2,712 matches
-
Întrebă Maria. ― Nu, am spus, la fel de surprinsă ca și ea. Dar probabil e Bianca. Îi place să vină neanunțată. M-am ridicat de pe canapea, conștientă că ei Începuseră deja să se sărute În spatele meu. Însă când am deschis ușa am Încremenit. Cu siguranță nu era Bianca. ― Victor, am spus, ieșind afară și Închizând ușa În urma mea. Abia puteam să-i rostesc numele din cauza uimirii. M-am străduit să mă adun. ― Nu ar trebui să fii aici, i-am spus. ― Probabil că
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
În minte. Știam doar că se Încheia cu o poziție de final superbă, cu mâinile ridicate grațios Într-un cerc deasupra capului. Într-un cerc... M-am uitat din nou la desen. Fata se afla exact În poziția aceea. Am Încremenit În scaun În timp ce creierul meu făcea conexiunea: 11 februarie 2011. Mi-am privit mâinile. Tremurau. Am simțit cum retrăiesc totul. Fiorul. Șocul. Dorința arzătoare de a-l revedea. ― Damian! am exclamat fără să-mi pese de privirile ciudate care-mi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și comode, fără nici o grijă, fără să bănuiesc ce mă așteaptă, când, chiar înainte de a trece drumul, filmul se rupe brusc și simt cum calc în gol și cad în ceva parcă fără fund. Mă zgudui din toate încheieturile și încremenesc în genunchi, fără să dau drumul cofrajului și celor două plase, cu fața înfiptă într-un zid de pământ. Stau așa preț de câteva minute, crezând că visez. Nu mă doare nimic. Las plasele și cofrajul cu grijă undeva jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
până ieșim pe Podul Michelangelo, slab luminat de câte-un far de mașină. În tăcerea ca de sfârșit de lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am îndesat capul porcului cât am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Bătrânul dascăl găsi cu cale să-mi explice: ― Turcii țineau cu orice preț ca voievodul să treacă în legea lor. ― Inexact, domnule profesor, am replicat semeț, pe ton sigur. Voiau averile lui Brîncoveanu! El mă privi perplex, pe sub ochelari. Clasa încremenise, cu suflarea tăiată, și privirile tuturor se agățară de mine cu spaimă, ca într-un ajun de catastrofă. Atunci am continuat, senin, fără tremur în glas, înfruntînd pe toată lumea: ― Eu știu că Bostangi-Pașa a propus voievodului să-i redea libertatea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
faceți zgomot. Salonul 7 e la al doilea, pe coridor la dreapta... În timp ce urcam la etaj, o femeie cobora scara. Când ajunse în dreptul meu, am recunoscut-o: era sora Mihaelei. Uluitoarea surpriză a fost de ambele părți. ― Alexa, dumneata? Ea încremeni locului fără grai. Nu se aștepta să mă întîlnească. ― Nu te supăra, eu sînt! ― De unde ai aflat? făcu ea încă nedezmeticită. Ce puteam să-i răspund? Părea atât de complicată povestea bănuielilor mele cu tânărul din holul hotelului și cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așteptați după o jumătate de oră la Continental. ― Spune-i că vin. ... Și la opt și jumătate seara poloneza îmbrăcată într-o toaletă superbă (adică mai mult dezbrăcată), își făcea apariția în loja Operei, alături de mine. Câteva sute de ochi încremeniră privirile asupra ei. Era frumoasă, exotică, decorativă, pretutindeni stârnea admirație. M-am prefăcut că nu observ pe Mihaela, palidă și modestă în rochia ei simplă de seară. Se făcuse mică de tot, în fotoliu, ferin-du-se să n-o descopăr. După
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
văzîndu-mă. ― Ce ai? Ești galben ca ceara. Ce s-a întîmplat? ― Mihaela s-a sinucis! Ea nu slobozi un țipăt de spaimă și nici nu se făcu albă ca varul așa cum s-ar fi întîmplat cu oricare altă femeie. Nu. Încremeni locului și mă întrebă cu cel mai desăvârșit calm: ― Cînd? De ce? Ce s-a întîmplat? Cum a fost? De unde ai aflat? Nu era un potop de întrebări, cum s-ar părea. Între o întrebare și alta se așeza timpul cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară de pene. Muream de curiozitate ce o să facă pasărea așa, transformată. Am luat cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Dumneata trăiești, alături de mine, din tâmpenia altora - i-am spus eu. — Da, de unde, noi doar fotografiem tâmpeniile lor - mi-a răspuns el și ne-am așezat să mâncăm supa de bibilică a lui tanti Amália. În decembrie, fumul de lumânare încremenea săptămâni întregi prin cameră. Un pui de brad pe care ni-l aducea pădurarul iarna, iar vara, pe fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
