767 matches
-
Ceva nu este tocmai curat aici, nu se leagă... S-a aplecat și cu inima în dinți a zis: “ori eu, ori tu, țeastă blestemată! Doar n-o fi dracu' înăuntru! “ A prins-o bine și a început să o zgâlțâie cu forță. - E ceva aici, înăuntru, părinte! - Doamne ferește, ce să fie fiule? - Nu știu, dar o să aflu eu. S- a uitat și a pipăit cu degetele locașurile unde, cândva, cu mulți ani în urmă, s-au aflat doi ochi albaștri
ADEVĂRUL NU-L POŢI ASCUNDE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366909_a_368238]
-
pietriș cobora o arătare, care fusese bicicletă dar care putea fi considerată și cărucior de butelii, călărită de trei hăndrălăi îmbrăcați numai în chiloți, dacă se poate spune și așa. Ăștia chiuiau, fiecare pe glasul lui, și, fiindcă mașinăria îi zgâlțâia din toate oasele, glasurile lor ajungeau la noi pe un tremolo zurliu și hilar. Când am ieșit noi spre uliță, ne-au văzut, iar ăla care conducea manțocăria a început să strige, cu acel tremolo ciudat în voce: — La-a
NATURĂ MOARTĂ... CU PROȘTI VII de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367676_a_369005]
-
părăsit” pe oameni pentru totdeauna, necum să-i mai poată ajuta. Panică este cuvântul de ordine pentru că ea singură mai dă suflu și semn supaviețuirii. Pământul nu și-a mai putut “astâmpăra” chinul “facerii” sale timp de 55 de secunde, zgâlțâind până și ipotetica pânză subțire a “păienjenișului” de deasupra care-l leagă de cer și de Dumnezeu, aceste fire invizibile ce izbăvesc oamenii prin credință de Binefăcătorul lor, pe cale și acestea să se subție și să se rupă ... Groaznice “friguri
PĂLITURA COSMICĂ DIN 1906 DIN SAN FRANCISCO de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 171 din 20 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367246_a_368575]
-
Vine furtuna, auzi-o cum mai tremură Ca tine cînd îți mîngîi sînii-mbujorați Și îți risipești petalele buzelor peste sufletul meu A început ca un suspin adînc Tu tremuri eu nu mai aud decît cornul englezesc Și timpanele, da, ele zgîlțîie templul Care cedează, tremură, lacrimile te fac fericită Vin-o mai aproape în brațele mele Ai văzut cum ți-a zburat rochia spre tării Ca un fulger ți-a dezvăluit trupul arămiu Curbura spatelui tău este ca o ploaie de
ÎN VISUL MEU ETERN DE PĂPĂDIE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364695_a_366024]
-
acestei iubiri unice, să nu folosesc niciodată magia pe tărâmul Planetei Blestemelor Eterne. Dacă o voi face, blestemul se va întoarce împotriva mea și voi fi transformat în stană de piatră”. M-am cutremurat adânc și am început să mă zgâlțâi spasmodic. ”Spune-mi... că nu-i adevărat... Spune-mi... că e o minciună...”, am articulat ceea ce s-au dovedit a fi ultimele mele cuvinte, întrucât trupul îmi devenea, încet, dar sigur, în întregime din piatră. ”O, ba da, e adevărat
EXILAT PE PLANETA BLESTEMELOR ETERNE de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2038 din 30 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350192_a_351521]
-
furtuna, auzi-o cum mai tremură Ca tine cînd îți mîngîi sînii-mbujorați Și îți risipești petalele buzelor peste sufletul meu 4 A început ca un suspin adînc Tu tremuri eu nu mai aud decît cornul englezesc Și timpanele, da, ele zgîlțîie templul Care cedează, tremură, lacrimile te fac fericită 5 Vin-o mai aproape în brațele mele Ai văzut cum ți-a zburat rochia spre tării Ca un fulger ți-a dezvăluit trupul arămiu Curbura spatelui tău este ca o ploaie
POEME DE DRAGOSTE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 41 din 10 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349003_a_350332]
-
