1,680 matches
-
armatei echipate ca de război așteptînd în dispozitiv de luptă. Cîteva autoturisme Dacia și Lada, abandonate la întîmplare pe trotuarele din fața Facultății de Geologie, îngreunează traficul. De partea cealaltă a bulevardului un autobuz ITB cu geamurile sparte și anvelopele tăiate zace eșuat pe spațiul verde în dreptul soclului care susține borna de Kilometru Zero a țării. Într-un asemenea decor să te aștepți la tot ce poate fi mai rău, se gîndește, începînd în sfîrșit să numere luminițele roșii ale camerelor de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Baricadă ți-a atras atenția să fii cu ochii în patru la comportamentul celor din jur. Erai înconjurat de o haită de șacali care s-au folosit de tine doar ca să-și atingă propriul interes. Era bine să afli ce zace în fiecare, să le cunoști istoria și planurile de viitor. Ghinionul tău c-ai nimerit în tabăra lor, și ani întregi te-au folosit ca pe un servitor ori de cîte ori a fost nevoie ca cineva să facă vreo
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cînd ordinele se bat cap în cap, unul sau altul trebuie să-și ia asupra sa responsabilitatea de-a face primul rău, încolo trebușoara va merge ca unsă. Cineva cu mai multă prezență de spirit se avîntă în mijlocul bulevardului unde zace nenorocitul părăsit de restul lumii care se retrage în dezordine. Îl apucă de glezne și-l tîrăște pînă pe trotuar lăsînd pe caldarîm o dîră neagră de sînge. Glonțul îi găurise ficatul, murea încet, dar sigur, nimeni nu se înghesuie
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
din păr de cămilă și nici mănușile din piele. Arată ca un manager din fotbal. Ca tipul ăla director la Wimbledon, care a jucat la Spurts. O respirație aburindă Îi iese pe gură. La cîțiva metri depărtare, În șemineul nostru, zace cenușa manuscrisului lui. Nu putem să Încuviințăm din cap cînd purtăm gulerul nostru pentru suport. — Apreciem asta, spunem noi cu resemnare În voce. Toal Încearcă să fie În același timp și ferm și plin de compasiune. Trebuie să ne facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
memorabile. Ți le spun când Îți faci siesta. Știi tu broască râioasă câte tone de detergenți ar trebui să consume Europa pentru ghetoul nostru? Vreo zece. Le-ar Înghiți disperații ăștia, crezând că e lapte praf. Ar muri fericiți,,. Așa cum zace cu mâinile pe piept și cu ochii Întredeschiși, cu barba crescută În dezordine, Kawabata pare o operă de artă, o pictură făcută de un maestru dintr-un secol trecut, cu detalii, lumini și umbre, desăvârșit și minuțios redate. Respirația grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de pat. Adorm imediat, adăpostit În propriul vis. Câinele lui Ben roade un os, scoțând icnete de plăcere. Șuieratul trenului Îl trezește o secundă pe Antoniu, după care somnul capătă dimensiunea morții. Cartonul de cerșetoare, atestatul vieții ei nomade, nesigure, zace pe podea ca un leș. Un singur cuvânt se poate citi clar, În lumina firavă a unei raze de lună: ,,mulțumesc,,. Unsprezece -Ai mai putea face un ceai? M-au terfelit, m-au vârât În noroiul lor de culoarea morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trupul Întins pe trotuar, decât unul din adidașii de culoare roșie cu care este Încălțată. Gorila a dispărut, s-a pierdut În vânzoleala orașului. Într-un târziu, mașina salvării, oprește pe linia de tramvai, la câțiva metri de locul unde zace femeia, blocând circulația mașinilor din zonă. Doi polițiști, fac o breșă În mulțimea excitată de curiozitate, pentru paramedicii care au coborât din salvare. Se Încearcă o resuscitare, dar fără nici un rezultat. O senzație de greață Îi urcă din stomac ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
puțin ceai și să Înghită o bucățică de brânză. Au ciocnit câte un ou roșu, dar bătrânul nu l-a putut mânca, chiar dacă s-a spart și s-a umplut de cracliuri ca un geam lovit de o pietricică.. Bătrânul zace Întins pe spate, Învelit cu grijă de Antoniu, cu pătura. Are frisoane, deși două sticle cu apă caldă sunt lipite În permanență de picioarele lui. Este slăbit și nu-și mai poate mișca nici măcar capul. Urinează Într-o ploscă improvizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
