207 matches
-
maladia, nu?). A absolvit, se spune, o facultate de istorie, dar, cum ața nu l-a tras spre catedră, și-a găsit culcuș la Peleșul acaparat de cei doi drăguți monștri, între timp împușcați. Speriat, sînt sigur, de gloanțele care zburătăceau printre turnurile castelului în decembrie '89, și-a revenit repede, ca mulți alți congeneri, iar azi continuă să-și primească, jovial, invitați speciali, ca-n vremurile bune, cînd se număra printre puținii locatari ai blindatului castel, devenit prezidențial, îi primește
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai puțin paradigmatic între atîtea altele -, cu mujicul rumân odihnindu-și, pe pian, toporul cu care părăduise conacul boieresc, găselniță de "Ogoniok", pe lîngă lumea asta atît de feroce în manevra ei jdanovistă, "floristele" lui Tonitza fuseseră niște parfumați funigei zburătăcind prin zăvoaiele raiului. Într-un subsidiar obligatoriu, e de observat tenacitatea în demnitate a atîtor artiști îndurînd privațiuni și rezistînd presiunilor propagandei, doar pentru a rămîne ei înșiși. Și se vede prea bine acum la ceasul totalei defulări, arta lor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și ghraseiază (cultural) într-o limbă de lemn unică, atunci tot nașterea, ca predestinare, poate fi invocată. Ghici ciupercă, cine-i? Cînd nucile de cocos alb-vineții se-adună-n pîlcuri negre, de killer-i chilugi, gîndul se bifurcă: lumea în care noi, îngerașii, zburătăcim liberi, colcăie de bestii (cărora trebuie să li se aplice oricum o nucă-n nas), dar parcă, vorba lui Fișel al meu din Dorohoi, mai bine ar fi și fără bestii și fără nuci de cocos, nu? 25 octombrie Un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cuiva. Charlotte nu a avut puterea să protesteze. Acolo, la Boiarsk, iarna se instalase de mult. Dar în ziua aceea aerul era călduț, gheața de sub pod se acoperise cu pete mari, umede. Primul semn de moină. Și fulgii mari, leneși, zburătăceau în liniștea albă a maidanelor pe care le străbătuse de atâtea ori în copilărie... Cu cele două ferestre înguste ale sale, izba părea să o zărească de departe. Da, casa o privea apropiindu-se, fațada ei ridată era însuflețită de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o fracțiune de secundă, s-a profilat contra luminii printre pereții dați la o parte... Înspre amiază, convoiul a traversat Minsk-ul. Prin fumul gros, soarele se învăpăia ca de pe o altă planetă. Și fluturi negri stranii - smocuri mari de cenușă - zburătăceau în văzduh. Nimeni nu putea pricepe cum putuse orașul, doar în câteva ore de război, să se transforme în șirurile acelea de carcase înnegrite. Trenul înainta încet, parcă bâjbâind, în amurgul carbonizat, sub un soare care nu-ți mai rănea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
succed apoi, enumerativ, ca o avalanșă. Uneori se strecoară ca un fior liric, poate de nuanță simbolistă: „ Prin eucalipți cu flori roșii zboară În stoluri păunii verzi. În munți, cocoșii sălbatici se-ngână În cântece, și-n țipetele lor se zburătăcesc ca iluziile din cugetul oamenilor”. Ca orice călător modern, D-na Oltea nu crede orice și oricum. De multe ori se delimitează, luând În derâdere naivitatea multora. Astfel, din misterioasa căciulă ce i-ar fi aparținut lui Yeti - omul zăpezii
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește totul la o viață adevărată. Când bătrânul începe să vorbească, se face soare, universul devine consistent, viu, e creat prin povestirea-visare. În altă parte un personaj exclamă: „Bă, dacă nu v-aș visa eu, pe voi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]