1,209 matches
-
așa de gros! Altceva este cînd botul este subțire. Frasin rîde cu lacrimi de gluma subțire a femeii. Descurcărețul Dan Hurmuzache se culcase pe la ora 8 seara și pe la 2 noaptea s-a trezit. Capul îl durea îngrozitor, tîmplele îi zvîcneau să se spargă și, colac peste pupăză, îl durea îngrozitor și în gît. Bolnavul de mahmureală încearcă să recapituleze ziua de ieri. Constată că de la ora 14 filmul s-a cam șters. La orele 10 dimineața a venit șeful la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și-l expune mai bine. În dreptul ferestrei, lumina poleia mădularul, cilindrul părea o stalactită desprinsă din cer. Fetița bunicului, uită-te ce pulă frumoasă am, hai, deschide ochii puțin, atinge-o te rog, pune mânuța, nu te teme, vezi cum zvâcnește, vrea mângâiată, joacă-te cu ea, pula bunicului este ca o păpușă, tremură de plăcere, când te vede, pupă-mi păpușa, te rog. Ține 500, la pensie îți mai dau, lasă-mă să te fut puțin. Ghemul de sub fereastră respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pune-l la uscat pe alt soclu. Castanii din Copou au înflorit pentru câteva mii de iubiri, în fiecare an au luat-o de la capăt, și în fiecare an și-au lepădat lumina sub șinele de cale ferată. Privește cum zvâcnește viața în fotografie! Scoate pula și freac-o, ejaculează naibii toate amintirile astea de rahat, stropește pereții cu obsesii, până când ți se face de viață și-n cerul gurii! Copile, privește: din fotografie în stradă, un singur pas. Imagini în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
picior Îi scăpase Între spițele roții. Mai țin minte saltul disperat și vaietul bătrînului Schimpf și-n rest, o spaimă cum n-a mai fost, cea mai strașnică din Întreaga mea copilărie. De la sperietura asta, eu și cu János am zvîcnit Înainte, Într-o fugă fără aer pînă acasă. Am izbutit să schimbăm cîteva vorbe pe drum. Alerga În stînga mea, Înspre șosea, poate ca să mă ocrotească. Ne-am salutat În dreptul uliței lui, iar el a cotit-o spre Jip. Mi-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cineva îi spunea Iisus, iar mie mi-a zis: " Ia să văd, care picior e beteag?" Eu tocmai îi arătasem că nu pot întinde piciorul, când colo, piciorul meu se întinsese, sănătos și lucind în ploaie, ca și celălalt. Am zvâcnit în sus, pe amândouă picioarele, și am rupt-o la fugă prin ploaie și m-am întors țopăind când pe un picior, când pe celălalt, râzând și strigând de bucurie. Oaspetele rămăsese lângă focul care ardea cu flăcări mari, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
al avionului, Însoțit de o rafală prelungă de mitralieră, ne-a forțat să ne facem una cu zăpada... ― Ooo! - a exclamat Despina. ― „Când avionul va urca, să ne atace din nou, <salt Înainte!ă - a ordonat Toader, din spatele grupului... Am zvâcnit ca aruncați din praștie. Vânătorul a pornit din nou să Împroaște omătul din jurul nostru cu gloanțele mitralierei... Un „ah!” pornit din străfundurile ființei lui Toader m-a făcut să tresar și să-mi Întorc privirea către el... Zăpada din jurul piciorului
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
copac aflate de-a lungul drumului. Soarele ne făcea cu ochiul dinspre chindie. Iată că se arată și pârâul cu podeț de bârne... Drâmbă a sărit de pe tractor. Accelerez și stopez brusc! Mișa, aflat pe platforma remorcii, a tresărit. Mai zvâcnesc o dată cu tractorul și opresc, Încât Mișa a căzut de-a dreptul În brațele lui Drâmbă, Înarmat cu o sfoară făcută gospodărește... Cât ai clipi, Mișa era legat zdravăn pe platforma primei remorci. Colegul meu era un fel de Goliat! Pornesc
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
grijă, să n-o sperie pe fată, și a intrat. Abia acum a fost hipnotizată de chipul și trupul fetei... A rămas cu privirea agățată de obrajii Îmbujorați și ochii arzând ca doi cărbuni care o priveau fără fereală. Sânii zvâcneau În ritmul inimii... ― Ei? Cum-Îi, Stăncuțo? - a Întrebat-o infirmiera, bucuroasă că „Arăpoaica” s-a domolit. ― Bini, doamnî Le... - rușinată s-a oprit la Începutul cuvântului. ― Lenuța. Așa să-mi spui, fata mamii. ― Așă am sî vă zâc, da’ numa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
oprit sora șefă. ― Bună ziua, domnule doctor. Vă invită domnul profesor la dumnealui. „Cerule, lasă-mi aerul să pot respira!” - a fost primul gând... ― Mulțumesc, doamnă. Cu o grabă de nedescris, a ieșit și a pornit spre cabinetul profesorului. Inima Îi zvâcnea În piept cu putere, iar respirația devenise precipitată... „Mă faci de rușine, vecine. Oprește-te, respiră de câteva ori adânc și spune-ți În gând: <Sunt calm. Sunt calm!ă. Abia pe urmă vei bate În ușa profesorului” - l-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
