4,199 matches
-
săptămâni În carantină. Imediat pușcăriașii ce lucrau liber În interiorul Închisorii Îi luă În primire. Dela bun Început cu scopul de a Încinge atmosfera Înfricoșându-i pentru a manipula triajul după bunul lor plac acești gardieni, luară cu asalt deținuții Încăperii Înjurând, mai mult lovind cu bastoanele de cauciuc urlând cât Îi țineu bojocii. „Se aude bă, nefericiților...? Traistele la verificare...!” Fură mânați dela spate precum vitele Într-o cameră alăturată oarecum mai luminată de un puternic electric bec, fiind obligați să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
arânjară saltelele În timp ce majoritatea dădură buzna la toaletă unii să aprindă țigările iar alții ocupară cele patru poziții de eliminare a excrementelor cu puternice crampe stomacale În timp ce restul cu pantalonii pe vine așteptau să le vină rândul, Îmbrâncindu-se și Înjurându-se Între ei: W.C.-urile turcești nu corespundea puhoiului de oameni În nevoie...! Programul ordonat se termină cu o rapiditate uimitoare. Imediat Liberul șef de cameră, Îi alinie de-a lungul paturilor Într-o tăcere de priveghe În așteptarea numărătoarei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
frig pe niște mese improvizate, murdare ce numai la vederea lor ți se făcea lehamite...! În ce privește mâncarea - dacă putea fi numită astfel - era adusă dela penetenciar În niște canistre de aluminiu Înghețate, la fel de grețoase ca și gardienii ce formau escorta Înjurând tot timpul, forțându-i să mănânce repede pentru a relua lucrul...! Tony Pavone era necăjit, dezorientat, pe deasupra flămând: porția lui o oferea altora, preferând moartea prin flămânzire, o moarte lentă, perfect conștientă decât să-și batjocorească ființa acceptând lăturile otrăvitoare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îmbulzeală. Unii deținuți mai din urma convoiului, s-au repezit la intrarea dubei, vociferând, Îmbrâncind, lovind cu coatele pentru intra primii...! Această busculadă, le oferi milițienilor motiv de a se repezi asupra tuturor lovind cu bastoanele de cauciuc, la nimereală, Înjurând și lovind fără osteneală. Tony Pavone fu și el gratificat cu unele lovituri și, imediat revăzu imaginea unei oribile scene din filmul „Planeta Maimuțelor” În care Gorilele loveau cu biciul În populația locală căzută prizonieri la discreția maimuțelor...! Nu-și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
singur În fața plutonului de execuție...!!” Tony Pavone Îl privi, dojenindu-l. „Chiar, dumneata ai furat cele două milioane...?” „Puțină răbdare, domnule inginer, Încă n’am spus totul. Am refuzat, iar Lct.Col. Tudose Ion s-a Înfuriat, a Început să mă Înjure lovindu-mă cu pumnii În plină față. Plin de sânge, plângând de durere am fost aruncat jos În celulă unde n’am apucat să-mi curăț fața de sânge și să-mi adun gândurile, scoțându-mă din nou la interogatoriu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu cuvinte. Puteți vedea asta În cariera lui Monsieur Malraux sau a lui Monsieur Sartre. O puteți vedea și mai Înainte la Hamlet când simte acea umilință, doctore Lal, spunând „eu... Îmi vărs În vorbe focul; ca o târfă.“1 — „Înjur Întocmai ca o târâtură...“2 — Da, acesta este citatul complet. Sau lui Polonius, „Vorbe, vorbe, vorbe“. Vorbele sunt pentru cei vârstnici sau pentru tinerii care au inima bătrână. Desigur vorbim despre condiția unui prinț al cărui tată a fost ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
așa ceva cu Elya. E o persoană cu destul de mult bun-simț În multe privințe. Nu-l știu bine, desigur. Impresia mea generală este aceea a unui avocat de ispravă. Nu un ticălos. O față mare și blândă. — Grăsan Împuțit. O să-l Înjur când Îl văd. O să-i smulg părul din cap. — Nu fi așa sigură că a fost cineva care a făcut-o din răutate. S-ar putea să greșești. Elya este extrem de inteligent și se prinde ușor la aluzii. — Cine-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ce-i spusese un elev de-al ei din clasa a opta despre Sheba. — Copiii devin sălbatici la clasele ei, se pare, zicea Elaine. Ea îi roagă, îi imploră să fie cuminți. Apoi, în secunda următoare, își pierde cumpătul. Îi înjură. Zice „la dracu“ și cuvintele cu „f“. Îi face în toate felurile. Asta m-a îngrijorat serios. Directorul e destul de îngăduitor cu înjurăturile. Dar strict vorbind, să pronunți insulte în fața copiilor e o ofensă gravă. Nu e ceva neobișnuit printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
