4,851 matches
-
are o teorie foarte simplă, de care-i vorbește lui Bucur țincu: „orice ființă are valoare prin ceea ce este și nu prin ceea ce face. Că se realizează sau nu, asta-i o chestiune secundară” (13 august 1970 Ă 624). Iată abandonul valah dublat, încă din tinerețe, de neputința de a crede. Cu toate experiențele care păreau să-l angajeze, el îi scria lui Eliade încă din 1935: „Cu adevărat, nu mă pot lega de nimic fără să fac o concesiune ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă alătur strămoșilor mei, pe care de altfel îi disprețuiesc” (21 iunie 1975 Ă 517). Iar atât de trâmbițata libertate a lui Cioran, cu care se laudă, nu-i altceva Ă nici ea Ă decât o asumată înscriere în ereditate, abandon în fața istoriei. În fine, abandonul e pentru Cioran o formă mai subtilă de a participa la istorie și de a o învinge: „Ca de obicei, îi scrie aceluiași destinatar, nu mă pot opri să nu fac reflecțiile de rigoare despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care de altfel îi disprețuiesc” (21 iunie 1975 Ă 517). Iar atât de trâmbițata libertate a lui Cioran, cu care se laudă, nu-i altceva Ă nici ea Ă decât o asumată înscriere în ereditate, abandon în fața istoriei. În fine, abandonul e pentru Cioran o formă mai subtilă de a participa la istorie și de a o învinge: „Ca de obicei, îi scrie aceluiași destinatar, nu mă pot opri să nu fac reflecțiile de rigoare despre ereditate... Ă ceea ce este o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al ideilor și al iluziilor. Acum, propria existență se revendică de la iluzoriu, astfel încât luciditatea e și alienare. Oricum, pentru Cioran, cel altădată atât de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor, înțelepciunea, dacă e să folosim acest cuvânt inadecvat, înseamnă abandon, curgere în șuvoiul fatalității, negarea oricărei convingeri. În fine, sunt acestea ipostaze pe care le viseză, dar care nu-i sunt, din nefericire, nici măcar ele, în totul accesibile. De unde altfel această corespondență atât de bogată? Absența sinelui e compensată de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de n-ar fi un clevetitor, ar dori să evite, cum o și face uneori, jocul social al conversației care „cere un minim de dezinvoltură și de cabotinaj” (II, 345). În fine, poate că în această balansare între angajare și abandon ar trebui să identificăm momentele unei metamorfoze, ale unei deveniri. Spune Cioran: „La vârsta când scriam în românește Cartea amăgirilor (douăzeci și cinci de ani?) trăiam cu o asemenea intensitate că îmi era literalmente teamă să nu sfârșesc ca întemeietor de religie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
copleșit de neputință. De fapt, acum, când scrie, Cioran întrupează o depășire a lui Nietzsche tocmai prin faptul că nu face nimic altceva decât, cu disperare, să-și fixeze idealul în felul său de a fi. Și îl fixează în abandon, neputință, boală. Propăvăduiește forța în sens invers, acum, când își înțelege nu numai nevolnicia, ci și „mizeriile”; tocmai de aceea, lui nu-i rămâne decât eroismul întors, explorarea în eșec și, dus la extrem, curajul negativ. Cinism, scepticism, înțelepciunetc "Cinism
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
explodat în cele din urmă” (III, 264). Evident, suntem interesați de ceea ce spun aceste cuvinte despre Cioran, care-și reproșează lașitatea de a nu fi el însuși, adică întruchiparea violenței. Totuși, într-un moment tot de luciditate, are accese de abandon: „Abține-te să dojenești pe cineva, oricine ar fi, își spune. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu și mai puțin ca ei” (I, 310). Mai mult, spectacolul furiei îl descumpănește și i
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu fiu la rândul meu rănit. Poți fi poltron și din prea multă sensibilitate” (I, 156). Iată-l, deci, pe Cioran mistificând și din neputință și lașitate, nu numai din „eroism”, ca și cum s-ar abandona pe sine. Și în acest abandon de sine, urlând ca să nu mai urle. Poate că nu-i la mijloc decât o lașitate în plus. Dincolo de toate motivele, pe care Cioran le supune unei reci analize, este pur și simplu nevoia de a urla. De a urla
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran își asumase o misiune (de nu va fi făcut și ea parte dintr-o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
