358 matches
-
nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite sunetul și mișcarea și sufletul, slavă Domnului, și sufletul, zău așa... Hazardul se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată, în ușă. Tolea zăcea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin casa ei pentru curățenia de sărbători. Domnu’ Tudor, zisese - nu ți-e frică să te-ncui cu mine-n casă? chicotise răsfățată pensionara (din niște dinți distanțați destul de siniștri, adâncindu-și urmele de laba-gâștii de la coada ochilor negri), după ce zăvorâse bine ușa cu lanț de siguranță. Doamna cu meșe scăpate din părul moale, ce trebuie să fi fost frumos cu niște zeci de ani în urmă, trăia singură într-o casă ca un palat din secolul al XIX-lea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
dinăuntru. Se gândește la mama ei. La ce ghinion a avut. Brusc, i se face dor de ea. Numai după ce fiica a trecut prin propria-i luptă chinuitoare, ea e în stare să înțeleagă semnificația ridurilor mamei și a tristeții zăvorâte sub pielea ei. Roțile de car zboară pe scenă. Actorii își schimbă brusc vocile pe notele de sus. Publicul entuziasmat țipă de încântare. Sunetul sparge tăcerea nopții. Un ajutor din culise îi spune actriței că a venit Mao. E în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
le urez resemnat: La Mulți Ani! LXV În București e zăpușeală și nori mici de praf. Noroc că la 13.35 cade zilnic o aversă care scoate orașul din amorțeală. Noi am ajuns în Băneasa imediat înainte de aversă. Poarta era zăvorâtă. A trebuit să sar gardul de tablă verde. În curte nici țipenie. La WC cartonul era întors cu Gică Petrescu în afară - liber. Am intrat în casă și șoarecii au zbughit-o în toate părțile. Unul singur s-a încăpățânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
baza pe el și când nu. L XXXVIII Seara, când ajungeam pe ulița deja răvășită de vântul aspru de noiembrie, încercam să reconstitui arborele genealogic al familiei Tupilat. Cred că era mai mult o stratagemă ca să uit de zvârcolirea Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea la căpătâiul ei, închisă în cămăruța de un albastru-lăptos, lipsită de clanță la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și-l depuse pe raftul de păpuși. Când neasemuita Adely se deșteptă, o mângâie pe creștet și-i permise să intre prima la toaletă. După ce fecioara termină cu machiajul, Leo extrase din raft al doilea volum din Joyce și se zăvorî cu el în baie. Îmbrăcați în faianță, pereții reflectau puternic becul de deasupra oglinzii și totul, mintea și trupul laolaltă, se adunau suspendate într-un vârtej de visare și confort peste lumea grăbită a dimineții. Învins, profesorul strănută și, ciocnindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
revoluție?... Mai bine întreabă ce au cu mine băieții ăștia? Că eu n-am făcut rău nimănui, oameni buni, și... Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. Cucoana o pusese să zăvorască toate ușile, ba le-a mai și încercat ea însăși, să vază dacă sunt bine încuiate. I-a spus că i-e frică de tâlhari și fata a râs. Acuma, dimineața, Ileana s-a trezit și a ieșit binișor în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Noi sîntem artiști... Să stea el s-o păzească. Auzi la el, instituție... Dacă nu se mai ține spectacolul, mergem acasă, țipa un pic mai devreme pe hol unul din cei doi maeștri, ceea ce l-a determinat pe director să zăvorască ușile. Așa că acum stau toți În holul de la intrare și nu le vine să creadă ce se Întîmplă. Cu ce pot eu să apăr instituția socialistă? S-avem pardon, să-i ziceți mitocanului că io nu suport să mă-nainteze
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
putea să pară o capitulare, ca și cum ea l-ar fi urmărit. În clipa aceea, Hattie auzi un scârțâit curios în spatele casei de parcă s-ar fi deschis o ușă, după care urmă zgomot de pași. Nu putea fi Pearl, pentru că Hattie zăvorî ușa după ea, de fapt toate ușile și ferestrele erau zăvorite, în timp ce-și ascunse, îngrozită, fața în mâini, ușa camerei de zi porni să se deschidă încetișor, și un bărbat se ivi în prag. Era George McCaffrey. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