apoi, când încercarea eșuează, să recurgă brusc la furie. Dar, în cele mai multe cazuri, aceste treceri sunt făcute calculat, cu ferocitate prefăcută. Profesorul se preface furios. Dacă copiii văd pe cineva ca Sheba că își pierde cu adevărat controlul - că țipă, înjură și tot așa - sunt încântați. Se simt, pe bună dreptate, victorioși. Aș fi vrut s-o iau pe Sheba deoparte și să-i spun, cu tact, unde greșește. Dar n-am îndrăznit. Nu știam cum să abordez subiectul fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fapt sub apă - oamenii îți vorbesc despre viața pe uscat, dar pentru tine asta nu înseamnă nimic... Ce dracului caută iubirea aici? Nu fi tâmpită... — De ce vorbești așa? — Încerc să te ajut. — Vreau să zic de ce vorbești urât. Tu nu înjuri niciodată. — Sheba, ascultă-mă. Nu începe să spui că-l iubești. Asta nu e iubire. — Nu sunt sigură că se poate spune ce e asta. Oamenii încearcă mereu să-și reprime lucrurile astea. Eu vreau să-mi recapăt tinerețea pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
când în când se întâlnea cu pietoni - figuri vălătucite care se pierdeau îndată în supa cenușie. O femeie i-a zis „La mulți ani“ când a trecut pe lângă ea. Un pic mai târziu, un bărbat s-a oprit și a înjurat-o, cu o vehemență surprinzătoare, pentru că nu avea lumină la bicicletă. Pe la ora cinci, era deja înghețată. Pedala prin orașul înghețat, în căutarea unei cafenele deschise. În Clerkenwell, a găsit una - înghesuită, supraâncălzită, plină de aburi de mâncare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sunat soneria de la intrare la ea acasă. Ea era la etaj atunci și-i făcea baie lui Ben. Richard a strigat din birou la Polly să deschidă și apoi, cum Polly n-a răspuns, Sheba l-a auzit pe Richard înjurând ușor, în timp ce cobora scările apăsat. Nu s-a mai auzit nimic o vreme, iar ea s-a gândit că poate sunase vreo fată de la Martorii lui Yehova. Apoi și-a dat seama că jos se țipa. L-a lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
toate astea, ea tot nu-și formase o părere despre Ahmad. Până atunci nu-l văzuse decât de câteva ori, acasă la Irene, și întotdeauna bărbatul păstrase o atitudine rezervată. Când toată lumea bea, el părăsea încăperea; când Irene începea să înjure, Ahmad părăsea casa. Jina nu voia să recunoască, dar era mult mai simplu să-l placi pe Naji, care bea vin și se ruga în intimitate, care făcea niște eforturi ca să se adapteze. Ahmad a privit ultimul rotocol de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
trebui să arate?. Sincer? Astăzi aș vrea să arate ca tine. Ca mine? Adică să-ți ajungă cu nasul sub braț, să tacă atunci când ai vrea să auzi cuvinte în care să crezi, să bea ca un porc și să înjure ca un birjar? Așa ești tu sau așa te-au făcut alții să pari? Eu te văd altfel și nu te mint când îți spun că îmi placi... Ca să rupă tăcerea ce voia să-și facă loc între noi, continuă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Așa mă născusem și nu era vina mea. Puteam însă înlocui alte lucruri care o deranjau, ca de exemplu felul vulgar prin care mă exprimam atunci când eram printre prieteni. Aflasem de la ea că nu sunt cu nimic mai grozav dacă înjur mai tot timpul și urlu ca un descreierat. În loc să mă cred cel mai tare, puteam să citesc un pic mai mult ca să discutăm despre cărți ca despre aventurile noastre comune. Am scris poezii din dorința de-a mi pune ordine
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
au fost prinse. Au sosit Întăriri imediat și cele două au fost săltate, fiecare de cîțiva bărbați, ca niște saci cu legume și duse În beznă, undeva dincolo de cercul de autobuze. Li se mai auzeau doar vocile plîngărețe și stridente, Înjurau și urlau după ajutor. Într-o clipă au răsunat țipete și zgomote provocate de obiecte sparte undeva pe lîngă autobuzul cel mai apropiat de dig, Înghițind scîncetele fetelor. S-au spart geamuri și s-a aruncat cu pietre dinspre autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nu m-a dumirit mai mult. Ceea ce-mi reține vaga memorie a acelor timpuri este că în primii doi-trei ani lumea se bucura că n-o ia spre ruși și că e tânăr. Doar mama și prietenele ei îl înjurau pentru un lucru pe care nu-l înțelegeam deloc: „decretul”. N-am avut nici un motiv serios ca atunci când am fost invitată la prima conferință națională a pionierilor să nu mă simt foarte mândră de pantofii noi de lac, de prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Sigur, cineva poate zâmbi ironic: „When I was young, and the world was full with wonder...”