5,014 matches
-
Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru.” (M. Sadoveanu, p. 514) În afara acestui număr relativ restrâns de pronume posesive autonome, pronumele posesiv are natură sintactică și întrebuințare anaforică; rezultă din pronominalizarea unor substantive sau sintagme introduse într-un raport de posesiune în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic: „Și nații călătoare, împinse de a mea/Umplut-au sperioase pustiul pân’la poluri.” (M. Eminescu, I, p. 91
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă poziția de determinant: Du alor mei această veste. (complement indirect), A fost certat de ai săi. (complement de agent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a obiectului comunicării: „Încălecând pe una din iepe, mână pe celelalte în aerul întunecos și răcoare al nopții.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) Observații: În limbajul popular se întrebuințează și alte forme, unele cu caracter general (asta), altele cu întrebuințare restrâns regională: ăsta, ăla, aia, ăia, alea, ista etc. MORFOLOGIA PRONUMELUI DEMONSTRATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI DEMONSTRATIV" Sub aspectul structurii, pronumele demonstrative sunt: • simple: acesta, acela, același • compuse: celălalt, cestălalt Observații: Pronumele același este tot un pronume compus la origine dar, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pluralul: doi, trei, patru etc. În planul expresiei, mai multe pronume au formă de singular: patru, opt sau chiar se organizează în interiorul opoziției singular-plural: (o) sută/două sute. Că opoziția rămâne exclusiv în planul expresiei o dovedesc substantivele din sintagmele cu întrebuințare adjectivală a pronumelor de cuantificare, care se caracterizează prin sensul categorial de pluralitate: patru/opt/o sută (de) oameni. Pronumele mulți, puțini au numai formă de plural. Formele de singular mult, multă sunt adjective calificative sau adverbe (mult, puțin). Realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și anaforic: „Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece/ Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm.” (Ibidem, p. 144) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală a pronumelui de cuantificare este mai frecventă decât întrebuințarea pronominală. Numai pronumele de cuantificare distributivă domină prin frecvență întrebuințarea adjectivală. Unele pronume se caracterizează prin forme întrebuințate exclusiv (sau numai în mod curent) adjectival: singularul pronumelui câțiva: Voi lipsi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trece/ Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm.” (Ibidem, p. 144) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală a pronumelui de cuantificare este mai frecventă decât întrebuințarea pronominală. Numai pronumele de cuantificare distributivă domină prin frecvență întrebuințarea adjectivală. Unele pronume se caracterizează prin forme întrebuințate exclusiv (sau numai în mod curent) adjectival: singularul pronumelui câțiva: Voi lipsi câtva timp/câtăva vreme., singularul feminin al pronumelui toți: A
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
144) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală a pronumelui de cuantificare este mai frecventă decât întrebuințarea pronominală. Numai pronumele de cuantificare distributivă domină prin frecvență întrebuințarea adjectivală. Unele pronume se caracterizează prin forme întrebuințate exclusiv (sau numai în mod curent) adjectival: singularul pronumelui câțiva: Voi lipsi câtva timp/câtăva vreme., singularul feminin al pronumelui toți: A venit toată lumea., singularul pronumelui atâția: atâta timp. Observații: Adjectivul pronominal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vină al doilea din față.”, „Casa lui este a doua de pe stânga.” Pronumele ordinal se întrebuințează în mod curent anaforic: „Au de dat două examene, primul, pe 5 septembrie, al doilea, pe 7 septembrie.” ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINALTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINAL" Întrebuințarea adjectivală a pronumelui ordinal domină prin frecvență întrebuințarea lui autonomă. Unele forme cazuale sunt chiar ca și incompatibile cu întrebuințarea pronominală: genitiv-dativul pronumelui feminin întâia: întâiei fete (construcție extrem de rară, dar posibilă, față de pronumele întâiei, inexistent), întâielor fete. Sub aspect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a doua de pe stânga.” Pronumele ordinal se întrebuințează în mod curent anaforic: „Au de dat două examene, primul, pe 5 septembrie, al doilea, pe 7 septembrie.” ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINALTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINAL" Întrebuințarea adjectivală a pronumelui ordinal domină prin frecvență întrebuințarea lui autonomă. Unele forme cazuale sunt chiar ca și incompatibile cu întrebuințarea pronominală: genitiv-dativul pronumelui feminin întâia: întâiei fete (construcție extrem de rară, dar posibilă, față de pronumele întâiei, inexistent), întâielor fete. Sub aspect semantic, adjectivul pronominal ordinal exprimă ordinea în spațiu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Au de dat două examene, primul, pe 5 septembrie, al doilea, pe 7 septembrie.” ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINALTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINAL" Întrebuințarea adjectivală a pronumelui ordinal domină prin frecvență întrebuințarea lui autonomă. Unele forme cazuale sunt chiar ca și incompatibile cu întrebuințarea pronominală: genitiv-dativul pronumelui feminin întâia: întâiei fete (construcție extrem de rară, dar posibilă, față de pronumele întâiei, inexistent), întâielor fete. Sub aspect semantic, adjectivul pronominal ordinal exprimă ordinea în spațiu, în timp sau sub aspectul calității, a obiectelor denumite de substantivul determinat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În consecință, la plural poziția postsubstantivală a adjectivului nu este posibilă. În locul adjectivului se întrebuințează, rar, pronumele, în aceste sintagme compuse, imediat după substantiv: clasele întâi, anii întâi, în sintagme libere, prin intermediul prepoziției de aglutinată: întâii oameni/oamenii dintâi. Aceeași întrebuințare caracterizează și singularul sintagmelor libere: întâia fată/fata dintâi. Observații: În poziție postsubstantivală, de fapt, în aceste sintagme libere, intervin mutații importante în planul semantic și chiar în statutul morfologic al termenului, care se apropie de clasa adverbului. Întrebuințat în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Câtă vrei?, adjectivul câți se caracterizează prin opoziția de număr completă: Cât timp a trecut?, Câtă vreme?, Câți studenți și câte studente sunt? În desfășurarea opozițiilor cazuale, genitiv-dativul este posibil, dar nu se întrebuințează în mod curent. În caz de întrebuințare a adjectivelor interogative variabile în sintagme cu substantive la genitiv sau la dativ, opoziția cazuală se realizează prin aceleași dezinențe pronominale specifice, fără a mai fi urmate de particula deictică -a, marcă a pronumelor: Cărei fete i-ai dat trandafirul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
SINTAXA PRONUMELUI NEHOTĂRÂTTC "SINTAXA PRONUMELUI NEHOT|RÎT" Conținutul semantic al pronumelor nehotărâte exclude exprimarea în același context a substantivului pe care l-ar putea substitui sau care ar putea substitui pronumele. În consecință, pronumelui nehotărât îi este, în general, improprie întrebuințarea anaforică. Se întrebuințează, uneori, anaforic pronumele unul, altul: „Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8), fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să mergem fiecare pe la casa cui ne are...” (I. Creangă, p. 38) • atribut: „Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,/ În inima oricărui i-ascuns și trăitor.” (Ibidem, p. 64) ADJECTIVUL NEHOTĂRÎTTC "ADJECTIVUL NEHOT|R~T" Și sub aspectul întrebuințării adjectivale, pronumele nehotărât este o clasă eterogenă. Unii termeni sunt întrebuințați exclusiv pronominal: pronumele compuse în baza lui cine: oricine, cineva, fiecine, altcineva, precum și alte pronume compuse: altceva, careva și locuțiuni pronominale: cine știe cine, care mai de care. Alți termeni se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice, în propoziția pe care o marchează. Din punctul de vedere al primei funcții, între cele trei subclase de pronume relative se manifestă o serie de deosebiri. Pronumele relative absolute funcționează totdeauna și ca elemente de relație; nu este posibilă întrebuințarea lor autonomă: *A venit cel ce, * A făcut ceea ce. Pronumele nehotărâte relative se deosebesc de pronumele nehotărâte, cu care au aceeași formă, prin rolul de element de relație. Întrebuințați autonom, termenii oricine, orice, oricare sunt pronume nehotărâte: Vine oricine/Vine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă la dubla exprimare a negației în limba română, la nivelul verbului predicat și la nivelul constituenților sintagmei verbale: „N-a văzut pe nimeni.”, „N-a văzut nimic.”, „N-a mers cu nimeni.”, „N-a fost
