2,340 matches
-
și fortărețele de la graniță. Dacă cei cinci sute de oameni pe care ni i-au trimis din Dalmatia nu au fost dotați cu arme de război, înseamnă că în curând și Galbiana noastră va fi transformată în limitanea? - Errius arătă încruntat spre limitanei. Deocamdată mă îngrijorează doar faptul că soldaților care poartă ferrea azi le va veni greu să muncească... E greu când porți așa ceva și trebuie să dai cu târnăcopul, să sapi și să cari greutăți. — Dar ferrea este impermeabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai găzduit și că m-ai îngrijit. — Dacă aș fi mai tânără și, mai ales, dacă aș mai avea frumoasele vise de altădată, m-aș îndrăgosti de tine, Antonius. Ești căsătorit? Antonius clătină din cap. Se opri și o privi încruntat pe Calvia. — De ce ai vrut să te însoțesc până aici? Aici nu ne aude nimeni. Cred că pot să-ți dau câteva sfaturi bune. Nu-ți va fi greu să organizezi o alianță împotriva lui Vitellius. Știu că îl cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt la fel de priceput ca Valerius. L-am cunoscut la Capua, la târgul negustorilor de pomade... E foarte tânăr, și totuși, foarte priceput în arta noastră. Antonius nu-l băgă în seamă. Se uita încruntat la Cornelius. — Am auzit că l-ați interogat pe prizonier și că atacatorii erau din Rhetia. Nu puteți să vă supravegheați ținuturile... Cum se face că oamenii voștri nu i-au văzut și nu i-au prins pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au construit un soi de galerie verticală și au legat-o cu scripeți de o platformă aflată la bază. I-am văzut pe arhitecți cum dădeau ordine... Am auzit că tu vei sta acolo mâine, la începutul spectacolului. Valerius se încruntă. Aflase doar că a doua zi nu urmau să se dea luptele clasice dintre secutori și rețiari, dintre mirmiloni și traci și dintre provocatores. — O să fiu singur? — Nu, vor mai fi câțiva... Dar stai să vezi! Băiatul privi în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spune, iar Flavius Valens nu se grăbește... În loc să alerge să dea piept cu flavienii, se oprește în fiecare oraș, furând tot ce se poate fura și violând femeile celor care îl găzduiesc... — Dar Vitellius știe toate astea? întrebă Lucilius uimit, încruntându-se. Cum de dă atâtea banchete, fără să-și facă griji? Ce v-am spus acum e secret, prieteni. Bucătarul-șef își duse la buze degetul arătător murdar de făină. Dacă provinciile se ridică împotriva Romei, nu ne vor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe sine strigând: — Arrius Varus, oprește-te! Nu atacăm imediat. Așteaptă... Să aliniem soldații! — Retrăiește începutul bătăliei. Îmi aduc aminte cuvintele lui, suspină Titus. Se spune că așa se întâmplă înainte să mori... Retrăiești anumite momente din viață... Antonius se încrunta. Auzea zgomotul copitelor: era cavaleria lui Arrius, care se îndrepta spre dușmani. Se văzu pe sine galopând în mijlocul soldaților, ordonând să se alinieze în acies ca să formeze o linie de atac lungă. Se văzu dispunându-i în prima dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întrebă Listarius arătând spre Marcus. — Da, spuse el. Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu pot să fac orice aici... Paznicii or fi ei vitellieni, dar e de necrezut ce putere are banul... Hai să plecăm, repede! Valerius se încruntă. — Ce tot spui? I-ai plătit pe paznici? De ce? — Nu trebuie să mori. Listarius încerca să-l tragă pe Valerius după el. — Nimeni nu ne va opri. Vino, te voi însoți până la fratele tău. Vei ajunge cu el la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privești un punct fix pe tavan, chiar dacă-i tavanul altcuiva, al unei femei frumoase, să zicem, cu aluniță, și-ți poți pierde identitatea și stima față de lume dacă În loc să rîzi În hohote de aluniță, mîrÎi gemi tremuri spargi vomiți te-ncrunți calci În picioare iei pastile și-odată te trezești că te dai cu capul de scrin. Trebuie să-ncerci să te menții la nivelul de dramatică imbecilitate al lumii, acolo unde, de arunci o singură privire rotundă, te poți strica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Urm”, lăsîndu-ne pe toți, spectatori, cititori, detectivi, goi de gînduri. Numai În suspans. Dar paragraful culminant este acela În care naratorul (Petrică?) se apropie de Lacar, Îi ridică gulerul costumului Nasa