imaginată de curând de un popor ce voia să arate că e cel mai de seamă de pe pământ? E vorba de o cutie zidită, în care prizonierul stă in picioare, dar nu poate să se miște. Poarta solidă care-l zăvorăște în scoica lui de ciment se oprește la înălțimea bărbiei. Nu i se vede decât fața, pe care fiecare paznic care trece scuipă din belșug. Prizonierul, cu trupul pe de-a-ntregul încătușat, nu poate să se șteargă, deși îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
într un colțișor din necuprinsa sală a tronului. Tocmai am început să cercetez cum sunt întocmite și alte izvoade, ca să deprind meșteșugul, când am simțit o mișcare a aerului din preajmă...Am privit cu grijă la ferestrele sălii. Toate erau zăvorâte. Lângă mine, țipenie...Am rămas descumpănit, așteptând să se întâmple totuși ceva. Într-o încăpere ca asta aerul nu o ia din loc așa pe neașteptate. Trebuie să fie cineva prin preajmă...Nu după multă vreme, m-a cuprins o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
e mereu. Stătură în separeul izolat și băură, scrutând sala. El o cântări din ochi. De aproape, avea o față de copil care numără clipele până la ziua lui de naștere. Izolarea inexplicabilă a femeii îl tulbura. Se întâmplase ceva care o zăvorâse într-o poză, o prăbușire bizară a încrederii în urma căreia rămăsese să tragă de o viață mult sub capacitățile ei. Pierduse sau se lepădase de ceva din ea însăși, respingând competiția, refuzând să ia parte la acel proiect colectiv care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Joe Louis“. Când peste două ore i s-a pus aceeași întrebare, a răspuns la fel, de parcă ar fi fost prima oară. Era închis într-o criptă, înghețat în clipa de dinainte de operație. N-avea cum să înțeleagă că era zăvorât într-un prezent etern. Habar n-avea ce i se întâmplase. Sau, mai bine spus, partea din el care știa nu putea transmite ideea asta memoriei sale conștiente. De câteva ori pe oră, repeta: „Am o mică dispută cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tot aia rămâne. Tot ca înainte te simți. Și la mine ar fi funcționat, doar că ceva n-a mers cum trebuie. Ceva comunică prin Mark. Ceva primitiv, ce Weber trebuie să audă înainte ca scurgerea de chimicale să-l zăvorască din nou în umanitate pe bărbatul ăsta copil. Există doar acest moment. Doar acum. Dar... ce încearcă să realizeze operația asta? —Încearcă să salveze specia. —Care specie? Întrebarea îl surprinde pe Mark. —Care specie? Șocul lasă loc acelui râs bubuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de amatori de cocori. Cât credeți că mai avem? întreabă ea. Doamne, ce-i așa de rău în noi? Dumneavoastră sunteți expertul. Ce avem în creiere care nu...? Cerul e întunecat acum, așa că nu vede ce-i arată ea. Sunt zăvorâți fiecare în propriile lor posturi de observație, privind la o noapte inimaginabil de lungă. Ea vorbește tare, de parcă deja totul ar fi doar o amintire. — Țin minte prima oară când ne-a adus tata aici. Eram mici. Stăteam pe câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
afla la locul său, la odihnă. Dimpotrivă. Ceva trist, ceva melancolic punea întotdeauna stăpînire pe mine cînd la sfîrșitul după-amiezei, David și cu mine eram ultimii care ne aduceam barca înăuntru, în vreme ce supraveghetorul bărcilor așteptase nerăbdător pe debarcader și acum zăvora ușile în spatele nostru. Lăsa afară ultima licărire de lumină, era o mică moarte acum înăuntru, pînă în dimineața următoare, cînd rîul avea să se trezească și prima barcă era lăsată afară. O clădire se cufundă liniștit în noapte. Poți s-
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
