5,281 matches
-
și ipocrizia, judecător în fața unui criminal, Ioana îmi aruncă: "În definitiv, nu e singura greșeală a trecutului meu!" Un timp mi s-au oprit gândurile de prea multă învălmășeală. A spus adevărat? Sau a fost o pedeapsă? Sau o simplă aluzie la unele greșeli de alt ordin, care prin comparație n-au nici o importanță? Căci, dacă mi-ar mărturisi că a furat, a mințit, a cauzat moartea cuiva sau plănuiește lucruri grozave, aș primi vestea cu imensă ușurință. Nu poți să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
opune oricărei voințe străine ce o obligă la ceva. Dar, mai ales, concluzia la care ar ajunge orice judecată normală este: și-a dat seama ce dezastre produc în noi mărturisirile și, după ce într-un moment de iritare scăpase o aluzie, acum încearcă să o nege. Și neagă stângaci, contrazicîndu-se, ca atunci când susții o minciună. Asistasem la fizioinomia ei când spusese vorba chinuitoare, știam că totul era mai mult decât o simplă întîmplare. Sunt secrete pe care nu le poți niciodată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la Ioana de îndată ce s-a ivit ocazia. Ce-ar fi trebuit să fac după părerea orișicărui om normal? Aceeași lipsă de voință face acum să se continue chinul, fără să iau nici o inițiativă. Aș putea să nu mai fac nici o aluzie la trecut. Decât să trec în minte pentru a mia oară aceleași detalii oribile, mai bine să învăț să înot, să plec cu Viky și cu Hacik în largul mării. Ar intra apa și aerul sărat în mine, aș obosi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
odinioară sau fiindcă aceasta o apropia mai mult de țară - mama ei era țărancă - către care o poartă uneori dorurile, dorind poate o viață mai simplă, dar mai curată. Multă vreme nici n-am recu-noscut-o căci nu mai făcea nici o aluzie la Dijon. Numai ochii ei, cu o strălucire ciudată, mi-au dat bănuieli. În fața mea apăruseră două ființe complect diferite, la fel de caracteristice amândouă, și anevoie le pot suprapune. Între ele se răsturnase o prăpastie cumplită. Ioana reflectează după obiceiul ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la fel. Temperatura a fost 40 grade", răsuflăm ușurați. Totuși, moartea posibilă a lui Viky nu ne-ar apărea ca ceva cu totul neașteptat. De la timpul când ne temeam să ne gândim la așa ceva până acum, când facem chiar unele aluzii, a trecut mult. Când sunt numai cu Ioana, în călătoriile noastre nocturne spre port mai ales, dacă nu pronunțăm chiar numele lui Viky, vorbim de moarte în general, mereu ca și altădată, dar acum se simte că avem în noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cuvinte, la Iov, care nuți face figuri de la oarece catedră, garantându ți adevărul frazelor sale cu gesticulația sa, ci șade pe vatră și se scarpină cu un ciob, aruncându-ți, fără săși întrerupă această îndeletnicire, tot felul de observații și aluzii.“ Vatra pe care stă așezat Iov este, cum știm, chiar grămada de gunoi din mar ginea localității sale (Iov 2, 8). Nu mai avea loc printre ai săi, nici alături de prieteni. Ajunge un om fără loc și de neînțeles pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
alte cuvinte, la Iov, care nuți face figuri de la oarece catedră, garantându ți adevărul frazelor sale cu gesticulația sa, ci șade pe vatră și se scarpină cu un ciob, aruncânduți, fără săși întrerupă această îndeletnicire, tot felul de observații și aluzii.“ Vatra pe care stă așezat Iov este, cum știm, chiar grămada de gunoi din mar ginea localității sale (Iov 2, 8). Nu mai avea loc printre ai săi, nici alături de prieteni. Ajunge un om fără loc și de neînțeles pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
religios; dacă n-am vorbit despre ceea ce omul a avut de câștigat din desacralizarea Lumii este pentru că am socotit că subiectul este mai mult sau mai puțin cunoscut cititorilor. Există o problemă pe care nu am atins-o decât prin aluzii: în ce măsură "profanul" poate deveni în sine "sacru"; în ce măsură o existență radical secularizată, fără Dumnezeu și fără zei, poate fi punctul de plecare pentru un nou tip de "religie"? Problema depășește competența istoricului religiilor, cu atât mai mult cu cât procesul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au răsărit precum ciupercile în orașele moderne, la biserici, secte și școli pseudo-oculte, neospiritualiste sau așa-zis ermetice, pentru că aceste fenomene țin tot de sfera religiozității, deși reprezintă, aproape fără excepție, aspecte aberante de pseudomorfoză. Nu facem câtuși de puțin aluzie la numeroasele mișcări politice și profetisme sociale, a căror structură mitologică este ușor de ghicit, ca să nu mai vorbim de fanatismul religios. Ajunge să dăm un singur exemplu, amintind structura mitologică a comunismului și sensul său eshatologic. Marx preia și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
