3,016 matches
-
început de toamnă când lumina era clară și plăcută, la fel cum a fost și cu un an în urmă, când am vizitat-o pe Naoko. Norii albi erau subțiri ca un fir de pai, iar cerul părea foarte înalt. Adierea vântului, nuanța luminii, floricelele din iarbă, ecourile slabe, toate îmi spuneau că se apropia toamna. Distanța dintre mine și cei morți se mărea cu fiecare nou anotimp. Kizuki a rămas pentru mine la vârsta de șaptesprezece ani, Naoko avea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
erau favoritele ei: Pădurea norvegiană, Michelle etc. Ne simțeam amândouă extraordinar. Apoi am stins luminile, ne-am dezbrăcat și ne-am băgat în pat. Era o noapte extrem de călduroasă și cu toate că am deschis larg toate ferestrele, nu simțeam nici măcar o adiere. Se auzeau doar insectele țârâind, iar mirosul florilor de câmp inunda toată camera. Naoko a început, brusc, să vorbească despre tine, despre seara când te-ai culcat cu ea. Mi-a dat și cele mai mici detalii: cum ai dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de clar. — Mi-e foame, spuse. — Aș vrea să putem dormi aici toată noaptea, spuse Kate cuibărindu-se lîngă el. — Ar fi nemaipomenit. Dar nu se poate. Trebuie să ne Întoarcem acasă. Nu vreau să plec. Nick se ridică, simțind adierea vîntului pe trup. Își trase cămașa și se simți bine așa, Îmbrăcat. Își puse pantalonii și pantofii din pînză. — BÎlbîilă, trebuie să te Îmbraci. Ea stătea Întinsă, cu păturile trase peste cap. — O clipă doar. Nick luă pachetul cu mîncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
puțin whisky peste ea. Apoi se așeză și-l sorbi foarte Încet, plimbîndu-l prin gură Înainte să și-l lase pe limbă și să-l Înghită. Se uita la cărbunii mici care mai rămĂseseră din foc, cum străluceau aprinși de adierea serii, și sorbea din whisky-ul cu apă rece și se uita iar la cărbuni și se gîndea. Apoi termină ce avea În ceașcă, mai scoase niște apă rece, o bău și se duse la culcare. Își așeză pușca sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îl urma Îndeaproape și cînd se opreau Își băga botul În adîncitura din spatele genunchiului lui David. Simțea că trebuie să-l vadă din nou pe masculul Ăla, și la marginea pădurii dădură de el. Mergea către munte, mișcîndu-se Încet prin adierea blîndă a nopții. David se apropie destul cît să-l vadă din nou trecînd prin razele lunii și să-i simtă mirosul acela acru și ciudat, Însă nu reuși să-i vadă colțul drept. Îi era teamă să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe masă cumpărĂturile, lîngă termos, cești, sticlele de White Horse și cele două beri pe care uitaseră să le bea, și văzu că Helena nu se trezise Încă. Soarele se ridicase atît cît să nu-i bată-n față și adierea ușoară o mîngîia În somn. Roger citi ziarul, Încercînd să-și dea seama din diferitele relatări ce se Întîmpla de fapt și cum stăteau lucrurile. „De-acum mai bine o las să doarmă“, se gîndi. „Cel mai bine e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Tooty făcând acest lucru te poate lecui pe viață. Peste tot dau numai de cupluri. Mă duc înapoi în hol și mă strecor afară printr-una dintre ferestrele franțuzești. E o noapte foarte frumoasă și caldă. Frunzele freamătă încetișor în adierea îmbălsămată, iar secera lunii atârnă palidă pe cerul negru. Îmi dau seama cât este de poluat aerul Londrei când vin la țară și văd puzderia de stele, care aici iau locul norilor violeți ce plutesc deasupra orașului și care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o atrag În descoperirile mele. Seara era plăcută, dar, cum ar fi scris Belbo În fișierele lui, istovit de literatură, nu se simțea nici o adiere de vânt. Ne permiseserăm un hotel bun, dincolo de fereastră se zărea marea, iar din despărțitura rezervată bucătăriei, Încă luminată, Îmi surâdea reconfortându-mă, un coșuleț cu fructe tropicale cumpărate de dimineață la piață. „Zice aici că În 1614 apare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că pe pancardă scrie dezlânat: „Ajutațimă vă rog din tot suflețelul meu sămi iau televizor în culori”. La Romană coboară Sabina. Îi strâng puternic mâna: