KorAP: Find »[drukola/base=zoroastrian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...12 >

289 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

stadiul studiilor și referințelor bibliografice, cf. Panaino, 1990b). Cunoaștem din inscripțiile ahemenide un calendar civil persan antic, destul de bine atestat, dar incomplet. De asemenea, este atestat, din epoca primului imperiu persan, și un calendar religios, cu referințe clare la teologia zoroastriană. Acest calendar stabilește o legătură specială Între fiecare lună și o anumită entitate din panteonul zoroastrian: Fravașixe "Fravași" (martie/aprilie), Așaxe "Așa" (aprilie/mai), Haurvat³txe "Haurvata>t" (mai/iunie), Tiștrya (iunie/iulie), Ameret³txe "Amereta>t" (iulie/august), Khașathra (august/septembrie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
antic, destul de bine atestat, dar incomplet. De asemenea, este atestat, din epoca primului imperiu persan, și un calendar religios, cu referințe clare la teologia zoroastriană. Acest calendar stabilește o legătură specială Între fiecare lună și o anumită entitate din panteonul zoroastrian: Fravașixe "Fravași" (martie/aprilie), Așaxe "Așa" (aprilie/mai), Haurvat³txe "Haurvata>t" (mai/iunie), Tiștrya (iunie/iulie), Ameret³txe "Amereta>t" (iulie/august), Khașathra (august/septembrie), Mithraxe "Mithra" (septembrie/octombrie), Apele (octombrie/noiembrie), Focul (noiembrie/decembrie), creatorul Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cămașă albă (sadre), este folosit pentru prima oară de tânărul care urmează să fie inițiat În Religia cea Bună (la o vârstă cuprinsă Între șapte și zece ani, conform diferitelor obiceiuri din India și Iran) și să recite Crezul religiei zoroastriene (cf. supra, subcapitolul 1.1). Acesta este compus din șaptezeci și două de rânduri - câte capitole sunt În Yasna - și este Împărțit În trei segmente a câte douăzeci și patru de rânduri fiecare, ce corespund celor douăzeci și patru de capitole din Wisprad. Așadar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
naojot (În persană, naw-z³t „născut din nou”: Junker, 1959, pp. 29 sq.; Duchesne-Guillemin, 1965, p. 115) -, care este concepută ca un act ce determină renașterea persoanei respective și o inițiază pentru o viață nouă, marcată de dobândirea responsabilității morale. Inițierea zoroastriană nu anulează o vină originară, ci Îl introduce pe neofit În lupta dintre bine și rău, conferindu-i deplina libertate de alegere (doctrina liberului-arbitru sau a „liberei voințe”, ³z³d k³m, ocupă un loc important În morala zoroastriană: Jackson, 1928; Tavadia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
responsabilității morale. Inițierea zoroastriană nu anulează o vină originară, ci Îl introduce pe neofit În lupta dintre bine și rău, conferindu-i deplina libertate de alegere (doctrina liberului-arbitru sau a „liberei voințe”, ³z³d k³m, ocupă un loc important În morala zoroastriană: Jackson, 1928; Tavadia, 1931; Zaehner, 1955, pp. 254 sqq.), care Îi lipsea Înainte de acest moment (Hinnells, 1981, p. 44). Într-un mod edulcorat și simbolic, Yasna păstrează, În ceea ce rămâne din vechiul rit al haomei și În ofrandele de grăsime

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este săvârșit, contra cost, În scopul realizării intențiilor credincioșilor care plătesc, după posibilități, uneia sau mai multor perechi de preoți (pentru o descriere detaliată a acestui cult, cf. Kotwal și Boyd, 1991). Focul are deci o poziție centrală În liturgia zoroastriană, nu numai - așa cum s-a spus - În religiozitatea indo-iraniană. Fără Îndoială, acesta este simbolul cel mai semnificativ al zoroastrismului, ca manifestare vie a Adevărului. Fiul lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Focul (În avestică, at³r, În limba pahlavi, ³dur și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
susțin o cupolă, În interiorul căreia, pentru unele ceremonii focul era adus dintr-un alt edificiu În care era păstrat pururi aprins. Templul sau „locuința” focului (În limba pahlavi, ³takhș kadag; În persană, ³takhșkada) este principalul loc de cult al religiei zoroastriene În orânduirea practicilor rituale și liturgice care, foarte probabil, provin din perioada sasanidă (Menasce, 1964), deși dezvoltarea lor inițială nu este foarte clară (despre templele focului, cf. Schippmann, 1971; Boyce, 1975b; 1989a, 1989b). Focul care nu trebuie stins niciodată; el