și „prin grosimea blănii Îi simte ceafa. Ea se Încruntă, apoi freamătă”. Noi fierbem. O facem degeaba, deoarece cîteva rînduri mai jos naratorul (Petrică?) uită complet de blana deasă și-o ia razna În chip astronautic: „Pielea ei fină ca un bot de căprioară... Ah, Lacar, oare tu ai inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Și îmi dă, pe sub masă, o bancnotă de zece rupii. ― Lasă, Allan, râde ea, câte de astea ai cheltuit tu cu mine!... Ce vrei să bei? ― Whisky, cer eu, whisky, că numai așa începi să uiți... ― Să uiți ce? se încruntă. Sărăcia sau dragostea? ― Te face să uiți ziua, Geurtie; e groaznic să trăiești numai în zi, să nu mai întîlnești o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, Geurtie, ce zi fără sfârșit... ... Nu mă așteptam și la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
râde cu aceeași vulgaritate cu care se fardează.") - Ești cât se poate de discret, spuse. (Și i se păru că vorbește ca pe scenă.) Evident că ne-am mai întîlnit; și chiar de mai multe ori. - Unde și cînd? Tânăra încruntă ușor din sprâncene și-i căută din nou privirile. - Ultima oară, azi-noapte, în camera numărul șase. Camera dumitale e alături, la numărul patru, adăugă despărțindu-se. Profesorul veni chiar în seara aceea, să-i înapoieze caietul și să citească ultimele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prea multă tragedie! Să ne ducem cu toții la Caty și să-i cerem iertare: " Tante Caty, iartă-mă, i-aș fi spus, că iar te-am omorât; de astă dată te-am omorât cu toți copiii, într-un bombardament!... Se încruntă și se aplecă mult deasupra lăzii. Începu să răscolească, grăbit, concentrat, dând la o parte bluze țărănești, marame de borangic și broboade de lână, fote, brâuri. - Asta era marea lor pasiune, să se deghizeze în țărănci. Au adunat costume din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sunt „surdo-muți”... În urma unor asemenea tentative nereușite de dialog, securistul rămânea timp Îndelungat cu privirea fixă În plafon. Se vedea bine că era bântuit de un nesfârșit șir de Întrebări... Poate că Își dădea și răspunsuri... Atunci, Însă, când se Încrunta, probabil că lua hotărâri privitoare la atitudinea pe care va fi nevoie s-o aibă În viitor față de „burghejii” pe care Îi are În „supraveghere”. „Numai din cauza lor mi s-a Întâmplat ce mi s-a Întâmplat și acum trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
facă nevăzuți, chiar de sunt „la vedere”. ― Asta e o veste bună. Ajunși, au bătut În ușă. Nici un răspuns. Au mai Încercat o dată... ― Intră! - s-a auzit o voce răstită. ― Bună ziua - au salutat cei doi. Securistul și-a ridicat privirea Încruntată de pe niște hârtii pe care le avea În față. ― În sfârșit, ați venit. Profesorul Hliboceanu s-a odihnit sau Încă Îi mai este somn? ― Când am spus că profesorul are nevoie de un timp pentru a-și reveni după o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
La ora nouă sosi un mesager din partea lady-ei Lydia: Dragă fiule, Ai vreo veste? Cine ne atacă? Este un atac restrâns, sau o invazie a imperiului? L-ai contactat pe Clane? L. A fost adus primul prizonier, în timp ce Tews privea încruntat la propunerea dezagreabilă de a cere sfatul rudei sale. Era ultima persoană pe care dorea să o vadă. Prizonierul, un uriaș cu barbă, a mărturisit cu mândrie că era din Europa, una din lunile lui Jupiter, și că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
gânditor. Trebuie să i se fi citit, pe chip, ceva din scopurile lui, căci bărbatul scoase un țipăt înăbușit de groază. - Stăpâne, eu nu înțeleg nimic din ceea ce am văzut. Nimic. Nimic. - Ucideți-l - spuse Czinczar. Se întoarse, uitându-se încruntat înapoi la mașină. - Trebuie să fie - spuse, și era o notă încăpățânată în vocea lui admirabilă, - un motiv pentru mișcările și pentru existența ei. O jumătate de oră mai târziu, încă o mai examina. - Numai de aș putea... - își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
Dar privi fix la prizonier, cu ochi anormal de strălucitori. Rapiditatea cu care tensiunea pătrunse în cameră, îl uimi. Și, incredibil, prizonierul profită de avantaj. - Imposibil să mă ucideți - printr-o propoziție îndrăznise să-i pună la încercare. Sprâncenele se încruntau pe fruntea lui Czinczar. Fusese atent la manevra lui Clane, ca la o chestiune de bun simț, anticipase de fapt dezastrul. Dar acum, foarte sincer, recunoscu în sinea lui că omul nu reacționa normal. Cuvintele pe care le spusese îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
