3,864 matches
-
asigure că regula lui era respectată”, povestea femeia, „ căuta prin coșul de hârtii al fiecăruia, să vadă dacă nu cumva erau pe acolo ambalaje de la bomboane”. Am Întrebat-o dacă fusese cineva prins vreodată. „Nu”, a răspuns ea, „fiecare Își Învelea ambalajele de la bomboane Într-o coală de hârtie scumpă cu antetul companiei. Pe acelea nu le verifică niciodată.” Transformarea eșecului În victorie 1. Starea fizică a locului de muncă este o declarație nonverbală puternică a standardelor companiei dumneavoastră. Aproape ca
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
prin șantaj economic, singurul procedeu tehnic care oferă agresorului privilegiul distanței și al invizibilității. Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă: în locul unei palme care mângâie întâlnim crisparea unui pumn metalic, învelit într-o mănușă de pluș. Aceasta este imaginea care definește mecanismele impersonale ale damnării sociale. La întrebarea „Cine se face vinovat de suferința celor mulți?”, răspunsul epocii este abstract și impersonal: „logica sistemului”. Predestinaționismul protestant - în formula calvinistă, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prinse parcă în durata unui film de câteva minute, în care nu se întâmplă de fapt nimic, ca în acest text fără titlu ce deschide volumul intitulat Trecerea zilei, din 1995: Trecătorii de pe faleză s-au oprit, printre palmierii încă înveliți în pânză de cort, ca să privească stupoarea mulțimii adunate în jurul acelui loc împrejmuit; până și automobilele încetinesc, ghicind jocul timpului și miza - scufundarea iminentă, în vreme ce copiii caută mâna tatălui, ca de obicei: nimeni nu râde284. Descoperim în aceste versuri nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mult la celălalt, Mai trecea doar din când în când pe-acasă, noaptea, De formă, pe el îl găsea dormind tot jos, pe mintean, Poate c-o aștepta. Ori îi era frică să se suie-n patul gol? Femeia îl învelea bine, să nu răcească, Mai lua ceva și pleca ușurel (...) (Grija) Se poate observa fără dificultate că, în asemenea secvențe, se antcipează într-o măsură considerabilă, gustul mai nou pentru oralitate, pentru nararea nudă, în stil constatativ, de reportaj, a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca se-nvelește sub umbre, negurînd. Îmbălsămitul aer ce cîmpul răspîndește, Cu aerul de mare s-amestecă plăcut; Sub malul singuratic un val abia mugește; Zefirii dulci aleargă și undele sărut”, În acest decor sincretic („eden al lumii”) pare a se situa spațiul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-ți frîngi mijlocul ca proștii, nătărăii și dulăii... CÎnd Îți vine ceasul „ca să-ți sufli de muci nasul”, s-o faci cu pază și multă rușine, căci: „Foarte scîrbos lucru este Cineva cînd Își privește Mucii și nu-i Învelește Au cînd nasu-și curățește Cu unghia, ș-Îl zvîrcolește...” Pann prevede toate situațiile dificile. CÎnd vorbești cu cineva, zice el, ține-te la oarecare distanță „ca să nu-l stropești cu bale / și cu scuipările tale”. Cuvintele să fie frumoase, dulci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a străzii. Este, de fapt, o alee, mărginită de garduri joase, în spatele cărora se întind petice de curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și înalte, cât să încapă candelabre bogate, și odăi pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
moartea.“ „De ce n-a făcut toate astea mai demult ?“ „Nu cred că vrei să afli răspunsul...