4,216 matches
-
toată ființa sa îl anticipa. Nu se putea dezamăgi pe sine așa că începu să-și desfacă nasturii cămășii. Își azvârli îmbrăcămintea în aer, ca un erou care aruncă o cârpă folosită pentru a curăța arma cu care ucisese dușmanul. Pe măsură ce țipetele creșteau în volum și în intensitate, își cobora mâna la pantaloni. — Opriți-l, urlă domnul D.P.S. și câțiva se năpustiră în față. Dar Sampath se cățără agil pe cel mai înalt nivel al fântânii și, cu o mișcare iute, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să faci așa ceva? — Acum chiar că ai încurcat-o. — O să fii în concediu până la adânci bătrâneți... Cum mai turuiau toți! Cum mai țipau și mai strigau. Sampath se simțea de parcă ar fi conspirat să țeasă în jurul lui o plasă de țipete și urlete, ca să-l prindă și să-l lege pentru totdeauna. Întrebările mușcau din el. Îl durea capul, la fel și inima. Îi părea îngrozitor de rău pentru el. — Ce-am făcut? zbieră el. N-am făcut nimic. Nu mai urlați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
absolut nimic de mâncare. O apucă de dupatta și o ținu bine, în timp ce fata urla ca trenul și se zbătea pe strada din bazar, urmată de galantul băiat Hungry Hop, care fusese trezit din starea sa de placiditate obișnuită de țipetele alarmate. În definitiv, nu se putea spune că nu știa să se poarte în astfel de situații. Și el mergea frecvent la cinema. Însă acum, în mod inexplicabil, din motive cunoscute doar de ea, Ammaji decise, în toiul confuziei, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
grație lor, deveneau pe zi ce trece mai alunecoase și mai lucioase. Sampath se bucura din ce în ce mai mult de atenția primită, pe măsură ce se obișnuia cu trasul sau zgârieturile ocazionale. — Ia te uită, spuse domnișoara Jyotsna, care, ca și Pinky, scosese un țipăt când o identificase prima dată pe maimuța care o umilise la cinema. E clar că a fermecat maimuțele. Acestea se grupaseră în jurul lui Sampath ca o gardă de corp grațioasă, cu păr grizonat, căscând și scărpinându-și trupurile frumoase. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ideal pentru figura lui Sampath, mai întâi având pe fundalul asfințitului de soare, apoi al florilor de lotus. Maimuțele, care smulgeau frunzele unui copac vecin, văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute pe Sampath să apere teritoriul. Sărind din creangă-n creangă într-o stare de indignare, arătându-și gingiile roșii și dinții maronii, aproape că îl făcură pe fotograful care deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
copacul lui Sampath să-l dea jos. Chiar ar fi trebuit obligat să coboare mai devreme. Deja era periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele mai negre temeri ale sale se adeveriseră. — Sampath, se văicări el, Sampath, unde ești? Unde ești? Ammaji alergă la arborele de guava în timp ce, pe deasupra capului ei, maimuțele săreau iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sunt banii mei. Ia-i un cadou prietenei tale. Sau mamei. Ia-o-ncet, omule, îmi spuse Felix. Valiza neagră era pe pat lângă cutia albă. Am tras de panglică și am ridicat capacul și m-am auzit scoțând un țipăt ascuțit de furie și refuz și, probabil, de rușine. Am rupt-o în bucăți cu mâinile goale. Apoi am rămas în centrul camerei, spunându-mi, hopa, ia stai, ia stai așa. Dar printre ridurile mele se înghesuiseră câteva lacrimi bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Bani“, și mi-am luat portofelul de la locul lui, desfăcând ca pe un evantai cinci hârtii de douăzeci în dreptul feței negre și asudate, am închis portiera, am făcut sensul giratoriu și am ieșit conducând calm din Rosalind Court. A urmat țipătul sirenei de la mașina care alerga după mine. Lăsând în urma mea o dâră dublă de cauciuc fumegând, am gonit pe Sunset Boulevard, am trecut de trei ori pe roșu, după care am realizat o spectaculoasă aterizare forțată în parcarea de sub Vraimont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
