373 matches
-
venirii CI-stului Încă nu și-a risipit amenințarea obscură. Mă Întorc de la sala de mese, cînd cineva mă strigă din ușa corpului de gardă. — Mă șmechere, ai fost ieri afară și nu treci pe la tovarășu’ veteran să dai ceva? Mă zgîiesc prin Întunericul chior, să văd a cui e silueta care abia se conturează. Nu am cum să nu fi auzit de Box, un tip ciolănos, ras În cap, cu o figură rotundă, ochi ascuțiți și un nas plat, sprijinit de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tocmai a căzut, ceea ce Înseamnă că lucrurile au intrat pe un drum mai luminos, dar n-au ajuns Încă la noi. Peste mai puțin de două luni Ceaușescu va fi mort. În mai puțin de 60 de zile ne vom zgîi cuprinși de o ușurare fără margini la cadavrul Tiranului, imagini transmise prin aceeași cutie care acum ne provoacă ignoranța Într-un mod aproape comic. Ce e acolo? Acolo nu e nimic... e o cutie. Cel mai inofensiv lucru care vine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
strident, tăios... Niște liceeni trec Încovrigați, trei siluete negre animate timid de o minge de baschet, o mercerie În a cărei vitrină un manechin de plastic e drapat Într-o pînză ieftină albastră, o bătrînă cu o sacoșă flască se zgîiește aiurea, cineva plimbă un cîine, cîinele arată ca dracu’, parcă a pățit ceva Îngrozitor. Unde naiba e toată lumea? Ceva nu e În regulă, Îmi amintesc de aerul speriat al lui taică-meu, văzînd orașul din cîmpia Bărăganului. Dar de Craiova
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ani. Lui Sorin i-a adus cineva un CD cu niște hituri New Wave, deși nu are la ce să le asculte. Nu acum, dar Într-o lună Îi aduce cineva un CD Player din Franța. — Uaaa, ce mișto! Ne zgîim la ele și ne simțim mîndri că sîntem printre puținii oameni din oraș care au văzut vreodată așa ceva. Poate chiar din țară, zice Horace. Apoi eu le spun că am mai văzut CD-uri Într-o vitrină În Praga, cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pietre după cîinii care se reped grămadă dinspre sat lătrîndu-mă. Abia reușesc să mă strecor pe ușa haltei cu pantalonii Întregi. În sălița de așteptare e aproape Întuneric, singura lumină vine printr-un geam de ghișeu, ghișeul e Închis. Mă zgîiesc prin ferăstruică; dinăuntru nu se vede alt chip decît clasicul tablou al Tovarășului - nu pare un interlocutor rezonabil. E 10 seara. Citind panoul cu Sosiri/Plecări, Înțeleg că Îmi voi petrece o oră aici. Starea fizică e bună. Se pare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cineva că Dumnezeu nu are grijă de copii, de bețivi și de oamenii cu mintea slabă. Îmi revin din șoc și Încep să-mi fac o idee. SÎngele mi-a transformat pieptul vestonului Într-o pată Întunecată și lucioasă. Mă zgîiesc uluit. Pe măsură ce Îmi revin, nu mă pot Împiedica să nu mă gîndesc că peste ani, cînd cineva va scrie romanul vieții mele, va trebui să Înceapă cu următoarea frază: În luna decembrie a anului de grație 1989, protagonistul nostru, soldat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
complot împotriva lui. Începuse să-i fie frică de lucrurile pe care le-ar putea gândi el, de minciunile pe care i le-ar putea strecura oamenii la ureche. Era conștientă că bărbații o urmăreau din ochi pe stradă, se zgâiau la ea la Băi, dar se prefăcea că nu observă, nici măcar nu se sinchisea să știe dacă privirile lor erau prietenoase sau ostile. Odată, de mult, Gabriel McCaffrey îi zâmbise. Și Tom McCaffrey îi adresase un surâs. De bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ceva remarcabil, dar ireal: curată, strălucitoare, făcută din metal. Se duse în Hare Lane și ciocăni la ușa lui John Robert; neprimind nici un răspuns, se așeză jos, pe marginea trotuarului. După un timp, câtiva oameni se opriră să se zgâiască la el, de la distanță. În cele din urmă, cineva (Dominic Wiggins) se apropie și-l anunță că Rozanov nu mai locuia în Hare Lane, ci în Camerele Ennistone. George se ridică și se îndreptă cu pași lenți spre Institut. Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
