1,189 matches
-
după ce Pavlos Fyssas a fost ucis. Într-o declarație, Elias Kasidiaris face referire la reținerea acestuia că o crimă a justiției și că o artă a dictaturii lui Samaras și Venizelos. El a mai spus că în timp ce mulți membri ai Zori de aur sunt luați în custodie, cu atat mai usor va fi pentru celelalte părți politice să aprobe măsuri care sunt potențial dăunătoare pentru națiunea greacă. Deea Mazilu - RoMedia.gr
Nikos Kouzilos membru al partidului Zori de Aur în închisoare [Corola-blog/BlogPost/93519_a_94811]
-
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL Autor: Ciprian Antoche Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL Zboară vremea, trece timpul, toate trec anume Parcă zilele-s mai scurte, parcă fug de mine; Se zoresc spre nicăieri și-și grăbesc apusul Ca o furcă-n brâu de fotă ce-i sfârâie fusul. Unde-o merge-așa grăbită, vremea poate spune? Slobodă și știrbă-n zâmbet... Mai - Gustar - Răpciune; Căci abia începe ziua, luna... anul în
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383267_a_384596]
-
-l vezi Luna fuge printre stele, licărul de ceară-i pierzi, Luciul de izvor cu spume gâfâie spre vale, Chiar și codrii-și plâng marama într-o iute jale. Toate trec... mă trec și eu, ninge peste tâmple De-or zori fără oprire, ce-are să se-ntâmple? Socotesc că fug de mine, vor să plec devreme Mă voi duce, scurs de viața... care-n plâns îmi geme. Referință Bibliografică: ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL / Ciprian Antoche : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383267_a_384596]
-
a spus că se numește chandu, În limba primilor săi descoperitori. — Și ce conține? Teofilo nu răspunde de Îndată, ca și când s-ar fi gândit la ceva. — Ai spus că nu e din lotus, ci că provine din pământuri Îndepărtate, Îl zori Dante. În mintea lui, Își făcuse loc o intuiție. Oare să fie vorba despre... meconiu? — Meconiu? repetă Încet spițerul. — Substanța care se extrage din macul de la Răsărit, despre care scrie Plinius cel Bătrân. Aceea cu care marele Împărat Marcus Aurelius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neobservat, dar acest lucru era practic imposibil, cu Însemnele pe care le purta. — Dă-mi un braț de postav, de care o fi, Îi ceru imperios unui negustor care Își expunea stofele pe o bancă, undeva În zonă. Omul se zori să Îi ofere o bucată de postav stacojie care Încă mai mirosea a vopsea, speriat de tonul său imperios și de veșmintele sale. Parcă nu se aștepta nici la plată, dar Dante i-o azvârli grăbit pe bancă, Îndepărtându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe drumul meu. Și dumneata tot În căutare de florini? Îl apostrofă. — Însă cu slabe speranțe să Îi obțin. Aurul se Împacă prost cu poezia. Îmi Închipui că știi asta, răspunse Dante urmărindu-l cu privirea pe cămătar, care se zorise să intre la loc după un rapid semn de salut. — Dacă așa stau lucrurile, mă tem să tot prost se Însoțește și cu umblatul pe mări. — Și totuși nu e marea scrinul tuturor bogățiilor? — Dacă e așa, atunci pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrebă Veniero pe un ton ironic. Credeam că doar Angiolieri este expert În aceste locuri. Dintr-o dată poetul se reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul, care după o clipă se zori să Îl ajungă din urmă. Îl apucă ușor de cot, abătându-i mersul către o străduță laterală. — De ce Încolo? Întrebă Dante, care continua să se simtă dezorientat. Pentru Paradis trebuie să mergem În partea opusă. — Cercul zidurilor vechi: acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