câțiva pași și de respirația persoanei căreia Îi aparțineau, dincolo de ușile Închise ale șifonierului - inspectorul care se ocupa de caz ar fi dat din cap și ar fi arătat cu indexul spre pat, declarând ceva ce era evident: femeia care zace acolo trebuie să fi murit cumva, nu-i așa? Atâtea aveam de gând să zic, că habar n-am cum s-a Întâmplat? Susțineam cu seriozitate că s-a târât singură În dormitor și a adormit pentru totdeauna, Întinsă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de Rosh Hashanah, însă, totul e pe dos și, dacă taică-meu plânge în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără a se pune la adăpostul ziarului, cu hohotele astea jalnice - e din cauză că mama zace în spital, în convalescență după o operație: acest detaliu explică singurătatea lui apăsătoare din ziua de Rosh Hashanah și faptul că tânjește așa de mult după afecțiunea și supunerea mea. Totuși, în acest moment din istoria familiei noastre, puteți paria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și am putea începe să anunțăm lumea. Da, e de-ajuns ca străzile să înceapă să sclipească acoperite de-o crustă de polei ca să-i încolțească ideea că taică-meu, care trebuia să fie de cincisprezece minute acasă, la cină, zace mort într-o băltoacă de sânge, după ce s-a izbit cu mașina de vreun stâlp, undeva, pe drum. Când se întoarce în bucătărie, mama parcă-i un portret de El Greco. — Mâncați, dragii mamei flămânzi, ne zice ea cu glas stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
copilăriei mele, după patru ani de ură crâncenă îndreptată împotriva lui Tojo, Hitler și Mussolini, și de dragoste pentru această republică bravă și fermă! De jertfire a inimioarei mele ovreiești pe altarul democrației noastre americane! Ei bine, am învins, vrăjmașul zace mort pe-o alee din dosul străzii Wilhelm și e mort fiindcă m-am rugat eu să crape -, iar acum vreau ceea ce mi se cuvine. Răsplata mea de soldat - cur american sadea! Pizda-acestei-glii-a-ta-e! Mă angajez să fiu fidel fofoloancei Statelor Unite ale Americii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua moarte în leagăn pe care sunt trimis s-o investighez a survenit într-un bloc de locuințe din marginea zonei centrale; decedatul zace în scăunel, în miezul zilei, iar dădaca plânge în dormitor. Scăunelul e în bucătărie. Chiuveta este plină de farfurii murdare. Când mă întorc în redacția de știri locale, Duncan, șeful departamentului meu, mă întreabă: — Chiuvetă simplă sau dublă? Un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
le-a luat de pe internet. Nu era foarte pretențios. Trântea în cărțile lui tot ce putea găsi gratis. — Dar care e sursa poemului care ne interesează pe noi? zice. Habar n-am. Probabil că vreo carte veche care încă mai zace într-o cutie pe undeva, printr-o casă, prin cine știe ce pivniță. — Nu în casa lui Frankie, zice Helen Hoover Boyle. I-am cumpărat întreaga proprietate. Gunoiul din bucătărie încă mai era sub chiuvetă, lenjeria lui era împăturită în sertarele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o clipă, privindu-mă prin părul din ochi. Și papagalul cade de pe umărul lui Bursuc. Stridie îndinde mâinile, cu degetele rășchirate, și zice: — Liniștește-te, tati! Și se duce, cu Vrabie și toți ceilalți, să se uite la papagalul care zace mort la picioarele lui Bursuc. Mort și pe jumătate jumulit. Și Bursuc împinge pasărea cu sandaua și zice: — Jumulici? Mă uit la Helen. La soția mea. Soția mea, în felul ăsta ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ketchup și bâzâită de muște, e momeala noastră. Săptămâna asta în tabloide a apărut un alt miracol. Oamenii îi zic Mântuitorul de pe Șosea. Tabloidele l-au numit „Mesia de pe A84“. E un tip care se oprește pe autostradă acolo unde zace un animal mort, îl atinge cu mâinile și amin. Pisica lățită, câinele zdrobit sau chiar și căprioara spintecată în două de un camion răsuflă adânc și amușinează aerul proaspăt. Se ridică pe picioarele frânte și clipesc din ochii ciuguliți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Se uită la ceas, apucând cadranul între arătător și degetul mare, și zice: Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar asta a fost prima mea slujbă adevărată. Dar acum am parcat lângă o rulotă mâncată de rugină care zace în mijlocul unei parcele de iarbă uscată, presărată cu jucării de plastic. Helen își închide trusa cu un zgomot sec. Se uită la mine, care stau pe scaunul de alături, și zice: — Ești gata s-o luăm de la capăt? Înăuntrul rulotei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
