374 matches
-
cap chestia asta!). Și a venit să ni-l prezinte pe bambino al ei. Sau, cel puțin, așa se pare. Arătând spre băiețel, îi șoptește Maimuței: — Molto elegante, no? Pe urmă însă ne însoțește până la mașină și, în timp ce copilașul se zgâiește la uniforma portarului, ne sugerează că poate ne-ar face plăcere să-i vizităm după-amiază în apartamentul de pe Monte Mario și s-o frigem laolaltă cu încă un bărbat. Are un prieten, zice ea - fii atent că toate detaliile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se rup, cartofii să cadă între friteusă și perete, acolo unde e un spațiu de zece centimetri. Of, fir-ar să fie, a exclamat și pupilele i-au dispărut o clipă sub pleoape, ce bou sunt. Pe urmă s-a zgâit la mine, a îmbrăcat geaca pe care o agățase de o margine a plitei și a ieșit. Ne-am uitat cu toții la ușa trântită în urma lui, unii cu o sclipire complice în ochi, alții, ca mine, cu o sinceră mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nici incidentul celebru, când am văzut o clipă din antret, pentru întîia și ultima oară, instrumentele lucitoare din laboratorul de fizică, grație unei uși întredeschise de servitor, care ne-a alungat, indignat peste măsură de obraznica noastră indiscreție ("Ce vă zgîiți?")... Cu toate acestea, din cauza imaginației vii și a simțului pentru comic, ea se amuza mai mult decât noi, neastâmpărată pe scaunul ei, râzând cu lacrimi, dar fără glas, cu ochii strălucitori, sufocată parcă de o pasiune, cu capul pe spate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o țigară „Națională”, își ștergea musteața cu un aer mulțumit și sorbea din farfurioară cafea caldă și aromată. Era obiceiul acesta de a se bea cafeaua din farfurioară, nu știu de ce, probabil, pentru că astfel se răcea mai repede. Noi ne zgâiam la ei și încercam să ascultăm ce vorbeasc. Dar mama nu ne lăsa să ascultăm ce-și spuneau. Ne zicea: „Nu vă băgați în vorba oamenilor cu mustăți!” „Mamă, dar mata nu ai mustață!” mai îndrăznea să spună vreunul din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în zare, făcând să piară tot ce-i viață pe pământ. Apoi au urmat trupele germane și române în retragere, mărșăluind pe șoseaua care ducea spre centrul orașului. Noi, copiii, ne urcam pe poarta cea mare de la stradă și ne zgâiam la această oștire, câte șaisprezece, în rânduri drepte, ocupând șoseaua din trotuar în trotuar, ostași cu fețe supte, prăfuiți și sleiți de puteri. Și într-o zi tata primi ordin de la C.F.R. ca în douăzeci și patru de ore să facă bagajele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se gudurau pe la picioarele noastre, dornici de companie. Într-un sătuc pierdut în marele Nord sosirea unui grup de turiști nebuni constituie un eveniment despre care se va vorbi probabil tot restul anului. Sătenii abia or fi așteptând să se zgâiască la niște Qallunaat - oameni albi - complet săriți de pe fix și or fi cu toții strânși la primărie. Așa mă gândeam, dar când am intrat în sala de oaspeți de la primărie, care aducea cu cafeteria de la noi din campus - mare, urâtă, dar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
un oraș, Lefty confundă clădirea cu coloane a unei bănci cu Parthenonul și i se păru că era din nou În Atena. Acum pe lângă tren trecea cu repeziciune râul Detroit, iar În zare Începea să se contureze orașul. Lefty se zgâi la mașinile parcate pe lângă trotuare, ca niște gândaci uriași. Peste tot răsăreau coșuri de fum, ca niște tunuri bombardând atmosfera. Unele roșii, din cărămidă, altele Înalte și argintii - regimente de coșuri Încolonate sau coșuri singuratice, pufăind meditativ, o pădure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ani? E la numai trei metri. În vreme ce inima Desdemonei bate nebunește, Fard Muhammad Își dă jos pălăria pentru a-și dezvălui chipul. Și Profetul zâmbește. Precis că ați ghicit deja. Exact: Jimmy Zizmo. ― Mana! ― Bună, Desdemona. ― Tu! ― Dar cine? Se zgâiește la el cu ochii holbați. ― Am crezut c-ai murit, Jimmy! În mașină. În lac. ― Jimmy a murit. ― Dar tu ești Jimmy. Spunând asta, Desdemona devine conștientă de repercusiuni și Începe să-l certe: ― De ce ți-ai lăsat soția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pe tâlhar cu două felii de pâine prăjită, o felie de carne și niște muștar