343 matches
-
cu siguranță, Herr Gunther. Se aplecă Înainte și, luându-și trabucul, zise: — Un colier cum ați descris dumneavoastră nu e genul de bijuterie cu care te Întâlnești În fiecare zi. Și, desigur, valoarea lui e considerabilă. Era momentul să-l zgândăr, să simtă urzici În pantaloni: — Bineînțeles, clientul meu e gata să plătească o sumă considerabilă. 25% din valoarea asigurată, fără Întrebări. S-a Încruntă: — Nu sunt sigur dacă Înțeleg eu bine ce tot spuneți acolo. Haide, las-o moartă, Neumaier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
să își dea seama când zicea ceva care te enerva sau te făcea să te simți prost. Când se întâmpla asta, izbucnea imediat: „Vai de mine. Uite ce am făcut. Mă poți ierta oare?“ Apoi își rodea unghiile sau se zgândărea pe față. Domnișoara A. Scover era una dintre femeile cărora le duceam comanda. Așa scria pe sonerie. O mai văzusem și înainte pentru că vindea timbre la poștă. Casa ei era una dintre cele nou construite pe deal. Din câte știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de pe ușa apartamentului inscripționată cu Familia Popescu Ghiță. Suntem înconjurați de morți, surioară, nu doar că umblăm pe pământul îngrășat cu trupurile lor, care ne e și hrană de altfel... Păi, spiritele astea pe care n-ar trebui să le zgândări atâta, invocându-le și căutându-le. Păi, bărbatu-tău, mămica noastră, tăticul nostru, care cine știe pe unde-o mai fi și el... Un mort rămas în suspensie, așadar, despre care Elenuța nu aflase nimic, așa încât n-ar fi mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-n două, de nebun, de animal care suferă, iar asta pare să-l incite pe Mărgărit, vesel și gureș și îmbiindu-l cu mici, păi, cum să nu-i fie foame după atâta bălăceală? Apa te trage, te suge, îți zgândăre foamea și setea, hi-hi-hi, păi, bineînțeles că trebuie să mâncăm. Câte zile om avea pe pământu’ ăsta, n-o să scăpăm de grija asta. În primul rând, mâncarea. Să umplem mațu’. Facem ce facem, ne sucim, ne-nvârtim, trebuie să băgăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
felul ăsta. Să n-o supere, dragostea mea, să n-o sperie tocmai acum, când a-nceput și i s-a făcut, oh, pulsa, exploda, te rog, și uite că rugămintea-i fu ascultată, complimentul îi pică bine și-i zgândări dorința de a se confesa, iar de-acum o asculta și o pândea, sorbind-o laolaltă cu confesiunea ei piezișă, alunecoasă, țâfnoasă, cum că-i sătulă. Cât de pornită, dragostea mea, câtă ură, ea, una, nu așteaptă chiar nimic de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu biscuiți. Nu se așezase la masă cu ei, nepăsându-i, poate, că și-ar jigni musafirul. Asta e, n-are nici ea timp, e la fel de ocupată ca bărbatu-său, dacă nu cumva i-o fi frică să nu-i zgândăre boala, gelozia aia urâtă... Rafael o vedea prin ușa întredeschisă, în fața aragazului, amestecând într-o cratiță mare, și câinele scâncind și frecându-se de coapsa ei ca un copil răsfățat peste măsură. Se împingea în ea nerăbdător și parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aș pune botu’? — Nu știu. Cine poate ști? Rafael schimbă vorba. Oricum, ești dibaci. Tocmai citeam aici, auzi, e de nu se poate, și Milică, numai ochi și urechi, salivând precum Ghiocel! — Te rog din suflet, mami, nu-l mai zgândări. Câinele ăsta mi-a scos peri albi. — Cine-l zgândăre? Acuma-i pun mâncarea la răcit și să-l vezi că se liniștește. Ce-mi place! jubila Rafael, scuturând capul peste revistă. Ghiocel se ridicase pe labele din față pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vorba. Oricum, ești dibaci. Tocmai citeam aici, auzi, e de nu se poate, și Milică, numai ochi și urechi, salivând precum Ghiocel! — Te rog din suflet, mami, nu-l mai zgândări. Câinele ăsta mi-a scos peri albi. — Cine-l zgândăre? Acuma-i pun mâncarea la răcit și să-l vezi că se liniștește. Ce-mi place! jubila Rafael, scuturând capul peste revistă. Ghiocel se ridicase pe labele din față pe pervazul ferestrei bucătăriei și lătra la cratița aburindă cu fiertură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