diavolească dincolo de toate astea! Poetul nu Îl mai asculta. Privirea lui străbătea Întreg localul, examinând din nou fiecare amănunt. Pereții păreau din piatră compactă și erau perfect vizibili, cu excepția spațiului dinapoia raftului pe care stăteau aliniate recipientele cu ierburi. Se zori Într-acolo și, Înșfăcând un colț al mobilei, o scutură din toate puterile, ca pentru a-i verifica soliditatea. — Ajută-mă să-l deplasez, repede. Bargello se apropie perplex. Apoi, o scăpărare de inteligență Își deschise drum pe chipul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a se Îndepărta fără să fie văzut. — Repede, Bargello, dă fuga cu oamenii dumitale; e Încă aici! strigă el, În timp ce o zbughea către punctul unde zărise mișcarea. Nu știa dacă oamenii Îi urmaseră ordinul, dar nu avea vreme să verifice. Zorindu-se, Își deschise drum printre țesăturile care Îl Împiedicau. Își ținea mâna pe mânerul dăgii, fără a se Întreba ce va face dacă s-ar fi pomenit față În față cu adversarul, În cazul În care acesta ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceilalți de toată situația? Ce putea să fi spus netotul acela de Bargello? Era cu putință ca vreunul dintre ei să fi fost implicat În ceva ce, cu o evidență tot mai mare, părea să fie o conjurație? — Așadar? Îl zori. Celălalt desfăcu nodul fascicolului și Îl deschise sub ochii poetului, arătându-i o pagină acoperită cu o listă de nume. — E registrul intrărilor de la Porta di Francia. Gărzile mele scriu aici numele tuturor celor care trec, pentru vămuire. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noi acasă. Jos, în pasajul întunecat și plin de ecouri, unde a trebuit să le așteptăm, am făcut cunoștință. Se numeau Nelly și Kitty, dar Iag, botezându-le pe loc Natiuha și Katiuha, le lovi părintește peste fund și le zori să urce în trăsură. În ce-o privește pe Kitty, am reușit să disting fețișoara ei slăbuță și cârlionții lipiți de obraji, ca niște cozi de șoarece. Eu a trebuit să merg cu Nelly, iar plimbarea mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sticle de coniac, vaze din sticlă ordinară, borcanele de nescafé, caseta de lemn pentru țigări. Pe un sifon mai mare a Încondeiat pe fundalul acvamarin numele unor cafenele belgrădene, cu caligrafia lui de pe albumașele cu insule: Brioni, Boka, Pescărușul, Marinarul, Zori de zi, Cafeneaua sîrbă, Poarta Vidinului, Poarta Stambulului, Skadarlija, La trei pălării, La doi cerbi, Sub tei, La trei ciorchini, Šumatovac, Șapte zile, Marșul de pe Drina, Kalemegdan, Kolarac, Patria, Plugarul, Obrenovac, Oplenac, Orașul lui Dušan, La vărsare, Smederevo, Cornul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Probabil că la toate astea reflecta domnul Brener (pentru că așa se numea), săltînd În șareta sa ori de cîte ori roțile o dădeau pe arătură. PÎnă la Seghedin mai era Încă mult, cel puțin două-trei ore, el Însă nu se zorea. Nu se mai folosea deloc de bici și slăbise și hățurile. Caii știau drumul pentru că trăgeau deseori la șareta asta (așa să-i spunem) pe direcția Arad-Seghedin și invers, fiindcă domnul Brener făcea drumul ăsta măcar o dată pe lună pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mătușa Reme și la verișoarale ei, pe San Adrián del Besós. Astfel, Clara rămînea singură În apartamentul cavernos din Plaza Real, după cum acel individ fără chip și amenințările lui rămîneau slobozi În furtună, cu Dumnezeu știe ce idei. În timp ce mă zoream sub aversă către Plaza Real, nu-mi puteam smulge din minte gîndul că o pusesem În primejdie pe Clara atunci cînd Îi dăruisem cartea lui Carax. Am ajuns În piață ud leoarcă. Am alergat să mă adăpostesc sub arcadele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În echipă? Mi se păru că urma să spună ceva, Însă tocmai atunci Fermín Romero de Torres izbucni În plîns. La prima leafă, Fermín Romero de Torres Își cumpără o pălărie ca-n filme, niște pantofi de ploaie și se zori să ne invite, pe mine și pe tata, la o porție de coadă(sulăă de taur, care se prepara, În fiecare zi de luni, Într-un restaurant aflat la două străzi de Plaza Monumental. Tata Îi găsise o cameră Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acoperit până la picioare cu o sutană asemănătoare cu a lui, care Îi ascundea cu totul figura. De câteva momente, noul venit se apucase să se Învârtă prin mijlocul mulțimii, agitând un săculeț În care aduna banii pe care mulți se zoreau să Îi ofere. Dante observă că se ținea departe de dânsul, cu capul adâncit În glugă, ca și când s-ar fi temut să Îi Întâlnească privirea. Poate pentru că pe chipul lui se putea citi, probabil, limpede perplexitatea, se gândi el. