10,200 matches
-
cu toții, Înăbușindu-și cu greu impulsul de a nu sări Îndărăt. Parcă un lepros Îl invita să danseze În brațele lui. În jur, se dezlănțuise o mișcare haotică. Lăsând deoparte orice reținere, zbirii se buluceau spre prăpastie, riscând să fie Înghițiți de aceasta, În Încercarea chinuită de a o ocoli. Mai Întâi, comandantul lor dăduse să Îi urmeze, dar mai apoi, probabil redescoperindu-și, vremelnic, demnitatea, se oprise În fața gropii. Dante dăduse și el Înapoi, Însă numai pentru a ridica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-un fel obscur, ca toți ghicitorii. Dar avea aerul că știa ceva despre drama din noaptea precedentă. — De ce Îmi spui asta? — Pentru ca durerea să te lovească. Deodată, femeia Îl slobozi din strânsoare și făcu un pas Înapoi, fiind imediat Înghițită de masele În mișcare. Luat prin surprindere, Dante șovăi o clipă În plus până când se hotărî să o urmărească, dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de nepătruns. — Cine-i femeia aceea? Îl Întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era numele tutelar al viitoarei Universitas a cetății sale! O târfă triumfătoare, care umbla slobodă prin cârciumi, fără veșmintele și semnele infamiei sale. Cineva avea să plătească, la Comună, pentru această evidentă corupție. Ce minunată alegorie a timpurilor, Își zise, Înghițindu-și zâmbetul batjocoritor care Îi urcase pe buze. O prostituată Înălțată la cerul zeiței iubirii. Glasul sonor al lui Veniero i se vârî printre gânduri. Acesta părea să Îi fie cel mai pe plac dintre toți. — Ce părere ai, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum era abătut. Nu avea puterea de a se Întreba dacă femeia pe care o văzuse fusese cu adevărat Antilia. Pe mâinile lui erau niște dungi roșii. Trebuie să fi fost carminul care Îi preschimba pielea Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sède Îl contactează surescitat pe teleastul Henry Lincoln, care tocmai realizase două filme consacrate subiectului, propunându-i să vândă pentru BBC pozele fabulosului tezaur. Lincoln, care va scrie prin 1998 un volum cu sugestivul titlu Cheia misterului de la Rennes-le-Château, nu Înghite Însă gălușca. Pentru că o gălușcă era, și Încă una gogonată rău. Ce crezi că reprezentau cele șapte fotografii senzaționale ale comorii lui Bérenger Saunière? N-o să ghicești pentru nimic În lume. Ei bine, nimic altceva decât Cloșca cu Puii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cineva greșise, nu eu eram acela, eu nu făcusem altceva decât să-i semnalez o banală inadvertență, mă așteptam chiar să-mi aprecieze gestul, era o dovadă că Îl urmărisem cu maximum de atenție, și când colo... Profesorul și-a Înghițit precipitat pastila - o bulină maronie și rotundă, pe care o scosese din tubul verde așezat la Îndemână pe măsuța din fața lui -, iar apoi s-a lăsat Încet pe spate, cu capul răsturnat pe spătarul fotoliului și cu ochii Închiși. Respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe de o parte, și de prestigiu internațional, pe de altă parte. În realitate, o irosire de resurse și mijloace În două inutile găuri negre: probabilitatea ca Occidentul să atace Uniunea Sovietică tindea spre zero, iar cucerirea cosmosului doar a Înghițit fonduri, fără să producă mai nimic În plan imediat. Prestigiul nu ține de foame. În atare condiții - de o vitregie cruntă, adesea, obiectiv vorbind -, cu doar douăzeci de ani de liniște pentru dezvoltare organică, pentru autoconstrucție, comunismul a capotat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
după care a plimbat Încet modestul proiector pe pereții incintei. Ieșiserăm din tunel, ne aflam acum Într-un uriaș spațiu circular. Mi-am dat seama de dimensiunile sale observând că raza lanternei, Îndreptată drept Înainte, se pierdea treptat, dar iremediabil, Înghițită de Întuneric. În schimb, dezvelea cât de cât inteligibil geografia rotondei pe lateralele noastre imediate. În dreapta și-n stânga ieșirii din tunelul de acces se aliniau zeci de Încăperi identice, despărțite de firide subțiri. Camerele erau foarte mari, judecând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