care apăsa turnul în pămîntul de jos, dar se simțea din ce în ce mai pierdut, pentru că știa că turnul putea rezista ore întregi, fără să tragă nici un foc. Cineva îi șopti: — Nu vrei să te dărui? — Nu pot. Jumătate din puterile mele sînt zăvorîte de teamă și ură. — De ce? — Nu-mi amintesc. — Dar cum ai vrea s-o arăți? — Aș vrea să... nu pot s-o spun. Ai fi dezgustată. — Spune-ne. — Aș vrea să... nu vă pot spune. O să rîdeți. — Riscă. — Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Provocând execuția sa cu trucul ironic al rezistenței la orice armă, francezul își croiește destinul, iar Corto, trezit din vis, își recapătă memoria, ca după o expediție dincolo de Styx. Căci doar el, Corto, este capabil de a traversa ușile ce zăvorăsc acest teritoriu al magiei. Cu ochii către stele, marinarul cu cercel în ureche este carne din carnea acestor Caraibi cufundați în aburi și incantații seculare. În preajma revoluției Asia este, pentru proza grafică a lui Hugo Pratt din Corto Maltese, scena
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
într-unul nerăbdător, impulsionat parcă de un curent electric ce venea dinspre ea. Îl sărută cu nesaț, buzele și limba ei căutându-i cu disperare gura. Ferocitatea dorinței ei o surprinse, dar nu putea face nimic să o oprească. Fusese zăvorâtă atâta vreme, oprimată oră după oră, iar acum, când barajul se rupse, nimic nu o mai putea reține. Mâinile i se plimbau prin părul lui, trăgându-l, vrând să-și apropie chipul lui, mirosul lui. Erau cuprinși de o dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în concepția lui despre lume autobuzul nu-i un lucru rău. Aceasta indică limpede cât este de înapoiat. — Am să mă-ntorc devreme, puiule, spuse doamna Reilly, închizând ușa de la intrare. — Voi fi probabil maltratat de vreun intrus, țipă Ignatius. Zăvorându-se la el în cameră, luă o sticlă goală de cerneală, apoi deschise jaluzelele. Scoase capul pe fereastră și privi în lungul aleii spre micul Rambler alb care se vedea în întuneric, la marginea trotuarului. Aruncă sticla cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lui. Dar așa Îi plăcea să se gîndească la carte: “Scriu viața tatălui meu“. O minciună mai mult. De cinci ani, era el oare atît de nefericit? În ochii tuturor, răspunsul era În mod evident da. Bietul François care se zăvorăște În fiecare zi În apartament, unde nu primește pe nimeni (de parcă ar fi avut vreodată obiceiul de a organiza recepții și de a servi fursecuri), pe vechiul lui scaun În Încăperea cea mai mohorîtă, cea mai Încărcată, cea mai neprimitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
rînduri În versiunea tipărită. Patru ani mai tîrziu, scrisesem mai mult de cinci sute de pagini și fiecare din aceste pagini fusese rescrisă de mai multe ori. Le părăseam uneori pe Delphine și pe fete ca să mă duc să mă zăvorăsc Într-o cameră de hotel unde băteam la mașină zi și noapte. Hotelurile unde poți fi acceptat Împreună cu o mașină de scris sînt rare. Trebuie să ceri o cameră În fundul unui culoar, cu o sală de baie situată Între camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de mult, când se întorcea târziu acasă, putea să se strecoare prin ușa de la bucătărie, pe care Mă-chan o lăsa nezăvorâtă, de dragul lui. Dar de când, cu două luni în urmă, intraseră hoții la familia Iwami din vecini, Tomoe controlează și zăvorăște ea însăși toate ușile în jurul orei zece. Gardul este destul de mic și ușor de sărit, dar în casă nu poate intra decât dacă sună. Bineînțeles, cea care-i deschide întotdeauna e Tomoe. La despărțire - locuiau în direcții opuse -, Takamori i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de ele cântând. Vino - încet. NOI CÎNTĂREȚII LEPROȘI Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe. Pentru noi cerul e zăvorât și zăvorâte sunt cetățile. În zadar căprioarele beau apă din mînile noastre, În zadar cânii ni se închină, suntem fără scăpare singuri în amiaza nopții. Prieteni, care stați lângă mine, încălziți-vă lutul cu vin, desfaceți-vă privirile peste lucruri
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]