Leanca mai apucă să îl vadă pe mort cum scoate un briceag din buzunar cu care taie funia și își dă drumul în mijlocul camerei, venind spre ea. Închid ochii și se lungește pe linoleum. Ghiță se apleacă asupra ei, o zgâlțâie și îi dă cu blândețe câteva palme: O stropește cu apă doar, doar și-o reveni. Nimic! - Te-am prins în flagrant pe viu și acum tot dumneata faci fițe? Dacă nu te trezești, te duc la poliție și... au
FUGIŢI, MORTUL! de ION UNTARU în ediţia nr. 308 din 04 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348726_a_350055]
-
cu spatele, după ce și-a făcut datoria. Îl vezi în piața de pește, unde e atât de ocupat, de simți că-l încurci, că îi stai în picioare. Femeia ce deretică la hotel nu-și întrerupe munca nici când se zgâlțâie candelabrele de cutremur. Ea e prea ocupată să bage de seamă sau să se lase întreruptă. Curățenia este obsesivă la japonezi. Ei nu fac lux, dar curățenia e sfântă, acolo nimic nu se compromite. Sunt perfecționiști din acest punct de
AMINTIRI DIN ŢARA SOARELUI RĂSARE (1) de MILENA MUNTEANU în ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349339_a_350668]
-
s-a uitat la ceas, a prins un șorț de curea și a trecut, oftând, în bucătărie... MARȚI L-a găsit răsturnat în fotoliu, cu televizorul deschis. Adormise. În bucătărie era curat. Masa goală. În frigider, mai nimic.. L-a zgâlțâit fără menajamente. - Da’ scoală odată! Nu auzi? - Ce-ai femeie?... N-ai somn? - Știi că n-avem nimic de mâncare? - Am mâncat la firmă... - Și eu? Ce fac la ora asta? - Ești gospodina casei... - Lasă prostiile! Comandă ceva! E noapte
SĂPTĂMÂNA ORBULUI! de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348191_a_349520]
-
medieval-asiatic. Chiar se scoate de tot câte un perete, spre a se deschide spațiul interior mai mult decât a fost compartimentat prin proiect. Ceea ce întreprind acești „arhitecți” de hrube, cu adevărate arsenale de mașini pentru demolare, folosite de ani buni, zgâlțâind blocurile, retezându-le în felii, nu are nicio legătură esențială cu estetica sau armonia, și cu atât mai puțin cu arhitectura sau cu structura de rezistență a unei construcții. În această stare de fapt, pur contemporană românească, inginerul inspector de
NICOLAE NOICA. CONDAMNABILĂ ÎNDEPĂRTARE DE BAZA ŞCOLII ROMÂNEŞTI DE CONSTRUCŢII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1122 din 26 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347550_a_348879]
-
îi trebuie unui om pentru a se simți bine!). Am uitat. Mai am lângă mine un dulău negru-corb, moștenire de la băieții plecați în țară și cu care împart bucata de pâine. De asemenea, e foarte prezent și vântul, care-mi zgâlțâie somnul și ușa când o uit deschisă (ieri era gata, gata să o rupă) Dimineața când mă scol amușinez aerul, ce-mi aduce mirosuri necunoscute, mie ca muntean. Ceva tot îmi este familiar: mirosul primăverii, același peste tot, și care
FUGIND SAU ACASĂ, CÂNDVA, LA MIRCEA HORIA SIMIONESCU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365982_a_367311]
-
o astfel de propunere nu putea decât să-i provoace repulsie. - O bag în ..... măsii !!!.... și nici pe voi nu vă las pe dinafară ! Lăsați-mă să dorm ! Percepându-i înjurătura, oricât de elegant a fost exprimată, adresanții l-au zgâlțâit și mai puternic năucindu-l : - Nu este singură ! A „ recrutat ” o prospătură ! O vrei ?... Surâsul fugar, al fetei ce o însoțise pe Rodica în parc, comprimat în memoria lui ca un resort, a fost eliberat declanșând firescul, mai puternic decât
XIV. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365360_a_366689]
-
bărbat, șoptindu-i vorbe drăgăstoase. Era seducătoare, periculos de seducătoare, doar că vobele îi miroseau groaznic a ceva proaspăt strivit. A simțit cum transpiră abundent, cuprins parcă de spaimă și a răcnit până ce unul dintre colegii de cameră l-a zgâlțâit puternic : - Ce ai de țipi atâta în somn ?!... Toți brigadierii, întorși cu o lună mai devreme datorită concursului de împrejurări, sunt în sala de amfiteatru laolaltă cu toți colegii de an, din ambele serii. Conducerea UTC, la nivel național, îi
