271,809 matches
-
ați aflat Dumneavoastră despre țara ei de origine, din scrierile ei, din convorbirile avute cu cei care au cunoscut-o și i-au stat aproape? L. M.: Am citit primul ei roman De ce fierbe copilul în mămăligă (al doilea a apărut după moartea ei), am citit așadar această carte nu ca pe un manual de geografie; mi-am dat seama că ceea ce scria ea despre România nu era sută la sută adecvat la realitate. Discursul ei literar este foarte elaborat și
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
film despre un scriitor, că există o diferență fundamentală între a face un film despre un autor în viață și despre unul dispărut. În birou se aflau cîteva fotografii-afiș ale Aglajei: un fragment din afișul cabaretului unde scriitoarea (minoră încă) apăruse la inițiativa mamei, sub genericul El Cuerpo - Corpul. Afișul reapare în film iar secvența cabaretului, în primul roman al Aglajei. Apoi, afișul filmului însuși, cu imaginea rochiei de atlas alb pe care autoarea a scris poemul Anna Lebt. Întrebat despre
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
interesul meu constant pentru Basarabia, cu limba și cultura ei românească, de care m-am ocupat de multe ori pînă în 1989 spre marea indignare a sovieticilor, iar după aceea recoltînd multe aplauze din partea patrioților de la Chișinău, unde mi-a apărut, în 1998, culegerea de studii Limbă și politică în Republica Moldova. - Să revenim puțin la Institutul Român din Freiburg. Mi-aduc aminte că am citit undeva un articol al dumneavoastră despre directorul acestui Institut. - Vă referiți la “Buletinul Bibliotecii Române” din
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
Germania, Urmuz ca pionier al avangardei și cultul personalității lui Ceaușescu, analizat în comparație cu retorica biblică a laudei lui Dumnezeu și cu retorica cultului împăraților romani și al lui Ludovic al XIV-lea din epoca absolutismului (Studiul în limba română a apărut recent în volumul Un destin și o viață. Omagiu profesorului Radu Ciuceanu, Institutul național pentru studiul totalitarismului). Dacă fac totalul a ceea ce am scris, ținînd cont și de recenzii, ajung la numărul 100. - De mare importanță a fost pentru noi
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
o ramură a literaturii comparate, de imagologie, și ați dat aici o lucrare extrem de importantă pentru noi, Imaginea românilor în spațiul lingvistic german 1775-1918. - E o carte la care am lucrat mult. O pregătisem încă din anii ’70. Volumul a apărut în 1985, iar traducerea românească, zece ani mai tîrziu. - Pentru mine, lucrarea dumneavoastră are o dublă importanță: este una de cercetare teoretică, în domeniul imagologiei, și, în al doilea rînd, de colectare și de interpretare a documentelor, aplicativă, deci. Lucrarea
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
are o dublă importanță: este una de cercetare teoretică, în domeniul imagologiei, și, în al doilea rînd, de colectare și de interpretare a documentelor, aplicativă, deci. Lucrarea are o bibliografie foarte importantă, relevînd multe, foarte multe texte germane în care apar, sînt înfățișați români, pe baza cărora dumneavoastră ați extras această imagine globală. - Cred că lucrarea mea poate fi de un anume interes și prin lista de autori și cărți. Ideea mea fusese să culeg tot ce s-a scris despre
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
de cărți și publicații din și despre România se află însă la Biblioteca Universitară din Jena, datorită faptului că acolo există singura catedră de limba și literatura română din spațiul germanofon. - Am găsit la Heidelberg foarte multe reviste și cărți apărute în Occident și care, firește, în țară nu existau. Am avut, de asemenea, posibilitatea de a fotocopia foarte multe pagini și aceste fotocopii le-am adus acasă, la Iași. Sigur, mi-a fost frică să nu mi le confiște la
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
argumentării: „cred că și tinerele femei bogate din această țară vor avea plăcerea de a împărți cu cele sărace, care sunt majoritare” (M.M., discurs în CD = Camera Deputaților, 30.09.2003). Mai puțin neutre sînt cuvintele sărac și sărăcie cînd apar însoțite de epitete expresive, intensive: sărac lipit (pămîntului) - “Stoica se dă sărac lipit pămîntului” (EZ 2667, 2001, 2); “Sînt săraci lipiți, dar nu le lipsesc banii de băutură” (EZ 3546, 2003, 2) - , sărăcie lucie - „sărăcia lucie în care se zbate
Sărac, defavorizat, amărît... (II) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13263_a_14588]
-
