252 matches
-
o lumânare. Lumina era departe, moartă... Soarele nevăzut, se prăbușea în noapte. Era ceasul magic în care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de suferință, nemișcat și amorțit. Tăcere... o tăcere cu spaime... Iorgu nu-și deslușea decât zvâcnetul arterelor. Il cuprinse o teamă nedefinită. -Fata, Fata mea dragă... unde ești, Fata?!.. se tângui el. -Rând pe rând, fiecare urcă Golgota de veacuri... Fiecare străbate aceleași chinuri!.. îi șopti un gând. Fiecare află deznădăjduita speranță a veacurilor... Fiecare își
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu niște copaci... Nu puteai nici să-ți rânjești fizicul pe trotuar, nici să te mîrțologești cu tramvaiul. Te citeau cu toții, care te vedeau, din care cartier provii... 48 DANIEL BĂNULESCU Grilajul de fier forjat. Și răzuind, dintr-un singur zvâcnet al teribilului rinichi al uriașului Șaptezecist, un întreg convoi rusesc, rulând, la ora aceea, pe banda a doua a Căii Victoriei. ...Carambolaj perfect. Sfărâmăturile limuzinelor sovietice au acoperit, mai multe zile, zidurile de peste drum ale Consiliului de Stat al Planificării
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai multor otrăvitoare, a unei moașe, ce, din prea adâncă plictiseală, axfisia gemenii, a unui anarhist bulgar, a unui maniac ce aerisise noaptea plămânii proprietarilor pensiunii în care locuia, cu o andrea - refuzați cu toții, ca exemplare neinteresante, cu cîte-un zvâcnet intransigent al lulelii strigoiului. 158 DANIEL BĂNULESCU mei, o puneam s-o alerge pisica... Într-o seară sinistră, când, la rândul ei, ciorba prinsese pisica-ntr-un colț și începuse s-o piseze cu pumnii, a apărut într-o stare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
π prim < k< k prim< π.. π prim și se oprea nemulțumit că număra numai șase rânduri de elevi. Acum nu mai pierdea timpul cu matematica, profesorii îl apreciau din punctul lor de vedere era bunicel dar își pierdea acel zvâcnet ce îl lăsase pe Vodă uimit, când ieșea la tablă și începea să rezolve ceva. În spatele lor stăteau Vasilică și Kemi. Primul locuia în Coiciu. După ore avea alt traseu iar cei trei ieșeau din parc, o luau pe strada
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mi se pare caracteristic pentru retorica heliadescă. Cel puțin pentru partea ei potolită, constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general (peisajul, locul meditației), după care intră actorul (subiectul, cel ce evocă trecutul zidurilor), din nou cadrul, cu introducerea, acum, a unor elemente premonitoare, specifice romantismului negru: umbrele care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-și dea seama că respirația lui grăbită ajungea la urechea ei înaintea cuvintelor. Uite, trage în iepuraș. Mi-e milă de el... Mai bine ciuperca... Încercă de câteva ori, dar nu nimeri nicicum. Ceea ce nu-l descurajă pe Petrache, căruia zvâcnetul din viscere nu i se potolise. Până la urmă, Aurica se lăsă păgubașă, uitându-se cu jind la ursulețul de pluș. Petrache își pipăi mărunțișul din buzunare, privind când la căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amândouă palmele. Nu mai simțea moliciunea dinainte, parcă un pumn țâșnea dinăuntru, trăgând, după el, de-a valma, simțuri și măruntaie. Fără a-și domoli strigătul mut printre buzele ei, prinse femeia de umeri și o apăsă, înfigând-o în zvâcnetul lui bărbătesc. Ea icni, încremenind o clipă. Dar el începuse să se miște și atunci femeia se potrivi după bărbat. Se îmbrățișară mai strâns decât le îngăduia sărutul, își lipiră tâmplele. Gemeau, încercând fiecare să fie celălalt și neizbutind până la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capătul ei îl așteaptă cineva. Se gândi, o clipă, că poate a înflorit vreun copac. Dar nu era asta. Primăvara avea să vină pe neașteptate, cu sălbăticie. Ceea ce percepea acum părea viu într-un sens omenesc. Nu mai era un zvâcnet, era o respirație. Un fel însă neobișnuit de a respira, doar pe jumă tate, cineva trăgea aerul către sine, la intervale regulate, fără a-l expira, cu lăcomia unei vieți netrăite care tocmai se trezise și voia să-și recupereze
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strigat, cu ultima răsuflare: Înainte, flăcăi... Înainte! O clipă, dorobanții au stat nedumeriți. Nu le venea a crede că ofițerul lor a căzut. Din urmă venea însă batalionul comandat de căpitanul Valter Mărăcineanu. Băieți, după mine!... Asalt... Înainte... Dintr-un zvâcnet au ajuns sub redute. Unii au aruncat funii. Alții au pus scări și-au urcat pe redute. Luând drapelul din mâinile portdrapelului, Mărăcineanu a urcat primul scara, sus, pe parapet. Soldații l-au urmai, cu avânt. Din întăriturile lor, otomanii