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Modi, 1922, pp. 221 sqq.). În schimb, regulile pentru Întemeierea focurilor de rangul doi sau trei sunt mai puțin complexe (Âtaș Âdar³n și Âtaș D³dg³h: Modi, 1922, pp. 239 sqq., 242 sqq.). Al optulea și ultimul Âtaș Bahr³m din comunitatea zoroastriană din India a fost instalat la Bombay În 1898 (Boyce, 1979, p. 209; cf. Hartman, 1980, p. 21 și tav. IXa). Celelalte temple de prim rang ale parsilor au fost Întemeiate Între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de bareșn¿mg³h). În zoroastrism, câinele este un animal pozitiv (Holvelacque, 1876; Modi, 1922, p. 59) și deține un loc important și În liturgia funerară (cf. infra). Curățirea de păcate se face prin mărturisire (petșt) și prin ispășirea aferentă. Confesiunea zoroastriană are câteva trăsături comune cu cea maniheistă (khw³stw³nșft: cf. Asmussen, 1965, pp. 26 sqq.), iar În ceea ce privește penitența este foarte puțin probabil ca aceasta să se fi răspândit la zoroastrieni sub influența creștinismului, așa cum consideră, În schimb, R. Pettazzoni (1930). Penitența

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
păcate se face prin mărturisire (petșt) și prin ispășirea aferentă. Confesiunea zoroastriană are câteva trăsături comune cu cea maniheistă (khw³stw³nșft: cf. Asmussen, 1965, pp. 26 sqq.), iar În ceea ce privește penitența este foarte puțin probabil ca aceasta să se fi răspândit la zoroastrieni sub influența creștinismului, așa cum consideră, În schimb, R. Pettazzoni (1930). Penitența face obiectul unor lungi și acurate dezbateri În riv³yat-ele persane (Dhabhar, 1932, pp. 211 sqq.). Mărturisirea este făcută În fața unui preot, preferabil de rang Înalt, Însă, la nevoie, credinciosul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de trup Îl face să devină neliniștit, tulburat, cuprins de groază și dezorientare, În timp ce este Încă atașat de trupul care Începe să se descompună. Trei zile și trei nopți stă, Îndurerat și pierdut, la capul cadavrului său. Complexa liturgie funerară zoroastriană se referă tocmai la momentul desprinderii și la cele trei zile ale noii stări a defunctului. De regulă, muribundul trebuie să recite Împreună cu doi preoți care Îl asistă, petșt-ul sau Așem voh¿, una dintre rugăciunile tradiționale cele mai importante și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacerdotale, iar ceilalți unui al doilea nivel (martab); aceste inițieri fac posibilă dobândirea unor competențe diverse, mai limitate pentru unii, mai extinse pentru ceilalți. În vârful ierarhiei ecleziastice se află dast¿r (În limba pahlavi, dastwar), un fel de episcopi zoroastrieni care administrează unul sau mai multe temple importante (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 118). Sacerdoțiul este În Întregime ereditar, dar descendența este doar o condiție indispensabilă, nu și suficientă, dacă individul nu și-a desăvârșit studiile doctrinare și nu a fost inițiat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
instrucției (?)”, care desemnează un preot de rang inferior, dedicat mai ales instruirii, iar mobad, de la un termen medio-persan, mowbed (de la un antic magupati), „conducătorul magilor” sau „mare preot”. În perioada sasanidă a fost instituită și funcția de cap al Bisericii zoroastriene, mowbed³n mowbed, „mowbed-ul mowbed-ilor” (despre ierarhia religioasă zoroastriană, cf. Gignoux, 1986c). Termenul din persana veche magu și cel avestic moghu (care apare Într-un compus În Yasna 65, 7) desemnau probabil individul care aparținea tribului sacerdotal med al magilor (cf.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dedicat mai ales instruirii, iar mobad, de la un termen medio-persan, mowbed (de la un antic magupati), „conducătorul magilor” sau „mare preot”. În perioada sasanidă a fost instituită și funcția de cap al Bisericii zoroastriene, mowbed³n mowbed, „mowbed-ul mowbed-ilor” (despre ierarhia religioasă zoroastriană, cf. Gignoux, 1986c). Termenul din persana veche magu și cel avestic moghu (care apare Într-un compus În Yasna 65, 7) desemnau probabil individul care aparținea tribului sacerdotal med al magilor (cf. Messina, 1930; Benveniste, 1938; Gershevitc, 1964, pp. 24