La revedere! îi spuse fata, întinzându-i mâna cu un gest colegial. El rămase o clipă nedumerit, apoi se grăbi să-i întindă la rându-i mâna. Ea avea o mână catifelată și caldă, la atingerea căreia își simți inima zvâcnind. Mi-a făcut plăcere să vă însoțesc până aici, îi spuse Victor. Nici n-am apucat să mă prezint... Am o propunere, îl întrerupse fata. Ce-ar fi să nu ne mai vorbim cu "dumneavoastră"? De acord... Și mie mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai dăduse nici un semn de viață și pentru a putea reînnoda, de astă dată mai serios, relația dintre ei. Când profesorul părăsi sala de curs și în urma lui, pe ușa larg deschisă, începură să dea năvală afară studenții, inima îi zvâcni în piept, cu emoție și cu teamă. Dar surpriză și dezamăgire: nici urmă de Felicia printre studenții care ieșeau din sală. Zadarnic o așteptă, sperând s-o vadă totuși apărând mai târziu. Nici în amfiteatru nu dădu de ea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o ușă cu vopseaua scorojită și intrară. Străbătură apoi un coridor nu prea bine luminat, urcară la etaj și în cele din urmă se opriră în fața ușilor unui salon. Prima intră Bianca, apoi ceilalți. Victor rămase la urmă, cu inima zvâcnind de emoție. Era un salon mare, cu paturi așezate pe două rânduri, în stil cazon, cele mai multe neocupate. Lângă fereastra zăbrelită, în patul din stânga, se vedea o bătrână țeapănă și sfrijită, de pe la țară, stând în capul oaselor și primind, din mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
curs, trecând razant, la numai câțiva centimetri, pe lângă nasul mare și plin de negi al lui moș Paranteză. Puțin mai târziu, retras în fundul amfiteatrului, Victor desfăcu plicul adus de Bianca și scoase dinăuntru o coală împăturită cu grijă. Cu inima zvâcnindu-i de emoție, el recunoscu scrisul caligrafic al Feliciei și citi următoarele rânduri: "Dragă uriciosule, Am tot așteptat un semn de viață de la tine, dar degeaba, așa că până la urmă m-am hotărât să-ți scriu eu. De ce o fac? Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la birouașul său retras, ca să dea bine în ochii supervizorului său, el băgă de seamă că parcă ceva îl tot supără și nu-i dă deloc pace. De fapt, simțea din ce în ce mai limpede cum sufletul i se întunecă, iar inima îi zvâcnește cu putere, prinsă parcă de o gheară ascuțită și neîndurătoare. Avea impresia vagă că uitase ceva acasă dimineață - deși nu știa ce - și simțea inexplicabil fiori tot mai mari de amețeală și de dor față de aceasta. Avea un puternic tremur
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ferească cu succes. De regulă, în astfel de momente, furia Victoriei se învolbura și mai mult, tot sângele i se urca repede la cap, se aprindea la față și începea să tremure de nervi. Se tulbura foarte tare. Aproape că zvâcnea ficatul în ea. Devenea de-a dreptul incapabilă să mai răspundă de faptele ei. Iar astfel de accese de isterie erau foarte dese la dânsa, din păcate. Ea dintotdeauna îi reproșase lui Șerban că numai el singur este de vină
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cine. În brațele bărbatului cu trup deșirat femeia părea o fetiță, dar fetița îl înlănțuia strâns pe bărbat, făcându-l să pară un copil supus, care o urma pe calea aleasă de ea. Bine, bine..., încuviință Bart, simțindu-și sângele zvâcnindu-i tot mai tare în vine, dar după asta ce mai poate să fie?... Uită te și judecă singură, Arm... Ce-o să poți face tu cu un biet om, cu un sărman ologit al destinului ca mine?... Cuvintele îi erau
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
nu ar fi putut cumva să-i facă vreun rău?... Te strâng cu grijă, ca să nu te frâng, glăsui el, gentil și prevenitor. Dar femeia îi apăsă palmele peste brațele cu bicepșii refăcuți în urma repetatelor exerciții chinezești și trupul îi zvâcni, atunci când îi spuse aproape strigând frânge-mă, da, frânge-mă, ceea ce îl făcu să rămână câteva clipe nemișcat. Dar n-aș vrea să-ți fac vreun rău..., dădu să obiecteze, însă ea îi puse delicat palma peste gură. Nai auzit
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cu târfele de-o noapte. Dar totul a ieșit pe dos. Donna Iulia părea un lemn; Tim a crezut că e frigidă. O poseda aproape cu forța; se luptau, uneori. Nițel masochism; pântecul femeii, când se dădea înfrântă, se arcuia, zvâcnind odată cu cel al bărbatului, și el încins; erau nopțile lor mai bune. Tot mai obosiți, încheiau păci temporare, petrecându-și insomniile în odăi diferite, gânditori, poate, la un alt război. Cine știe unde ar fi ajuns lucrurile dacă nu ar fi luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