succes, iubito, dă-i gata, știi că ești cea mai tare! În urma ei rămâne o adiere înnebunitoare de Follow me. Pe fereastra vagonului îi urmăresc mersul provocator, linia fermă a fundului în mișcare. Sunt mândru. Până la Universitate scena îi aparține unei gângănii în patru labe. Merge pe coate, iar genunchii i se îndoaie în sens invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Singură, fără nimeni care să înțeleagă cu adevărat ce simt. Ajută-mă! Te implor! Scoate-mă din bolul de sticlă și du-mă în pădurea veșnică, în întunericul de frunze, iar tu fii copacul din care m-am desprins în adiere, dar ia-mă și ai grijă de mine să nu cad din nou. Pot lăsa totul în urmă. Tu, speranță și siguranță, doar stai lângă mine cu ochii tăi plini de albastru de speranță din care curg picături de armonie
Armonie la pian. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Sandu Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2318]
-
s-au micșorat. O dată cu sfârșitul iernii, încep zilele senine de primăvară. Viața parcă se umple de lumină, mai ales când vezi cum firele gingașe de ghiocel ies de sub stratul de zăpadă. Soarele de primăvară îți luminează viața, mireasma florilor în adierea vântului îți trezește sentimente de bucurie și fericire în același timp. Copacii se trezesc din somnul lor lung cât iarna. Scoțându-și capul din pământul încă înghețat, până și soarelui i se încălzesc razele reci, încurajând efortul micuțelor floricele de
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
este învăluită într-o negură deasă. A venit întunericul. O ființă care mă urmărește și, întotdeauna, este cu un pas în urma mea. Florile își pierd strălucirea, căpătând o altă culoare. Acum sunt negre. Un negru murdar, parcă, de praf. O adiere lină prevestește ceva rău. Sunt înconjurată de o lume care parcă cere îndurare. Numai eu aștept întâlnirea cu întunericul. Acum nu mai fug. Cu fiecare pas preschimbă totul și e din ce în ce mai aproape. El m-a ales pe mine, știu că
Pasii intunericului. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2369]
-
de parcurs, până la răsăritul soarelui. Cu o regularitate metronomică, fenomenul anticipat se produce: Un soi de râset ascuțit, strident și cu adevărat lugubru dar și vesel, simultan se propagă cu intermitențe sinistre, delirante, pe deasupra, vioi și viguros ca și o adiere rea a beznei înseși, printre firele rădăcinilor suspendate, din tavan. Asta-i Straja, Buha bătrână de la zarzărul trăznit! își coboară Bursucul vocea, sugestiv, până la foșnetul prudent al unei șoapte. Tante la Folle. Zănateca. Tanti Nebuna. Ducă-se! Eh! Mai sunt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Izvoru. Apoi altele deasupra pădurii Amara, poate la Dumbrăveni... "Pretutindeni, pretutindeni foc și prăpăd! se gândi Miron, ajungând iarăși cu fața spre conacul său, după ce făcuse pe loc înconjurul orizontului. Am rămas ca o insulă." Noaptea înnegrise văzduhul complet. Nici o adiere și nici un zgomot pe întreg cuprinsul. Bătrânul nu auzea, în tăcerea profundă ce-l împresura, decât propria-i respirație, care părea aspră ca un horcăit. Și de jur împrejur, focurile mute ca plăgile unui trup uriaș răstignit pe pământ, din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
avea cândva un păr bogat i se arăta acum cu pielea lucioasă, fără măcar un fir de păr din cauza tratamentului cu chimioterapie. Corpul lui cândva de peste un metru și optzeci, de om viguros, acum era scheletic, pe care și o adiere de vânt îl putea răsturna. Își aștepta sfârșitul cu seninătate. Mintea o avea clară, cu o memorie care nu-i fusese afectată de suferință și sufletul i se împăcase cu implacabilul destin de a pleca din sânul familiei, al prietenilor
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
drumul pietruit care merge spre satul lui natal Cordeni. De o parte și de alta a drumului străjuit de nuci, vede ogoarele înverzite cu grâu, cu porumb și cu floarea-soarelui ce se unduiau în lumina blândă a soarelui și în adierea vântului. Acest drum îi era foarte cunoscut încă din copilărie, din adolescență și din nenumăratele întoarceri în sat, când venea să-și viziteze mama și neamurile. Casa părintească, după moartea mamei sale, a fost vândută unei familii tinere. Casa fusese
