431 matches
-
singur, dar poate apare dobitocul ăla de Pepino Între timp. După ce pleca Andrei să-și facă traseul pe la centralele termice din oraș, pe care-l Încheia mereu pe la miezul nopții, mai Întârziam cu Laur În camera cu saltele, cu Florinel zbenguindu-se printre noi. Să-l fi văzut cum orăcăia să-i dăm și lui să tragă o dușcă din sticla de rom. reușeam să-l liniștim dându-i să tragă și din țigară. Mima sârguincios joaca noastră și trebuia doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cartofi cruzi, și dacă-i mai dădeai și un colț de pâine și să tragă o dușcă de rom și două fumuri de țigară, Îl Înveseleai pentru toată ziua și parcă-ți trecea și de frig văzându-l cum se zbenguie prin casă Înveșmântat doar În crusta aia de jeg și muci. Adevărul e că Încă aveam putere să sper privindu-l pe Andrei cum patrulează cu mâinile Înfipte adânc În buzunare prin țarcul și grajdul ăsta din care vom scăpa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
atâtor revărsări teatrale, cică nici Restoiu n-a insistat cine știe ce, tot oful lui zbuciumându-se Într-o singură direcție. Aia e, că ținea cu tot dinadinsul ca Ortansa să divorțeze. Pentru el, da, să rămână doar ei singuri-singurei, să se zbenguie ca doi iezi de-a lungul și de-a latul acestui loc de verdeață. Să divorțeze de mine adică. Păi, cine sunt eu? Câți ca mine n-or fi trecut prin birourile lui din cazemata Casa Scânteii ca să-i ceară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nopții. Și-a amenajat chiar un pătul din lemn special pentru așa ceva În susul grădinii, În care se retrage din când În când pentru a avea o vedere mai largă asupra acestei miraculoase și rare priveliști. Îi mai place să se zbenguiască cu apa, să facă diguri, aducțiuni, să deturneze cursul pâraielor, să ude. Stropește cu nesaț plăpândele plante, propriile picioare, pe Moca, mofturoasa, dar Încântătoarea sa cățea. Cam În felul acesta s-a purtat și cu unii dintre semenii săi: i-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
e mult de lucru În perioada asta. Tranșatul durează destul timp, motiv pentru care se discută despre una, despre alta, se mai pune de-o dregătorie, se mai bea câte o cană de vin fiert. O bucată de vreme te zbengui printre ei, le Încurci treburile și, la un moment dat, te plictisești, Îți vezi de-ale tale, te duci și te joci În jurul căpițelor de fân și de strujeni. Mai spre după-amiază, descoperi În bucătărie o covată mare cu carne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Petrică, cu Ionel și cu alții de vârsta ta. Cu săniile din metal, cu schiurile Închipuite din niște doage de poloboc, cu bocancii aproape uzi - urci și cobori Dumnezeu știe de câte ori dealul de lângă sat. Te rostogolești, Înoți prin omăt, te zbengui, te bucuri și uiți cum trece vremea, cum vine seara. Seara e liniște În sat. În seara unei sărbători e prea liniște În sat. Doar câte un cățel mai schelălăie prin cele depărtări. Ieși afară și vezi că ninsoarea a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
scorțoasă, înghețată. O zi destul de frumoasă pentru un început de decembrie, se derulase surprinzător de călduță! De jur-împrejur, alei mărginite de garduri vii mă petreceau alene cu un galben-ruginiu copt și târziu; copacii mă privesc de sus fără a-și zbengui prea tare coroanele pe jumătate golașe; în cuiburi de ciori, rămase pustii, domnește acum liniștea absolută; câinii se gudură pe lângă mine așteptând ceva bun de mâncare. Încăierările sunt inerente dar și inutile în același timp în acest context: așteptări mari
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
al „bluzării”, reținând un posibil concert culinar sau chiar un dans al... ridurilor: „când zâmbea, ridurile subțiri cât firul de ață din jurul ochilor prindeau viață. O dantelă de superioară calitate, regală, precum dantela belgiană, de Bruges. Câțiva pistrui i se zbenguiau pe tenul alb și curat al feței...” în prima parte a romanului, scriitorul oferă o primă fază de școlire a copilului-adolescentin Timi, în ipostaza de „bebeluș cuminte și dodoloț”. Precum un „ursuleț panda”, el pare a degaja în jurul său drăgăOășenie
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