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt cunoscute și alte nume pentru preoții destinați anumitor funcții liturgice În yasna, Însă, cu timpul, datorită simplificării ritualului, numărul acestora s-a redus la două figuri: z½t (În avestică, zoatar) și r³spșg, personalul destinat serviciului divin principal din religia zoroastriană. 3. DEZVOLTAREA ISTORICĂTC "3. DEZVOLTAREA ISTORICĂ" 1. Perspectiva istoricătc "1. Perspectiva istorică" Schimbările sociale, culturale și politice din lumea iraniană și iranizată În cele aproape trei milenii de istorie au fost imense, așa cum variate și uneori dramatice au fost perioadele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
târzie, la formarea căruia au existat doi factori iraniano-occidentali hotărâtori: clerul med al magilor și curtea persană a ahemenizilor cu orientările sale ideologice și politico-religioase. În prima perioadă a formării acestui „amestec religios” prinde contur tendința spre „arianizare” a tradiției zoroastriene. Populațiile iraniene care se autonumeau „ariene” (În avestică, airya; În persana veche, arya; În limba pahlavi, ¶r) s-au impus ca depozitare ale Învățăturii profetului, atât În Iranul oriental - În Margiana (oaza din Merv), Bactriana (Balkh și ținutul de la nord

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Drangiana (bazinul endoreic al H³m¿n-i Hilmand În regiunea Sistan, Între Iran și Afghanistan) și Arcosia (regiunea Kandahar) etc., cât și În Iranul occidental, Între Media și Persia (Gnoli, 1989a, pp. 29 sqq.). O urmă evidentă a „arianizării” tradiției zoroastriene se regăsește În ideea de „extensie (sau spațiu) arya” - Airyana Va¶jah (În limba pahlavi, xr³nw¶z) - care, absentă În G³th³, Îmbracă În veșminte zoroastriene concepția indo-iraniană antică a centrului lumii. În mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Între Media și Persia (Gnoli, 1989a, pp. 29 sqq.). O urmă evidentă a „arianizării” tradiției zoroastriene se regăsește În ideea de „extensie (sau spațiu) arya” - Airyana Va¶jah (În limba pahlavi, xr³nw¶z) - care, absentă În G³th³, Îmbracă În veșminte zoroastriene concepția indo-iraniană antică a centrului lumii. În mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În Yașt, dar și În Wid¶wd³d (Gnoli, 1989a, pp. 38 sqq.). Prima informație certă, pentru că este databilă Într-o cronologie absolută, este că Darius I