unei bluze maro în dungi și privesc parchetul tot maro, dat cu palux: un luciu, dom-le, să-ți întorci pantofii pe dos ca să nu cazi. Mai scot și o mână, îmi pun ochelarii și atunci observ că cineva îmi zgândăre pavilionul urechii stângi cu o zbârnâitură de sonerie, jos pălăria! Mă bag înapoi în rufe și-o fac pe mortu-n popușoi. Tipu' sau cine naiba o fi dă să intre, ba chiar dă de-a binelea, pentru că nu mai deschide
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căzută și cu o pălărie pleoștită, În formă de oliță. Sub stratul proaspăt de pudră i se vedea mânia arzând ca o văpaie. Ca parte din preschimbare, doamnele de la YWCA Îi tăiaseră Desdemonei cosițele de emigrantă. În mod obsesiv, așa cum zgândări o ruptură din fundul unui buzunar, băgă mâna sub pălăria pleoștită ca să-și pipăie creștetul tuns chilug pentru a treizecea sau a patruzecea oară. ― Asta-i ultima tunsoare, spuse ea din nou. (Și Își respectă jurământul. Din acea zi, Desdemona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ciudate, străduțe care azi nu mai există (așa cum nu mai există în mintea mea înrăită loc pentru dragoste), cu case roz, cu marchize de geam colorat, cu leandri înfloriți, cu curți, cu pisicuțe răsucindu-se-n iarbă. Ne opream să zgândărim păianjenii grași, atârnând între trandafiri, ne încîlceam prin fundături uitate de Dumnezeu, cu construcții spectrale, cu gorgone sprijinind ferestre oarbe, cu lei de piatră și dragoni de ciment, sparți și îngălbeniți, călăriți de fetițe cu ochelari. Când mai trec astăzi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
jocurile, să plece, să dispară oriunde, după buna noastră tradiție. Pui ziarele la primul coș și te juri că nu mai dai banii altădată pe ele. Dar le vei cumpăra totuși mereu și mereu. E și acesta un masochism. Iți zgândări rana, tragi de coaja de pe ea. Cei care vor să-ți facă rău vor reuși întotdeauna. E victoria lor, consolarea lor poate. Tu trebuie doar să te târăști până acasă și, trântit pe pat, să-ți omori gândurile astea de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mare. (Se pare că, în afara momentelor ăstora, ne însoțește o inerție uriașă, iar dacă ea dispare vreodată, atunci apare și Bau-Bau. Și aș putea să bag mâna în foc că el locuiește bine-mersi în inerția asta și doar când îi zgândăre cineva culcușul catadicsește să-și arate chipul.) Mama a rămas în spatele ușii, mă așteptau niște scări, iar dincolo de ele, strada. Am ieșit. Mi-a luat multă frică și mult timp ca să învăț regulile jocului. Primul lucru cu care a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
când razele soarelui se strecoară prin frunzișul arinilor și umplu cu punctulețe lucitoare râul, când treci printr-o herghelie și inima îți bate fericit-speriată de parcă fiecare cal ar fi și prinț, și balaur, când mama și tata se pupă, când zgândări cu un băț mușuroaiele de furnici, când clefăi gumă de mestecat sârbească, roz, care imită țigaretele cu filtru, când intri desculț în apa rece ca gheața și ieși cât ai clipi, uimit și îngrozit, auzind râsul părinților. Ei bine, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
toată chestia asta, nimic. Dacă n-ar exista blestemăția asta de certitudine care să-mi șoptească perfid la ureche că nimic, chiar și urmat de punct, nu poate însemna altceva decât nimic atât timp cât mai ai o groază de chestii de zgândărit, de povestit, de dat în vileag, totul ar fi în regulă, aș trage un somn bun, fără vise, fără uși deschise, fără mâncărimi, iar în nesimțirea mea - credeți-mă pe cuvânt, sunt în stare - aș putea să sforăi ore în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
E întuneric beznă și miroase a brânză“ îmi spunea Filip în nopțile de vară cu tunete și trăsnete în care ne prefăceam înspăimântați ca să ne înghesuim sub plapumă. 2. Nu știu de ce, dar mâncărimea aia a încetat să mă mai zgândăre așa de tare. 8. Tata n-a mers pe tractor Dacă tata se bărbierea duminică dimineața, mergeam la film sau la meci. Tata iubea pantalonii de stofă, cu dungă (pe care și-i comanda la croitor), cămășile în culori pastelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