partea estică, la cîțiva metri de pădure, dacă priveai atent, era un adăpost improvizat, bine camuflat și greu accesibil din fundul cazanului. Acolo, uneori, spre chindie, se ridica un fuior de fum, care era rapid anihilat de curenții ce se zbenguiau pe deasupra pădurii. În fața semibordeiului ascuns era o bancă rustică cu spătar și acoperită cu o piele de berbec caracul. Cînd fumul semnala viață prin acel paradis, în general pustiu, se putea vedea și o pereche de pămînteni trecuți de prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o pojghiță de gheață, în căutarea eventualelor crengi rupte de vânt. Din păcate, coroanele salcâmilor erau mici, ei înșiși erau mici, nedepășind vârsta de vreo 10 ani. Așa că n-am adunat nici un coș de vreascuri. În acest timp Leu se zbenguia pe lângă noi. Spre nenorocul nostru, Mircea a dat peste un salcâmaș uscat. Nu aveam nici lopată, nici hârleț. Cu palmele și cu degetele am râcâit zăpada de la rădăcina lui, iar Mircea cu ajutorul toporiștii a reușit să-i îndepărteze puținele ancore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
felul de resturi. Acum câmpul a devenit nisipos, cenușa aglutinându-se într-o magmă care, de la an la an, s-a prefăcut într-o coajă. Abia câțiva spini, săraci, uscați, țepoși... singurul semn de viață. Și vântul... vântul care se zbenguie, când ușor ca o boare, când vijelios, încercând să smulgă din această crustă câte un rest dintr-un fost obiect, prefăcut cu timpul într-o formă indecisă, bună doar pentru a inspira pe câte un grafician suprarealist. Dar nu trece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a grației supreme și a performanței maxime în biologie. Astăzi culoarea apei este simpla, ca o cenușă monotonă. Tremură doar câteva trestii în vântul leneș. Doi băieți cară un cărucior cu vreascuri. Căruciorul scârțâie. Pe lac, niște rațe sălbatice se zbenguie zgomotos. Par a nu se teme de nimic. Două mici flotile despică cerul, la mare înălțime. Ca înaintea marilor catastrofe, liniște, nici o prevestire... Sus, dincolo de lumea terestră, zborul continuă ferm, parcă spre alt univers. Dar măcelul va începe chiar azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pui de trei luni. Imediat mi s-a pus la dispoziție un echipaj cu girofar doar eram în misiune oficială și am plecat la "adrisant". Nu era nimeni acasă, vecinii informându-ne că "sunt plecați la țară". Cum cățeii se zbenguiau prin curte, plutonierul-șofer a sărit gardul, a înșfăcat unul, l-a pus în portbagajul mașinii și am plecat, scena amintindu-mi de un episod din "101 dalmațieni". Ajunși la vila Lac 1 cu captura, i-am dat drumul cățelului pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
sânii neîmpliniți dar obraznici sub alba ie de borangic. E o dimineață luminoasă la început de primăvară, în curtea interioară a Cetății Suceava înconjurată de ziduri negre, roase de vreme, dar înveselite de un val de iederă în care se zbenguie un stol de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cai arabi, vite, oi multe și multe rățuște. Ieșeam cu ea în livadă și ne cățăram mai în toți pomii. Nu vroiam fructe, căci acasă aveam destule. Livada noastră era mult mai mare decât a lor. Îmi plăcea să ne zbenguim, să alergăm și să ne ascundem după copaci. Ion, fratele ei, care era șchiop de-un picior avea mulți porumbei. Când vedea că vin, le dădea drumul din cuști și-mi spunea: Hai, Răduța, numără-i! Eu îi priveam și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
a șlefuit anumit. Sâmbătă, la ora patru, am fost prezentă în clopotniță și nu m-am făcut de râs. Am bătut toaca toți trei, pe rând. Gheorghe s-a arătat cel mai priceput. De bucurie, priveam din clopotniță și ne zbenguiam, parcă ne dădeam huța. Mama, care se dădea în vânt după trebi, ieșise în livadă după niște lucernă. Dafina, vecina noastră, a venit la ea și-a îndemnat-o să privească la clopotniță. Când m-a zărit acolo sus a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
aproape de el, să nu-mi fie frică. Acolo sus, toți eram fericiți. Striam și glăsuiam ca păsărelele din luncă. Apoi ne lăsam în jos ca maimuțele pe câte-o ramură mai elastică și ne dădeam huța. Ne-am săturat de zbenguit și ne-am dat jos. Ne-a apucat pescuitul. Făceam niște "fântânele" îngrădite cu prundiș înalt și stăteam la pândă. După câteva minute ne uitam dacă au intrat peștii în ele. Ne duceam, îi prindeam cu mâinile și-i puneam
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
