2,464 matches
-
când o să vă doriți să vă-ntoarceți, fie și înotând. Îl privi pe Chimé. Tu o sa vâslești până când o să-ți sângereze mâinile... Se întoarse către celălalt. Iar tu, care se pare că ai pielea bună, o să fii Omul-Întoarcere. —Omul-Întoarcere?... se îngrozi bietul Vetéa Pitó. Tané să mă păzească! — Încă mai ai timp să renunți. Mândrul scufundator ezita câteva clipe, se întoarse în toate părțile, căutând parcă un ajutor pe care nimeni nu i-l putea da și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Când o să treacă Marara peste el, pielea va fi deja pusă bine. Hinói Tefaatáu va avea grijă de astă. Se lasă o tăcere grea, în timp ce toți cei prezenți se uitau unii la alții, crezând că nu au auzit bine și îngroziți de ceea ce într-adevăr auziseră. În cele din urmă, tatăl lui Tapú Tetuanúi, Amó, bâigui cu jumătate de gură: — Vrei să spui că Hinói Tefaatáu va trebui să-l jupoaie de viu? Venerabilul bătrân îl privi trist și resemnat. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o femeie - era de culoare galbenă, ca paiele uscate, si încadra o fată cu o piele extrem de albă, de pe care ieșeau în evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înlăturata complet, ca aceea să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că ar fi putut să comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese norocul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu cea mai mare plăcere, daca pedeapsă ar fi alta. Dar simplul gând de a ma preface în rechin alb mă îngrozește. La fel ca pe noi toți, observă prietenul lui. Până la urmă, cine altcineva decât regii ar putea ști ce înseamnă să ai sânge nobil în vine? Taaroa le-a dat puterea, și el este singurul care poate să le-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sub ochii lui că hârtia udă în dreptul coastelor jamaicane, nu se compară cu temutul Niho-Nui sau Marele Dinte, care trece prin lemnul corăbiilor că prin ceară. Tané să ne păzească! exclama imediat Vetéa Pitó, pe care viermii păreau să-l îngrozească mai mult decat înșiși Te-Onó. Am senzația că ne devorează picioarele, ca să ne ajungă la măruntaie. Lucrul cel mai grav nu este ca găuresc lemnul... sublinie Navigatorul-Căpitan. Din fericire, Tevé Salmón a folosit cel mai bun tamanú, care o să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Niho-Nui să-i trimită la fund în câteva zile. Plescăi din limba într-un gest care se voia fatalist. Așa că n-ar trebui să ne mire să-i vedem apărând în orice clipă! — Și o spui atât de calm... se îngrozi Vahíne Tipanié. E vorba de adevărați monștri! De canibali! Știu, recunoscu celălalt. Și penultimul lucru pe care mi l-aș putea dori ar fi să ne vedem obligați să-i înfruntăm. Făcu un gest semnificativ, indicând pereții catamaranului. Însă ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se mai gândească. Te-am trimis ca sol de pace și nu te-au ascultat. Acum, te vei întoarce cu acest avertisment: „Oricine va pune piciorul pe teritoriul yubani va avea același sfârșit ca acești garimpeiros...“ Asta îi va îngrozi pe mulți. Există albi care nu se tem de moarte, dar toți se tem să nu se vadă transformați în „tzanza“. — Nu voi face așa ceva. Să fie clar! N-o voi face. Nu voi umbla prin lume ca distribuitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe piloții ăia? Inti Ávila dădu din cap: — Pe cel mai scund l-am văzut odată în Santa Marta. Aparatul se vedea acum liber și săriră înăuntru. Motorul se înecă de două ori, scoase un șir de explozii care îi îngroziră pe indigeni și începu să ruleze încet, îndepărtându-se în direcția opusă taberei. Căpitanul urcă în jeep, iar Planchart băgă în marșarier, se răsuci și se întoarse pe unde veniseră. După câteva clipe, totul era din nou liniștit și tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să-l lovească din nou pe Cezar. Bietul cîine a suportat și bastoanele lui MacKena în timpul luptei, dar acum terminase treaba și s-a dat la mîna agresorului. Vasile a ajuns la timp pe cîmpul de luptă și s-a îngrozit cînd l-a văzut pe MacKena cu mîna sfîrtecată. Cu greutate îi eliberează