devin inerte. Bărbia îi cade în piept și se prăbușește peste tastatură, apoi corpul i se răsucește și i se prelinge până pe podea. Distrugere constructivă. Helen își întinde neprețuita-i mână să întoarcă monitorul spre noi și zice: — Rahat! Deși zace mort pe podea, pare adormit. Claia de păr înțepenită cu gel i-a atenuat căderea. Privind monitorul, Helen zice: — A închis fișierul. Îmi trebuie parola. Nici o grijă. Fratele cel Mare ne-a umplut tuturor capul cu aceleași rahaturi. Îmi închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jumătate. Un alt bărbat e întins în pragul coridorului care duce spre toaletă. Altul e mort, întins pe masa de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om cu șorțul slinos zace pe grătar printre hamburgeri; grătarul sfârâie și fumegă și din fața omului se răsucește, lingând tavanul, un fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină din încăpere. Și Nash își ridică privirea, roșu de chili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa. Și Helen zice „Ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de frig. V-am zis doar c-o să cinăm... Și, vrînd să-și coloreze și mai mult gluma, răstoarnă sacul, din care cad patru găini și o rață. Găinile încep să fugă speriate, făcînd scandal; rața însă, cu gîtul rupt, zace însîngerată. Asta făcea pe nebuna o arată Mircea Emil. Așteaptă ca și cei din jur să rîdă. Toți însă tac. Își rotește privirea: pe multe mese, vede farfurii cu urme de friptură și pahare; unii încă mai mănîncă ori beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plină de isterii mici, care te inhibă, ca apoi să vină, superioară, să te umilească. Doctore, n-ar fi rău să-ți faci și ție un calmant, zău! îl scutură Lazăr zdravăn. De ce? Să suport indiferent, tîmp, gîndul că Aura zace asfixiată undeva, în vreo mașină întroienită? Să uit că-i mama unui copil reușit, dar pe care-l cresc bunicii pentru că noi..., adică eu, mereu ocupat, ea, în compensație, la echipa de teatru... Unde-i, spune-mi și mie! Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mă, am făcut-o aproape instantaneu cu fenomenul acela răvășitor, am trăit niște clipe nu tocmai plăcute. Pentru că una este semnul lui Dumnezeu, și cu totul altceva să te așezi pe un scăunel atunci când în intimitatea pantalonașilor ăia de stofă zace un asemenea monstru de mazăre revoltată. Ca să n-o mai pun la socoteală pe tovarășa Stănescu, care, cu simțurile ei antrenate în detectatul spurcăciunilor, a rostit cu o forță crudă întrebarea retorică „care s-a căcat pe el“ și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mine însumi? Oare una din imaginile mele, proiectată în afară, îmi luase locul și-mi lăsase doar rolul de imagine reflectată? Îl evocasem, oare, pe Stăpânul Tenebrelor, iar el mi se prezenta sub chiar înfățișarea mea? Pe podeaua de oglindă zace un trup de femeie, legat. E Lorna. De cum se mișcă, trupul ei dezbrăcat se întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez; dar ea se-ntoarce împotriva mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ochelari de cal, nu noi. Mma Makutsi turnă ceaiul și-i dădu lui Mma Ramotswe cana ei. — O să-i spuneți asta doamnei din America? întrebă ea. Cu siguranță o să vrea să știe: „Unde-i cadavrul? Arată-mi exact locul unde zace fiul meu.“ Știți cum gândesc oamenii ăștia. N-o să înțeleagă dacă-i spuneți că este acolo undeva, dar că nu-i puteți arăta locul exact. Mma Ramotswe duse cana la buze, urmărind-o pe secretară cum vorbește. Uite o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]