asudate. Pe la, colțuri stau vraci și vânători de capete, vrăjitori ce-și bombănesc descântecele - băștinași, băștinașii cei isteți ai junglei. Iar noaptea, învăluite în căldura tropicală și sub căptușeala norului care păstrează zăpușeala, se aud cârâitul strident de papagal și țipătul de maimuță, apoi focuri înfloresc pentru a alunga monștri. Fii atent străzile sunt înțesate cu gropi și plase și capcane. Ia-ți un ghid. Să ai la tine vaccinul antiviperin și antidotul contra săgeților otrăvite. Ia lucrurile în serios. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu l-ai bătut destul... Am descoperit că Martina îmi pregătise patul pe canapeaua nici camera de zi. M-am dezbrăcat și am rămas multă vreme întins, trecând cu gândul de la una la alta. Prin horn coborau zgomote. Am auzit țipătul, zornăitul și zgomotul de fermoar tras al durerii, și respirația cu densitatea unui fluid, plânsul sugrumat în pernă. Pe suferință nu o interesează dimensiunile celorlalte suferințe. Ea nu are sentimentul familiei, nu-i așa? Nu se poate să fiu singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coafezelor în valoare de câteva miare bune. În jur, doar trăncăneala și vorbe de clacă, strânse în jurul șampaniei bune, tartinelor dichisite, chelnerilor în smoching, banilor, printre care mă strecuram liber ca apa, în timp ce împărțeam zâmbete stranii, semne din mână sau țipete. Toți păreau să discute despre actorie, și încă în termeni foarte specializați - muncă, odihnă, disponibilitate, vizionări, proiecții și toate celelalte. Am crezut că sunt cu toții producători amatori, sau cel puțin asta erau acum. Să fii bogat e tot o chestie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
uitat la el și el a spus: — Erau cu toții actori. Străzile cântă. Chiar așa. Le auzi? Străzile țipă. Ți se vorbește despre cultura străzii. Nu există așa ceva. Asta e problema. Cam așa stau lucrurile. Unde se termină cântecul, unde începe țipătul? Pe promenadele monoloagelor și pe aleile corale din Londra West urlătorii cântă și cântăreții urlă. Ele înfruntă respirația gurilor de aerisire ale saloanelor cu jocuri electronice deschise peste noapte, ale supermarket-urilor nopții, ale instalațiilor de încălzire din demisolurile noptaticului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nefericitul în nevoie, în suferință. Eu eram cel lipsit de toate. Eu voiam să cred. Îmi doream al dracului de tare banii ăia. Eu și abuzul meu de neîncredere. Am ajuns să consider „încrederea“ o stare psihopată. Încrederea e un țipăt după ajutor. Cu alte cuvinte, te uiți în jurul tău, și ceea ce simți e încrederea? Fat Vince și cu mine am stat față în față. Ne-am plâns amarul până la ultima lacrimă în camera din fund, de lângă salonul de biliard. „Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vînt; ca o cunună-n flăcări sub cetate arzîndu-și frunze, flori și spini; ca un șuvoi umflat în primăvară tăind făgaș în lut uscat de vînturi; ca mahmureala după gin sau turț, cînd ziua e mai neagră decît noaptea; ca țipătul temut de cucuvea în seara satului pitit sub dealuri; ca o cădere de lumină frîntă de nevăzutul ochiului închis; ca un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cânta purtând o mantie cernită, Și trist cânta, gemând între făclii. Lugubru marș al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Și-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca țipătul de tren. Apoi, veni și-o blondă în salon... Și-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrită - Și urmări, pierdută, marșul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia nebună... Și lung gemea arcușu-acum pe