secret, dar nimic nu poate fi cu desăvârșire ascuns. Există semne pe lume. Ușa din spatele lor se deschise și Ruby își făcu apariția. Rămase în prag, mută. Peste rochia ei cafenie purta un șorț lung, alb, nu chiar imaculat. Se zgâia, dar nu la Alex, ci la George. — Bună, Ruby, bătrânico! îi spuse George. Se apropie de ea și o atinse pe umăr. — Ruby, adu-ne niște cafele, îi ceru Alex. Femeia dispăru. — De ce-o fi venit? — Ca să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Zet. Vă aduceți aminte când a descoperit, odată, pachetul cu sendvișuri care se rătăcise? — Ceasul lui Alex nu are miros, răspunse Brtian. — Ruby iar a dispărut, lua-o-ar dracii s-o ia! Spuse Alex. S-a dus să se zgâiască la Maryville. Uneori cred că nu-i în toate mințile. — Ruby o să-l găească, o asigură Tom. Ea are un al șaselea simț. Probabil că datorită sângelui țigănesc. Caută acolo! În direcția asta n-am căutat, îl sfătui Brian. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
baricade de jur împrejurul izvorului, temându-se ca nu cumva vântul să-și schimbe direcția. Apa se avânta în înalturi cu un puternic fâșâit, ca de mătase sfâșiată, care sporea farmecul straniu, înspăimântător, al fenomenului. Dincolo de baricade se adunase mulțimea care se zgâia la jocul dezordonat al jetului, emițind „oh-uri“ și „ah-uri“, așa cum se aud de obicei la un foc de artificii. Dar și zvonurile alarmante intraseră în acțiune. Unii spuneau că apa opărită se revărsase în întreg sistemul Insitutului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și spațiu. Într-un anumit stadiu, nu mai știa când, își scosese rochia și îmbrăcase un capot. „Așadar, în viitor va locui într-un sat din Spania, împreună cu George și cu Diane! Oare așa va fi?“ Ruby continua să se zgâiască la ea. Alex își spuse: „Vrea să fac ceva pentru ea? S-o invit în salon și s-o răsfăț? Vrea s-o... s-o sărut...?“. Asemenea lucruri ciudate bântuiau mintea lui Alex, care avea impresia că Ruby i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i un punct de observație al inamicului. Păi cred și eu. Îi convine dumnealui, de acolo de pe prepeleac, să supravegheze valea”. Domn’ locotenent, tare mă tem că acolo unde râpa îi mai înaltă șade unul cu un binoclu și se zgâiește la toată întinderea din vale. Bravo, Toadere! Mi-ai confirmat cele comunicate de maior. Acum, îndreaptă-ți atenția asupra grupului de arini de pe malul pârâului. Am înțeles. Toaibă și-a pus din nou binoclul la ochi și, cu răbdare, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spunea conte pentru că mă căsătorisem cu contesa, așa cum o porecliseră mansardiștii în de-rîdere pe Mihaela.) ― Măi, explică-mi și mie ce înțelegi tu prin Magnificul încorporat? Uite, citește aici... ― Încornorat nu încorporat, râse el, corijîndu-mă. Formidabil! Aș fi putut să zgâiesc ochii o zi și o noapte și tot greșit citeam. În speță era vorba de Magnificul încornorat de Cormmelink, care se juca la Teatrul Comedia. Râdeam cu poftă de ceea ce mi se întîmplase, dar în același timp eroarea mea simptomatică
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
drumul urca spre munte, dar mie îmi plăcea să cred că erau istoviți și caii de câte se petrecuseră în Făgăraș. Când se nimerea să meargă și tata la târg, nu mă mișcam toată după-amiaza din pridvorul casei, de unde mă zgâiam spre capătul din jos al uliței, căci urma să-mi primesc porția obișnuită de "delicatese": câteva bucăți de zahăr candel pe care le ronțăiam fericit, de fiecare dată, neavând răbdare să aștept să se topească în gură. N-am ajuns
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Cerul e blând azi. 44. Dimineață mohorâtă din septembrie 1937. Cerul e acoperit de o pâclă care seamănă cu fânul jilav. Copiii de pe Delături, care nu s-au dus cu vitele pe Calea Secii, au ieșit în uliță și se zgâiesc la mașina care așteaptă la poarta noastră. Șoferul claxonează. Trebuie să mă grăbesc. "Unchiul George", mătușa Terica și verișoara Norița așteaptă să vină mașina cu mine. Mă mai uit o dată la grămada de nisip din curte, la bătrânul măr, după
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
