11,066 matches
-
vândut ca să îl șantajeze. Așa am spus și eu, nu? a spus Walter îmbufnat. Nu, nu i-am spus o vorbă. Nu m-am deranjat. Oricum nu ar fi ascultat. Era deja în stare de șoc. Vezi tu... a spus aplecându-se spre mine neîndemânatic. Aburi de whisky ieșeau din respirația lui și în urma lor un miros de mentă, de apă de gură. Vezi tu, Catherine nu a mai făcut așa ceva niciodată până atunci. Deținea întotdeauna controlul. Și el se obișnuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că nu mai ajung deloc, că eram furioasă pe el pentru că a vorbit cu tine. Așa că s-a sinucis. în fața mea era un taburet din brocart, cu picioare aurite și bondoace. Mi-am proptit cizmele pe el și m-am aplecat spre ea. — Deci nu erai cu el în apartament? Nu, mergeam către casa lui. Am auzit geamul spart și l-am văzut cum a zburat... A făcut o pauză. Puteam să jur că o face intenționat. M-am întors imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sexual sau să te pună să lucrezi ore în plus, aș fi putut să înțeleg. Dar de la ele, nu ai nici o scuză. Au avut încredere în tine și te-au tratat cum trebuie. Nu ai nici o scuză, nu? Harriet își aplecase capul de rușine; nici măcar nu a încercat să-mi răspundă. Speram să o înspăimânt destul de mult ca să o fac să se gândească de două ori înainte să se mai bage în așa ceva. Mi-am ținut discursul, am spus pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la moartea ei. Voiam să cred că a fost un accident fatal. Nu de dragul lui Paul, ci pentru Lee. Nu voiam să-mi imaginez că cineva a momit-o în spatele curții, acolo unde erau rămășițele de la grătar, că s-a aplecat la pământ, găsind o cărămidă prin iarbă și apoi a așteptat momentul să o lovească în cap cu ea, tare și rapid. Nu voiam să-mi imaginez aceeași persoană aplecându-se peste cadavrul ei sau peste corpul ei gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
curții, acolo unde erau rămășițele de la grătar, că s-a aplecat la pământ, găsind o cărămidă prin iarbă și apoi a așteptat momentul să o lovească în cap cu ea, tare și rapid. Nu voiam să-mi imaginez aceeași persoană aplecându-se peste cadavrul ei sau peste corpul ei gata să moară, verificând dacă lovitura a fost destul de puternică. Așteptând lângă ea, în tăcere, pulsul grăbit; așteptând până inima ei a încetat să bată, sângele să curgă. M-a trecut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
arde pielea din jurul lor. Părul îi era turtit și i se lipea de cap ca o șapcă. Arăta de parcă era la mile depărtare, călcând cu ambele picioare pe capul șoferului. Dar mă auzise. A slăbit imediat strânsoarea și și-a aplecat capul să-mi sărute umărul. —îmi pare rău, a spus respirând adânc. Mă gândeam... A lăsat propoziția neterminată. Amândoi știam la ce se referă. A luat săpunul și a început, ușor, să-mi spele spatele. Mi-am adus aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pus scrisorile în buzunarul vestei. După care m-am răzgândit, le-am scos și le-am pus înăuntrul puloverului. Purtam un body drept lenjerie intimă, așa că am băgat scrisorile în el până au ajuns în dreptul stomacului. Nu puteam să mă aplec sau să mă așez foarte repede, dar oricum nu puteam să fac nici una din aceste mișcări fără să urlu de durere. I-am returnat cheile lui Stephen Baldring, spunându-i că am găsit schițele pe care le căutam. Din curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