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
actul de a exista, cea a animalului este imediată, orbitoare, indestructibilă. În cazul animalului sălbatic, esența și existența, a fi și a te arăta sunt unul și același lucru. Potârnichea care își ia zborul este "potârniche" în mod imediat: în zvâcnetul cu care își ia avântul, în zborul spre versantul unei coline, în secvențele în care, rând pe rând, bate din aripi, planează, și iarăși bate din aripi, în vâltoarea tulbure a propriilor culori. Este "potârniche" în mod furibund și absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
declanșate de contrastul dintre foșnetul frunzelor în bătaia vântului și tăcerea interioară: Iar când vântul / foșnește-n crâng, acelei nesfârșite / de dincolo tăceri eu îl aseamăn: / și mi-amintesc atunci de veșnicie, / de moarte ere și de cea prezenta / în zvâcnet vie. Gându-mi se cufunda / în largul fără margini; și mi-e dulce / în marea această calmă naufragiul. (Infinitul, vv. 8-13).333 Redarea în succesiune rapidă a trecutului, moarte ere și prezentului cea prezenta în zvâcnet vie, precum și utilizarea motivului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de cea prezenta / în zvâcnet vie. Gându-mi se cufunda / în largul fără margini; și mi-e dulce / în marea această calmă naufragiul. (Infinitul, vv. 8-13).333 Redarea în succesiune rapidă a trecutului, moarte ere și prezentului cea prezenta în zvâcnet vie, precum și utilizarea motivului veșniciei indică dorința poetului de a transcende limitele curgerii clipelor și de a dobândi o viziune totalizatoare asupra timpului și spațiului. Naufragiul leopardian, rod al anulării unor contrarii (momente opuse de pe axa curgerii clipelor, contrastul dintre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Palatul Fericirii nu s-a dat, deocamdată, în exploatare decât sala de așteptare. Fericirea depinde, în primul rând, de etajul aspirațiilor. De regulă, fericirea este travestită în confort. Cu mult timp înainte de a descinde, fiecare epocă ne amenință cu fericirea. Zvâcnetul prim al pruncului în mamă este tulburătorul dangăt al bucuriei cosmice. Utopicii căutau fericirea și pe rug. Fericirea - un Everest himeric. Să le respectăm nefericiților dreptul la mândrie. Pe toate meridianele există oameni care uită de ce s au așezat la
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în oase. Precum calciul. Ca poet poți fi apreciat pentru o imagine pe care nu ai înțeles - o nici tu. La debut, avangardiștii sunt considerați un soi de teroriști ai esteticii. Să prinzi în artă un mister similar cu primul zvâcnet al pruncului în mamă. Arta și metafizica sunt cei doi lobi ai respirației celeste. Creatorul de artă are nevoie chiar și de lumea care îl sfidează. Arta înseamnă revelație, nu enciclopedism. Creatorul de artă este un Dumnezeu în haine civile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de râs pe ăsta adevărat! Îl privi pe Vasile a’ lui Tofan: - Dacă mă vindec nașule, o să-ți păzesc și matale grădina. Durerea- l făcu să închidă ochii. Gospodarul musafir îl prinse bine-n brațe, după care el simți un zvâcnet ascuțit în tot corpul. Nașul îi trăsese mâna, făcând ce trebuia pentru a-i pune oasele la loc dar, pare-se nu reușise. Cuprins de groază din cauza durerii, trupul i se chircise involuntar, țipând cât putea de tare. Nașul, exasperat
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
că războiul văzut dinăuntru, era cu totul altceva altceva fața de ce știau în civilie. Groaza moderată cu o gură de alcool, bubuiturile infernale, fumul și praful, gemetele și strigătele desperate ale răniților, imaginile de coșmar ale oamenilor cu capul sfărâmat, zvâcnetele spasmodice ale trupurilor sfârtecate, și mult, foarte mult sânge, toate acestea erau războiul! După modelul nemților, dacă la început săpau șanțuri pentru a se adăposti, acum săpau gropi adânci și strâmte, în care stând în picioare, se simțeau mai bine
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
trebuie să rămână acolo ferecate în mine pentru totdeauna la diferite intervale de timp în contrapartidă răsar puseuri de fericire dintre dureri seamănă cu florile ne tăvălim prin lumea fără margini le culegem și cântăm pe două voci despre dragoste zvâcnetul tâmplelor imploră apropierea buzelor tale iar sărutul se imprimă pe suflet sigiliu 29 aprilie 2011 Despre un alt fel de vânătoare am să vă spun câteva cuvinte există poezie reîncălzită da nu vă mirați unora le vine mai ușor să