picioare lungime. Lățimea era indeterminabilă, pentru că părea să aibă cute pe corp, care dădeau impresia unei dimensiuni mari. Evident, murise numai cu puțin timp înainte de a fi împachetat în gheață. Arăta proaspăt, aproape viu, acolo în învelișul de gheață, inuman, zgâindu-se cu ochi orbi la tavanul ornat. - De unde l-ai luat? întrebă Clane în fine. - A fost găsit pe una din luni - câteva ore după ce a fost reperată o navă ciudată. - De când? vorbi pe un ton calm Clane. - De doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
capră. Mașina Ram. Ram tare. Ram claxon. Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc afară, găsindu-l. E treaz sau pe undeva pe aproape. Corpul lui plutește intermitent, în derivă, când în conștiență, când afară. E posibil ca el însuși să fie aici tot timpul. Doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc afară, găsindu-l. E treaz sau pe undeva pe aproape. Corpul lui plutește intermitent, în derivă, când în conștiență, când afară. E posibil ca el însuși să fie aici tot timpul. Doar că el nu știe asta, când acel ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Barr în persoană, însoțită de un tip cu camera, ca să-l filmeze. Homestar la tembelizor. Sau cel puțin falsa Homestar. Tracey Barr în persoană, în livingul lui. Vrea să-i sune pe băieți, să-i cheme la el ca să se zgâiască, poate chiar să apară în cadru. Apoi își aduce aminte că nu prea mai poate să-i sune pe băieți. În carne și oase, statuara domnișoară Barr e puțin mai bătrână și nu chiar atât de sexoasă. Nu chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iar greutatea luase prin surprindere constituția măruntă a lui Mark așa cum îl luase și pe Daniel. Dar și mai ciudată era fața lui, condusă de un pilot pe care comenzile îl derutau. Gânduri străine mișcau acum mușchii aceia. Fața se zgâia la Daniel pe pragul înghețat de februarie. —Copilul Naturii, spuse Mark, puțin sceptic. Încerca să pună degetul pe o diferență mare. În cele din urmă, se lămuri: Ai îmbătrânit. Îl târî pe Daniel înăuntru și-l lăsă în mijlocul livingului, cercetându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
te-ai putut abține. Am nevoie de un sfat în chestia asta. Mă rupe în bucăți. Tu ce-ai face, frate? Ai lua căcatu’ ăla? Să vezi ce se întâmplă? Ce-ai face tu, dac-ai fi tu? Daniel se zgâi la berea lui, beat ca un boboc de liceu. Îl cuprinse o nouă amețeală: el ce ar face, în locul lui Mark? Stătuse în camera de hotel a lui Gerald Weber alături de Karin, adoptând poziția aia previzibilă de înaltă ținută morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stau mai mulți oameni ai locului, domnul Ion Fuida, domnul Ghiță Anghelina, domnul comandant de pompieri Trifa, căruia oamenii locului îi zic Plăcintă cu Ceapă: domnul notar Pellegrini stă și dumnealui în fotografia ovală din cavoul familiei; domnul Bilek-pruncul se zgîiește prin grătarul forjat al ușii de fier". Să dăm fuguța din real în ficțional De aproape două decenii sunt utilizator al mașinii Dacia, fără să știu cum funcționează motorul. Pricep, ce-i drept, anumite lucruri minimale, bunăoară faptul că "jiglorul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu un strat de wolfram, într-o latură avea o umflătură în formă de cioc. Partea ei strict funcțională era montată pe un suport, sprijinit el însuși pe patru roți de cauciuc. În jurul lui Grosvenor, oamenii încetaseră lucrul și se zgâiau, livizi, la monstruoasa mașina. Unul dintre ei se întoarse brusc spre Grosvenor și-i spuse, furios: - Dumneata ești de vină, Grosvenor. Tare-aș vrea să-ți mut fălcile, înainte de-a fi iradiat de unul din proiectilele astea! - Păi, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
deși continuă să bombăne: - Ce prostie! Nu se putea găsi o metodă mai bună decât folosirea unor oameni ca momeli? - Ba da, ar mai fi o cale, zise Grosvenor. - Care anume? - Să ne sinucidem! răspunse Grosvenor, foarte serios. Omul se zgâi la el, apoi se depărtă, bodogănind ceva despre cei puși pe glume idioate. Grosvenor se întoarse, zâmbind, către ceilalți oameni, și-și dădu numaidecât seama că le pierise cheful de a lucra. Atmosfera era încărcată. Toți erau "cu capsa pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]