Marius Chivu Volumul cu cele 50 de sonete, scos de Mircea Cărtărescu la finele anului trecut, ar fi trebuit să apară în anii î80 ca un volum distinct și poate înaintea Poemelor de amor (1983), unde ciclul de sonete număra doar 20 de texte. Din acel ciclu, unul singur nu este reluat în această carte mai mult de jumătate inedită. Pe
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
mica istorie a sonetelor. De ce a ales Mircea Cărtărescu să le publice abia cum, la o distanță atât de mare de momentul când au fost scrise? Și după ce și-a anunțat retragerea de la festinul poeziei. Acest volum de sonete a apărut concomitent cu antologia Plurivers de la Humanitas și are, evident, (și) o altă semnificație, nu doar în sensul unei simple recuperări nostalgice a unei vârste poetice trecute. În Dragostea (1992), subintitulat poeme 1984-1987, volum cumva bilanțier, adunând restul de poeme de
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
După o absență de mai mulți ani, numele i-a revenit în actualitate odată cu publicarea unei „Istorii a literaturii române de azi pe mâine”. În masiva scriere, personaje cu spirit de observație au descoperit o identitate perfectă între numeroase pagini apărute sub semnătura lui și niscaiva documente (anonine!) din arhiva Securității. Cu alte cuvinte, omul a făcut public, în postcomunism, ceea ce pe vremea lui Pingelică destina exclusiv băieților cu ochi albaștri. Se întâmplă și la case mai mari... Partea tare este
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
Robert Turcescu, care, avându-l ca invitat pe Ion Diaconescu, l-a tratat inadecvat, ca pe un om politic activ, în loc să-l ia în considerare ca pe un simbol al luptei anticomuniste (cu atât mai mult cu cât tocmai îi apăruseră trei volume de memorii). În general, însă, detectorul de minciuni de care se servește Robert Turcescu a funcționat ireproșabil și i-a făcut pe invitații săi să ni se înfățișeze așa cum sunt, niște caricaturi de oameni politici. Foarte inspirată (și
O bilă albă pentru Robert Turcescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13266_a_14591]
-
ia masa deseori cu directorul, dar suspicios din fire, crede că acesta nu-l poate suferi. Portretul pe care i-l desenează, așa cum observă Cornelia Ștefănescu, e unul destul de negativ, spre deosebire de al multor colaboratori sau foști studenți. În 1937, îi apărea plin de ambiție și vanitos. În 1949, revine mai pe larg: „... inteligent și sofist, logic și puțin nebun...” „Cu calități mari, dar dominat de pofte care îi strivesc calitățile. Nu el a creat antisemitismul din ultimii ani?” Cu toate acestea
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
specificitatea scrisului său. Textele propriu-zise din acest prim volum memorialistic nu sînt necunoscute cititorilor consecvenți ai autorului Galeriei cu viță sălbatică. Majoritatea dintre ele au fost publicate în „România literară”, la rubrica Prepeleac, din anul 1989 pînă astăzi. Altele au apărut în „Cotidianul”. Strînse acum laolaltă, toate aceste fragmente aparent disparate dobîndesc o impresionantă coeziune constituindu-se într-o inedită biografie intelectuală a lui Constantin Țoiu. În optzeci de ani de viață Constantin Țoiu a văzut multe, iar testimoniul său asupra
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
insufla convingerilor sale, statornice ori numai de moment, un fior de viață seducător. Părea un ghem de energie, însă nu egotică, ci dispusă a se comunica în cheie amabilă, a se dărui. Aflu acum din materialul bibliografic al volumului său apărut postum, Generația amînată, că viața nu i-a fost deloc surîzătoare. Fiu al ținuturilor bistrițene (născut în 1924), a debutat în 1939 cu o poezie publicată în revista Tribuna din Cluj, condusă de Ion Agârbiceanu, primul său volum de poezie
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
care ar fi avut altceva mai bun de făcut decît să se bage de bună voie în ciorba tulbure a unei și mai tulbure actualități”. Văzuți sub semnul „subversiunii”, atît cerchiștii cît și membrii „grupului publicistic-literar de la Timpul și Ecoul ” apar receptați deopotrivă ca „adversari” ai ardelenilor sacrificați de istorie, cu osebire a celor ce se găseau antrenați în mișcarea militantă determinată de refugiul din 1940. O poziție „autentic românească” ar fi avut în schimb Gabriel Țepelea! Confuzia continuă prin invocarea
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
îndreaptă necontenit blamul: „Cei de la ’40 n-au avut cu privire la angajare un punct de vedere unitar”. Ceea ce omite Lucian Valea este menționarea diferenței de nivel epocal, a axiologiei schimbate în angrenarea sa de ansamblu, astfel încît factorul național nu mai apare exterior celui estetic, ci înglobat acestuia ca valoare specifică. Angajamentul în sine nu e relevant, atîta vreme cît se exercită pe un palier creator minor, ceea ce face ca opțiunile politic-morale salutare să se piardă împreună cu cele ideologice, firește reprobabile, în
