7,965 matches
-
o lepădare a măștii. Într-adevăr, aici D. „personalizează tema crizei, dezvăluindu-ne fața necunoscută a realității subminate de propriile ei contradicții” (Marcel Corniș-Pop). Bun cititor al propriei poezii, el și-a scrutat cu severitate creația atunci când a purces la alcătuirea numeroaselor volume selective. Având renume bun și în străinătate, multe volume i-au fost traduse în alte limbi. Poet rămâne și atunci când scrie proză, așa cum o dovedesc romanele sale (Piatra de încercare, 1976, ș.a.). SCRIERI: Fluviile visează oceanul, pref. Ion
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
exegeta - a căutat eternitatea în frumusețea vremelnică a lumii, poezia și artele vizuale fiind fațete congenere ale structurii sale artistice. Capodoperele lui din pictură, sculptură și arhitectură ar reprezenta înfăptuiri indirecte ale poeziei, în măsura în care exprimă conceptele politico-filosofice care converg în alcătuirea individualității marelui artist. La F. direcția istorico-literară și filosofică a interpretărilor se conturează mai ferm în Concepția omului activ (1946), impunându-se ca o coordonată fundamentală în activitatea ei ulterioară. Conceptul de activism este ilustrat la gânditorii Renașterii italiene, la
FAÇON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286935_a_288264]
-
ale Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor preacuvioșilor Părinți mari și sfinți și ale marilor mucenici aleși și ale tuturor sfinților însemnați, care se adaugă cu psalmul ales, când se cântă Polieleul, începând din ziua a opta a lunii septembrie. Alcătuirea lui chir Filothei monahul, fost logofăt al lui Mircea voievod. Orânduite după calendarul bisericesc, cele trezeci și trei de pripeale glorifică în scurte versete principalele sărbători, precum și pe unii sfinți; de exemplu, La Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: „Veniți, împreună cu
FILOTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
că de-a lungul Evului Mediu, în ce privește Fiziologul nu interesa opoziția adevărat/neadevărat din perspectiva științelor naturii, ci posibilitatea oferită de însușirile unui animal de a servi drept significans în construirea unei similitudo fie spiritual-teologică, fie moral-didactică. Așa se explică alcătuirea unor istorisiri, astăzi numite „fantastice”, relative la animale denumite tot astăzi „fabuloase”. Ideea însăși a căutării semnificatului în „cartea naturii” nu trebuie înțeleasă ca o inventare a valorii simbolice, ci ca o încercare de a o identifica exact acolo unde
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
rostit și de artele figurative. În manuscrisul considerat cel mai vechi, cel al lui Costea Dascălul din Șcheii Brașovului (deceniul ultim al secolului al XVII-lea), pildele din Fiziolog sunt numerotate în continuarea capitolelor din Floarea darurilor (pentru a cărei alcătuire autorul acestei din urmă scrieri chiar apelase la Fiziolog), dovadă că brașoveanul interpreta acest repertoriu drept „carte de înțelepciune”. Așezarea în alte manuscrise alături de hagiografii sau de „cuvinte” de edificare sugerează întrebuințarea în predici a pildelor din Fiziolog fie ca
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
ideile și investigațiile anterioare ale istoricului literar sprijină tezele din Recitind..., în care intră mai întâi o descriere cu intenții teoretizante a fenomenului numit literatură română veche, cu opriri substanțiale asupra eforturilor de desprindere dintr-o medievalitate bizantină și de alcătuire a unor construcții de factură prerenascentistă și renascentistă - răsăriteană, evident - și asupra „semnelor” ce au marcat contactul cu sensibilitatea barocă, pe un drum coincident cu pătrunderea în timpul modern. Structura lucrării este dată în continuare de comentarea, într-o ierarhizare ce
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
celor mai semnificative genuri literare închegate în răstimpul avut în vedere. Trecerea de la structura genologică de sorginte bizantină, practicată și înconjurată de prestigiu în literatura română vreme de câteva secole - cu îndreptățire, căci scrisul românesc este un moștenitor firesc al alcătuirilor spirituale bizantine - la sistemul de genuri și specii constituit în Occident de Renaștere și transportat în Orient de scriitorii barocului echivalează pentru M. - atent în mod constant la sugestiile furnizate de istoria mentalităților - cu schimbări fundamentale în planul sensibilității și
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
asemenea semiozei nelimitate, o intertextualitate în permanență deschisă spre noile texte ce apar continuu. Limbajul poeziei românești neomoderne (2001) și Semiotica poeziei românești neomoderne (2003) sunt două studii complementare asupra poeziei dintre 1960 și 1980, primul analizând textele din perspectiva alcătuirii lor interne, cel de-al doilea având în atenție textele în globalitatea lor. SCRIERI: Receptarea poetică, București, 1980; Neguțătorul de vise, București, 1993; Textul poetic. Perspectivă teoretică și modele generative, București, 1995; Limbajul poeziei românești neomoderne, București, 2001; Semiotica poeziei
MIHAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
și pacea finală; această schemă, propusă de Pizzolato, are avantajul de a depăși contradicția, despre care vom vorbi acum, dintre partea autobiografică și cea exegetică). În ansamblu, opera pare scrisă într-un fel cam dezordonat, pentru că cerințele lui Augustin, în alcătuirea povestirii, nu corespundeau cu ale noastre, și noi am fi vrut să citim mai mult în legătură cu anumite subiecte (el însuși, totodată, recunoaște adesea că a omis câte ceva): este, poate, mai lungă decât era nevoie secțiunea dedicată adolescenței (trei cărți), dar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
antropomorfiți”). Aceeași tematică se regăsește și într-o serie de răspunsuri referitoare la probleme doctrinale, solicitate mai târziu de același grup (numite în mod curent De dogmatum solutione) și într-o epistolă trimisă episcopului egiptean Calosirios; acest ansamblu, într-o alcătuire incompletă, cu o ordine diferită și cu o parte finală ce cuprindea în realitate o secțiune a unei omilii a lui Grigorie de Nyssa, fusese editat, înainte de Pusey, ca un tratat Contra antropomorfiților. Bibliografie. Ediție a scrisorilor: PG 77, 9-390
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. În ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal condamnarea celor Trei Capitole printr-o formulă cristologică prin care era oficializat neocalcedonismul: prin aceasta se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostaza” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în foarte mare măsură polemică. Pe de o parte sunt combătute
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestuia, physis ca hypostasis, ceea ce îi permite să reformuleze lucrurile astfel: „o singură ipostază a Cuvântului întrupată”. Chiar și unirea ipostatică, tipic chiriliană, este considerată de el în concordanță cu conciliul de la Calcedon. Caracteristice pentru tendința neocalcedoniană sunt totodată cristologia alcătuirii (unde, pentru Efrem, în Cristos, o synthesis se realizează nu în planul celor două naturi, ci în acela al ipostazelor) și negarea unei autonomii a ipostazei naturii umane a lui Cristos, care nu trebuie definită ca anipostatică - ceea ce ar echivala
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin voință divină și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostază e ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostaza, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprii. În alcătuirea lui Cristos, funcționează un raport analog cu cel dintre suflet și trup în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu toate caracterele speciei) și completă (trup și suflet; Logosul nu înlocuiește sufletul - ceea ce ar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opuse monofizismului. Leontie s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostază din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos acea definiție a ipostazei elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostaza este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce-i comun mai multor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o conține; (4) o poveste mai lungă care a existat în mod autonom înainte de a fi inclusă într-o culegere; (5) extrasul dintr-o operă literară (de ex. din Ioan Cassian sau Isaia din Sceti). Tot Guy descrie procesul de alcătuire a culegerilor: maximele se nasc într-o circumstanță particulară care e legată de o persoană determinată, însă curând li se recunoaște o valoare mai extinsă și sunt aplicate și altor cazuri, cu sau fără menționarea numelui autorului. După ce circulă multă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din Egipt ne-ar putea determina să situăm în Palestina nașterea culegerilor, ceea ce, evident, nu exclude posibilitatea ca discipoli ai lui Pimen, eventual emigrați acolo, să fi avut o contribuție importantă la alcătuirea lor. Diversele culegeri au fost traduse în numeroase limbi. O influență particulară asupra spiritualității occidentale, nu numai monastice, au avut versurile latine pe care iezuitul H. Rosweyde le-a publicat în 1615 în 10 cărți însoțite de un apendice (Vitae
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
particulară în care se aduceau mulțumiri Fecioarei Maria și de atunci a căpătat denumirea de „Akathistos”, adică „intonat în picioare”. Informațiile pe care le avem despre imn se referă, prin urmare, doar la refolosirea sa, nu la faza originară a alcătuirii sau a compunerii acestuia. Din această cauză, pare că se poate spune doar că imnul nu poate fi posterior lui Roman Melodul și nici măcar posterior perioadei sale de tinerețe pentru că are elemente comune cu unul din primele imnuri ale acestuia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e lipsit de o originalitate intrinsecă, a avut însă o anumită funcție pentru că prin intermediul catenelor s-au salvat, fie și fragmentar, multe opere din perioada de mare înflorire a exegezei care începe cu Origen și ajunge până la Teodoret. Firește, pe lângă alcătuirea catenelor, continuă și scrierea unor comentarii tradiționale care nu aduc însă nimic nou și elaborează un material anterior. Titlurile și subiectele acestor catene anonime pot fi găsite în repertoriile specifice. Se bucură de un succes tot mai mare mai degrabă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
