KorAP: Find »[drukola/base=întuneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...186 >

4,649 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un colnic, coborî într-un găvan. Aici era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rost și o murmura cu ochii închiși, ajutând cetania greoaie a fiului său. De la acea sară și de la acea furtună, cantorul o cetise în toate zilele vieții lui. Puține și scurte fuseseră zilele acestei vieții. Puține și scurte și totuși întunecate de destule mânii. Iar după fiecare mânie, rugăciunea și împăcarea păreau mai scumpe.Cu toată tulburarea pe care o deșteptaseră în ea aceste aduceri-aminte, femeia observă atentă pe Nicula, așteptându-l să răspundă lui Dumnezeu, Maicii Preciste și „puterilor“. Ursake

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-o în fantasma din ceață. A tras. S-a auzit un rânchezat cum nu s-a mai pomenit niciodată să râncheze un cal; pe urmă o fugă prin vreascuri; pe urmă poiana s-a închis în tăcere. Și s-a întunecat de înserare negura. Au stat neclintiți, cu urechea întoarsă cătră fundul curmăturii. Nu era de bănuit vreo altă mișcare. Părea că s-a săpat în preajma lor o groapă a tăcerii. Au așteptat așa vreme îndelungată; poate un ceas. Vânătorul clujan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

și atmosfera a devenit fierbinte, încărcată de tensiune statică. Teenie și-a ridicat privirea de la biroul ei. — Se pare c-o să avem parte de-o furtună. Am fost așa de copleșită că a trebuit să mă așez. Cerul s-a întunecat din ce în ce mai mult și mi-am concentrat voința asupra sa și, când primul ropot de tunet s-a făcut auzit deasupra Manhattan-ului, am răsuflat ușurată. În câteva clipe, cerul era brăzdat de fulgere și norii s-au revărsat. Ascultând șuierul ploii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

