13,283 matches
-
Publicat în: Ediția nr. 2277 din 26 martie 2017 Toate Articolele Autorului Magnolii și vis de primăvară, Celestă simfonie a iubirii, Corole de o frumusețe rară În anotimpul dezmorțirii. Ca într-o tainică splendoare, Se zbate infinitul să renască, Magnolia înalță către soare Toată iubirea pământească. Veșmânt feeric în grădină, Magnolii svelte și candide, Mireasma florii lor, divină, Îmbată fluturii în crisalide. Îmbobocesc iubirile eterne, Pecetluite în pure săruturi, Iar primăvara ne așterne Magnolii și aripi de fluturi. Referință Bibliografică: Magnolii
MAGNOLII SI ARIPI DE FLUTURI de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 2277 din 26 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383204_a_384533]
-
Iisus Hristos Însuși a zis: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16,13).Conștiința misiunii trebuie lărgită, iar misiunea Bisericii nu a înțeles alegerea ca supremație. Dumnezeu te alege, nu ca să te înalțe, ci ca să te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, crediciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani - 9,10,11). Este de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalți, Iisus Hristos și-a dat viața pentru toți, suntem aleși, pentru
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
pledoarie pentru valorile ființei umane. Poetul își cântă cu ardoare trăirile așezate pe portativul luminii zdrobind întunericul și modelând din lutul vremii un drum presărat cu credință și seninătate. Sandu Cătinean este poetul sensibilității și al profunzimilor fără de margini care înalță spre bolta divină rugi copleșitoare în care freamătă dorința de pace și armonie. Zborul său se țese în acorduri de lumină în nopți strălucitoare și zile care curg precum izvoarele limpezi spre infinit. Vocea lăuntrica a poetului este un cântec
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
Radu Liviu Dan Publicat în: Ediția nr. 1086 din 21 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Țipătul vulturilor pe cremene își poartă crucea pe un semeț Caraiman, alunecă bătrâne brume pe obraz de Babe, din ochi de orbite de Sfinx Zamolxe înalță rugi nori de piramide înspre argintiul Ceahlău, sarcofage de lut în ulcioare cucuteni stropesc cu aghiazmă meleaguri străvechi de mute dureri, zăpada crește lângă un Om tot mai Hamangia, Pe genunchi doar două gânduri lungi și dincolo de umeri vâslind tăcute
SFINX de RADU LIVIU DAN în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383247_a_384576]
-
sculptatpe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune ... IV. ÎNTOARCEREA LUI ȚEPEȘ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2343 din 31 mai 2017. Mai cade cîte-o șuncă din sfoară, și-atunci prinții dezmoșteniți de soartă cu foc înalță veste, dar din poieni tot țipă că nu e voie sfinții, o foame fără margini coboară în poveste. Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!, prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul, și nu mai simți sub unghii rodindu
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
grebla sub talpă, că-i de jale, pe sub muzeu, prin ladă, mai bîntuie blesteme și-o să se-ntoarcă Țepeș, cît încă fierb sarmale. Citește mai mult Mai cade cîte-o șuncă din sfoară, și-atunci prinții dezmoșteniți de soartă cu foc înalță veste,dar din poieni tot țipă că nu e voie sfinții,o foame fără margini coboară în poveste.Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!,prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul,și nu mai simți sub unghii rodindu
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
simțit încă din „Teoria intuiției în fenomenologia lui Husserl”. Extinderea, dominația „Theoriei” îl neliniștea pe Lévinas. Mai mult decât oricare altă filosofie, fenomenologia, pe urmele lui Platon, trebuia să fie „lovită de lumină”. Acuzația, la început timidă - greu fiind să înalți un discurs filozofic asupra luminii, ideea platoniciană a Binelui fiind aflată mai presus de Ființă - dar, înaintând în lucrare, se putea vedea că etica nu mai proiecta înspre neutralitatea binelui, ci spre aproapele, iar ceea ce era esențial nu mai era
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
situa pe locul, rangul celui pe care îl invidiază. Este pregătit să-i facă observații și mai ales în fața celorlalți, neținând seama de respectul pe care-l datorează persoanei în funcție, face tot posibilul să-l coboare și să se înalțe pe el însuși. Când cel invidiat este apreciat, atunci cel care invidiază este gata să exprime contrariul, deschide o luptă, tulbură liniștea pe care alții o doresc. Consecințele invidiei sunt de nedorit. Desfigurează sufletul omului, rânduiala spirituală, îmbracă haina hidoșeniei