perioadă. Și Andrei a scris un Comentariu la Apocalipsă, împărțit în douăzeci și patru de tratate, alcătuit fiecare din trei capitole. Așa cum spune autorul, aceste numere au o semnificație simbolică: cele douăzeci și patru de tratate corespund bătrânilor din Apocalipsă, iar numărul 3 corespunde alcătuirii fiecăruia dintre ei din trup, suflet și duh. În concordanță cu această triplă împărțire, Andrei, pe urmele lui Origen, susține existența a trei niveluri ale scriiturii, materială, psihică și spirituală, ceea ce înseamnă, după cum explică el, că avem o semnificație literală
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la 1840; un capitol de prozodie conține și o definiție a metaforei, după Quintilian), precum și un „dicsioner”, Condica limbii românești (încheiat în 1832). Este o lucrare de proporții monumentale, cu un caracter enciclopedic. Uriașul material adunat aici e folosit pentru alcătuirea altor masive dicționare, eleno-român și româno-elen. G. este și în folcloristică un precursor, prin culegerea Pilde, povățuiri i cuvinte adăvărate și povești (terminată prin 1845), apreciată și de M. Eminescu. Moralistul, cu gustul observației tipologice, și amatorul de subtilități ale
GOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
oratori greci, români, francezi, dar și din literatura română. Examinând procedeele poetice, figurile de stil, autorul întreprinde implicit și o critică a poeziei românești: opțiunile, însă, nu sunt totdeauna inspirate. Despre romanul istoric se spune aici că ar fi o alcătuire bastardă, de istorie și ficțiune. Privit printr-o grilă morală, romanul, în genere, e socotit a fi „un mijloc țintitoriu la învățătura spiritelor și la îndreptarea moravurilor”. Istoriei literare i se cere ca, în urma unui studiu judicios și nepărtinitor, să
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
dar densă, vădind familiarizarea îndelungată și de profunzime cu opera autorului. Singurele carențe pot fi considerate modificările prozodice, nu totdeauna inevitabile, și înlocuirea ambiguității polisemice printr-o limpezime logică prea netă. Vrednică de subliniat este și contribuția sa fundamentală la alcătuirea unei masive antologii a poeziei românești, apărută în 1989. Temeinic susținută documentar, prefața la secțiunea de poezie contemporană expune cu pertinență fazele și diversele orientări care au marcat dezvoltarea creației poetice românești de după cel de-al doilea război mondial. Tabloul
HARASIMOWICZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287412_a_288741]
-
cristalizează în jurul câtorva nuclee bipolare, legate printr-un foarte fin sistem de vase comunicante. O permanentă alternanță între umbră și lumină, dragoste și ură, dor și nemângâiere tensionează rețeaua poetică. O alternanță de câmpuri semantice opuse, evidențiind o dată mai mult alcătuirea internă a acestei poezii. Ca și Coșbuc, G. a intenționat să scrie o monografie a satului. Așezare străveche, către care se simte mereu atras, satul constituie la nivelul expresiei un prim termen-pivot, semnificativ atât din punct de vedere tipologic, cât
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
atunci când se ocupă de opera unui scriitor anume (de pildă, Pastelurile lui V. Alecsandri) sau de creațiile anonime în proză (basme) și în versuri (balade), tinzând spre o mai mare autenticitate a judecății în comentariul critic și spre exactitate în alcătuirea versiunii germane. Ca exemple de reușită pot fi considerate traducerile baladelor Mănăstirea Argeșului, Erculean, Păunașul Codrilor sau Bujor, preluate din culegerea de poezii populare publicată de Vasile Alecsandri. SCRIERI: Weltgeschichte der Literatur, I-II, Leipzig-Viena, 1910; Die Lyrik des Auslands
HAUSER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287421_a_288750]
-
al unui popor. Remarcând rolul rimei în memorarea proverbelor, le versifică el însuși, uneori îndepărtându-se de spiritul popular. Subliniază rolul lui Anton Pann în culegerea proverbelor și citează alți precursori ale căror lucrări i-au servit, de asemenea, la alcătuirea volumului (Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Petre Ispirescu, G. Baronzi, Zaharia Boiu ș.a.). H. are meritul de a fi alcătuit un corpus al proverbelor românești, chiar dacă nu a respectat totdeauna forma lor autentică, nu a indicat izvoarele, nu a însoțit textele
HINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]