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precum toți, câțiva; intră împreună cu acestea în clasa pronumelor. Tot în clasa pronumelor intră și „numeralele” cardinale primare (doi, trei etc.) și „numeralele” ordinale, prin caracterul lor de substituenți. Gramatica Academiei și celelalte gramatici vorbesc cel mai adesea de dubla întrebuințare a numeralului: adjectivală și substantivală. Exprimarea este cel puțin ambiguă; trei și cinci din exemplul dat în Gramatica Academiei: „Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și substantivală. Exprimarea este cel puțin ambiguă; trei și cinci din exemplul dat în Gramatica Academiei: „Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor adjectivală („Soacra cu trei nurori”). În realitate, în primul enunț, termenul trei nu denumește „obiecte” din lumea extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit. În acest sens se exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atât o clasă lexico-gramaticală cât o clasă distinctă în sistemul limbii, care rezultă din denumirea prin semne lingvistice (realizarea lor ca semnificant) a unor semne nelingvistice. Expresia lingvistică a semnelor matematice este condiție obligatorie, în comunicarea pe cale orală, dar este întrebuințare improprie în limba scrisă. V. VERBULtc "V. VERBUL" VERBUL, cea mai complexă categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire), asociază, într-un grad maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o lume de amar.” (M. Eminescu) Prin aceasta, verbul a părea introduce întreaga sintagmă analitică în opoziție cu sintagma verbalizată prin verbul copulativ a fi, expresie a realității. El pare bolnav. - El este bolnav. Observații: verbul a însemna prezintă în întrebuințarea sa ca verb nepredicativ două variante, în funcție de mutații în planul său semantic: 1. Sinonim cu verbul nepredicativ a fi, este verb copulativ absolut: „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. (Lucian Blaga) „Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
același subiect). Pe de altă parte, în poziția G.A. în problema verbelor modale și de aspect se trece peste principiul interpretării globale a structurii gramaticale a limbii în baza unității și coerenței conceptuale. Dacă, de exemplu, se vorbește de întrebuințarea, ca verbe copulative, în funcție de context, a verbelor a rămâne, a ajunge etc., alături de valoarea lor predicativă trebuie să se admită și că verbe precum a trebui, a sta etc. pot avea, în paralel cu valoarea lor predicativă, și valoare nepredicativă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a lătra etc. • prin trăsătura - animat: a erupe, a izborî, a răsări, a rugini etc. Observații: Verbele unipersonale, compatibile cu variabilitatea planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană și în plan semantic, prin mutații semantice, de natură stilistică, în întrebuințarea lor: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai.” (M. Eminescu) Verbe impersonale Verbele impersonale condiționează, într-un fel sau altul, natura subiectului gramatical, limitează mult posibilitățile de selectare ale vorbitorului. Din perspectiva relației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
genere îmi place a reprezenta pe femeia agresivă.” (M. Eminescu) Un grup de verbe de acest tip sunt (sau pot fi) însoțite de pronume personale în dativ, când verbul reclamă existența unor referințe personale; așa este verbul a-i plăcea; întrebuințarea nepronominală a verbului este excepțională și încărcată stilistic, scoțând starea (sentimentul, trăirea) din sfera particularului, pentru a o introduce în sfera generalizării: „Dacă vorba-i e plăcută, și tăcerea-i încă place.” (M. Eminescu) Observații: În limba vorbită și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mieuna, a vâjâi, a adia, a răsări, a apune etc. „Ne-om culca lângă izvorul / Ce răsare sub un tei.” (M. Eminescu) „În pod miaună motanii, la curcani vânătă-i creasta.” (M. Eminescu) Observații: Și aceste verbe pot avea, în întrebuințări speciale (cu sens figurat), complement-obiect: Nu mă mai bâzâi la cap! d. verbele subiective, care exprimă acțiuni, stări, procese, închise în sfera subiectului, precum existența, moartea etc.: a fi, a exista, a muri, a trăi, a învia etc. sau fenomene
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul poate alege în mod liber sau cu o motivare stilistică între întrebuințarea unui verb cu complement direct și întrebuințarea aceluiași verb cu complement indirect: El și-o amintește pe mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]