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lumii. În mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În Yașt, dar și În Wid¶wd³d (Gnoli, 1989a, pp. 38 sqq.). Prima informație certă, pentru că este databilă Într-o cronologie absolută, este că Darius I (522-486 Î.Hr.) a fost zoroastrian. În ciuda Îndoielilor sau a opiniilor contrare, acest fapt poate fi considerat, În mod rezonabil, sigur (cf. Duchesne-Guillemin, 1972; Herrenschmidt, 1980; Boyce, 1982; 1992, pp. 125 sqq.; Gnoli, 1985, pp. 53 sqq., 1989a, pp. 83 sqq.), datorită mărturiilor de pe inscripțiile suveranului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mod rezonabil, sigur (cf. Duchesne-Guillemin, 1972; Herrenschmidt, 1980; Boyce, 1982; 1992, pp. 125 sqq.; Gnoli, 1985, pp. 53 sqq., 1989a, pp. 83 sqq.), datorită mărturiilor de pe inscripțiile suveranului, din care nu lipsesc referiri etico-religioase În deplină concordanță cu spiritul Învățăturii zoroastriene, mai ales, dar nu numai, În privința dualismului Artaxe "Arta"-Draugaxe "Drauga". În schimb, despre predecesorii săi, Cirus și Cambise, nu putem spune nimic sigur, deși recent au existat păreri care să susțină zoroastrismul fondatorului imperiului (Boyce, 1982, pp. 43 sqq

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
VII-lea și Începutul secolului al VI-lea Î.Hr.). Pe de altă parte, persistența unei stări conflictuale religioase În Iranul ahemenid este cunoscută din inscripția lui Xerxes de la Persepolis Împotriva daiva, dovadă clară a adeziunii acestui suveran la religia zoroastriană (Gnoli, 1985, p. 58; 1989a, pp. 91 sqq.; cf. Bianchi, 1977). Mai mult, integrarea izvoarelor epigrafice ahemenide În izvoarele clasice permite reconstruirea destul de clară a unei dezvoltări aparte a istoriei religioase a Iranului ahemenid sub domnia lui Artaxerxes II (404-359

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la răspândirea cultului unei zeițe de origine străină, reprezentată plastic, nu putea fi nici scurt, nici ușor, după cum a demonstrat clar M. Boyce (1975c; cf. Gnoli, 1985, p. 70). Faptul că ahemenizii, cel puțin de la Darius I Încolo, au fost zoroastrieni este foarte verosimil și pare să fie confirmat de informații atestate În izvoarele iraniene, cum ar fi terminologia religioasă din inscripțiile lui Darius și Xerxes (Gnoli, 1989a, pp. 88 sqq.), sau grecești, cum ar fi Alcibiade (cf. Bidez și Cumont

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care nu se mai bazează doar pe harul tradițional al khvarenah, ci și pe ideea unui suveran ales de zeul suprem ca Îndrumător al tuturor popoarelor de pe pământ. În această concepție s-au Îmbinat elemente proprii tradiției iraniene și religiei zoroastriene, precum și elemente caracteristice monarhiilor unor mari state sedentare ca Asiria și Babilon (Gnoli, 1974). Întâlnirea cu civilizațiile din Orientul Apropiat și, În special, cu Babilonul a fost o etapă hotărâtoare În evoluția culturii și religiei Iranului antic, care, la rândul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
escatologie (cf. Bousset, 1901; 1907; 1926; Reitzenstein, 1921; Reitzenstein și Schaeder, 1926). Alexandru reprezintă ruptura cea mai gravă și mai profundă a tradiției iraniene, mai ales În ceea ce privește religia. Nu fără motiv propaganda sasanidă i-a demonizat imaginea: În Întreaga tradiție zoroastriană, Alexandru este un „blestemat” (În limba pahlavi, gizistag), unealtă a nedreptății, dușman aș credinței adevărate și al clerului magilor. Așadar, percepția zoroastriană a lui Macedon este foarte diferită de cea din Iranul seleucid sau part (cf. Gnoli, 1989a, p. 124

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tradiției iraniene, mai ales În ceea ce privește religia. Nu fără motiv propaganda sasanidă i-a demonizat imaginea: În Întreaga tradiție zoroastriană, Alexandru este un „blestemat” (În limba pahlavi, gizistag), unealtă a nedreptății, dușman aș credinței adevărate și al clerului magilor. Așadar, percepția zoroastriană a lui Macedon este foarte diferită de cea din Iranul seleucid sau part (cf. Gnoli, 1989a, p. 124 și nota 27; Wolski 1985-1989) sau din perioada islamică profund tributară culturii elenistice (Nöldeke, 1920, § 15). Izvoarele iraniene de interes religios sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]