XXVII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2181 din 20 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365390_a_366719]
-
eu nu mai eram în casă, te-ai îmbătat ca un porc. Ai stins sfânta candelă ce-mi trimitea lumina purificatoare pentru un suflet chinuit care tăinuise un păcat îngrozitor.O bubuitură surdă i-a sunat în urechi, casa se zgâlțâia ca după un cutremur, că și-a pus mâinile la ochi. Intenționase să-și facă semnul crucii, dar mâinile parcă-i erau legate defrunte, nu și le-a mai putut mișca. De ce mi-ai luat și ultima flacără a speranței
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
eu nu mai eram în casă, te-ai îmbătat ca un porc. Ai stins sfânta candelă ce-mi trimitea lumina purificatoare pentru un suflet chinuit care tăinuise un păcat îngrozitor.O bubuitură surdă i-a sunat în urechi, casa se zgâlțâia ca după un cutremur, că și-a pus mâinile la ochi. Intenționase să-și facă semnul crucii, dar mâinile parcă-i erau legate defrunte, nu și le-a mai putut mișca. De ce mi-ai luat și ultima flacără a speranței
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
arma în mână nu putea s-o țină corect. Vântul se întețise, bucăți de fier de pe acoperiș făceau un zgomot asurzitor în bătaia crivățului. Să trăiți dom lent, se trezește Durică din somnu lui, la ordin! Ce ai Durică, îl zgâlțâi eu, aoleooo, se miră el, visam Tobit, visam că eram în gardă... Și?- îl descos eu, mirat. Dăduse comandantul ordinul de foc și arma mea nu lua foc, îmi explică el. Să fie al dracului de război cu cine l-
TOBIT ÎN RETRAGERE- FRAGMENT DE ROMAN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365205_a_366534]
-
din mână și căzuse jos. Privesc pe fereastră, se luminase de ziuă, Durică, îl strig eu, măăăă, Durică, scoală că se face ziuă și ne prind ăia pe aici. Durică al meu nu mai dădea niciun semn de viață, îl zgâlțâi de câteva ori, dar Durică nimic, deodată îl văd că se lasă într-o parte și cade ca o brezoaie lângă mine. Doamneee, m-am speriat eu, Durică a murit, ce mă mai fac eu, Doamneee, mă scol, mi se
TOBIT ÎN RETRAGERE- FRAGMENT DE ROMAN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365205_a_366534]
-
îmi strâng mantaua, iau arma la spinare și ies din Sfânta biserică în vâltoarea de afară, zăpada se pusese cam la o jumătate de metru, pe la adăposturi se făcuseră munți, vântul mă izbește de ușa masivă din stejar și mă zgâlțâie din toate închieturile, trezindu-mă la realitate. Îmi era frică să merg singur, dar n-aveam ce face și am luat-o pe câmp așa cum îmi spusese hazaica aia, na levo, ne levo, acolo e Rumânia voastră. România mea... Referință
TOBIT ÎN RETRAGERE- FRAGMENT DE ROMAN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365205_a_366534]
-
Până ajunge la București... și s-a dus către Naie și i-a șoptit la ureche: „S-ar putea să moară pe drum”. L-a prins de haină cu mâna ei noduroasă și uscată ca a Sfintei Vinerea, l-a zgâlțâit de câteva ori și, ridicând tonul, a zis: Cine o să poarte vina, eu sau tu?... - Ai milă de mine, Dumnezeule!... Maică Bușica, zi-mi ce-i de făcut. Ce-i de făcut în cazul ăsta? - Năică, mă cunoști, iar eu
PARTEA A VII-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351762_a_353091]
-
Tisa, aproape de casă”. Moș Nică Paiu ni s-a arătat ca un fulg de om, cu inima la vedere. Atâta energie avea acest bătrân de 40 de chile și numai de-un metru și jumătate, că a trebuit să-l zgâlțâim ca să se oprească din povestire, spre a-i dirija amintirile cu ajutorul întrebărilor precise: “Moșu’ Nică, de ce divizie, ori regiment ai aparținut? Și zi-ne niște localități de pe-acolo, ca să ne dumirim că povestești de la Don și nu din Munții