corpul și Îi Încurajam caraghios În gând Întoarcerea la viață: hai, băiețică, hai, copăcel-copăcel... Cu mâini Încă nesigure, Adam a desfăcut capacul tubului verde cu medicamente, a scos două dintre tabletele maronii la care apelase mai devreme și le-a Înghițit cu o grimasă de nemulțumire. Erau, pesemne, foarte amare. Am remarcat din nou zbaterea inestetică a cicatricei de la tâmpla stângă, și mintea mi-a zburat instant la piciorul amputat al marelui profesor, al fostului mare profesor, ca să mă exprim corect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai sta unul acasă. Păi și-atunci cui am face dreptate? - zice celălalt întinzându-i din nou plosca: ți-a mai rămas jumătate. Episodul 43 LA DRUMUL MARE Cum stau cei doi voinici acolo la marginea drumului, mai vorbind, mai înghițind, numai ce unul din cai necheză o dată scurt, prevestitor. Ia vezi, măi, ce vrea Nestor! - spuse primul voinic. Al doilea voinic se sculă într-o rână. — Ce vrei tu, murgule băiatule? - întrebă el. Calul arătă cu capul în direcția dealului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
momentul când îi puse eroului nostru farfuria. în față, se sprijini ușor cu mâna de umărul lui. „O, timp, oprește-te-o țâră!” murmură Broanteș în gând. Episodul 53 O SCRISOARE Nici n-apucară viziriul, Barzovie-Vodă și spătarul Vulture să înghită primul dumicat de șnițel, că Broanteș se sculă în picioare și se uită rugător la spătar. — Vrea afară - îi lămuri spătarul. Luminăția-ta, pe unde ar veni asta... cum îi zice... — Pe coridor tot înainte și prima curte la stânga - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pilaștri de marmură construiți cu sudoarea poporului. Cu glas scăzut, cuviincios, invitații schimbau între ei impresii, informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea privindu-și bărbatul cu dragoste. — Tacă-ți fleanca! - murmură printre dinți Drăguțescu - și șterge-te pe bărbie. Ești plină de unsoare. Rușinată, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ia uite-l pe săracu turc cum linge sare, ca oile, vai de mama lui. Și poate că în ultimul timp Sevastița nici nu-l mai înșela, că bătrânul paralizase nițel până la genunchi. Dacă mai urca nițel paralizia... Vel comisul înghiți încet, apoi bău o stacană cu vin. Se simțea mai bine, mai înțelegător cu toate. Săracu’ turc. Și poate că va mai urca și paralizia lui taică-său măcar până la brâu... Episodul 88 DESPINA Pomenit-am cu câteva rânduri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență specifică claselor aflate pe buza prăpastiei, nebănuind că peste numai două veacuri vor fi înghițiți treptat de burghezie, boierii benchetuiau așa de veseli, de umani în fond, încât, dacă nu ți s-ar fi făcut milă de ei știind ce-i așteaptă, ți-ar fi fost mai mare dragul să-i privești. Uitând de prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doldora de lapți, căutau crapi doldora de icre. Somni pe care apa abia putea să-i mai încapă, vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
parte dacă peștii au sau n-au suflet, spătarul Vulture susținând că n-au, că altfel nu s-ar mai mânca atâta între ei, Barzovie-Vodă afirmând că s-ar putea să aibă, deoarece nu lipsa sufletului îi face să-și înghită tovarășii, dintre care mulți bolnavi, aceasta ducând la curățirea apelor, ci lipsa conștiinței, dată numai omului, pe de altă parte întrebându-se din priviri cum vor dormi la noapte, întrucât se vădea clar că mica (și pentru a evita cacofoniaî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care puteau să se manifeste: gătitul. Episodul 140 TOT RĂUL SPRE BINE într-adevăr, în momentul când începură să curgă mâncărurile, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette rămaseră literalmente cu gura căscată. Căci ce nu le văzură ochii, gustară limbile, înghițiră gâtlejurile și primiră mulțumite stomacurile? Zacuscă de morun, icre de cegă cu lapți de nisetru, plachie de crap, pilaf de scoici, țipari lungi prăjiți în ulei, știucă umplută cu obleți, raci trandafirii răposați în