină, stătea noroiul. Poze de-ale lui Dominic și de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
între plebei. Înțelegea imediat și uita greu; avea în comportament o doză de ironie și comunica pe mai multe frecvențe cu Valeriu Cristea. Gălbenuș, în schimb, era mai de la țară la propriu și la figurat: un motan dintr-o bucată, zăpăcit și prostuț, cu gesturi necugetate și memorie scurtă. La cea mai ușoară palmă, Pițu se jignea; la Gălbenuș, puteai să bați ca la fasole (evident, nimeni n-a făcut așa ceva), că nu punea la inimă. „Demnitatea distantă a motanului cel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
Dar fotografiile domnului Nemuro au fost grozave, i-am spus mîngîindu-i ușor piciorul cu degetele. Văzînd că nu opune nici o rezistență, i-am cuprins, curajos, toată coapsa albă cu palmele și l-am privit peste umăr pe Tashiro care Încerca, zăpăcit, să privească În altă parte. Își Încleșta buzele pe paharul care tocmai Îi fusese adus, de parcă voia să muște sticla. Dacă l-ai lăsat să-ți facă asemenea fotografii, Înseamnă că erați destul de intimi, nu? — Cu ce se ocupă? — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ghem de sentimente, spaime, pasiuni și iluzii. în materie de disciplină, nimic de spus, scrie mult și încearcă să-mi arate cît de serios este, vrea probabil să-mi fac o idee în legătură cu potențialul său. în rest, însă, îmi pare zăpăcit și fragil. Iar povestea sa cu Domnișoara Ri nu a avansat foarte mult. Am luat masa de cîteva ori împreună cu ei, pentru a încerca să le servesc de liant, de interpret, de stimulator. Ce comedie insipidă, prînzurile luate împreună cu ei
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
poa. — Nu? Deci prima, ultima și penultima. Îngrozit, Molinari i-a dat ascultare. Apoi a privit jur-Împrejur. — Ei bine, acum că ți-ai scos din minte fanteziile, du-te la jurnal. Și nu-ți mai face sânge rău. Mut, mântuit, zăpăcit, Molinari a ieșit din penitenciar. Afară Îl aștepta celălalt. II După o săptămână, Molinari a acceptat că nu mai putea amâna a doua vizită la Penitenciar. Dar nu-i convenea să dea din nou ochii cu Parodi, care aflase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și-și fascinează victima. Aștepta să zic ceva, să-i explic de ce mă proptisem dinaintea ei cu zâmbetul meu stupid, dar nu știam ce să spun. "Nu te simți bine, domnule sculptor?" m-a chestionat ea cu o îngrijorare ironică. Zăpăcit, i-am dat un răspuns de o stupiditate care o întrecea pe cea a zâmbetului de care nu mă puteam despărți: A, nu, eu suport căldura". "Eu, în schimb, nu, râse Laura, așa că mă duc să fac o baie. La
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Angelo și-o scutură fără vlagă. Ce drăguț! se bucură doamna Reilly. Vino și așează-te aici pe sofa, Claude, și Santa poate da drumu’ la patefon. În timp ce Santa punea o placă, Angelo, trăgându-și nasul cu un aer puțin zăpăcit, se așeză pe scaunul de bucătărie în fața doamnei Reilly și a domnului Robichaux. — Nu-i așa că-i frumos? strigă veselă doamna Reilly, peste zdrăngăniturile asurzitoare de pian și contrabas. Santa, scumpo, vrei să pui puțin mai încet? Volumul ritmului trepidant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de intervenție În parcare prin spate și se ținu cât putu de departe de zona recepției În drum spre sala de ședințe. Acolo era iarăși agitație. Dar de această dată, În centrul atenției era o femeie ofițer de presă foarte zăpăcită, care stătea pe loc, ținând strâns la piept o mapă și Încercând să afle detalii de la cei patru ofițeri de serviciu, În vreme ce fiecare telefon din sală suna fără oprire. Imediat ce Îl văzu pe Logan, fața i se lumină. Iată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Bendis a fost înlocuit cu cel al zeiței omoloage, Diana. Numele zeiței daco-romane a supraviețuit în folclorul și în lexicul românesc într-o serie de credințe și, respectiv, cuvinte : zână - din Diana (Dziana) ; sânziana - din San[cta] Diana ; zănatic - (azi) zăpăcit, smintit, bezmetic, (dar inițial) „luat” sau „posedat” de Diana sau de zâne (lat. dianaticus). Această filiație cultuală și etimologică (Diana-zâna) a fost remarcată și argumentată de diverși autori, de la Dimitrie Cantemir (Descriptio Moldaviae, III, 1) până la Mircea Eliade (111, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ascultau propunerile lui Velasco. De dragul câștigului, japonezii ne vor îngădui orice, repetă Velasco. O dată și o dată ne vor încredința până și sufletele lor. Se auzea din nou răpăitul ploii. Samuraiul se așeză pe pat și dădu roată încăperii cu priviri zăpăcite. Camera aceasta era și ea la fel ca toate chiliile din nenumăratele mănăstiri unde au tot înnoptat încă din Nueva España. Un pat simplu și o masă simplă pe care se găseau un ulcior de apă și un lighean. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și se urcă la tribună. Dar n-apucă să spuie întâiele cuvinte și un zgomot drăcesc izbucnește: — Jos Moș Tăbârcă! Afară!... — Hoo!... Și o ploaie de plesnitori, aruncate din fundul sălii, încep să se spargă în peretele din spatele tribunei. Îngrozit, zăpăcit, bietul Moș Tăbârcă scoborî repede catedra și fugi pe ușă, urmărit de huiduielile, țipetele și plesnitorile din sală, care acum răpăiau ca o descărcătură de mitralieră. în altă zi a fost atacat însuși omul care era cauza acestei mișcări. Se
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
aventurilor false...”. Cu toate acestea Însă vârsta Își spune cuvântul, trecerea bruscă la maturitate lăsând goluri care au dus la decizii iresponsabile, În ciuda experiențelor acumulate: „... mi-au trecut prin mână mulți, dar foarte mulți bani, Însă eu am rămas la fel de zăpăcită și copilăroasă... Asta mi-a adus destule probleme și suferință... Eu nu am deschis destul de bine ochii ca să realizez ce se Întâmplă În jurul meu...”. Karina recunoaște că, Înainte de a se angaja, Împărtășea aceeași părere negativă cu majoritatea „moraliștilor” din exterior
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]