evada cu gândul în afara planetei și chiar a universului” (I, 75). A fi străin înseamnă, în acest caz, a renunța Ă din teamă, din lașitate, din neputință Ă și, eventual, a da, printr-o sofisticată chimie psihică, un sens pozitiv abandonului. Iată: „Dacă mă privesc fără indulgență, cred că fuga de răspundere, teama de a-mi asuma o răspundere, chiar minimă, e trăsătura dominantă a naturii mele. Sunt funciarmente un dezertor. Și nu degeaba văd în abandon, din orice punct de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
psihică, un sens pozitiv abandonului. Iată: „Dacă mă privesc fără indulgență, cred că fuga de răspundere, teama de a-mi asuma o răspundere, chiar minimă, e trăsătura dominantă a naturii mele. Sunt funciarmente un dezertor. Și nu degeaba văd în abandon, din orice punct de vedere, semnul distinctiv al înțelepciunii” (I, 76). De aceea spune că nu poate fi „complicele lumii” (I, 28), de aceea se simte „exterior problemelor omenești” (III, 165), de aceea preferă să savureze existența “în afara oricărui act
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
exterior problemelor omenești” (III, 165), de aceea preferă să savureze existența “în afara oricărui act” (III, 184). Și totuși, Cioran tinde să creadă că adevărata-i ființă ar fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ființă ar fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să se regăsească întreg aici. Mai mult, toți cei care se realizează în istorie, admirați adesea, i se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de orice convingere. Urmează apoi o zi întreagă în care trebuie să mă prefac că cred în lucruri” (I, 252). Astfel, când nu ajunge la convingerea Ă ultimă soluție în cădere Ă că există un sens și un privilegiu în abandon, Cioran trăiește cu nostalgia faptei și îi invidiază pe cei care se identifică cu un crez. „Am, mai mult sau mai puțin inconștient, nostalgia acțiunii, a eficacității, a făptuirii, lucruri pe care le disprețuiesc în teorie; dar teoriile noastre n-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ce se manifestă. Aș vrea să dispar în non-manifestat Ă să dispar?, nu, să-l regăsesc, căci mă trag din el” (III, 196). Așadar, nu e vorba de vreo opoziție între vârsta tinereții, a angajării, și cea de-acum, a abandonului, motivat de tot felul de cauze. Nu e vorba nici de vreo opoziție între fondul originar, energic, și cenzura rațiunii, a înțelepciunii, ori a vinei. Dar Cioran crede că s-au petrecut în timp mutații radicale. Într-o paranteză precizează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
somnul și plictisul, nu numai inactivitatea, ci mai ales, doar aparent ciudat, munca. Un fel de a munci care amintește cumva de existența călugărilor, pentru care extazul nu înseamnă doar rugăciune, ori contemplație pură, ci și ieșirea din sine, un abandon analog împlinirii. Împotriva spaimei de a fi, Cioran descoperă, așadar, avantajele muncii fizice: „Vocația mea: să trăiesc în natură, să muncesc manual” (I, 83). De va fi fiind cu adevărat astfel, greu de spus. Dar Cioran e convins că doar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
transmis toate infirmitățile ei. Pentru a continua: „Există în familia mea o înclinație spre descurajare; dintre toți, mama rezista cel mai bine, era cea mai curajoasă. Apoi, cu câtă tenacitate a rezistat morții!” (II, 126). În fine, deși lasă impresia abandonului, Cioran însuși, finalmente, înfruntă viața și rezistă morții. N-are importanță că uneori se simte în pragul nebuniei. Vor fi fost și ai lui nebuni? Ar fi putut fi, din moment ce mărturisește: „Mi-am petrecut dimineața întrebându-mă dacă am nebuni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a unei sau a unor voințe exterioare, urmărind să se substituie existenței și exprimării libere a ființei umane, autoagresiunea acționează ca moment al lucidității și al recunoașterii unor zone maculate în planul conștiinței, dar și ca rezultat al lașității, al abandonului în registre care țin de etic și de social. Primul factor este unul indubitabil traumatizant, al doilea poate funcționa, prin șoc retroactiv, cu efect terapeutic. Această din urmă posibilitate este însă doar sugerată în spectacol, insinuarea paralizantă în viața particulară