tăierii copacului am văzut un șirag de mărgele. Mintea și curiozitatea de copil m-au determinat să mă aplec și să iau de jos ceea ce îmi furase privirea. O voce disperată și profundă mi-a strigat în ureche: -Nuuu! ... Am încremenit într-o poziție anevoioasă și am observat un șarpe viu colorat. Șarpele s-a deșirat și a plecat în partea opusă intrând în tufișuri. Priveam cum jivina pleacă și eram bucuros din această cauză, gândindu-mă că, dacă voi leșina
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
o crimă ce nu putea fi pedepsită de nicio lege și care nu îl afecta decât numai pe el. Stătea strâns ghemuit într-un cotlon, sfios și cu capul sprijinit în palme, priveghind continuu toate cioburile acelea din jurul său, de parcă încremenise așa... Se uita amărât la ele și încă nu putea deloc să creadă că nu se mai pot lipi la loc, precum fuseseră. Și, de fapt, el nici măcar nu știa dacă își dorește asta cu adevărat sau nu, după toate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
el tot simte, fără voie, prezența străină, ce, lin și fără zgomot, a pășit până lângă el. Tot astfel, se întâmplă și cu Adriana. Ea o simți pe Luiza și întoarse brusc privirea înspre ea, rămânând pe loc, câteva clipe, încremenită cu totul în poziția ei. Ea înțelese numaidecât că Luiza își dăduse deja seama de intenția ei sinucigașă și, lăsând neașteptat totul baltă, biruită de situație, își plecă capul în piept, își acoperi fața cu mâinile și începu să suspine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot fi în stare! De aceea, îți recomand nici să nu afli! Isprăvind de citit, tânărul încremeni locului. Ultimele rânduri ale scrisorii aproape că nici nu mai apucase să le mai distingă bine - îi jucaseră neclar cu toatele pe dinaintea ochilor, ca într-o horă. Și totuși, lui nu-i fu deloc greu să tălmăcească sensul scrisorii și să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
țintă la Șerban și parcă nu-i venea să-și creadă ochilor. I se citea lesne în priviri nedumerirea. - Unde sunt?, întrebă ea dintr-odată. Unde sunt și cum de am ajuns aici? Tânărul rămase ca trăsnit, mut și țeapăn, încremenind locului. Chipul i se făcuse numaidecât alb ca varul, iar un fluid de spaimă îi fâlfâi tare, pentru o clipă, în stomac. Victoria, în pat, era din ce în ce mai neliniștită. - Șerban, dar te-am întrebat ceva, unde mă aflu? De ce sunt așezată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că ne aflăm într-un cartier de negri. Casele sunt Urâte și, multe, arse. Dacă se mută un alb aici, nu rezistă". Zicând asta, se oprește din nou. "Nu mai știu dacă strada Cicero e în față sau în spate". Încremenesc. E trei fără douăzeci. Bombăn: " Atunci să întrebăm pe cineva". Dacă trebuie să pornim înapoi, "aventura" se îngroașă. La ultimele douăzeci de intersecții, am fost atent și n-am văzut nici un indicator pe care să scrie: "Cicero". Cristian B. oprește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o splendoare inegalabilă - se ridica un munte maiestuos, moțat cu nea. - Ashargin! Gosseyn sări în sus când răsună această chemare de la mai puțin de treizeci de centimetri de urechea lui. Făcu o întoarcere, dar în acest răstimp zări degetele. Și încremeni. Uită de om, uită chiar să se uite la el. Ca trăznit, își examină mâinile. Erau fine, delicate, diferite de cele puternice, mai dure, mai mari, ale lui Gilbert Gosseyn. Își privi corpul. Era cel al unui adolescent subțiratic. Brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