tot. Mă gîndesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manțoc care i-a făcut costumul îndrăzneț din "Să îmbrăcăm pe cei goi", cu memorabilul fular azvîrlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvîcnea, se mula după o intenție sau alta, țîșnea ca să-și urmărească vocea. La Lucian Pintilie și la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?". La Helmut Sturmer care povestește la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La
Salve pentru general by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8056_a_9381]
-
1950, închina ditirambi campaniei comuniste de anihilare a cuiburilor de partizani din munți -, Arnăuțoii s-au încăpățînat să supraviețuiască, prezența lor iritînd peste măsură autoritățile de la București. Lupii nu se dădeau prinși. Erau precum o bătătură dureroasă care începe să zvîcnească odată cu punerea piciorului într-o încălțăminte nepotrivită, semnalizînd patologia situației în care se afla țara. De aceea, bătătura trebuia amputată cît mai repede, ca nu cumva încălțămintea să înceapă să pută. Ioana Arnăuțoiu a strîns toate documentele din CNSAS privitoare
Lupii de la Nucșoara by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6752_a_8077]
-
Către Comarnic: "în cristalul străveziu al iernii/ peria de muguri a pădurilor/ respiră mierea lăptoasă a ninsorilor/ pietrele macină priviri ostenite/ izvoarele pulsează începuturi de grație/ în timp ce păsările răzbat în aripă/ inimi de aer și de lumină/ către Comarnic trenul zvâcnește/ prin roți și table încinse/ măcinând secundele/ spre adăpostul câmpiei/ ce se diluează câte puțin în spuma/ apelor care nu cunosc decât/ prefacerea noastră fără de sfârșit." Ape de primăvară: "în timp ce aștept tăcută,/ speranțe proaspete/ rostuiesc în aluviuni/ semințele unui posibil
Poemul Și scrisoarea by Cristina-Monica Moldoveanu () [Corola-journal/Journalistic/7922_a_9247]
-
Joaca sa cu moartea este exprimată printr-o plastică corporală de excepție, cu totul personală, neîntâlnită la nici un alt dansator văzut până acum. Corpul său pare a fi din cauciuc, fără meniscuri și tendoane. Mișcările sale pornesc preponderent de la sol, zvâcnind brusc, cu o forță parcă neomenească, cu viteza de reacție a unei feline, gata să atace. Un artist cu totul special, atât prin tematică, cât și prin exprimare, imaginea de ansamblu a piesei fiind un amestec de real și fantastic
Zodia imaginii by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/7939_a_9264]
-
răsfrângându-se pe chipul tău mult/ aplecat, să te aperi de vântul cu ace/ de gheață, care caută blana pisicii, mocnind/ de flăcările fluide și nevăzute ale ființei hieratice/ care acum a rămas în urmă, nemaifiind/ reală. - mergi prin ninsoarea zvâcnită pe sală, în brațe/ cu pisica aceasta care știe tot ceea ce în ceața/ din camerele unde se-aprind luminile târzii se întâmplă./ (sau nu se întâmplă nimic.) doar că pisica nu are/ să divulge nimic. Este și de acum încolo
Din lumea paralelă a pisicilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7683_a_9008]
-
și parada la care asistăm trebuie să fie... nenaturală. Începând cu bocancii de paradă, incomozi, având aerul mai curând al unor coturni de tragedie, făcuți să înalțe și în același timp să dea o majestate chinuită. Pasul constrâns al soldaților, zvâcnit din genunchi, înainte și readus încet la loc pe lespezile lucioase, mai mult prefăcându-se că avansează în energia lui înșelătoare, parcă ar pipăi cu prudență terenul, unul în care nu trebuie să te încrezi prea mult. Plăcile de marmură
Actualitatea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7108_a_8433]
-
întrebat eu, pentru propria mea examinare: „Ii ierți pentru că ești călugăr și pentru că credința și religia și biserica ta îți ordonă să-i ierți sau îi ierți pentru că-i ierți pur și simplu?". Nu vă imaginați ce bucurie imensă a zvâcnit în mine, în forul meu interior, în clipa în care mi-am răspuns: „Nu, îi iert pentru că îi iert. Necondiționat, nu în funcție de religia mea. Ci îi iert pentru că vreau să-i iert!" Și, prin această iertare, toată durerea mea căpăta
ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului: „Va trebui să ne reîntoarcem neapărat la principiile moralei creștine” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/6016_a_7341]