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cu uimire, printre chipurile luminoase de sfinți și de martiri, stranii apariții grotești, înfiorătoare imagini demonice. Păsări fantastice, agățate pe streșinile catedralei Notre-Dame, își desfășoară aripile amenințător deasupra vechilor clădiri ale orașului. Pliscurile lor deschise se conturează strident într-un țipăt ascuțit, lipsit de sunet exterior, dar cu atât mai înfiorător prin tăcerea lui încremenită. Priviri tenebroase, încărcate de mânie și ură, se desprind din trupuri de blană, ce se agață cu ghearele de balustradele de piatră și urmăresc victimele condamnate
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
bine. Adică semăna destul de mult cu ziua precedentă îca vreme, temperatură și stare de spirit) încât să-i dea tânărului pe jumătate adormit iluzia continuității. Era totuși destul de diferită de precedenta îprin anumite lucruri subtile, cum ar fi direcția vântului, țipetele păsărilor năpustindu-se din văzduh și strigătele femeilor din vale) încât să producă o iluzie de același fel - dar și contrară - a scurgerii timpului. Tânărul se lăsă cu plăcere în voia acestor miraje contradictorii și armonioase, plutind ușor în derivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scăpau din vedere majorității oamenilor într-o întreagă viață obișnuită. A văzut: O plajă pe care o fecioară goală fusese legată la stâlpul infamiei, iar furnici uriașe i se urcau pe coapse îndreptându-se spre destinația lor. I-a auzit țipetele și a plutit mai departe. Un om ce își exersa vocea pe vârful unei stânci: voci înalte, tânguitoare, voci joase și grave, voci subtile, insinuante, voci stridente și dogite, voci îndulcite de durere, voci scânteind de râs, vocile păsărilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și a Prepelicarului pe cât de metodic a putut. A navigat înapoi spre Amerindia și și-a croit drum către Axona și Phoenix, de unde a început să le ia urma. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din urmă, pentru că ea continua s-o ignore, a tușit. Ea s-a întoars către ușă, cuvântul Virgil! i s-a format pe buze, apoi a înghețat. Gura i s-a deschis și s-a mișcat fără zgomot într-un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-a împiedicat de cufăr. — Doamnă O’Toole, îi spuse stafia. Nu vă simțiți bine? Arătați ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o va trăi adversarul său când va vedea neobișnuitul obiect. Vultur-în-Zbor a aruncat osul cu o singură mișcare fluidă, ca și cum ar fi lansat o săgeată mare și incomodă. A nimerit pușca chiar în locul unde o strângea mâna inamicului său. Un țipăt de durere și arma a căzut pe podea. Tot așa și Osul, care s-a spart, cu rezultate care i-au înmărmurit și pe Vultur-în-Zbor, și pe alter ego-ul lui. Abia după ce s-a terminat totul Virgil Jones i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mă aflu? îi veniră pe buze pentru a doua oară pe insula Calf. Le alungă cu o grimasă crispată a gurii. Unde se află oriunde? se întrebă el. Totuși se afla pe muntele Calf. Povârnișul împădurit i-o confirma. Și țipătul dimensiunilor, pentru că Efectul persista, chiar dacă îl învinsese... o jenă în colțurile ochilor, în urechi și minte. în curând o să devină ca un fel de infecție ușoară, ca un sunet slab de clopoței în urechi. Nu va mai fi conștient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ele sociale, ha? Râse: ascuțit, nervos. — Aleksandr, zise într-un final Irina, dar ceea ce se voise a fi un reproș aducea mai mult a îngrijorare. Contele o ignoră. — Relații, repetă el. A fost tot ce ne-au lăsat. Mulțimea creștea, țipetele ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
descurci prea bine de unul singur. în ciuda neliniștilor de mai înainte ale lui Vultur-în-Zbor, partida lor de amor a fost o consolare pentru amândoi. Aflat în șopronul de la capătul opus al grădinii, Norbert Page a avut impresia că aude un țipăt. A ieșit afară să se uite, dar nu a văzut nimic. La următoarea lor plimbare Elfrida l-a lăsat s-o țină de mână. La următoarea s-a lăsat sărutată. Iar la următoarea, într-un bâzâit puternic de albine, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]