picant. Cu toate acestea, pentru că afară era Întuneric, amenințarea avu efect. Tâlharul din afara ușii ridică mâinile În aer. Era Morrison, cel de vizavi. Milton se zgâi la Morrison. Morrison se zgâi și el. Și apoi tatăl meu spuse ce spun oamenii albi În situații de genul ăsta: ― Cu ce vă pot fi de folos? Morrison miji ochii neîncrezător. ― Ce faci aici, frate? Ești nebun? Nici un alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de pâine prăjită, o felie de carne și niște muștar picant. Cu toate acestea, pentru că afară era Întuneric, amenințarea avu efect. Tâlharul din afara ușii ridică mâinile În aer. Era Morrison, cel de vizavi. Milton se zgâi la Morrison. Morrison se zgâi și el. Și apoi tatăl meu spuse ce spun oamenii albi În situații de genul ăsta: ― Cu ce vă pot fi de folos? Morrison miji ochii neîncrezător. ― Ce faci aici, frate? Ești nebun? Nici un alb nu e-n siguranță aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
turban. Alături de ea, o altă Brățară privea În gol cu niște ochi albaștri și pustii În timp ce se ungea cu cremă. Altă Brățară duse o sticlă cu apă la gură, etalându-și coloana prelungă a gâtului. Pentru că nu voiam să mă zgâiesc, m-am uitat În altă parte, dar auzeam În continuare zgomotul pe care-l făceau când se Îmbrăcau. Peste șuieratul dușului și plescăitul picioarelor pe gresie, un clinchet ascuțit, subțire, un sunet care semăna cu bătaia În paharele de șampanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ești așa de Îngrijorată. Ești prietena mea cea mai bună. Mă prefac că sunt absorbită de revistă. Nu sunt În stare să mă uit În altă parte. Dar pe dinăuntru debordez de fericire. Erup de plăcere, totuși continuu să mă zgâiesc În revistă, de parcă aș fi supărată pe ea. E târziu. Am stat până târziu și ne-am uitat la televizor. Intru În baie și o găsesc pe Obiect spălându-se pe dinți. Îmi trag jos chiloții și mă pun pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și obiceiurile rudelor tale apropiate? Cu ani În urmă, Capitolul Unsprezece mă convinsese să-mi dau jos chiloții ca să se uite la mine. Acum se uita la mine În sus, cu o privire la fel de stăruitoare. Îmi măsura capul defrișat. Se zgâia la costumul meu funebru. Aveam noroc că fratele meu luase atâta LSD. Capitolul Unsprezece se apucase devreme de lărgirea orizonturilor. Meditase la Maya și la vălul ei, la multitudinea de planuri ale existenței. Pentru o personalitate instruită astfel era cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
reveni În memorie Înțelegând de fapt: milițianul dorea s’o legitimeze. Dar, cu ce se făcuse vinovată? Nervos, milițianul În slujba dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, o bruscă Înpingând-o către intrarea În duba miliției. Ridică vocea privind-o Încruntat. “Ce te zgâiești așa la mine...? Vezi bine, eu nu glumesc...!” Biata fată schiță un gest de-a dechide poșeta Însă, Își aduse aminte Îngrozită, pașaportul se afla acasă. Înălță din umeri neputincioasă În timp ce de frică dispăru din memorie toate cuvintele Învățate. Încercă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
către mine În timp ce ochii deschiși dar pierduți În fundul capului mă priveau cerând Îndurare și În același timp parcă Întrebau. “Dece am fost omorâți...!?” Am fost readus la realitate de ghiontul gardianului cu bastonul de cauciuc, care ridică vocea. “Ce te zgâiești mă la cadavre, ori vrei să te numeri printre aceste mortăciuni...? Hai, apucați de targă, eu vă aștept afară...!” Cu cele mai năpraznice sentimente de ură Împotriva brutelor comuniste - am Început să transportam cadavrele la un auto camion acoperit cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zăceau mânjiți de salată de morcovi și varză, așa că Wilt dădu câteva clipe în mintea lui Clem. Câinele se întoarce la voma lui, zise inspectorul Flint, citindu-i în mod evident gândurile. Traversară terasa, ajunseră la fereastra salonului și se zgâiră prin ea. Dacă grădina arăta rău, interiorul arăta dezastruos. — Sparge un ochi de la fereastra bucătăriei și deschide-ne să intrăm, îi spuse inspectorul celui mai înalt din cei doi polițiști. O clipă mai târziu fereastra salonului alunecă ușor într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