De aici înainte nu mai este nici o noutate golul ce-l simt deodată în clipa în care Spiritul domnesc mă părăsește, pentru a mă aștepta în altă parte...Pornesc cu pas sprinten spre insula verde a Copoului. Simt zefirul sprințar zbenguindu-se în jurul meu. Il văd pur și simplu cum se hârjonește cu o floare de cais îmbujorată peste măsură de plăcere...De departe mi se arată biserica Sf. Atanasie, pitită între viile și livezile din jur...In timp ce înaintez
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
la gleznă, semnele intervenției chirurgicale - doctorul spunea că puțin a lipsit ca să fiu amputat. În casa barocă de pe celălalt trotuar, aproape vizavi de noi (la etajul unde locuia, proprietăreasa ținea într-o cușcă uriașă o maimuță care zburda și se zbenguia cât îi permitea spațiul, pe ramurile unui copac uscat), își avea locuința, la parter spre stradă, de o parte a intrării, maiorul Strat, a cărui soție, Miți - sora lui Liviu Rebreanu -, era o veche prietenă a mamei, iar de cealaltă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
o datorie sacră. Clădirea modernă, cubistă - printre edificiile importante ridicate la Cluj sub stăpânirea românească, în perioada interbelică - unde, la primul etaj, se afla locuința lor „directorală“, se înălța pe terenul fostei grădini, „uriașă“ ca o pădure, în care-mi zbenguisem o parte din copilărie și la marginea căreia se situa casa stăpânei grădinii, casa mea de naștere. Fațada instituției medicale actuale privea spre „Școala normală de fete“, devenită sub comuniști liceul „Nicolae Bălcescu“. Într-o vară, mi-am petrecut vacanța
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
seculari. Nikko este un centru religios-tradițional unde, conform credinței „Shinto”, privind relația omului cu natura, pădurile și munții au o semnificație sacră. Peisajul este superb, mai ales cel în mijlocul căruia se află cascada Kegon, al cărui șuvoi de ape se zbenguie pe o stâncă impunătoare, aflată într-o pădure cu cedrii falnici. Drumul până la cascadă a fost presărat cu tot felul de peripeții plăcute...Momentul cel mai emoționant a fost când am intrat în lift și am început a coborî în loc de
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ceva foarte vîscos, care opunea rezistență. Atunci făcu o zvîcnitură și începu să înoate. Era liber acum și observă că poate prinde viteză foarte mare. Apa era ca un pat primitor, foarte moale, în care se simțea în siguranță. Se zbenguia în stînga și-n dreapta, trupul îl asculta întocmai și nu trebuia decît să zvîcnească pentru a se îndrepta în orice direcție dorea. Înotă mult, iar bucuria îi invadase întreg corpul și îl furnica într- un fel plăcut. Cînd ob
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
necesara sau înclinații vădite în acest domeniu. După cele 4 ore de școală, ieșeam cu turma la păscut pe câmpurile apropiate de casă, unde mă întâlneam cu alți colegi și prieteni, "ciobani de ocazie" și ei. Timpul trecea ușor, ne zbenguiam, stăteam la taclale, oile și caprele își vedeau de păscut, fără să ne dea prea multe dureri de cap. Pentru "prestația" mea eram plătit "mixt", respectiv în lapte și telemea de capră și duminica mai primeam 2 lei, atâta fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pui de trei luni. Imediat mi s-a pus la dispoziție un echipaj cu girofar doar eram în misiune oficială-și am plecat la "adrisant". Nu era nimeni acasă, vecinii informându-ne că "sunt plecați la țară". Cum cățeii se zbenguiau prin curte, plutonierul-șofer a sărit gardul , a înșfăcat unul, l-a pus în portbagajul mașinii și am plecat , scena amintindu-mi de un episod din "101 dalmațieni". Ajunși la vila Lac 1 cu captura, i-am dat drumul cățelului pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
prinde câte ceva din ceea ce Dumnezeu plecase să ducă omenirii, au fost tocmai înaintașii noștri Cârțâroșenii, adunând ei din unda râului, fiecare ce a gândit că e mai de preț și că i s-ar potrivi mai bine. Copiii ce se zbenguiau în murmurul răcoros al apei Bâlii, au luat sprinteneală, zvăpăială, sănătate și inteligență, fetele au luat frumusețe, cumințenie, curățenie, dragoste și cântări de dor, flăcăii s-au repezit să ia putere, istețime și agerime la jocurile lor din sărbători, adică
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]