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Romina David) REFLECȚIA PROFESORULUI În demersul meu am ținut cont tot timpul de faptul că trebuie să mă încadrez în temă, să aduc ceva nou proiectului, pentru că tentații de abatere au fost de nenumărate ori, ca, de altfel, și de abandon. Încerc să fiu sinceră cu mine însămi, dar și cu colegii mei. Provocarea inițială m-a urmărit tot timpul, în sensul că și acum, după patru întâlniri, mă simt la fel de provocată, din ce în ce mai nedumerită și mai curioasă de abordarea absolut nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
șansa lui ratată de a fi fost un Dostoievski sau un Schopenhauer. Ceea ce în interpretarea lui Smoktunovski suna plauzibil, devine acum sancțiune teribilă. Eroismul demască de fiecare dată epuizarea lui Vanea. El redevine adevărat doar în final, când își asumă abandonul unui luptător de mult înfrânt. Spectacol de excepție, Unchiul Vanea, marchează un moment decisiv în tradiția românească a montărilor cehoviene. (George Banu) "Reprezentant de frunte al regiei contemporane românești, Alexa Visarion este o personalitate regizorală formată, artist ce și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
au culcat și de unde răspund arar, alene, greoi ca în vis. E drept că suntem în actul III, după teribilul incendiu, când "toți sunt obosiți, aproape că dorm" și e "o atmosferă întunecată". Dar în spatele paravanelor se simte... lehamitea totală, abandonul, vidul... Se semnează aici, tacit, despărțirea definitivă a fiecăruia de ceilalți. Violent, fascinant, tulburător spectacolul lui Alexa Visarion ne avertizează parcă: "Aveți-vă ca frații și mâncați-vă ca câinii." (Valentin Silvestru) [...] Paravanul lui Cehov, obiect metaforă ce domină finalul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tema des-proprietăririi, îl dezamăgește puternic pe Jacques Robin, care consideră că desfășurarea acestei întîl-niri, "în pofida semnelor de satisfacție ale participanților", pare să ofere o imagine mediocră despre grup. Explicația sa inițială este că eșecul e legat de "lipsa interlocutorilor calificați", abandonurile în-mulțindu-se atît de mult încît reuniunea-colocviu s-a desfășurat în fața a optzeci de participanți care fuseseră, de fapt, invitați majoritatea (poate în mod greșit?) ca auditori dornici să asiste la o dezbatere fără să ia cuvîntul!"138. Jacques Robin insistă
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
școală are ca obiective: asigurarea promovării relațiilor de colaborare dintre elevi, profesori si părinți în spiritul toleranței. rezolvarea unor situații conflictuale între membrii comunității școlare, situații care, dacă ar fi ignorate, s-ar transforma în situații grave, cum ar fi abandonul școlar, violența cu consecințe de ordin penal. ajutarea elevilor de a obține o imagine mai clară despre ei înșiși si despre relațiile interumane abordarea conflictelor într-un mod constructiv, contribuind la sănătatea mentală individuală a elevilor si având efecte pozitive
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
cu care aceștia se confruntă la nivel școlar. se actualizează in permanență baza de date cu copiii aflați în situație de risc educațional, se monitorizează continuu situația acestora si se propune instituțiilor sau persoanelor abilitate măsurile necesare pentru a preveni abandonul școlar. Mediatorii vor facilita legătura dintre școala si familie si vor consilia părinții asupra rolului lor în educația copilului, cerințele unității școlare, programul zilnic eficient al elevului etc. se asigură comunicarea dintre școala si familie, în vederea frecventării cursurilor cu regularitate
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
poate avea rolul de observator, în timp ce altul controlează procesul * mediatorii pot modela o formă cooperativă de lucru * mediatorii pot învăța unii de la alții.5 Educația părinților. Dimensiune esențială care se impune a fi luată în considerare în prevenirea si combaterea abandonului școlar vizează educația părinților. Creșterea alarmantă a ratei copiilor inadaptați social în ultimii ani a condus la necesitatea pregătirii familiei în exercitarea funcției educative. Cercetările de psihologie si pedagogie au considerat că marea majoritate a părinților nu țin cont de
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]