“ Bătrânul făcu semn cu mâna. Luat de gânduri, Filip nu-și dăduse seama că mutase veioza și cercul ei de lumină prindea genunchii bătrânului înveliți în pătură. — Există ceva mai rău decât moartea, spuse bătrânul, după ce rămase câteva clipe nemișcat, cu ochii fixați pe perete, până când zidul începu să se miște și să se desfacă. Mai rea decât moartea e moartea care nu mai vine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o strădanie de a ocoli strada Eminescu, de teamă să nu se întâlnească iar cu poștașul. Melania ascunsese bine toporul, dar știa că Golea, la furie, putea găsi oricând altceva, dacă nu chiar cuțitul pe care îl ținea, cu lama învelită în cârpă, în bocanc, lângă fluierul piciorului. Atâta doar, când ajunseră acasă, băiatul o rugă să aibă grijă de portocala lui ; Melania i-o puse sub pernă, fără să-l întrebe ceva despre această neobișnuită dorință. Până atunci, în afară de cărți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toți centaurii. Valea după vreascuri ! Voi, ăștilalți, săriți cu potolul ! Nu prea se îndurară din prima. Calu îi privi neînduplecat și, pentru a fi cât mai convingător, întinse un colț de prelată pe iarbă. Întâi puse Magdalena o pâine neagră, învelită în hârtie, ca să n-o atingă, apoi se gândi puțin și adăugă un pachețel în care era niscaiva zahăr. Bunelu aduse câteva cepe și un pumn de mieji de nucă, din care luă unul înapoi, ca să-l molfăie, printre gingiile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici Magul nu le-ar fi dat voie. Asta o știau toți trei, dar n-o spunea niciunul. De parcă el ar continua să se joace, visă Jenică. Ții minte ce ne-a spus pescarul care l-a găsit ? Că era învelit în frunze. Reușise să ajungă până la marginea apei, mâna dreaptă îi atârna în Dunăre până la încheietură. — A fost o întâmplare că l-am întâlnit pe omul ăla, spuse Maca. Puteam să căutăm mult și bine. N-a fost doar o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
După un ceas de așteptare, îl văzu meșterind la ușă. Din cât zărea printre brusturi și oțetari, bătrânul încuia pe îndelete, fără să i se pară ceva de prisos. Încercă ușa, apoi ferestrele, îngrămădi cheile într-un portofel, portofelul îl înveli într-o pungă de plastic și îndesă totul pe fundul unei sacoșe vărgate cu mânere rotunde, de lemn. Abia atunci bătrânul cu mers de nevăstuică și față de viezure ieși, orbecăind, în stradă. În zori, lumina se aprinsese mai întâi într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bătrânul tresări, privindu-i cu spaimă. Iar spaima lui crescu, văzând motocicleta lui Maca apropiindu-se. Privi împrejur, dar strada era pustie. Vrusese lumină și se simțea apărat de ea, dar lumina farului, izbindu-l peste obraji, ca o palmă învelită într-o mănușă de plastic, îl năuci. Mergi ! spuse Maca. Noi venim cu tine... Bătrânul se dădu înapoi, dar zidul îl opri. Cine sunteți ? bâigui. Vocea spartă îi ieșea dintr-un gâtlej uscat, care pierduse deprinderea de a vorbi. — Tu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta - câte o fereastră înaltă, acoperită cu draperii de pluș roșu. Aproape îndată lângă unghiurile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Departe de arterele principale, într-o suburbie vastă și labirintică, fără o notă distinctivă, strada e intruvabilă pentru un ochi deprins cu indiciile plastice. Nu există nicăieri în apropiere vreo piață cu fântână sau monument, nimic tipic. Cîte-o biserică văruită, învelită cu tablă, răsare din când în când înaintea ochilor, însă trecătorul străin nu știe dacă e aceeași, ori alta, fiindcă sunt vreo câteva aproape identice în monotonia lor. În acest cartier relativ recent, ale cărui începuturi de aglomerare datează de la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obligate la un spațiu relativ restrâns. Nici un imobil nu poartă pecetea marelui stil. Ridicate de constructori sau de arhitecți de mâna a doua, ele sunt de cea mai variată arhitectură, imitații ale manierei Mincu, stil Secession (ușă în potcoavă, balustrade învelite în niște enorme frunze de stuc, ca și făcute dintr-o ceară care, topindu-se, a rupt contururile), cubism platificînd acoperișurile și provocând astfel eroziunea suprafețelor pe timp de ploaie. Curțile în general au mici grădini. Cum însă casele sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