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
scenariu care respiră beckettian; “Il n’y a rien de plus drôle que le malheur” ( e motto-ul cărții, și un cifru al “supraviețuirilor” lui Pintilie). Acest cuvînt, “wonderful”, este, poate, (deci nu sigur) “rosebud”-ul lui Pintilie ( dacă tot apare în carte, la un moment dat, cu blîndă autoironie, expresia “delirul Citizen Kane”). În jurul acestui “wonderful” ar avea, cred, de cercetat și de glosat psihanaliștii viitorului; spun ai viitorului, pentru că cei ai prezentului oricum n-ar avea nici o șansă să
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
literar la răscrucea anilor. Nu lipsesc referiri la doctoratul lui Adrian Păunescu (un fals caz, în opinia criticului), cu precizări binevenite despre ce s-a discutat în Catedra de Literatură a Facultății de Litere (și în legătură cu care, în presă, au apărut informații inexacte) și despre „puterea” efectivă pe care dezbaterea cu pricina o are în evoluția tezei lui A. P. etc. Cronicarul nu știe, în altă ordine de idei, dacă se cuvine să-i mulțumească dlui Lefter că a oprit de la publicarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
afirmații pe care nu le-a făcut despre președintele Iliescu, redactorul șef al ziarului a intervievat-o pe Ana Blandiana pentru a pune lucrurile la punct. O inițiativă pe care am fi salutat-o oricum, și o salutăm întrebîndu-ne de ce apar în acest ziar și știri neverificate. * Într-unul dintre comentariile sale din EVENIMENTUL ZILEI, Cornel Nistorescu scrie următoarele într-un PS: “Omul de mișculații și aranjamente al lui Adrian Năstase, adică Adrian Petrache, secundat de Alexandru Bitner și Dan Andronic
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
Mihai Sorin Rădulescu Din păcate, puține sunt scrierile despre București care apar astăzi în afara granițelor României. Anonimatul în care a fost proiectat acest mare oraș are numeroase cauze și, având în vedere importanța sa de-a lungul secolelor în această parte a Europei precum și numeroasele lui monumente, această stare de lucruri nu
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
la Atelierul Brâncuși, de lângă Centrul Pompidou, nu este specificat niciunde originea sculptorului; * pe panoul de la intrarea în Cimitirul Père Lachaise, unde sunt enumerate toate celebritățile îngropate acolo, de la Abelard și Héloïse până la Merleau-Ponty, numele lui Enesco și al Bibeștilor nu apar; de altfel, nici al lui Miguel Asturias; mormintele cele mai încărcate de flori sunt ale muzicienilor: Chopin, Edith Piaf și Jim Morrison; cel mai umil al lui Modigliani, cel mai înalt al lui Apollinaire, impozantul mormânt al lui Oscar Wilde
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
nu foarte vechi) din franceză, sensul figurat cu care se folosește tot mai mult constituie, se pare, o evoluție în interiorul limbii române. De altfel, chiar sensul propriu al cuvîntului prezintă o anume deviere față de sursă: în Petit Robert 1991, biffer apare cu înțelesul de „tăiere de pe listă”, ștergere, anulare, suprimare printr-o linie energică. În DEX 1996, a bifa e definit ca „a pune un mic semn (în formă de «v») la numite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o
Bifarea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13241_a_14566]
-
-i bifa și dați-i close” (kool-yo.home.ro). Substantivul e folosit mai ales la singular - „se pune o bifă în dreptul căsuței” (classoft.ro); „toți cei care au această bifă în dreptul numelui lor au identitatea verificată” (proz.com) -, dar poate apărea și la plural („o listă plină de ștersături și bife cu creionul”, 121.ro). Bifa și bifarea au uneori un sens precis, restrîns la un anume simbol vizual, dar cel mai adesea sînt folosite cu înțeles mai larg, care acoperă
Bifarea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13241_a_14566]
-
simplificare și eliberare. Contextele în care cuvîntul e folosit cu acest sens sînt ironice: “Toți sînt niște fraieri, dar trebuie bifat și dreptul lor de a-și da cu părerea” (Evenimentul zilei, 3345, 2003, 1). În discursul politic și jurnalistic, apar adesea acuzații pentru ceea ce se consideră a fi o simplă bifare: reformele „sunt făcute pe jumătate, pentru a se mai bifa un articol de pe listă” (urr.ro). Bifatul e periculos în măsura în care substituie acțiuni mai substanțiale: „Acest stil de a bifa
Bifarea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13241_a_14566]