. Poate unora de acum le-ar veni să îmi înfiereze părinții cu „mânie democratică”. Îi pot consola într-un singur fel. Bunicul continua să înjure comunismul, a refuzat să intre în CAP, asculta Vocea Americii și a așteptat, săracul, până în 1975 când a murit. A așteptat să vină americanii. Părinții mei „adaptați” îl priveau duios. Un Don Quijote de țară, un copil care își închipuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai vie cu prima mea Americă este cea a unui cedru uriaș sub care stăteam în iunie 1991. Cu Doina St. Erau peste 40 de grade Celsius afară. Pauza noastră de prânz ne-o petreceam segregat, pe grupuri etnico-rasiale. Eu înjuram birjărește într-o limbă pe care o înțelegeam doar noi două. Sosisem deja de zile bune în the promise land și tot ceea ce ne fusese dat să vedem era un codru superb, o mănăstire de maici, colegii americani care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
roșu, mov, galben și verde. O carpetă orientală, kitsch, după gusturile noastre. M-am lipit de acea vitrină, ca de un țărm, așteptând să aud un semn de viață. Ei bine, Mircea, la sfârșitul acelei prime săptămâni americane, după ce am înjurat zilnic sub cedru America lor cu codri, căprioare și maici, întrebându-ne de ce Dumnezeu nu suntem la Agapia, de ce a trebuit să trecem Oceanu’, mai excitate ca niște puberi ca să lucrăm 12 ore pe zi Philosophy for Children într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mal, colegii mei serioși și elevii mei ascultători răcneau cuvinte grele. Cred că Liviu nu a mai suportat să audă atâtea sudălmi la adresa dirigăi lui. M-am trezit cu el în mare, râzând cu gura până la urechi: - Acum măcar ne înjură pe amândoi! Starea conspirativă cred că a început să se țeasă chiar atunci. Eram la aproape un kilometru de ceilalți, nu-i auzeam, îi vedeam doar gesticulând, tremurând în ploaie. Când nu mai aveam chef de imaginea acelei lumi castratoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Popor, scriu ei a pustiu ( Cine naiba dintre nostalgici citește 22-ul și Dilema? Eu mă includ în acești ei, altfel aș fi ipocrită.), să-ți fie rușine! De ce ai nostalgia dictaturii? Puteai tu, popor, să mergi la Oxford, să înjuri în presă pe cine vrei? Să protestezi la Consiliul Europei fără să te bage la gherlă? Puteai să publici ce dorești? Să strâmbi din nas că nu-ți place Quattro Stagioni și preferi bucătăria thailandeză? Mai alegeai tu între j
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
preferi bucătăria thailandeză? Mai alegeai tu între j’de partide? Îl reclamai pe polițai că nu-ți respectă drepturile? Vai, popor, cât ești de smintit! Și substantivul comun „popor” își continuă dialogul cu nostalgia. De Oxford nu a auzit, de înjurat public își înjură, ca de obicei, rudele și vecinii, pe bodegă nu scrie Quattro Stagioni, tocana își păstrează aceiași parametri, în partide îi vede mai ales pe gură-mare și învârtiți (categoria celor care l-a băgat în colhoz, da’ vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Mai alegeai tu între j’de partide? Îl reclamai pe polițai că nu-ți respectă drepturile? Vai, popor, cât ești de smintit! Și substantivul comun „popor” își continuă dialogul cu nostalgia. De Oxford nu a auzit, de înjurat public își înjură, ca de obicei, rudele și vecinii, pe bodegă nu scrie Quattro Stagioni, tocana își păstrează aceiași parametri, în partide îi vede mai ales pe gură-mare și învârtiți (categoria celor care l-a băgat în colhoz, da’ vorbind acum o neotablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
eu, îl mai îndrumați și dumneavoastră...” Și Todea râdea satisfăcut, uitându-se la noi să vadă dacă am băgat bine la cap ce a zis Tămaș despre el, iar eu trebuia să fac „acțiunea”. Când rămâneam singuri, începeam să-l înjur pe Tămaș „de carul lu’ Dumnezău, și Paștele mă-ti” și cu cât îl înjuram, cu atât râdea mai tare, până îi dădeau lacrimile. Se oprea, trăgea aer în piept, se ștergea la ochi și-mi zicea cu tandrețe aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]