procurăm vin, iar pe tine să te arunc În brațele ei...!!” Plăcut surprinsă de splendoarea florilor, Directoarea Tatiana aprecie gestul. Suficient de jenat, Tony Pavone Îi ocolea privirea, Însă Directoarea Tatiana Înțelese regretul lui urmare celor Întâmplate.Pentru a-i zgândări presupusa dragoste, simțurile ei de femeie o Îndemna să-l provoace la un usturător schimb de cuvinte, Încercând să realizeze la adevărată valoare sentimentele lui. Puse la dispoziție eterna sticlă plină cu vin negru, personal făcând plinul paharelor. Apoi, cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rog, luați loc la o masă și, vă stau la dispoziție...” Tony Pavone Încă nu era restabilit după șocul suportat cu o zi În urmă. Sistemul său nervos nu mai lucra la Întreaga lui capacitate iar o voce interioară Îi zgândărea imaginația șoptindu-i: nu te mai agita. Orânduirea pământenilor săvârșită cu zeci de mii ani În urmă nu mai poate fi schimbată decât datorită unor fenomene provocate de Însăși evoluția planetei ori cu ajutorul unor criminali ce vor pune În mișcare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care adună mulți străluciți interpreți și formații, simfonice sau camerale, din toate colțurile lumii. Este bine că astfel se produce o emulație internă și se menține un bun contact cu lumea muzicii internaționale. Este bine că și marele public este zgândărit în inerția lui de a merge la concerte, faima festivalului reușind să tulbure confortul conjugal sau să anime inițiative de a schimba ceva în rulajul cotidian. Se pot găsi și adăuga „n“ motivații, nu neapărat de a face proză, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
mai cumplit al patimilor, numai acest drăcușor hâtru îmi spune că trebuie să mă liniștesc, că nu trebuie să mă gândesc la cocaină, că, gândindu-mă la ea și, îndeosebi, la putința de a o avea aici, în cameră, mă zgândăr și mai mult, mă chinui și mai îngrozitor. Închid ochii, cuprins de o tristețe înfricoșătoare, nemaiâncercată. Camera începe să se întoarcă și să se prăvălească pe un colț, încet și lin. Colțul cade tot mai jos, alunecă sub mine, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urmează o consider ca fiind cea mai mizerabilă anecdotă din toată viața mea. De-atunci s-au scurs aproape treizeci și cinci de ani; însă niciodată, amintindu-mi întâmplarea, n-am putut să mă desprind de o, să zicem, impresie care-mi zgândărește inima. De altfel, tărășenia a fost nemaipomenit de stupidă: pe-atunci de-abia ieșisem sublocotenent și trăgeam mâța de coadă în armată. Ei, se știe ce-nseamnă un sublocotenent: fierbe sângele în el și n-are de nici unele; mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chemat pe Themison pentru că m-au chinuit hemoroizii azi-noapte. Arată spre picior: — Nici ăsta nu mi-a dat pace. Livia îi potrivește cuvertura sub locul bandajat. Augustus suspină: — Dar a venit însoțit de toată haita lui de discipoli. Mi-au zgândărit rana cu penseta. M-au palpat peste tot. O sută de mâini, reci ca gheața. Nu aveam febră dar, uite, acuma am. Încearcă să glumească: — Pe piatra mea funerară te rog să pui să se graveze cuvin tele: „A murit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
implicat în povestea asta? Trio se codește. Nu așa și-a programat discursul. Ar prefera să înceapă cu faptele... A plasat chipul tău alături de statuile morților din familia lui... Se smiorcăie: — ...de Sextus Pompeius... Augustus rămâne impasibil, deși curiozitatea îl zgândăre. — Numele bărbatului! cere impacientat. Respiră adânc: — E și o femeie în treaba asta, din câte spunea soția mea. Fulcinius trage și el cu putere aer în piept. Acum e acum: Este un complot pus la cale de... — Mai repede, mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pentru fiecare copil în viață, până la maximum trei. Amarul îl încearcă din nou. Zestrea femeii a încetat de mult să mai treacă irevocabil în mâinile bărbatului. Este mai degrabă un împrumut acordat soțului. O bine cunoscută gheară începe să-l zgândăre în stomac. Jigodia! Nici o femeie nu l-a jignit ca ea. I-a oferit totul. Până și sufletul și l a pus pe tavă. Dar l-a refuzat. N-a vrut nimic de la el. A avut acces doar la exteriorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]