EI AU SUPRAVIEŢUIT MĂCELULUI DE LA COTUL DONULUI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 694 din 24 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351342_a_352671]
-
șir au durat aplauzele. Împușcăturile au șfichiuit sala...ochii violonistului s-au mărit îngroziți. Două pete mari, roșii îi străpungeau pieptul. S-a prăbușit fără suflare, în strigatele înlăcrimate ale tinerei sale partenere, acoperit de vacarmul iscat. Femeia l-a zgâlțâit, plângând sfâșiată de durere. Imaginea s-a estompat, dispărând într-o spirală de timp. Camera era goală. A simțit durerea puternică în piept...a desfăcut cămașa.. două cicatrici roșii, dureroase, îi brăzdau pielea. Chipul femeii.....o cunoștea. «..cu neputință ! Jocul
MAGAZINUL DE ANTICHITĂŢI de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 433 din 08 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346594_a_347923]
-
înaltă și tendința de salvare a Neamului prin rugăciune devenea tot mai profundă. „Unde sunt Ierarhii noștri?” se întrebau tinerii revoluționari în zilele însângerate ale lui Decembrie 1989. Iar Vlădicii, din spatele perdelelor grele de catifea aurie, care le camufla mitrele zgâlțâite de cutremurul revoluționar, răspundeau: „Închideți ușile Catedralelor să nu ne pângărească mojicii ăștia anarhiști”. ( a ne reaminti de Catedrala din Timișoara în zilele acelui decembrie însângerat). Și ușile grele se închideau, în timp ce „mojicii” cădeau împușcați rând pe rând, înroșind treptele
UNDE SUNT IERARHII BISERICII ORTODOXE ROMÂNE?! (1) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 605 din 27 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355286_a_356615]
-
nu plângă. Toamnă s-a lăsat pe câmpuri, un câine lătra în noapte ea gândește tot mereu la copiii de departe. Toată tinerețea ei a stat în acel sătuc unde-a crescut șapte pui și-acum e singura cuc. Vântul zgâlțâie fereastră ea din gânduri tot tresare lampă pâlpâie mereu parcă ar fi o lumânare. Pernă s-a udat de lacrimi sufla lampă să o stingă și adoarme-ntr-un târziu afar a-nceput să ningă... Titina Nica Țene Referință Bibliografica
LACRIMILE MAMEI, POEZIE DE TITINA NICA TENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 292 din 19 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356530_a_357859]
-
nu cumva să-l fi strâns prea tare de acele părți delicate ale corpului. Avu un moment de inspirație si sună la „Salvare”. Și, ca niciodată, ăștia au sosit în timp record. Brancardierii coborau scările cu rănitul pe targă. Fiind zgâlțâit bine, Vasile și-a revenit și a început să-i roage pe salvatori să-l lase în pace, că el nu are nimic. Mitică era și el de față ca să confirme această tărășenie. Înțelegând ce s-a întâmplat, brancardierii au
ZIUA PROASTĂ SE CUNOAŞTE DE DIMINEAŢĂ de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 283 din 10 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356643_a_357972]
-
invidiat peste grilajul de lemn al țarcului și din două salturi parcurge distanța de aproape șase metri până la el și-l prinde strâns de reverul robei. Mult mai scund decât judecătorul și firav la trup, „cobra” a început să-l zgâlțâie pe acesta cu putere nebănuită și să-i vorbească plângând în ritmul zgâlțâielilor: - Dom’le jude, vă rog să mă iertați! Am trei copii acasă... vă pup tălpile! Nu mă băgați la închisoare...Vă jur că ... - Domnule inculpat, l-a
SUB IMPERIUL FRICII (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 329 din 25 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355150_a_356479]