mîna, dar Cezar a continuat să-l flocăiască încă o bucată de timp. La spital medicii au făcut minuni și din nou pe gîtlejul lui MacKena băutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ani și copilul Pasqual n-a uitat o glumă cam "nepotrivită" pentru un copil flămînd. Sensibilitatea copilului Pasqual a fost puternic zdruncinată de o istorioară care i s-a întipărit definitiv în memoria sa. Revin la zilele noastre cînd ne îngrozim de povestea unui copil asasin. Încercăm o explicație, un precedent, ceva care să justifice absurdul. Comparăm viața noastră cu cea a minorului criminal și oricît de multe concesii am face și chiar și compromisuri, tot nu înțelegem. Încă mai înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
prispa stînei, În mireasma mătrăgunei cerată de lună, cînd mi-a mărturisit pentru prima dată ura lui Împotriva lui Kafka, Împotriva acelei mutilante mentalități de ghettou care Îi anulează omului accesul la cer, ucigîndu-i disponibilitatea imnică și eroismul. M-am Îngrozit. Am recunoscut În vorbele lui fervoarea acelor apostoli fanatici care ucid cu voluptate. CÎnd l-am auzit spunîndu-mi mai tîrziu că se sufocă În acest pahar și că are nevoie de spațiu, de lumea cea mare ca să-și desfășoare noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o mască, dar nu ies niciodată mai în larg de locul unde ating fundul mării cu vârfurile degetelor de la picioare. Iar în Naxos, unde apa se adâncește dintr-odată, un singur pas te desparte de largul mării. Ceea ce m-a îngrozit, în puținele dăți când am încercat să fac scufundări, e uriașa întindere de albastru pe care o vezi când te uiți spre largul oceanului. Faptul că mă întorc cu spatele la ea, dimensiunea ei... nu știu. Mai ales, mă aștept să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cine sunt, nu-i așa? spuse noua lui voce. Stând acum în picioare, se întinse cât îi permitea corpul coilănos, împrăștiind picături de apă în toate părțile. Sunt tu, desigur. Suntem aceeași non-persoană moartă. Am coborât privirea și m-am îngrozit văzându-mi propria cămașă albastră udă și lipicioasă. M-am opus acestei dovezi de ne-logică - e doar transpirație, ești bolnav, e doar transpirație și nu gândești cum trebuie. Înaintă câțiva pași, împleticindu-se, lăsând în urmă o dâră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
urmat. Așa cum spusese, tunelul nostru se intersectă curând cu altul ce mergea de la stânga la dreapta. Am redus distanța dintre mine și rucsacul lui Scout și am ajutat-o să-l tragă după colț atât cât am putut. M-a îngrozit ideea că și rucsacul meu se va bloca, că va fi prins în încrucișarea T-ului. Spre norocul meu, când a venit momentul, din spate n-am simțit decât o slabă rezistență. Am tras încet, foarte, foarte încet și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Îngroziți; neputîndu-le Îndura căutarea, Își lipi buzele de peretele metalic al cușetei și-l sărută, ca pe-un obraz rece. „Draga mea dragă, draga mea dragă! Ce bine c-ai murit. Dar oare Îți dai seama ce fericită ești?“ Îl Îngrozea gîndul că un copil se poate schimba Într-atît și se Întreba cum s-ar simți un mort dacă ar asista, neputincios, la o asemenea trecere de la candoare la păcătoșenie. „E ca-ntru-un balamuc!“ exclamă maică-sa. „A, nu, Într-un balamuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i-ai făcut-o. SÎnt sau nu, căsătorit? E un lucru care mă frămîntă. — Nu, nu ești căsătorit, rosti ea Încet, de parcă ar fi vrut să fie foarte exactă, dar să nu-i spună mai mult decît era necesar. — Mă Îngrozea gîndul că aș putea fi silit să reiau o veche legătură cu cineva care-ar continua să țină la mine, dar la care nu mai țin deloc. Cineva despre a cărui existență mi s-ar vorbi, așa cum mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dumitale este dintre cele mai interesante, rosti domnul Prentice cu Însuflețire, și adăugă, adoptînd un limbaj surprinzător de profan: Îmi dau seama că pentru dumneata viața asta e o porcărie. Noi, Însă, am fost nevoiți să ne adaptăm. — Ceea ce mă Îngrozește este gîndul că nu știu cum m-am adaptat la viața