armata lui Etius! Un altul i se alătură: — Da! E limpede că nu-i putem înfrunta singuri pe huni, în vreme ce voi, romanii, stați închiși în fortărețe, iar împăratul tău se joacă la Ravena cu găinile. Aceasta din urmă era o aluzie gravă la Roma - o aluzie la găina pe care, cu mai multe zeci de ani înainte, unchiul și predecesorul lui Valentinian o ținuse în palatul său, ca pe un animal domestic: nevinovată slăbiciune de tânăr patrician plictisit, care, totuși, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i se alătură: — Da! E limpede că nu-i putem înfrunta singuri pe huni, în vreme ce voi, romanii, stați închiși în fortărețe, iar împăratul tău se joacă la Ravena cu găinile. Aceasta din urmă era o aluzie gravă la Roma - o aluzie la găina pe care, cu mai multe zeci de ani înainte, unchiul și predecesorul lui Valentinian o ținuse în palatul său, ca pe un animal domestic: nevinovată slăbiciune de tânăr patrician plictisit, care, totuși, pentru acei barbari era mereu vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i ștergem de pe fața pământului! Sebastianus simți în cuvintele ei o hotărâre implacabilă și o ură atât de violentă, încât o privi cu admirație și totodată cu groază. își imagină că, vorbind de un fulger care o limpezise, Frediana făcea aluzie la acela care, după câte i se spusese, îl lovise pe ucigașul hun și își promise din nou să-i ceară confirmarea imediat ce vor putea să vorbească în liniște, cu atât mai mult cu cât acel episod îi stârnea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe umeri: — Dar mă interesează mult pe mine, înțelegi? Eu - spuse apăsat - vreau Genava și o s-o iau. O sclipire de ironie se aprinse în ochii lui Mandzuk: — Genava și o anumită vale, așa-i? înțelegând că scutierul său făcea aluzie la ceea ce auzise ceva mai înainte referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
forțe foarte însemnate, era capabil de fapte grandioase, mai ales dacă era încă sprijinit din urmă de gepizi care, controlând singurul drum ce ducea de la Vesontio la Lungdum, amenințau la rândul lor Genava, dinspre miazănoapte. Ciudate erau apoi, și neliniștitoare, aluziile sale insistente la Frediana; ce se întâmplase între ei? După câte se părea, fiica lui Waldomar aprinsese în acel războinic a o adevărată pasiune, iar el cunoștea destul de bine virulența cu care se exprima sufletul unui hun pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
forța incredibilă pe care ea știuse să o extragă din ura sa pentru a se opune și a lupta, cu curajul și abilitatea unui bărbat, pentru poporul său și pentru răzbunare. O revedea, splendidă și furibundă, la ultimul asalt, după aluzia plină de ranchiună pe care o făcuse la violul căruia îi căzuse victimă. Ciudat că, în tot acest timp, ori de câte ori se gândea la prima lor întâlnire, nu-i veniseră în minte toate posibilele urmări ale afrontului pe care ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facă un bine celor sărmani. Sigur! izbucni în râs Metronius. Și dacă vă scăpa cumva vreun mort, tu îi dădeai binecuvântarea ta și, cine știe, îi aplicai și ultima ungere! Râseră scurt cu toții, nu insă și Divicone, care, trecând peste aluzia la responsabilitățile pe care le avusese el, continua cu fervoare: — Nu, ascultați: de obicei, gărzile care se aventurau în pădure ori gărzile proprietarilor se alegeau cu câte o ciomăgeală. Sigur că vechilul acela - cel cu câinele, vreau să zic, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era rece, rece. Nefiresc, rece ca gheața. Un rece înghețat, de moarte. Craig lăsă capota jos și stătu acolo pe drumul liniștit, stătu foarte țeapăn și foarte încordat. Dar numai după o lungă pauză înțelese adevărul. Nypers îi făcuse prima aluzie că ceva nu era în regulă. Ăsta era probabil al doilea avertisment. Desigur, în realitate, el îi auzise deja și ghicise. Dar ei nu știau asta. Ani de zile crezuse că mașina lui avea un motor electric care o acționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