și bătrân. Dar încuviință din cap. - Am pierdut războiul - murmură el. Numai că eu recunosc. Depinde de tine să iei mantaua care a căzut de pe umerii mei. Izbucni: - Ce este bila aceea, în numele zeilor? - Conține întregul univers sideral. Czinczar se încruntă și se înclină înainte, ca și când ar fi încercat să înțeleagă. - Care univers? - întrebă în sfârșit. - Atunci când te uiți în interior printr-un tub gol, explică cu răbdare Clane, vezi stelele. E ca o fereastră în spațiu - numai că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
și a spus în sfârșit: - Cum se poate face dintr-un obiect mare unul mic? Tonul lui impunea o explicație logică. Clane înălță din umeri. - Când mărimea este rezultatul unei iluzii a punctului de vedere, problema nu există. Czinczar se încruntă și ridică privirea. - Aș fi presupus - spuse el - că la acest punct din relațiile noastre n-o să spui decât adevărul. Evident, nu ești pregătit să-mi spui ceva valabil despre arma ta. Firește, resping această istorie fantezistă. Clane dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
atunci... - Nu cred - spuse Clane - în aranjamentele de conducere comună. Urmă o pauză. Apoi Czinczar spuse: - Ai ajuns departe - tu care ai utilizat cândva energia atomică numai pentru a rămâne în viață. - Da - spuse Clane. Am ajuns departe. Czinczar privi încruntat la lucrul din cutie. - Adevărata amenințare pentru Linn este acolo. Îmi promiți că vei încerca pentru lordul conducător? - Eu - spuse Clane - nu-ți pot promite nimic. Se uitară unul la altul, doi oameni care aproape se înțelegeau unul pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
din umeri, își depărta palmele a neputință întrebătoare și se lăsă pe speteaza scaunului. Urmă un moment de tăcere. Apoi, un bărbat spuse: - Ei bine, mie mi se pare că amândoi ați căpătat exact ce-ați meritat. Și continuă, privind încruntat spre Joan: - Te cunosc de trei ani și ne-am văzut din când în când, dar nu știu nimic de existența vreunui copil. S-a prăpădit de mic sau ce s-a întâmplat? Și, dacă a murit, de ce mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
știruca de la Radio Erevan (cu cetățeanul cîștigător de mașină Volga la Loto), Volga se dovedește bicicletă... -... și nu cîștigată, ci furată; și nu la Loto, ci la gară. Cînd o amuză ceva, Miss Deemple rîde și, în același timp, se încruntă a plîns. Ce rîs particular are! Croh n-a fost scos în drum, ci transferat la Editura Didactică și Pedagogică. Și nu l-au retrogradat, ci l-au uns redactor șef adjunct. Și nu din cauză că s-ar fi "abătut". Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ajute să obțină pașaport.. Cu banii de pe conferință, și-ar fi cumpărat haina. Croh l-a ajutat. Istoria literaturii române o să-i fie recunoscătoare că l-a îmbrăcat pe Ion Barbu. De încălțat, l-a încălțat în Amintiri deghizate, se încruntă a rîs, în felul ei special, Șichy. Cred că penuria cea mai mare de caracter a dovedit-o în cazul Nichifor Crainic. Naționaliștii primesc cele mai dure lovituri de pedeapsă. Croh vede roșu contra lor. Lui Crainic îi face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
prea lung șir de ani. Imprimate pe piele de-o viață prea lungă. Cîinele meu a răgușit. Scuză-mă, Iordanco, mi-s cam răcit. Da' aibi nădejde-n mine. Te apăr io de oportunistu' de motan. Ia aminte, Tano, mă încrunt la el, fii mai pașnic. Iau, Doamnă, cum să nu iau. Da' dacă nu mă lași să-l flocăiesc, o să-mi iau cîmpii. Să fii umilit chiar de Doamna ta, în fața lu' Mișu Negrițoiu, asta nu prea miroase a nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Înfățișare neliniștită din spatele casei de marcat. Am Încercat să nu zâmbesc dulce, amintindu-mi ce-mi spusese toată lumea, și anume că nu mai sunt În Avon și că pe-aici nimeni nu răspunde cu bunăvoință bunelor maniere. El s-a Încruntat la mine și m-a impacientat gândul că, poate, m-a considerat obraznică. I-am zâmbit dulce. — Marcă dolaru’, a zis el și a Întins mâna. — Trebuie să plătesc ca să-mi indicați direcția? — Marcă dolaru’, neagră sau cu lapte, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]