le arăt asta... Am apucat poza pe care Walter mi-o trimisese, arătându-i-o. Pentru mine nu însemna nimic, dar la el a avut efect. —Târfă! A ridicat mâna să mă lovească, cu fața la câțiva centimetri de mine. M-am aplecat și în același timp am pus mâna pe cuțitul din spatele meu și cu o lovitură puternică l-am lovit direct în față. Impactul l-a împins în spate, dar nu a căzut. Ușa de la intrare era închisă și mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fragilă ca un porțelan scump. Ce răzbunare minunată ar fi fost. — Nu, nu am fost, am răspuns. Mă săturasem de minciuni și gustul meu pentru răzbunare se făcuse amar. Mai mult, Lee nu ar fi vrut asta. Catherine s-a aplecat spre mine, vrând să-mi atingă mâna, cu fața strălucind de fericire. M-am ferit de ea ca și cum degetele ei ar fi fost picurate cu acid, iar ea s-a retras fără să mă atingă. —Ți-ai fi părăsit bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rușine de părinții mei. În realitate nu știam nimic despre ei, niște străini, două ființe ciudate pretinzând că le aparțin pentru totdeauna. Mama mergea foarte dreaptă, aproape ca o pană, îmbrăcată în culorile tragice ale Medeei, în timp ce tata înainta puțin aplecat de spate, supus ca un câine Saint Bernard. Când ne-am apropiat de masa rezervată nouă, tata s-a împiedicat de un scaun și i-am remarcat pantalonii uzați și părul alb ca florile de gheață. L-am prezentat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției sale. Înainte de a urca scările către camera ei, ea se oprise o clipă, apoi se aplecase, aruncând un bilet sub ușa lui. Noah îl luase imediat, citind amuzat: OMUL NU TRĂIEȘTE DUPĂ RAȚIUNE. Era o sentință din Biblie. Plin de o bucurie îngrijorătoare, Noah luă tocul și scrise pe dosul hârtiei: NICI UN PROFET NU E RECUNOSCUT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
scosese coniacul Napoleon din spatele cărților, servindu-i pe toți. El însuși bău plin de satisfacție licoarea aurie, așezându-se pe sofa alături de Charlie. Cu mâna dreaptă apăsă rând pe rând mâinile celor de față, spunându-le: „Vă iubesc!“. Apoi se aplecase ușor către Charlie și se stinse brusc, cu un surâs enigmatic pe buze. Cei de față au fost atât de uimți, încât nimeni n-a scos o lacrimă. Judit a început să răsfoiască prin „opera lui Noah“. Cerneala strălucea puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
gândurile mele le întâlnea, pe ale lui altundeva decât în lumea materiei. După-amiaza, când soțul meu se întorcea acasă și mâncam, Sucki obișnuia să iasă din colivie și să zboare, așezându-se pe capul lui. Sau alteori pe urechea lui, aplecându-se grațios ca și cum ar fi vrut să-i spună un secret. Chiar de la începutul vieții noastre comune, soțul meu avea obiceiul să danseze pentru mine, imitând pe eroii carnavalului flamand, pe Gilles. Ei apăreau în țara lui, Flandra, la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând, „o știu”, nu-mi aparține, îl aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls venit din cine știe ce altă parte. Peste încă o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând, „o știu”, nu-mi aparține, îl aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls venit din cine știe ce altă parte. Peste încă o secundă am să realizez că mi-am îndeplinit sarcina. Într-adevăr, am făcut ceea ce bănuiam, ceea ce vroiați, păpușari nevăzuți ai cerului, strâmbi mimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pregătindu-și lovitura. Eu aș aștepta dacă aș ști că e vorba despre un tip ca mine. Lovitura porni. Clipă în care Elefterie Măceș realiză că are unul dintre șireturi dezlegat. - O clipă, să mă închei la șiret, spuse Elefterie, aplecându-se. Și ferind în același timp crunta lovitură în mod involuntar, căci cuțitul menit să-i curme viața zbură peste el, înfigându-se din greșeală și spre marea uimire a tuturor în brațul stâng al celui care-l trimisese. - AAAAAUUUU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din pricina sângelui scurs, Mircea Cârpenișteanu se prăbușise. Acum horcăia. - Chiar am încercat să te omor, tâmpitule, spuse cu greu scriitorul, printre suspine. Numai că tu n-ai apucat să vezi. - Dar de ce, domnule Cârpenișteanu? întrebă copilul, de data aceasta îngrijorat, aplecându-se spre el. Ce motive ați fi avut să mă