să urmeze. - Les, întrebă ea scurt, ce te frământă? Craig simți o amărăciune scurtă, neașteptată, în urma felului ei de a proceda. Apoi rosti: - Stai jos, Anrella. Am ceva să-ți spun. Începu cu remarca întâmplătoare a lui Nypers. Omise orice aluzie la faptul că el știa că remarca nu fusese întâmplătoare, ci deliberată. Nu se referi la întoarcerea lui acasă la ora prânzului în acea primă zi și la ceea ce auzise. Concis și clar, își descrise doar descoperirile făcute cu propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cumpărând cutii de tutun, pe care-l desfăcea umplând casa de miros și fumând, - iar Savin și eu, veșnic fără nici un ban, miroseam tutunul și înghițeam în sec. Dar ne răzbunam teribil. Savin, eu și Raicu începeam să vorbim cu aluzii la acel Ștefănescu - și "aluziile" erau așa de ale dracului, încît, în realitate, îl ironizam ceasuri întregi, iar el tăcea - căci n-avea ce face! Rămas în clasa a VII-a cu acest coleg de gazdă, eram ca și singur
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care-l desfăcea umplând casa de miros și fumând, - iar Savin și eu, veșnic fără nici un ban, miroseam tutunul și înghițeam în sec. Dar ne răzbunam teribil. Savin, eu și Raicu începeam să vorbim cu aluzii la acel Ștefănescu - și "aluziile" erau așa de ale dracului, încît, în realitate, îl ironizam ceasuri întregi, iar el tăcea - căci n-avea ce face! Rămas în clasa a VII-a cu acest coleg de gazdă, eram ca și singur. De altfel el s-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
La dàda madà!" adăugând, invariabil, envoi1-ul: "Pent'u mata". Adela, victimă a infamiei mele, își lua revanșa fără să știe: La dàda madà!" era oarecum transfigurarea, foarte personală, a universalului La donna e mobile 2, pe care i-l cântasem - aluzie directă la unele inconstanțe ale ei. (Pasiunile fiind întotdeauna lacome, mi se părea mereu că sunt trădat.) Și acum îmi plătea polița, sfidîndu-mă în fiecare zi cu profesia de credință a necredinței femeiești și agravând sfidarea cu sublinierea ei personală
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întîmpinare. O cunoșteam de doi ani. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. Nici o aluzie. Dar discuțiile noastre, alimentate de lecturi de romane, de piese de teatru, de știrile zilei, se învîrteau, teoretic, toate în jurul iubirii. Îmi făceam un punct de onoare să fiu obiectiv, "științific", căci mi se părea o supremă ineleganță să beneficiez
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
renunțat la excursii?... Mata nu vrei niciodată ceea ce vrei... Cuvintele ei se raportau la părăsirea programului meu carpatin, dar fraza, cu tot caracterul ei general, severitatea, maturitatea cu care a rostit ultimele cuvinte nu lăsau nici o îndoială că erau o aluzie (poate o mustrare?) la șovăielile mele față de dânsa. Începuse cu înțepături și isprăvea neliniștitor... Am plictisit, ori am ofensat pe femeia aceasta cu tristul meu hamletism? Dacă ar fi fost crudă și cu adevărat cochetă, aș fi amu-zat-o și ar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
boală sau nu, de către cel mai stimulator tovarăș de drum care poate exista. În concluzie, oricât ar părea de perfid acest lucru venind de la mine, care am un asemenea artist mort chiar în familia mea, artist la care am făcut aluzie pe tot parcursul acestei pseudopolemici, nu văd cum s-ar putea deduce, în mod rațional, că acest zvon (emfatic) nu ar fi bazat pe un adevăr substanțial. Câtă vreme a trăit acea distinsă rudă a mea, l-am urmărit - literalmente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se roage pentru bunăstarea ei. - Așa-i, oftă Mașa. Sângele apă nu se face, filosofă ea. - Se preface-n vin sau chiar În spirt Royal, spuse șugubăț Extraterestrul. - Poate vreți să spuneți spirt medicinal? Mașa avea impresia că Extraterestrul făcea aluzie la faptul că mulți localnici În perioada crizei se apucaseră de băut spirt verde, din care pricină unii, ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]