stau mai mulți oameni ai locului, domnul Ion Fuida, domnul Ghiță Anghelina, domnul comandant de pompieri Trifa, căruia oamenii locului îi zic Plăcintă cu Ceapă: domnul notar Pellegrini stă și dumnealui în fotografia ovală din cavoul familiei; domnul Bilek-pruncul se zgîiește prin grătarul forjat al ușii de fier". Să dăm fuguța din real în ficțional De aproape două decenii sunt utilizator al mașinii Dacia, fără să știu cum funcționează motorul. Pricep, ce-i drept, anumite lucruri minimale, bunăoară faptul că "jiglorul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
lu bărba-su ? Aici se-nțelesese ei, Tanda cu Manda, e materialistă Ivona, materialistă și cărpănoasă, d-aia mă și pusese să-ntreb. D aia, cum ajungeam lângă fotoliu ei, o-ntrebam : — ...ce, nu mă mai cunoașteți ? Și madam Ioaniu se zgâia la mine cu ochii sticloși. Avusese ochii albaștri-albaștri, da de la o vreme parcă și ochii i se deco lorase. Poate nici să nu mai fi văzut mare lucru cu ei, că-ntr-o vreme se plânsese de albeață, și asta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
covor, sta baba ca țiganu mpărat și cu hârtia prinsă-n piept, s-o știi că cine este... Se făcuse mică-mică, și cu cocoașa-n spate, și cu coada aia albă, subțire, ca de șoarice. Sta madam Ioaniu cu ochii zgâiți la perete și nu scotea niciun cuvințel ; că intra cineva, că ieșea, ea n-avea habar ; putea să vină oricine și să golească casa. De nimic nu mai avea habar baba. D-aia-i și pusese în piept fii-sa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
candela ce mai arde în camera lu madam Ioaniu. Arde candela ca-ntr un cavou, și tot timpu mai troznește ceva, și să stai cu momâia în fotoliu, lângă tine, care nici nu mișcă și nici nu suflă, numa se zgâiește cu ochii ăia albi la perete... Și numa ce-și mai dă drumu pe ea, și atunci pune tu mâna și schimb-o. Și iar mai troznește parchetu, dracu știe ce, Doamne iartă-mă, că parcă tot ai aștepta să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui și se Îndepărtează pe stradă. Hai, mergi, mergi... nu te opri... Abia a dat colțul, cînd mașina argintie a lui Jack apare din celălalt capăt al străzii. — O, Doamne, spune Lissy, cu ochii lipiți de ea. — Nu te mai zgîi atîta ! spun, prăbușindu-mă pe zidul grădinii. Lissy, eu una am clacat. Simt că-mi tremură picioarele. Cred că am neapărată nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decît la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Îmi șiroiesc pe față, una cîte una, aterizîndu-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgîiesc la mine și alte cîteva persoane ? Mă simt atît de proastă. Incredibil de proastă. Evident că nu eram suflete pereche. Evident că nu era sincer interesat de persoana mea. Evident că nu m-a iubit niciodată. Mă săgetează un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Nu le vreți ? Curierul mă privește perplex. Nu. Spuneți-i persoanei care mi le-a trimis că-i mulțumesc, dar nu Îmi trebuie. — Ce se Întîmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgîiește la buchet. O, Doamne. SÎnt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punînd mîna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între petale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ar putea să sângereze până la moarte. Sau să turbeze. Oare cât timp durează până încep să îi apară spume în colțul gurii, se întreba el. Balansându-și scaunul pe cele două picioare din spate, își ținea degetul rănit în față, zgâindu-se la el. Nu îi venea să creadă că îl mușcase. Din nou. Și doar promisese ultima dată... Apăsă mai tare pe bucata de hârtie igienică înfășurată în jurul rănii și sângele roșu aprins trecu prin stratul subțire. —Spune-mi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sunt-o-fostă-obișnuită-și-nu-suntdeloc-o-târfă-care-conduce-o-revistă. Blugi cu ștrasuri, pantofi sport, tricou decoltat. Deși machiajul ei era abundent, era subtil spre invizibil. Părea tânără, drăguță și abordabilă, de parcă aruncase pe ea câteva haine pe care le purta tot timpul și nu ca și cum petrecuse o oră zgâindu-se în oglinda ei (de pin), calculând cu grijă efectul pe care dorea să îl obțină. S-a uitat prin sală după Ashling și prietenii ei, dar nu erau nicăieri, așa că s-a dus la bar și a comandat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]