4,027 matches
-
vine să-i acopere gura. Trupul lui o lovește ritmic. Brusc, el se răsucește în jos, ca o bicicletă stricată. Se simțea trăind în interiorul unui ceas, privindu-și propriul corp într-o mișcare stranie. Încercă să-și blocheze gândurile să țâșnească spre viitor. Lumina după-amiezii târzii tăie în continuare peretele Camerei Bujorului în patrulatere și triunghiuri. Covorul vișiniu mirosea a fum. Anticele picturi cu bujori semănau cu niște chipuri înfricoșătoare care se ițeau din perete. Zgomotul apei curgând într-o țeavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
obliga în nici un fel să suporte injecțiile? Pun pariu că exact asta a zis. Da? Vezi? Trebuie să-și continue exercițiul pentru longevitate, iar tu te gândești ce ființă umană groaznică este, nu-i așa? Nu, nu, nu, nu. Omul țâșnește de pe canapea ca un arc. Nu m-am gândit niciodată... Nu aș îndrăzni nicicând... Ea zâmbește, ca și cum situația i s-ar părea comică. Dr. Li continuă ca un actor prost care-și recită replicile. Nu aș crede niciodată așa ceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Ce noroc că nu te vede nimeni cum te zbați sub mormanul de haine, paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care se Înalță un nor de molii. Nu, e mereu aceeași albină. — Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi din urmă cizmele soldaților, pijamaua ți-e descheiată și obrazul plin de clăbuc, ras doar pe jumătate, te izbești În goană de pereții cu geamuri lucioase, fumurii, Întunecate. Ești Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
deschidă ușa compartimentului și, ghemuit, speriat, ai să te rostogolești În bezna tăiată de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele! strigă vameșii, grănicerii și bat cu patul puștii În ușa compartimentului. — Actele! Cine ești? — Unde mergi? Ce cauți aici? Răspunde sau trag! * Nu te speria, stai liniștit, e același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa se privește arta! — Și o constatare banală te face să te rățoiești la o pasăre nevinovată? Vezi că bătrânețea nu este nici Înțeleaptă, nici calmă, așa cum se crede? De fapt, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
După patruzeci de ani, din păcate, mi se umplu automat ochii de lacrimi. La anumite cuvinte, la o muzică anumită. Poate e o simplă alergie... Sentimentul de umilință față de corpul care Începe să te trădeze, lacrimile apărând odată cu emoțiile, urina țâșnind odată cu strănutul... — ...Urinați mai des ca Înainte și În cantități mai mici? — ...De ce mă Întrebi asta, doctore? La ce diagnostic te gândești? Liniștiți-vă, doamnă! Sunt simptome curente la vârsta aceasta. De altfel, chiar și destui bărbați au unele neplăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
că regăsea doar o mare liniște. Norul se destrăma, se risipea leneș. Treptat, reuși să vadă și caii. Se roteau la pas. Roiau atrași ca de un magnet de ceva aflat undeva, în centru. Și de acolo, din mijlocul lor, țâșni deodată în sus femeia. Bărbatul tocmai o punea pe spinarea unui cal. Și amândoi erau vii, nevătămați, râdeau. Nu se întâmplase nici o nenorocire. Nu murise nimeni. Călărețul își mușcă buzele. ținta lui era în continuă mișcare acum. Imposibil de prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încrustații de fildeș. Își înfundă bine ciubucul cu tutun parfumat și trase cu plăcere câteva fumuri, privind ninsoarea care albea pomii și tufele din grădină. Apoi mâna lui dibui pârghia ascunsă printre ornamentele gheridonului, o apăsă și un mic sertar țâșni la vedere. Scoase mapa ascunsă acolo. Citi cu atenție foile și puse totul la loc. Privi iar peisajul alb din spatele ferestrei și trase câteva fumuri, strângând tare capătul fierbinte al ciubucului în căușul palmei. Tocmai aflase că „distrugătorul de lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie. Valetul îi citise deja nepriceperea. ― Ce luminație, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el exasperat, țâșnind ca din pușcă pe ușă. De câte ori vrei să-ți mai spun că mă grăbesc? După ce aruncă voalul și mantila