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu vârful, traversând gâtul. Apoi, asasinul a mișcat-o spre dreapta, smulgând carnea și oasele. De două ori, În același fel. Două lovituri asemănătoare, dar În mod limpede distincte, de parcă... Poetul se Întrerupse. - De parcă ar fi fost doi asasini? Îl zori Cecco. Dante clătină din cap. Îi venise o idee neașteptată. Mai aruncă o privire spre trupul despuiat Întins dinaintea sa, după care se răsuci căutând ceva. - Unde Îi sunt hainele? Cecco se uită și el În jur. Într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl imită din instinct, fără să vadă pe nimeni care să Îi urmărească. Între timp, Bernardino rupsese dintr-un tufiș o tulpină mai lungă și părea se deseneze niște semne În praful de pe stradă. - Așadar, dacă această scriere există, Îl zori poetul, și ai putut s-o citești, ce ai aflat de acolo, care să te aducă Încoace? Și ce a ajuns aici din Împărat, după moartea sa? Bernardo nu Îi răspunse imediat; căuta cuvintele cele mai potrivite. - Mainardino a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În desenele lui, În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună. - Nu era decorator. Și nu așa Îl chema. Victima e Guido Bigarelli, cel mai mare dintre sculptorii vremii noastre. Francezul Întâmpină dezvăluirea impasibil. - Dumneata nu ai bănuit nimic? Îl zori poetul. - Nu. Dar nu e ceva neobișnuit ca un călător să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la guvernare. Sau privirea ascuțită a răufăcătorilor, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
instabilității Comunei. - Poate că ai dreptate. Mă voi gândi, zise el. Era mai bine să fie singur, cel puțin la Început, mai cu seamă dacă Inchiziția, cum văzuse, Începea să se intereseze de această chestiune. Probabil că pe ei Îi zorea doar aspectul religios al acelei povești care lua proporții. El voia să afle altceva, mai ales cum de ultima lucrare a unui om asasinat apăruse chiar la vreme pentru a servi drept fundal unui miracol. Și dacă exista vreo relație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prietenei sale. Dar avea o expresie nesigură. Lângă el, Lagia părea din ce În ce mai neliniștită. - Magia? exclamă ea, făcându-și cruce. Cu un semn categoric, Dante o făcu să facă, apoi Martina chelălăi din nou spre Pietra. - Ce a mai spus? o zori poetul. - Nimic, răspunse fata, mijindu-și pleoapele În semn de oboseală, În timp ce, printre gene, pupilele ei verzi continuau să Îl fixeze. Nimic altceva. Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl depuse În colțul extrem. Apoi, mai căută două piese negre decorate cu un soi de mitră, care aminteau de silueta unui episcop, și le așeză alături de el, ca pentru a-l apăra. - Fiul a fugit? Ascuns printre... clerici? o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voințe divine, primele, născute din mărginita minte omenească, se supun, În posibilitățile lor, unui număr restrâns de combinații. Asta ne permite să facem cale Întoarsă de la părți la Întreg, lucru imposibil cu un corp viu, odată dezmembrat. Dar... - Dar? Îl zori poetul cu nerăbdare. - Dar, cu toate că mașinăria a fost reconstituită și acum se poate mișca, Încă nu izbutesc să Îi Înțeleg rostul tainic. Era constituită dintr-un cub de lemn de circa un picior lățime, care adăpostea complexul roților. Unele părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strânsoare. Îndoiala care Îl chinuise Încă din prima clipă Îi Încolți pe buze. - De ce i-au ucis? Cecco deveni brusc țeapăn, cu o grimasă de surprindere. - Cu ce vă Încurca În planurile voastre bătrânul Bigarelli? Și nenorociții de pe galeră? Îl zori poetul. - Cu nimic! Nu știu despre ce vorbești! se bâlbâi sienezul. Redevenise circumspect. Aruncă o privire nervoasă peste umăr, ca și când s-ar fi temut de o capcană. - Nu-i nimeni, Îl liniști Dante cu răceală. - Ți-am mai spus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului canal, deși cam îngust, chiar dacă cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]