a-mi oferi mâna. Preotul rămase impasibil. - Ar fi regretabil, zise el cu răceală, ca puterile Ligii să descopere slăbiciunea voastră și să publice rapoarte după care Reesha s-ar găsi pe oricare dintre miile de planete ale Ligii. Dictatorul încremeni, șovăind. Apoi izbucni în râs. Înaintă și-și puse brațul pe umerii bărbatului. - Bătrânul Secoh, zise, sarcastic. Seniorul Templului clipi la acest contact, dar îl suportă un moment cu o expresie de dezgust. Colosul hohoti: - Ce este? Secoh se eliberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tăios celălalt. Liga trebuie să se prăbușească și civilizația trebuie să-și piardă coeziunea cât mai curând cu putință. Am un motiv foarte special pentru a cere crearea unui stat universal. Gosseyn își aminti cu neplăcere că mai auzise asta. Încremeni. - Cu prețul a o sută de miliarde de morți. zise. Nu, mulțumesc. - Presupun că ești un non-A, glumi celălalt. Nu avea rost să nege. Discipolul avea cunoștință de existența lui Venus, de amplasarea ei și putea foarte ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ce avea de spus. Gosseyn îl recunoscu pe amiralul Paleol. Această identificare îl aduse mai repede la normalitate, fiindcă numai Ashargin îl cunoștea. Cele două conștiințe, a lui și cea a lui Ashargin, începeau să se integreze pe planul inconștientului. Încremeni când realiză acest lucru. Era așadar, iar aici. Încă o dată un jucător necunoscut îl răpise și similarizase "esența", care-i constituia spiritul, într-un creier străin. Cu cât se va adapta mai repede, cu atât va fi mai repede liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
și Templu. Nu pot face mai puțin. - Statul sunt eu, zise tăios Enro. Gosseyn observă: - Am mai auzit vorba asta undeva... Nimeni nu păru să audă această remarcă. Și pentru prima oară avu impresia că era martorul unei disensiuni importante. Încremeni. - Noi doi, zise Secoh cu glas cântător, nu ținem decât o clipă cupa vieții. Când vom fi băut partea noastră, vom rămâne în umbră - iar Statul va dăinui. - Sub dominarea sângelui meu. zise violent Enro. - Poate... Glasul părea venind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Gosseyn se similariză la bord, reluă comenzile de la Leej, extenuată, și duse nava până la depozitul secțiunii Industrie militară. Nu le făcu nici o observație venusienilor. Trecerea navei era grăitoare. Prezicătorii puteau să depășească defensiva. Trei ore mai târziu, în timpul cinei, ea încremeni: - Nave! zise. Preț de câteva secunde rămase pe loc, rigidă și apoi se relaxă. - Acum e bine, zise ea, au fost prinse. Aceasta se întâmplă cu un sfert de oră înainte ca robocontrolul să confirme că o sută opt nave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pe asta puțin să aburească pe masă și apoi înfruptă-te din ea. fluviul - despărțirea, întoarcerea am înghițit și fluviul Țdespărțirea), luo na am mâncat cu bețișoare dragostea ta nesfârșită. am demonstrat că sunt un luptător - statuie de teracotă am încremenit în dragoste. luo na, trăirea ta este o libelulă mă rog să fie o broască țestoasă. tu nu știi că trăirea ta este o clepsidră, luo na. cuvinte, ceapă, wasabi, pește alunecă ușurel pe gâtlejul ei fin. ape curgătoare am
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
îndrăzneam să merg decât pe străzile principale, ca să nu vă întîlnesc. Dar când întîmplător mă aflam într-un loc mai singuratic, pe lângă gară îndeosebi, căci veneam săptămânal la București, dacă nu găseam tramvai și mă trezeam în fața unui hotel misterios, încremeneam de groază să nu coborâți de acolo tocmai atunci. Dacă era noaptea târziu, îmi spuneam că ați ales ora aceea ca să fiți mai siguri, imediat după prânz iar mă temeam, căci poate anume alegeați această oră neobișnuită la amanți. De
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-l ajute să stea în capul oaselor, Hanbei îi împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică, încet, din pat. Această faptă necesita, în mod vădit, un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]