omorâți? Doar n-am făcut nimic rău! - Asta crezi tu, Măceș. Asta crezi tu. Dar faptul că la vârsta pe care o ai scrii în pizda mă-sii mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ajungă să prăbușească în capul oamenilor toată materia pe care tot ele, abstracțiunile, o produc. Da, da, exact, asta o să facă. Ajunge cu tâmpitul ăsta ordonat. Pregătit de cel mai teribil eveniment din întreaga istorie a omenirii, Ionel s-a aplecat, înhățând cablul calculatorului. Îl va smulge cu ură, zbierând, dărâmând și zidul, atât de tare îl enervează ceea ce vede pe ecran. Cifrele astea tembele cu care mai bine nimeni n-ar fi avut de-a face, treiul ăla tembel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
amănunt, așa cum rareori văzusem pe cineva făcând, mă convinse de faptul că era un tip deosebit de inteligent, ceea ce mă bucură nespus, alungându-mi totodată orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am spus că Euripide e nebun, șopti el precaut, aplecându-se spre urechea mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
jumătate de minut, după care ne așezam în bănci cu mare zgomot de pupitre trântite. Iag a început să spună rugăciunea clar și nefiresc de convingător. Pe deasupra, mai făcea și crucea într-un fel aparte, cu pioșienie, cu ochii închiși, aplecându-se ca un actor și dându-și apoi capul pe spate pentru a privi în extaz icoana atârnată pe peretele clasei. S-au auzit imediat niște chicote, căci toți bănuiau că Egorov glumește. Bănuiala a devenit certitudine când chicotele izolate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ca uns, ca uns. Sar câte trei trepte deodată și, ajuns sus, repet din nou „ca uns.“ Ca să pot sări câte trei trepte, așa cum erau ele în liceul nostru, aproape că trebuia să mă întind pe scară și să-mi aplec capul mult înainte. De aceea nici n-am observat că pe palierul de deasupra mă aștepta, uitându-se la mine cu ochii lui de șarpe, directorul liceului, Richard Sebastianovici Kleiman, îmbrăcat totdeauna ca un cioclu. I-am zărit doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
invită oaspeții la masă, Kleiman ne întoarse spatele, își descheie haina și o porni spre scara de marmură, cu mâinile în buzunare, legănându-se și lunecând de parcă se îndrepta spre o doamnă pe care vrea s-o invite la vals. Aplecat în față, începu să urce scara. În acest timp, părintele mă întoarse cu fața spre el și-și puse mâinile pe umerii mei. Păream uniți prin două grinzi paralele pe care se înfășurau ca un steag mânecile largi ale rasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă neagră. Sonia scoase un „ah!“ și-și scăpă geanta. Mă aplecai rapid, ridicai geanta și începui s-o șterg cu batista. Fără să se uite la ce fac și privindu-mă fix în ochi, Sonia întinse mâna și îmi scoase șapca de pe cap pe care începu s-o mângâie cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de acest gest, probabil și pentru că nu-și desprindea ochii din ochii mei, m-am apropiat de ea și am îmbrățișat-o plin de teamă că am să leșin. „Se poate“ îmi spuneau ochii ei închiși în istovire. M-am aplecat și i-am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da totul, și inima, și sufletul, și viața, cândva, foarte demult, mucenicii uscați de posturi și asexuați atingeau icoanele cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
poziția înaltă a cunoștințelor sale îl ridică grozav în ochii mei. Turuindu-mi toate acestea cu un orgoliu lenevos și amintindu-mi cât de greu a făcut el rost de bilet și ce bacșiș a trebuit să plătească, Stein se apleca spre mine și-și fixa unghia îngrijită a degetului său mare, alb și lăbărțat pe prețul biletului. Ajuns aici, tăcea și, mutându-mi, prin această tăcere, privirea dinspre bilet spre sine, își desfăcea mâinile larg, își pleca pe un umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]