maioneză, chefar la grătar, friptură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de clean să se așeze bine toată mâncarea, iar în urmă bibani mici fripți întregi ca să poată fiecare scoate cu ușurință acul țepos din înotătoarea dorsală și să-l folosească drept scobitoare, așa cum le-arăta expert Covaliov. Ghiftuit, abia mai înghițind dintr-o inerție a poftei, Barzovie-Vodă articula cu greu următoarele: — Frate creștin, după belșugul pe care l-am văzut aici pe masă și din care foarte mulțumescu-ți că ne-am înfruptat și noi, nu mă pot opri să îți pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al înțelegerii: măcar mâncarea asta să ne tihnească. Penele, cuțitașele, cerneala, nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii, lupele, foarfecele. Un stol de porumbei care ar trece pe deasupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tot. Ce-i de făcut? - păreau a se-ntreba toți. Primul care râcâi cu furculița în pasta verzuie fu bătrânelul, dar mai departe nu merse. Atunci doctorul Peleto, văzând că toți așteaptă un exemplu, își luă furculița-n dinți și înghiți ce rămăsese pe vârful ei. Din câte observară, stomacul dânsului avu o reacție de neutralitate, tradusă-n aceea că nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Doar privirea îi rămase undeva departe, visătoare, melancolică. îl urmă bătrânelul, care inițial se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
observară, stomacul dânsului avu o reacție de neutralitate, tradusă-n aceea că nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Doar privirea îi rămase undeva departe, visătoare, melancolică. îl urmă bătrânelul, care inițial se fripse puțin, dar în cele din urmă înghiți. Apoi se lăsară asupra farfuriilor cele două femei, Metodiu și Iovănuț, mesenii din stânga și-n fine și căpitanul Tresoro. Curând mâncau toți în liniște, atenți să nu se păteze și să nu-și stropească vecinii. Acoperind sunetul pufos pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
după modelul asiatic. Turcul observă asta și zâmbi: — Șezi bre, cum vrei, nu-ți fie frică - zise el. Dacă nu te-am omorât când te-am văzut venind, de ce-aș face-o acum? Oameni suntem... Metodiu se mulțumi să înghită, sfios, în sec. — Cald, bre - zise turcul dându-și și fesul pe ceafa și privind câmpia nemărginită: Mai dihai ca la noi. De unde sunteți de loc? - îndrăzni bunul călugăr. — Din Anatolia, bre, dintr-un sat, Cașmurük îi zice, dac-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
valențe deosebit de interesante. Și deși vasul plutea lin, economicos, pe Dunăre la vale, deși ziua era luminoasă, caldă, deși păreau a se înțelege bine, tăcerea ivită brusc strecurase între bunul Metodiu și negustorul Georgios ceva neliniștitor, inhibant. Primul care vorbi, înghițind stânjenit ultima felie din portocala oferită de grec, fu Metodiu: — Căpitane Georgios, n-aș dori să crezi cumva că dacă turcul acela m-a adus pe vasul dumitale și ți-a spus ce ți-a spus, eu sunt omul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bizantinul avea înălțimea medie de 1,68 m. Ei bine, după nici două sute de ani, are astăzi 1,72 m. Doi centimetri pe secol: enorm. Nu mai vorbesc că e sănătos tun, cu un stomac de fier, în stare să înghită orice. Și nu numai bizantinul, dar și ceilalți: e o adevărată plăcere și un motiv de mândrie ca după numai două veacuri de stăpânire să vezi uitându-te în jur bulgari spătoși, valahi falnici, croați îndesați, ruși voinici, ucrainieni încruntați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rachiul, doi galbeni - zise Georgios. — Mult - spuse turcul. Enorm. Doi galbeni pentru niște măsline și-o șuncă împuțită? Cum a fost șunca, băieți? - se-ntoarse șeful spre ieniceri. — Putea de trăsnea - răspunse cel fără un ochi. Abia am putut-o înghiți. — Păi vezi, meștere? - făcu turcul către Georgios. Și ceri doi galbeni? Vrei să iei pielea de pe noi? Unde te trezești? în Cipru? — Atunci spuneți dumneavoastră cât face și eu sunt mulțumit - zise Georgios. — Un galbân e bine? — E bine - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]