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
sete de-a trăi mai mult Te catapultează peste mii de valuri, Viața este fluviu-n marele tumult, Tu, înotătorul pentru idealuri. LA SENECTUTE Noiembrie coboară peste mine Cu-o burniță ce mănfioră, Speranțele simt cum îmi zboară Și-o adiere tristă vine, Noiembrie coboară peste mine. Mă năvălesc din vremuri amintiri, Le cern prin sita deasă-a minții, Mă văd copil, îmi văd părinții Și casa trainicii zidiri, Mă năvălesc din vremuri amintiri. Aceste sunt poezii ale sufletului meu, izvorâte
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
altele, iubindu-și la fel de mult copiii, dar care își manifestă grija în moduri diferite. Dincolo de efectele psihologice asupra personalității viitorilor adulți, există și o implicație mai „fiziologică”. Înfășați și înfășurați compulsiv cît mai mult timp cu putință, feriți de orice adiere, copiii noștri sînt mai puțin „căliți” și mai îngrijorați de ce li se poate întîmpla dacă se expun așa, neprotejați, amenințărilor „naturii”. Învață să răzbească în viață, să asude muncind din greu, dar rămîn cu o problemă : îi trage corentu’ ! Și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând printre draperii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atât cât să-i povestesc lui Egor, ieșit în ușă, visul din noaptea trecută. El părea obosit, rni-a spus că "lucrase" toată ziua. Se sprijinea în bastonul lui și mă asculta totuși atent. Cât de fragil era! Îl clătina orice adiere de vânt. Când am terminat mi-a spus că se pare că, într-adevăr, eu sânt Până aici a fost bine. "Vezi, ca să ajungi acolo, trebuie ori să fi plecat din Tibet, acum șapte sute de ani, ori să visezi cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără acoperiș țuguiat, fără ferestre. De
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
marginea unui câmp de orez în care eu mă avântasem și mă întorsesem ud până aproape de genunchi. Am stat pe zidul ruinat al casei, pe pietrele acelea amenințate de vegetație, uscîndu-mă. Nu răsăriseră încă stelele, și seara era caldă, cu adieri de eucalips. Alături, încercînd să stea tot atât de confortabil, deși venise într-o sari cu fir, Maitreyi căuta cu privirea începutul pădurii, dincolo de câmp. Nu știu ce tainică împărtășire a dorinței noastre de fugă, de izolare împreună a trecut atunci peste tot. Pădurea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o clipă, să vă trageți răsuflarea, ne fluierați ușor, și ne oprim și noi și vă așteptăm... Pe aici, își dădu seama Darie, greierii se împuținaseră, sau poate amuțeau la apropierea lor. Se întunecase, dar nu pătrundea de nicăieri nici o adiere, și văzduhul era încă încins, și din foile uscate de porumb pe care le atingea se ridica o pulbere înecăcioasă, amăruie. Încerca să se strecoare printre porumbi fără să-i scuture prea violent, dar ranița și carabina îl încurcau și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu farurile stinse, o coloană nesfârșită de camioane rusești. Noaptea era aici limpede și rece. Cerul parcă se apropiase deodată, scăpărând de stele, cu un singur nor, transparent, plutind departe, în fața lor, spre apus. La răstimpuri, ajungea până la ei o adiere leneșă de vânt, cu miros de iarbă uscată și benzină. Zărise de departe arborele crescut singuratic și îi fluieră scurt, să se îndrepte într-acolo, să se odihnească. Dar Zamfira îi făcu semn cu brațul să meargă înainte, după el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de stele, și totuși nu se ghiceau norii, ci numai o boare fumurie plutind foarte sus. Și pentru întîia oară nu se mai auzeau greierii. La răstimpuri, foile de porumb tresăreau cu un sunet surd, metalic, ca atinse de o adiere pe care ei n-o simțeau. - Nu pe-acolo, domnule elev, făcu Zamfira văzîndu-l că se îndreaptă hotărât, grăbind pasul, către un luminiș între lanurile de porumb, străjuit de doi arbori singuratici; pe-acolo ieșim în drumul de căruță pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]