6,858 matches
-
momentul acea uitase complet, și cu alți fugari, o apucă în fugă pe o stradă printre ruinele satului și, ajuns într-un loc deschis, pe care își aminti că îl traversase după întâlnirea cu Balamber, văzu un grup de combatanți agitându-se, prinși în încleștare, pe fundalul roșiatic al nenumăratelor focuri. Un hun se târa pe jos la câțiva pași de el. Sebastianus îi căută sabia și o găsi în apropiere. Puse mâna pe ea cu o adevărată voluptate și imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în general armele lor nu erau potrivite luptei de aproape - de altfel, nici nu aveau obiceiul să caute o asemenea înfruntare. Reuși să ajungă la mică distanță de capul de lup, care, strălucind cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor, se agita în miezul luptei. Aproape că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar când căută să găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei se strânseră, iar un colos blond agită brațul, indicându-i scurt să rămână în spate. Ea, însă, se întoarse și, recunoscându-l, îi porunci războinicului să o lase să treacă. Mergeau chiar pe lângă ochiul de apă, pe suprafața căruia lumina blândă a unui apus ce stătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceilalți nu avură o soartă mai bună - curând, dintre ei rămăsese în viață numai unul. Era un războinic nu tocmai tânăr, uscățiv și țeapăn și totuși energic, cu părul strâns la ceafă într-o coadă lungă. înconjurat acum, se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i în întâmpinare războinicii burgunzi ce îl respingeau și îl hărțuiau cu sulițele. Mișcându-i continuu calul, mârâia ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din cap: Nu, nu vei comanda. Nu pentru moment, cel puțin. O altă misiune. Sebastianus se strădui să-și ascundă deziluzia: — Despre ce e vorba? în loc să-i răspundă, Etius se aplecă peste birou și apucă un clopoțel, pe care-l agită scurt. La sunetul său, plantonul se arătă imediat în prag. — Adu-l înăuntru pe Divicone! îi ordonă Magister. O clipă mai târziu, târându-și pașii, intră în încăpere un bărbat slab și deșirat, în straie de țăran. Sebastianus observă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sare de pe cal, îl înșfacă de păr și... în sfârșit: l-a prins. Suspină, privindu-și cu ochi febrili comesenii, care-l ascultau atenți — Ați dat și voi de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
faunul, în lucirile roșiatice ale torțelor, părea să râdă de tot ce se întâmpla. Nu era însă nimic de făcut. Asta era realitatea cu care aveau de-a face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita brațele, strigând ceva ce vacarmul general nu lăsa să se audă. Sebastianus putu să prindă doar câteva cuvinte: Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară... ... Ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mână pe gură. — Du-te de aici, domina. Dar scoate-ți sandalele și caută să nu faci zgomot. Mergi lângă ceilalți. De treaba asta mă ocup eu. Fixându-l perplexă, Hippolita făcu câțiva pași împleticiți în direcția edificiului, însă soldatul agită mâna cu putere și, furios, îi porunci să se îndepărteze. Atunci, ea se scutură; își scoase sandalele și, cu ele în mână, o luă la goană. Doar după câțiva pași aruncă înapoia sa o ultimă privire, suficient cât să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar puțin mai devreme privise, împreună cu oaspeții săi, incendiul din sat, se prăbuși cu un tunet chiar sub ochii ei. Prădătorii ce intraseră primii în villa deschiseseră poarta de la curte tovarășilor lor din afară, iar acum, în perimetrul acela se agita o mulțime de bărbați călări sau pe jos, ce alergau în toate direcțiile, strigând și făcându-și lumină cu torțele. în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
călări sau pe jos, ce alergau în toate direcțiile, strigând și făcându-și lumină cu torțele. în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor, peste lătratul câinilor înlănțuiți și peste mugetele vacilor îngrozite. Ce dezastru, domina, fu comentariul dezolat al intendentului. Hippolita nu-i răspunse. Observa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm pe el, zise Mabertus; apoi îl întrebă pe prizonier, care, privindu-l pe războinic, răspunse cu dinții strânși: — Geremar! Se agită tare acest Geremar, observă domina. — După câte știu, e un om respingător. Un alt trădător în slujba lui Atila. Dacă am înțeles bine, îi sugerează lui Reinwalt să nu cedeze și să atace fără să mai stea pe gânduri. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acolo. Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius! Un murmur confuz și nemulțumit se ridică dinspre miile de persoane adunate înaintea sa. Anianus însă, care se mișca prin curte cu energia unui războinic, nu părea nicidecum resemnat: întorcându-se spre cei care erau cel mai aproape de el, agită mânios cârja pastorală și din nou îi îndemnă, aproape cu furie: — Alergați și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră acelei vibrante chemări și se puseră în mișcare, rupând rândurile compacte ce formau mulțimea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câtuși de puțin păreau să-i întărească de o sută de ori hotărârea. Observând că unul dintre câini îi dădea târcoale, Balamber se puse în fața lui și îl goni cu un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea adâncă. Lumina zilei se stinsese; lupta continua în confuzie, într-un peisaj de coșmar, în care fulgerele pe care cerul le descărca asupra combatanților luminau, din când în când, cu o lumină albăstrie mulțimea care, biciuită de furtună, se agita în apa clocotitoare. Ploaia se făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două părți - care, în plus, aveau zdravăn de lucru ca să-și țină sub control caii îngroziți și împiedicați de fundul accidentat al râului - să înceteze a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
N-are nici un rost să ne păruim pentru ce s-a întâmplat la vad. Ce contează e că am cucerit podul și că am trecut râul. Cu siguranță, nu e meritul lor, preciză, încăpățânat, Theodoric. Cu un gest hotărât, Etius agită din nou mâna: — Nu contează. Suntem o singură armată. Să nu uităm că suntem aici pentru a ne apăra de un dușman comun, de un pericol de moarte. Ranchiuna și geloziile nu pot decât să ne facă tuturor rău. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din piepturile soldaților îngroziți și disperați totodată: era în plus - și înainte de toate - glasul unei străvechi mânii, al unei uri hrănite de mii de nedreptăți al unui orgoliu totdeauna înfrânt, care căuta să se răzbune. în timp ce alerga către liniile dușmane, agitând sabia, și dobora deja primii adversari, simți lămurit, cu o siguranță fără greș, că nimic nu ar fi putut sta împotriva acelei forțe vulcanice dezlănțuite de armata aceea de proscriși: forța pe care deja o intuise în ei în timpul instrucției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toate, Lumii de Dumnezeu vorbesc, Îl preamăresc ca mine, ca mine îl iubesc! Când soarele se-ascunde, la fel și buna lună, Iar vântul bate strașnic și urlă a furtună, Când nourii pe ceruri învolburați se-adună Și marea se agită și valurile-i sună De tatăl lor și-al nostru, de Tatăl cel Ceresc, Acestea toate, Lumii de Dumnezeu vorbesc! ÎN EXCLUSIVITATE De voi adormi pe veci într-o noapte, curând, Să mă duceți în codrul tăcând. La poalele lui
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
taină gândurile-n mine,/Plapumă de nori vreau să dorm în tine!” „Când soarele se-ascunde și nu-i nici buna lună,/ Iar vântul bate strașnic și urlă a furtună,/ Când nourii pe ceruri învolburați se- adună” Și marea se agită și valurile-i sună/De tatăl lor și-al nostru, de Tatăl cel Ceresc,/ Acestea toate, Lumii de Dumnezeu vorbesc!” ..... sau „Pentru inimi rupten două,/ Pentru inima-mi pustie/Cântă, cântă-ne și nouă!” sunt versuri de simțire poetică în
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
aceste adrese, o instrui el scurt. Cred că trebuie plătită o mică taxă. Aflați cât, anexați ordine de plată și trimiteți ambele scrisori par avion. Se simți satisfăcut de sine când fata ieși din birou. N-avea sens să se agite pentru povestea asta. În definitiv, avea o slujbă sigură, iar mintea lui era solidă ca o stâncă. Nu avea nici un motiv să se lase pradă grijilor și, cu atât mai puțin, să-i lase pe alții să-i descopere chinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mă aude. Sau poate chiar n-a auzit, dar a înregistrat informația în cine știe ce cută a subconștientului. Deci și el avea această calitate de a înregistra fără să audă... Ciudat personaj! Și fermecător în același timp. Uite-l cum se agită înfierbântat prin cameră, gesticulând ca un apucat și îndrugând verzi și uscate. Ce schimbat e față de ziua în care l-am cunoscut! Mai vrea oare să-și pună capăt vieții sau doar să câștige acest absurd război cu mine, al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bonom și vocea blajină: Sigur, gospodin, cum să nu țiu minte, erai cu omul ăla, Filip, cum îi spui mata și v-am dus, cum zici, la cartierul oriental... Dar acum, hai să te duc acasă, că ești obosit și agitat și mâine dimineață ai să-l găsești pe Filip ăsta al dumitale»... Dar eu voi ști că mă minte, că mă crede un smintit, un căutător de năluci... Dar fiică-mea? Cum de am uitat? Ea parcă l-a angajat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful căruia se afla el. Nu încăpea nici o îndoială; el era motivul mâniei lor și lui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pieptene de celuloid, un toc de ochelari, un pitic de ghips sau alte obiecte de care, de altfel, nimeni nu avea nici o nevoie. Era momentul potrivit să-și deschidă Coradino panarama, relansând vârtejul iarmarocului, făcând din nou mulțimea să se agite și să colcăie ca un mușuroi de furnici în panică. De cu seară, la lumina făcliilor, nomazii înălțaseră de la pământ un soi de schelet de pasăre răpitoare din scânduri și stâlpi priponiți cu lanțuri și odgoane. Acoperiseră apoi eșafodajul cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]