din nurci siberiene, femeia privi mulțumită în jur. Hotărât lucru, aici se afla pe teritoriul Franței! În toate lucrurile regăsea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cumplit de afară și acea mireasmă îi îngheță dintr-odată nările. Își acoperi nasul cu pilota, închise ochii și încercă să reia visul întrerupt. Dibui undeva, prin ființa lui somnoroasă din adânc, dar nu-și mai regăsi visul. În schimb, țâșni foarte clar, negru pe roz, afișul spectacolului minunat. De când îl primise de la Nicolae, îl citise și îl recitise de nenumărate ori, încât acum îl știa pe de rost și putea să-l recite cuvânt cu cuvânt. Era un amestec, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
puzderia de admiratori fermecați de „vocea și prezența sa extraordinară”, „de pozele sale academice de neuitat”, cum apucau unii să-i mai șoptească atunci când ea le mângâia, în trecere, obrazul, dispărând într-o risipă de bezele. PAGINĂ NOUĂ 9 Șoimul țâșni drept în sus, plană un timp gâdilând burta cerului cu franjurile aripilor, după care și le adună, se răsturnă cu capul în jos, în poziție de diamant, și căzu fulgerător asupra prăzii. Lovitura dată cu ciocul în capul victimei sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din blestemățiile acelui demon și m-ai ținut deasupra, ca să pot deosebi adevărul de minciună, binele de rău, iubirea de curvăsărie. Privi iar pe fereastră spre liniștea străzii. Gânduri vechi, umiliri, siluiri de tot felul, chinuri cu greu îndurate năvăleau, țâșneau din trecut ca lava unui vulcan în plină erupție, imposibil de stăvilit. Răni vechi și adânci pe care le credea cicatrizate sângerau din nou. Și totuși, peste toate acestea, un singur lucru rămăsese curat și îl recunoștea, chiar și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Bei. Îi dezlegă curelușa și întinse brațul. Șoimul porni ca pentru o vânătoare, așa cum era obișnuit, și chiar atacă o pasăre, stârnind un vârtej de pene. După care, neauzind fluieratul de chemare din partea ei, înțelese în sfârșit. Abandonă pasărea și țâșni în sus, tot mai sus. Destul de curând, Marioritza îl văzu doar ca un punct repede asimilat în marea tăcere albastră. ― Fii fericit, șoim minunat! Mâna pe care o ținuse ridicată, ca să se apere de lumină, căzu și o undă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
întinsă acuzator tremură o clipă prin aer, apoi căzu. Și contele înghiți de mai multe ori în sec. Trebuia să-și păstreze valetul cu orice preț, chiar îndurând orice insolență. Pentru bunul mers al consulatului, desigur. Oh, și nu numai. țâșni de pe scaun, gesticulând de o manieră total nediplomatică. ― Nebuni! Fuduli nevoie mare! Inconștienți! Profitori nerușinați!... Ledoulx își savură cu voluptate revolta, sporind-o cu fiecare cuvânt de apostrofare. Nu pronunța nici un nume, dar undeva, în minte, avea imaginea clară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și i-o oferi Primului Supraveghetor, D’Autrey. Firul cu plumb fu oferit celuilalt Supraveghetor, nimeni altul decât omul cu capul pleșuv. Cineva stinse felinarul și, un timp destul de lung, domni doar liniștea și întunericul. După care, din centrul altarului, țâșni o coloană de lumină luminând albastrul cerului, norii și îngerii pictați pe plafon. ― Loja noastră este dreaptă, perfectă și regulamentară! răsună vocea puternică a Venerabilului. Iubirea, înțelepciunea, forța și frumusețea să fie cu voi! Duse o mână la inimă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dincolo de ele, se petreceau lucruri... ceva mai delicate... Și nu era chiar prima oară. Ah, nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ori numai de ai mei Încă necrescut, prea copil mic? Mă miram, atunci, mă mir acum, ca să, eventual suplinesc nemirarea de atunci (nu poți fi sigur de nimica pe lumea asta: chiar așa: dacă nu mă miram?) Oricum, văd: fumuri țâșnind de sub sălcii; ai zice: puf-puf-urile de fum-fum din liulèaua moșului cutare, din cutare poveste povestită de careva din jurul meu - la noi, În Mana, bărbații fumează numai țăhărci di titiun, dar voi fi auzit eu de la cineva, ceva cu pip-pip, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