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
în moarte, o singură ființă. Să știi că mi-ai fost mare, adeseori și munte, Ți-am pus la rădăcină sămânța mea de dor, N-a fost nimic de-a gata, n-a fost întâmplător, Și te-am trăit prin zvâcnet în tâmplele cărunte. 26 iunie 2011 Drum către tine Doar noaptea gemea într-un dans ireal, Anemică stare și criză profundă, Din mine creștea un semnal, ca o undă, Pe valuri abstracte, în tropot de cal. Și mugetul mării lovea
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
albaștri, blânzi, blânzi, blânzi, de păreau adormiți și se trezeau doar când și când, și-atunci ca să arunce văpăi. Și toată era așa. Inima, tot sufletul, tot trupul, de obicei aparent adormite, i se trezeau pe neașteptate, ca într-un zvâcnet, ca să readoarmă însă la scurt timp după aceea, odată trecut fulgerul vieții, și încă ce viață!, și-apoi ca și cum nimic n-ar fi fost, ca și cum ar fi dat uitării tot ce i se întâmplase. Era ca și cum ne-am fi reînceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se reflectau nuanțele calde din grinzile de lemn ale plafonului și roșul căminului din cărămidă, prin care se strecura întunericul serii, punctele luminoase ale felinarelor ca niște ace în câmpurile ninse. Sub pleoapele închise pe jumătate nu se zărea nici un zvâcnet, nici un tremur. Era liniște deplină. Acum ajunsese la destinație. I-am luat mâinile împreunate în poală și am tresărit. Erau mai calde decât ale mele.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mult în el însuși, ridicând ziduri de apărare și claustrare, eroul ajunge însă la autodiminuare, la o deprimantă mortificare sufletească. Morala lui tare, voința puternică îl cenzurează și îl secătuiesc de tot ceea ce înseamnă sentiment viu, trăire proaspătă, nefiltrată mental, zvâcnet afectiv. Impunându-și, cu atâta consecvență, să nu calce pe lângă codul moral, Andrei Vlădescu ajunge să greșească în mod fundamental - la nivelul mai profund al omenescului. Legătura lui cu Ioana Sandi Îo tânără fermecătoare și inteligentă, cu întreaga prospețime a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
propria gură și plescăitul apei din chiuvetă, glasul lui monoton și pătimaș În timp ce lucra cu bărbatul cîrn, cu braț schilod. CÎnd deschise ușa băii și trecu Încet pe lîngă ușa lui, vocea lui monotonă se auzi mai tare, de parcă era zvîcnetul unui motor de mașină. — Eric, auzi ea, trebuie să faci hm-hm. Cum poate fi zum-zum, cînd hm-zum e cu totul altceva? Merse precaut, furișindu-se pe scări, deschise ușa din față, nezăvorîtă, și rămase o clipă pe scară, ezitînd. Albeața cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În gol, clătinîndu-se ușor de pe un picior pe altul. Dar cînd auzi cum ușile anti-bombă se dau la o parte, se uită În jur și zîmbi. Iar cînd Îi văzu zîmbetul, inima lui Helen vibră din nou, și simți un zvîcnet, o zvîrcolire aproape dureroasă. — Salut, Julia, spuse ea, totuși, calmă. Ce surpriză plăcută. — Chiar așa? o Întrebă Julia. M-am gîndit că, de vreme ce știu unde lucrezi acum... Se uită spre cer, care acum era Înnorat și cenușiu. Speram c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Împărțea țigara cu Helen, lăsînd-o să și-o pună Între buze și s-o Îndepărteze după ce trăgea un fum. După ce termină de fumat, Închise ochii. Helen Îi studia pieptul și stomacul care se ridicau și coborau În ritmul respirației, și zvîcnetul pulsului la baza gîtului. Se auzi o bubuitură slabă a unei explozii depărtate, un ropot de mitraliere și poate zgomot de avioane. Vecinul polonez al Juliei, de la etajul superior, patrula neliniștit prin Încăpere; Helen Îi urmărea traversarea Înainte și Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
într-o tăcere țiuitoare, stă team în fața unei uși închise, cu mâna la fruntea care îmi zvâcnea dureros în urma loviturii neașteptate, stăteam cu ochii strâns închiși și mintea mea hoinărea pe valurile unei mări în care eu înotam, fericită, iar zvâcnetul valurilor de mare din ochii mei închiși însoțea zvâcnetul frunții mele îndurerate... Ce caraghioslâc! A trebuit, până la urmă, să deschid ochii și să revin cu picioarele pe pământ. Doar acum suntem în ianuarie, mă aflu în toiul iernii și la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]