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
Ei i se potrivea, cred, un învățător. Am o idee preconcepută: un învățător este un intelectual eșuat; nimeni nu poate să înțeleagă mai bine o femeie ratată. Balerina era lipsită de viitor, cum, de altfel, sunt aproape toate... Cine mai înalță, azi, un Taj Majal?... MAGISTRATUL. Dacă Romancierul scrie o carte despre Stațiune, de ce nu aș scrie și eu una? E bine să rămână urmașilor o imagine limpede, adevărată, a locurilor. A timpurilor. Stațiunea văzută de Sus, nu din stradă, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
al spânzuratului; aportul său fusese hotărâtor în desfășurarea evenimentelor. „Sunteți liberi!” a decretat cel apărut pe val, adresându-se mulțimii, buimacă. „Împreună, vom veghea să nu se mai petreacă nicicând vreo fărădelege în aceste locuri minunate, scumpe nouă tuturor. Vom înălța o Stațiune demnă, înfloritoare, puternică, mândri de efortul nostru neprecupețit, de idealurile noastre, de tradițiile noastre, de victoria noastră!” Membrii Comitetului Cetățenesc au aplaudat, privind hotărâți adunarea încă năucă, apoi au izbucnit în urale. Dezmeticită brusc, mulțimea a răspuns ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Pentru mai mult de treizeci de ani, ruinele slujiseră drept carieră de piatră pentru edificarea noilor construcții din oraș. În fața lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
descoperită aproape În Întregime. Mai trase Încă o smucitură hotărâtă și simți sub degete o mișcare, atunci când strânsoarea cea puternică Începu să cedeze. Apoi, masca se desprinse dintr-o dată, scoțând la iveală, În lumina torțelor, chipul mortului. În spatele poetului se Înălță un murmur de groază, provenit de la oamenii ce se apropiaseră pentru a-i pândi mișcările. Îi simți cum dau Înapoi. Bargello slobozise și el un geamăt, crucindu-se. Numai Dante rămase nemișcat, aidoma omului dinaintea lui, care Îl fixa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
triumfătoare, care umbla slobodă prin cârciumi, fără veșmintele și semnele infamiei sale. Cineva avea să plătească, la Comună, pentru această evidentă corupție. Ce minunată alegorie a timpurilor, Își zise, Înghițindu-și zâmbetul batjocoritor care Îi urcase pe buze. O prostituată Înălțată la cerul zeiței iubirii. Glasul sonor al lui Veniero i se vârî printre gânduri. Acesta părea să Îi fie cel mai pe plac dintre toți. — Ce părere ai, messer Durante, despre ceea ce ai văzut? Nu crezi că știința acestor maeștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tejghelele vânzătorilor, care o umpluseră cu corturile lor colorate, lăsând un pasaj Îngust pe mijloc, până la Piazza San Giovanni. Dinaintea porților baptisteriului, terenul fusese bătătorit pe mai bine de două sute de brațe, până la vechea centură de ziduri romane. Acolo se Înălțau masivele structuri portante, Împărțite În trei naosuri străjuite de marii pilaștri. Zidurile exterioare fuseseră ridicate până la marginea ferestrelor, În timp ce, spre transept, structura absidei era aproape completă, cu cele trei nișe ale sale. Acolo, Arnolfo așezase deja pilaștrii de susținere ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mare biserică a creștinătății. Poetul intră pe șantier, Încercând să evite roabele și mai ales roțile de scripeți care se Învârteau În jurul precum piesele unui model planetar care o luase razna. În interior, chiar În locul pe care urma să se Înalțe viitorul pristol, În centrul geometric al marelui octogon de cărămidă al tamburului cupolei, erau niște scânduri lungi, rezemate pe cavalete. Îl recunoscu de departe pe arhitect, aplecat asupra unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În jur. Din vechea biserică Santa Reparata nu mai rămăseseră decât urmele zidurilor exterioare, care urmau să dispară sub noua pardoseală. Își ridică ochii, Închipuindu-și ce se va fi ales de acel edificiu, odată terminat. Un templu de giganți Înălțat pentru niște oameni atât de neînsemnați... Iacopo Îi urmărise privirea. Când va fi acoperită, la Încrucișarea pilaștrilor, va fi biserica cea mai mare a creștinătății. Capodopera lui Arnolfo. Astfel, prin intermediul acestor ziduri, numele Florenței se va răspândi pe toată fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi, ridicându-și privirea, zări niște semne evidente pe suprafața desenului, spre centru, ca și când cineva s-ar fi străduit de zor să Îl șteargă. Dar probabil că fusese Întrerupt În opera sa de distrugere, pe care o lăsase neterminată. Dante Înălță lampa cât putea el de mult, săltându-se pe vârful picioarelor. Ceea ce la prima vedere părea a fi un păienjeniș de zgârieturi Întâmplătoare alcătuia, În realitate, un desen precis: un pentagon. Acesta Îi aminti de pentagrama purtată ca talisman: steaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răstălmăcită după cum le cădea mai bine judecătorilor. Sala de așteptare dădea spre un șantier. De cealaltă parte a străzii se ridica un palat impunător, pe locul căsuțelor din vechiul cartier. Dar exista ceva nesănătos Îndărătul fastului noilor construcții, care se Înălțau printre podgorii pentru a găzdui gloata forfotitoare a orășenizaților veniți de la țară În căutarea norocului. O crăpătură ascunsă precum fisura nevăzută din bronzul unui clopot, pe care numai o ureche exersată o poate percepe Înainte ca acesta să crape pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de pământ. N-am văzut niciodată... — Dar cum Îți explici această ciudățenie? Îl Întrerupse poetul. — Nu mi-o explic. Ar putea fi primul act al transformării. Se pare că muntele științei crește În chip vertiginos, la Florența. Turnuri infinite se Înalță către cer. Bolți de temple atât de Întinse Încât ar putea acoperi o câmpie se Înmulțesc peste capetele noastre. Mașinării nemaivăzute sunt ridicate ca să Îl ajute pe om În aceste construcții. Poate că cineva a smuls fructul din arborele cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care armonia glasurilor parcă Își păstră ecourile În sală, astrologul Își reluă vorba. — Ai nemurit obiectul pământesc al pasiunilor dumitale. Vai, timpurile nenorocite pe care le trăim Împiedică așa ceva, dar, Într-o altă epocă, Beatrice a dumitale ar fi fost Înălțată la treapta de stea, În virtutea versurilor extraordinare ale domniei tale. Așa cum s-a Întâmplat cu Berenice, cea cântată de Calimah. — Nu nenorocirea timpurilor o Împiedică, ci faptul că noi suntem creștini, fapt ce ne refuză probabilitatea de a ne Înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înălțată la treapta de stea, În virtutea versurilor extraordinare ale domniei tale. Așa cum s-a Întâmplat cu Berenice, cea cântată de Calimah. — Nu nenorocirea timpurilor o Împiedică, ci faptul că noi suntem creștini, fapt ce ne refuză probabilitatea de a ne Înălța la ceruri, pe altă cale decât aceea a lui Petru și a corurilor sale Îngerești, replică priorul emoționat. — Așa o fi, cum spui domnia ta. Îți pot fi de folos În vreun fel? — E o chestiune pe care aș dori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o mână care era și nu era a mea. Ca și Întreaga-mi anatomie, de altfel. Îmi sugera o sală de bibliotecă, dar de două-trei ori mai mare decât cea mai mare pe care o văzusem vreodată. Rafturi ample se Înălțau până aproape de tavan și toate erau pline cu dosare Înțesate de hârtii. Să cauți o foaie anume aici și să mai și speri că o vei găsi, era nebunie curată. Dar nu tot o nebunie era Întreagă această istorie flamboaiantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
colea acel minunat jilț, poftesc a ședea cum, iaca, și fac? Nicidecum, răspunse tătarul înclinându-se. Noi înșine prețuim șederea. Zăbava, când vine dinăuntru, vestește ridicarea, precum și ridicarea precede prăbușirea. Șezi, preacuvioase, simte-te bine, căci în curând te vei înălța. — Ibi bene, ubi sum, cum au zis proorocii! oftă cu plăcere Metodiu. — Tuzuma, se-ntoarse hanul cel tânăr către o eunucă de prin preajmă, adă-ne, rogu-te, o cupă de kumâs. Eunuca dispăru fâșâind ușor și reveni cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fie, că săbii sunt destule. — Vai, cum grăiești cu mine, spătare Vulture!... Nu mai departe decât alaltăieri, n-ai fi cutezat să-ți ridici glasul mai sus de unde-ți stătea capul. — Alte vremuri, alte glasuri, mărite Doamne! spuse spătarul. Degeaba înălțam eu glasul, dacă mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o cupă de kumâs - tălmăci hanul către Metodiu. Acesta înălță capul să vadă prizonierii și încremeni. — Ce-mi văz ochii?! - strigă el sărind din jilț. Să fie adevărat?! Dumneata ești, mărite Doamne? — Preacuvioase Metodiu! Dumneata, aici?! - exclamă cel cu căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]