totul modeste și uneori nici una, afirmând că numai așa putea garanta că va mai da ochii cu un amic locuind într-un imobil ce insultă regulile artei. G. Călinescu Ermil Conțescu se afla într-o odihnă de observație; sta întins, învelit într-un pled, pe un divan lat în birou și primea vizitele amicilor. Casa lui constituia acum un alt cerc de reuniune. Câteva zile după îmbolnăvirea sa, pe la unsprezece dimineața, când primea, pe scaune, pe marginea divanului erau adunate o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dificil, nu din cauza prețului, ci a greutății. Omul n-avea cântar și se ferea să le dea după ochi. Ioanide se culcă devreme într-o odaie de sus ce i se înfățișă ca foarte ademenitoare. Patul era tare, totuși bine învelit cu scoarțe și încărcat cu un monticul de perne curate. La o oră nehotărâtă din noapte fu zguduit de un cutremur. O forță fizică se izbea în casa de drugi și o clătina. Ioanide bănui a fi scroafa, poate vreo
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dintr-o încăpere foarte mare, căptușită mai toată cu rafturi de cărți, și dintr-o odăiță alăturată, fără ușă, slujind drept cameră de dormit. Nu era nimic de gust, la drept vorbind, acolo, ci numai câteva mobile uzate: o masă învelită cu o față nouă de catifea, vreo două fotolii verzi foarte desfundate. Pe un scrin mic, o ceașcă de cafea rămăsese încă înnegrită lângă o mașină de spirt. Un simplu bec cu abajur verde de tablă smălțuită atârna deasupra mesei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
acela consultând rețeta ad excitandam venerem. Cât despre soție, știa că Hagienuș o înmormîntase, așa cum dorise răposata, la țară, pe o mică moșie pe care o cumpărase de altfel cu banii ei. Chipul cum transportase Hagienuș pe moartă devenise anecdotă. Învelise sicriul în hârtie și-l legase bine ca pe un pachet, se încuiase într-un compartiment, cu încuviințarea șefului de tren, căruia îi dăduse un bacșiș (linia era secundară și puțin frecventată), pusese sicriul, de-a lungul, G. Călinescu pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Șaizeci de mii, decise atunci Saferian, timid. Inginerul schiță un gest de satisfacție și scoase îndată bancnotele din portofoliu, întinzîndu-le lui Saferian, care le vîrî, fără a le da importanță, într-un sertar de sus al biroului său. Tabloul fu învelit într-un sac subțire, scrisoarea pusă într-un plic de pânză și amândouă obiectele predate cumpărătorului, care, nerăbdător, le duse la micul său automobil de două locuri. Expertul plecă și el. Prin birou începură să treacă, sub călăuzirea lui Demirgian
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
orientalistul reprezenta o valoare. Prin urmare, copiii săi protejau volumele și medaliile lui Hagienuș cu un zel interesat, nu mai puțin folositor pentru bibliofil sub durata vieții. Spaima copiilor fu mare când văzură că Hagienuș iese pe poartă cu volume învelite în pergament sub braț. - Tata cară cărțile! strigă băiatul cel mare, care era ofițer, devenit deodată bibliofil. Se ținu un consiliu de familie și decizia fu de a se închide ușa, spre a se putea prinde momentul când vine Hagienuș
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv primi misiunea printr-o interogație: - Credeți că trebuie să mă duc eu? - Neapărat! strigară toți. Faci o faptă bună! Pomponescu dădu mâna lui Gonzalv la plecare și-l conduse până la ușă cu un dispreț cu totul pierdut în fundul ochilor, învelit în cea mai afabilă curtoazie. Madam Ioanide primi vizita lui Gonzalv Ionescu fără nici o bănuială. Văzîndu-l cu geanta cea mare, crezu că e vreun plasator de cupoane și, amatoare impenitentă de cumpărături, așteptă. Recomandarea necunoscutului ca "profesor Gonzalv Ionescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi din recuzita unui teatru, unul ce slujise pentru rolul lui Hamlet. Deci între agresori se afla vreunul care într-un chip oarecare avea contact cu scena. Ironie a soartei, prozaicul Dan Bogdan căzuse ca și Caesar ciuruit de pumnale, învelit în demiul său. Hagienuș povesti după aceea că în ziua crimei îl zărise pe Bogdan, la orele șase jumătate seara, aplecat asupra vitrinei "Cărții G. Călinescu romînești". Nu și-ar fi închipuit - spunea el plin de emoții, cu fălcile tremurîndu-i
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]