asta Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Astăzi, cînd am sosit la Londra, nu mă așteptam să văd atîtea ruine. Nimic nu m-a uimit mai mult, deși numai Dumnezeu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o cameră-n alta, ținând uneori, uitată În mână, o cratiță sau o cârpă de spălat pe jos. „Înmormântarea lui taică-su... Înmormântarea lui taică-su...” Papucii târșâiți pe gresie scoteau un soi de scrâșnet. Bruno se ghemuia În pat, Îngrozit; Își dădea seama că toate astea vor sfârși rău. Uneori, În halat și cu bigudiuri În păr, bunica se pornea Încă de dimineață. „Algeria este Franța...”; apoi Începea scrâșnetul. Străbătea În lung și În lat cele două odăi, privind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tu, nu mai e posibilă nici o societate. Îmi aduci aminte de sociologii care-și Închipuie că cultul tinereții e o modă trecătoare apărută În anii 50, care-a atins apogeul În anii 80 etc. În fapt, Întotdeauna omul a fost Îngrozit de moarte, Întotdeauna s-a gândit cu groază la perspectiva propriei dispariții și chiar la aceea a bătrâneții. Dintre toate bunurile pământești, tinerețea fizică e În mod evident cel mai prețios; iar astăzi nu mai credem decât În bunurile pământești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
le evaluăm; trăim În mijlocul lor. În mijlocul creațiilor noastre, creații umane, comunicabile omului, ne dezvoltăm și murim. În spațiu, În spațiul uman, efectuăm măsurări; iar prin aceste măsurări creăm spațiul, spațiul dintre instrumentele noastre. Omul lipsit de instrucție, continuă Djerzinski, e Îngrozit de ideea de spațiu; și-l imaginează imens, nocturn și căscat. Își imaginează ființele sub forma elementară de sferă, izolată În spațiu, chircită În spațiu, strivită de eterna prezență a celor trei dimensiuni. Îngrozite de ideea spațiului, ființele umane se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lipsit de instrucție, continuă Djerzinski, e Îngrozit de ideea de spațiu; și-l imaginează imens, nocturn și căscat. Își imaginează ființele sub forma elementară de sferă, izolată În spațiu, chircită În spațiu, strivită de eterna prezență a celor trei dimensiuni. Îngrozite de ideea spațiului, ființele umane se chircesc; le e frig, le e frică. În cel mai bun caz, străbat spațiul, se salută cu tristețe În mijlocul spațiului. Totuși, spațiul se află În ele Însele, nu e decât propria lor creație mentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-i fusese În mod oficial frică, dar Înfățișarea schimbată a mustăciosului, folosirea acestui cuvânt și, mai ales, felul În care-l rostise un bărbat În toată firea, ca un copil mic care se strecura În pat alături de părinți pentru că e Îngrozit de arătările nopții, ei bine, făcuseră să ne fie. Doar Gioconda se păstra bățoasă precum un sfeșnic printre lumânări, ca și cum din start alesese să fie avocatul Întâmplărilor inexplicabile, pe care trebuia să le scoată basma curată la judecata celor lipsiți
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
omenească care e silită să se răzbune. ...Am încercat să parcurg de-a îndăratelea drumul pe care animalul l-a bătătorit spre om. Vreau să zic că m-am strecurat în pielea unui prădător. Mi-aduc aminte că totul mă îngrozea. Mi se lungise botul, îmi clănțăneau dinții iar pe spinare mi s-au zbîrlit peri aspri. Ca să scap de spaimă, am scos din gîtlej un urlet. Simțeam cum îmi cresc colții și-n măruntaie mă scociorăște foamea. Năzuind la lărgime
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu ideile au importanță; oricum timpul le schimbă în erori. Importanți sînt oamenii, care vor să trăiască fiecare în felul său. Trăind - iubesc, urăsc, suferă, ca să ajungă undeva. Se află sub imperiul unor biete sentimente în fața cărora ideile pălesc. Mă îngrozește planificarea sufletească. În numele unei idei impuse, cum să-l urăsc pe cel pe care l-am stimat? - Ochiul tuturor se va forma în lumina unei necesități deplin înțelese. Aceasta este legea iar înțelegerea ei dă sentimentul libertății. Nu sîntem anarhiști
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]