așa că aleargă spre casă, cu mâinile rușin’-crucișate pe piept... Și bine face: pe loc se-ntunecă cerul - și numai pentru astă clipă huietul e atât de gros, de plin și rotund, Încât plesnește, pârâie, crapă: un izvor de colb țâșnește din chiar locul În care se afla, adineauri, mama;din gardul dinspre Moș Iacob sar, zburătăite, Împroșcate, așchii. - Nu-aicea, ’uăăăăi!, răcnește bătrânul nostru vecin, părăsind pălăria, ca să poată amenința cu pumnul. Nu-n noi, bre, dă-n cioloveci, ’uăăăă’! - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și urla: — M-a atacat, domnule, m-a atacat. Pinky fu dusă în pas de marș, tremurând și rânjind, la secția de poliție. Mai făcuse sânge să curgă și înainte, în curtea școlii. Scuipă din pricina gustului sărat. Șuvoiul roșu ce țâșnea din urechea băiatului Hungry Hop era ca o revărsare de pasiune și durere. Tremura, dar, dacă îi era teamă, cumva, refuza să o arate sau să o lase să pună stăpânire pe ea. Sau chiar să recunoască în sinea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
fiecare zi. Dar tocmai pe când se pregătea să se săpunească bine, își aminti de popota armatei, cu barul său cel bine-aprovizionat, unde savura un whisky cu sifon aproape în fiecare seară. Maimuțele astea trebuiau ținute la distanță cu orice preț! Țâșnind afară din baie într-un mod pe care era sigur că avea să-l regrete mai târziu, puse din nou telefonul în priză și încercă să-l sune pe șeful poliției, al cărui asistent îi răspunse răstit: — A plecat deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de la această operațiune sensibilă. Fericit, cu pătura trasă peste cap, visa și sforăia. Preț de un minut, livada fu pustie. — Aha, spuse spionul, încă ascunzându-se în tufișul pe lângă care trecuse Kulfi cu puțin timp înainte. Ceaunul boloborosea ademenitor când țâșni către el și, cu inima la gură, se cățără în copacul sub care se afla acesta. Urma să se așeze deasupra ceaunului astfel încât să poată vedea exact ce se petrecea. În buzunar avea colecția lui de eprubete și niște sfoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ușă, una dintre sacoșe, care conținea aproximativ optsprezece litri de băuturi gazoase, s-a răsturnat, proiectând o sticlă de doi litri de Cola dietetică peste unul dintre picioarele încălțate în sandale ale femeii. — Doamne Dumnezeule, la dracu! Piciorul i-a țâșnit involuntar în sus, iar Susan a țopăit de mai multe ori pe loc, așteptând ca durerea să i se diminueze. Sunetul unui țâțâit din buze i-a distras atenția, așa că Susan a întors capul numai ca să dea cu nasul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
asculta ordinele minții sale. Doar ochii lui, enormi și nevinovați, îi oglindeau neliniștea când targuí-ul l-a apucat de coarne, i-a întors capul spre Mecca și i-a tăiat beregata cu o mișcare rapidă a pumnalului său încovoiat. Sângele țâșni în clocot, stropindu-l pe sandale și pe jaique, la poale, dar Gacel nu observă, satisfăcut că iscusința sa de vânător fusese, încă o dată, deosebită și că atinsese animalul în locul exact. Căderea nopții îl surprinse pe când mai mânca, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să scoată un hanger lung și ascuțit, proptindu-i încet vârful sub bărbia sa. Gacel Sayah se așeză pe marginea mindirului și apăsă ușor arma, în timp ce mâna cealaltă se lăsă cu putere pe gura celui adormit. Mâna dreaptă a căpitanului țâșni automat spre revolverul pe care îl ținea întotdeauna jos, lângă căpătâiul patului, dar targuí-ul îl îndepărtă puțin cu piciorul, aplecându-se și mai mult deasupra lui. Murmură răgușit: — Dacă scoți un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nisipurilor deșertului. După un timp, căută o piatră mare, o ridică cu amândouă mâinile și o lăsă să cadă în fundul lacului. Așa cum se aștepta, când ajunse jos, piatra sparse crusta arsă de soare și dispăru de îndată. Prin gaura făcută țâșni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în față, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]