era oare în suferință pe vremea când vizirul Abderrahman spunea râzând: «O, tu, care strigi: veniți la rugăciune! Ai face mai bine dacă ai striga: veniți să bem!»? Musulmanii n-au slăbit decât atunci când tăcerea, frica și supunerea le-au întunecat mințile.“ Mi se vădea că tatăl meu urmărise îndeaproape toate acele dezbateri, dar fără a rosti vreodată vreo judecată definitivă. Zece ani mai târziu, cuvintele lui rămâneau lipsite de certitudini. — Puțini oameni îl urmau pe medic pe calea necredinței, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ca rob!“ Medicul plângea și mulți bărbați își ascunseră obrazul. «Vreme de opt veacuri, continuă el cu voce spartă și gâfâind, am luminat acest pământ cu știința noastră, dar soarele nostru se află acum la ceasul eclipsei și totul se întunecă. Iar tu, Granadă, știu că flacăra ta pâlpâie o ultimă oară înainte de a se stinge, dar nu vă bizuiți pe mine ca s-o sting, căci urmașii mei ar scuipa atunci peste amintirea mea până la ziua Judecății.“ Se prăvăli mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
glumea. Vrei să vii cu mine? Mi-a trebuit mult curaj ca să zic nu. — Cu atât mai bine, spuse Harun. Am să mă duc singur. Dar să fii aici la începutul după-amiezei, exact în locul ăsta. A doua zi, cerul era întunecat și ploua. Am venit să mă postez la locul arătat, de unde puteam observa intrarea la hammam fără să fiu băgat în seamă. Nu-l văzusem pe Harun în cursul zilei. Mă întrebam dacă era deja acolo, dacă va putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
să vizitez ținutul ăsta, unde am putut observa un fenomen extraordinar: pe fundul văii există o deschizătură în pământ, s-ar părea că e o grotă; de acolo iese încontinuu o flacără înaltă, iar jur-împrejur s-a format o baltă întunecată la culoare, conținând un lichid vâscos cu miros persistent. Numeroși străini vin acolo ca să privească acest lucru ieșit din comun, aruncă înauntru rămurele și bucățele de lemn care ard pe loc. Unii cred că acolo e gura Iadului. Nu departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
care a cerut surghiunirea lui Zeruali, la stăruințele tale i s-a poruncit să plece proscris în satul lui, și tocmai când se ducea într-acolo a fost atacat și asasinat. Răspunderea ta e mare. În timp ce vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
un cerc de corturi grosolane, în mijlocul cărora se înălța cortul meu, adevărat palat din pânză cu marginile împodobite cu versete coranice artistic caligrafiate. Acolo trebuia să dorm cu Hiba. Așteptam momentul ăsta cu destulă plăcere, dar, când începu să se întunece, soața mea refuză cu îndărătnicie să se culce în cort, aparent fără nici un motiv, dar cu o asemenea spaimă în privire că am renunțat să mai discut. Deslușise, la o jumătate de leghe de tabără, intrarea unei grote. Acolo avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Nici o clipă nu m-am îndoit de tine. De când eram copii, mă dădusem mereu foarte repede bătut în discuțiile cu Harun. De data asta, însă, eram dator să-i explic în ce fel faptele lui afectaseră rudenia noastră. S-a întunecat la chip. — La Fès, eram pentru ei un chin. Aici, voi fi ocrotitorul lor. O săptămână mai târziu, eram cu toții la Jijil. Rămășițele familiei mele erau adunate la un loc, zece fugari sub acoperișul unui corsar. Cu toate astea, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
deplaseze fără o abundentă și zgomotoasă escortă. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt, elegant, cu piele albă, cu mustața alungită după moda circaziană, cu barba scurtă și îngrijt ajustată. De la primele cuvinte de bun venit, s-a întunecat la față. Accentul meu îl neliniștise, comunitatea maghrebină din Cairo fiind cunoscută pentru simpatiile ei față de otomani. M-am grăbit s-o chem pe Nur alături de mine. S-a înfățișat cu chipul descoperit. Tumanbay a recunoscut-o. Soră de neam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
minte în fiecare clipă imaginea unei prințese blonde pe care ai iubit-o și care te-a iubit. Și care te va iubi mereu, din depărtarea noului ei exil. Fie că voi întâlni moartea sau gloria, nu lăsa să fie întunecat chipul meu în inima ta! La prima lacrimă pe care o văzuse curgând, Abbad se proptise în coate la fereastră, prefăcând-se absorbit de ceva văzut în grădină. Fără să mă uit la scaunele goale care ne înconjurau, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Venea când o dorea, apărând lângă el și lăsându-l s-o îmbrățișeze. Căută sub haină amuleta pe care o purta la gât și o ridică în dreptul flăcării, să-i observe încă o dată transparența. În ziua când piatra se va întuneca, Velunda avea să-l părăsească. Era foarte sigur de asta. Nu știa - însă avea să afle - ce întâmplări puteau influența piatra, făcând-o să-și piardă limpezimea. Își jură că, indiferent ce i se întâmpla lui, avea să apere amuleta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că, după schimbarea direcției, se găsea în prima linie, înfruntând un dușman de temut, dar îngenuncheat acum. Quazii rămași fură atacați dintr-o parte de centuria din fundul pâlniei, iar din cealaltă, de genieri. Deasupra lor, cerul păru că se întunecă, străbătut de ascuțitele pila. Ca să scape de masacru, unii începură să alerge spre laturi, căutând să ajungă în pădurea de unde veniseră. Alții îi urmară, urlând. — Am învins! - un soldat scoase lama aburindă a gladius-ului din pieptul unui quad prăbușit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vei pune să fie uciși cei învinși; acesta va fi sacrificiul pe care i-l vei aduce lui Marte. Lumina ce o învăluia pe Velunda începu să tremure, să pălească. În depărtare se auzi bubuitul unui tunet, iar cerul se întunecă. Adierea primăvăratică se înteți, retezând corolele florilor. — Voi ajunge împărat la Roma? — Da. — Îl voi pune pe cel mai mare gladiator să lupte pentru mine? strigă Vitellius, cuprins de spaimă și de frig; cuvintele se desprindeau greu de pe buzele-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se preschimbă în spaimă. Un tunet îl făcu să tresară; imediat, cerul se acoperi de nori întunecați, roșietici. Vântul începu să bată cu putere și aproape că îi smulse mantia; se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă de hățuri și să facă mari sforțări ca să-l țină, fiindcă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se născuse. Chiar în noaptea dinainte - o noapte cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o înfrângă, ca medic. Se teme de cruzimea oamenilor. Știu că ții foarte mult la el, dar mai știu că Valerius a evitat întotdeauna primejdia, fie ea cât de mică. Nu a riscat niciodată. Titus lăsă capul în jos. Se întunecă la față, dar nu răspunse; puse în traistă niște pâine și brânză, apoi se ridică. — Spuneai că te duci la Pietas Iulia? întrebă oftând. Asta înseamnă că mergi la Proculus... Greșesc cumva? După ce am primit scrisoarea lui Otho, l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă draperia să cadă și se întoarse, întunecat la față. — Vitellius pleacă în Gallia. De acolo, se va duce în Italia, cu tot fastul ce i se cuvine unui împărat. Noi, aici, zise cu glas puternic, vom avea grijă să-i îndeplinim poruncile. Apoi ne vom întâlni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zilei. Prezența ei putea dura câteva clipe sau mult mai mult. Apoi Velunda dispărea, dar nu îl părăsea; nu avea să-l părăsească niciodată. Valerius se întrebă, pentru a suta oară, pentru ce motiv piatra aceea s-ar fi putut întuneca, pentru ce motiv Velunda l-ar fi putut părăsi. Nici de data asta nu găsi răspunsul. Simți o adiere de aer proaspăt, parfumul florilor și al câmpiei la începutul verii. Velunda venea la el. Iat-o: îl îmbrățișa și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
las singur, adăugă, strângându-i ușor umărul. Valerius înțelese că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus, zise încet, fără să mai zâmbească. Pașii lui și ai gărzilor răsunară tot mai încet pe coridor, acoperiți de glasurile gladiatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vedeți? Sunt catapulte și vor arunca pietre în noi. Iar mai încolo, acelea - arătă spre scorpiones - vor arunca în noi cu săgeți, cu o putere nemaipomenită. Vom folosi scuturile și palisada ca să ne apărăm. Arătă spre pajiște. — Vedeți petele acelea întunecate pe iarbă? Ocoliți-le când luptați sau împingeți-i pe dușmani într-acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei, ce semănau cu niște mistreți gata să ucidă. — Iar acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
acum mesagerul? — La palat. Știe toate amănuntele... — Cui i-a transmis vestea? îl întrerupse Vitellius, zâmbind mulțimii care continua să-l aplaude. Doar ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând o privire spre Flavius Sabinus, care-l scruta, întunecat la chip. Mesagerul a vorbit doar cu mine. — Ucide-l! Vitellius îl privi pe pretorian drept în ochi. Făcu un semn spre cupă, și Listarius îi turnă vin. — Ai înțeles? Ucide-l imediat. — Să-l ucid pe mesager? — Imediat. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vitellieni. În cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]