12,098 matches
-
științele sociale. Ignorăm cu desăvârșire de ce trăiesc indivizii în societăți, de ce au anumite dorințe fundamentale, de ce diferă culturile, de ce par oamenii a dori puterea și sunt adesea dispuși să ucidă pentru aceasta, cum reușește statul național să mențină devotamentul și ascultarea larg răspândite, care este granița dintre domeniul public și privat, ce ar constitui un sistem de guvernare stabil și satisfăcător etc. Acestea sunt chestiuni de mare interes care ne pot stimula imaginația. În prezent, avem la dispoziție un oarecare număr
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
ansamblu. Este vorba despre intervenția statului asupra compoziției grupului domestic - care, surprinzător, intervine În două sensuri opuse cu evoluția normală a unei societăți. Astfel, organizarea regimentelor grănicerești ce apără frontierele Imperiului austriac impune apariția unor grupuri domestice numeroase, trăind sub ascultarea unui unic șef scutit de serviciul militar; se Împiedică În acest mod apariția unei noi gospodării cu ocazia fiecărei noi căsătorii. O viață ca cea românească, În care fiecare nouă căsătorie ducea la Întemeierea unei gospodării, nu era compatibilă cu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Un exemplu În care cititorul cu certitudine se va regăsi este managementul impresiei de către student, dar și de profesor În timpul orelor de curs: „Profesorul performează rolul celui care transmite informații importante și interesante pentru studenți, iar aceștia performează rolul de ascultare prin comportamentele nonverbale, contribuind la definirea acestor informații ca «interesanteă” (Jderu, 2004, 42). „Atractivitatea feței feminine” este o cercetare ale cărei rezultate ne arată că europenii au preferințe asemănătoare În ceea ce privește percepția figurii umane. Pornind de la rezultatele unei cercetări asemănătoare realizate
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Țara Românească, Ștefan, traducător al cărților din Viețile sfinților tipărite la mănăstirea Neamț (1807-1815), ca și al altor scrieri. Și activitatea mitropolitului Veniamin Costache este, fără îndoială, legată de tradiția culturală a școlii de la Neamț. SCRIERI: Adunare a cuvintelor pentru ascultare. Viața starețului Paisie de la Neamțu, Mănăstirea Neamț, 1817; Autobiografia starețului Paisie Velicicovschi, Iași, 1918; Autobiografia unui stareț, îngr. Ioan I. Ică jr., Sibiu, 1996; ed. Sibiu, 2002; Crinii țarinii. Pagini filocalice, București, 1996; Cuvinte și scrisori duhovnicești, I-II, îngr
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
viitoare stewardesă, care în 1955 se stabilește în Marea Britanie împreună cu mama ei) și se recăsătorește în 1952 cu Mariana Nicolaide, cu care va rămâne până la sfârșitul vieții. Arestat în decembrie 1958 și învinuit, cum va menționa el însuși, pentru „1. ascultare de posturi de radio străine și comentarii dușmănoase; 2. răspândirea lucrărilor mele în manuscris și a cărților primite de la Emil Cioran și Mircea Eliade; 3. preconizarea unei schimbări a regimului”, este judecat și condamnat la douăzeci și cinci de ani de muncă
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
prânzului sau de noaptea târziu. Alte tipuri de emisiuni (filme artistice, documentare, reportaje) sunt puțin preferate în cursul zilelor obișnuite și mai mult duminica și de sărbători și în special de anumite categorii de populație (femei, tineri, persoane mai educate). Ascultarea radioului însoțește în multe cazuri alte activități. Ca preferințe au fost menționate cu precădere postul Radio Iași și emisiunile informative de dimineață. Nu am întâlnit exprimarea unor preferințe explicite față de anumite emisiuni. Oamenii pornesc radioul, îl lasă să meargă și
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
totuși o mustrare, scrisă ori verbală, de la arhiereu? Câți dintre Irozii și nerozii puterii seculare de astăzi au fost oare înfruntați la scenă deschisă, după modelul Înaintemergătorului sau poate al celuilalt Ioan, cel cu gura de aur? Din nefericire, votul ascultării este confundat adesea cu arta obedienței și lecția ticurilor verbale. În lume descoperi tutuiala obraznică, în timp ce în anumite cercuri bisericești întâlnești slugărnicia onctuoasă. Fiii asfaltului socialist leapădă respectul și ideea de ierarhie, în timp ce alții studiază pietismul prin intermediul limbajului așa-zis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dezangajarea civică a credinței în Evanghelie și raportul de indiferență stabilit între ierarhie și credincioșii bisericilor locale 1. Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt articulate imperativ, iar nu deliberativ. Adeseori nu ascultarea filială, ci și comanda la supunere în stil islamic par să reprezinte adevăratul modus vivendi al ortodoxiei postcomuniste. Cândva, libertatea comuniunii în har, curajul profetic al mărturisirii și ospățul Cuvântului euharistic erau razele de aur ale dreptei credințe; astăzi, supușenia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
John Meyendorff (1926-1992) - nu reprezintă doar prilejul unei „pogorâri la iad” din care putem desprinde mai bune temeiuri pentru smerenie. Asceza lecturii este întotdeauna un test al integrității conștiinței noastre morale. Cititul impune uitarea de sine și virtutea monastică a ascultării celuilalt. N-am putea face cu adevărat un sondaj într-o mină de perplexități fără să ne asumăm riscul destabilizării propriei noastre conștiințe. Firește, participarea livrescă la drama alterității poate fi înșelătoare și nu este niciodată suficientă pentru a dobândi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de „neînțelegere”, consumată ca mirare dezamăgită sau resemnare surdă în fața aparenței. O asemenea ecuație se rezolvă nu prin „reducerea la absurd”, ci prin „reducția la tăcere”. Cea din ultimă decizie hermeneutică suspendă judecata valorică asupra integrității morale a celuilalt. Votul „ascultării”, care nu ține de acustică, devine aici imperativ. Celălalt este, prin însăși natura sa, tărâmul făgăduinței. În această nesfârșită posibilitate dată fiecăruia - dacă omul este „un animal care promite” (Nietzsche) - găsim întotdeauna temeiul iertării. Această formidabilă putere de absolvire a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
elitele sale - iar Biserica creștină a recunoscut de la început nevoia autorizării unei elite spirituale. Numai că „elitele” deșertului nu se validau prin manifestarea pompoasă a calităților retorice ale inteligenței, ci prin asumarea eroică a votului sărăciei, al castității și al ascultării. Să ne gândim, de pildă, la figura dominantă a Egiptului din secolul al IV-lea, Sf. Antonie cel Mare. Dacă ar fi să acredităm teza lui Samuel Rubenson 1, avva Antonie ar fi fost el însuși un „intelectual”, dar aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
predici sau interviuri l-au făcut cunoscut marelui public. Din toate acestea, cititorul va culege cu ușurință miezul învățăturii sale duhovnicești propovăduite „cu timp și fără timp”. Pentru cei doritori să descopere chipul inconfundabil al părintelui Teofil, lectura sau chiar ascultarea unor predici nu este suficientă. Având o natură spontană și orală, părintele Teofil este în elementul său mai ales în interviuri sau convorbiri. Întrucât întâlnirea „față-către-față” nu-i întotdeauna cu putință, atunci recursul la textele scrise rămâne obligatoriu. Iar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Atracția erotică este inerentă unei umanități îmbrăcate în haine de piele. Demonii vor ști să proiecteze sexualitatea în cadrul fărădelegii și al iresponsabilității. Erosul demonic desființează. El aruncă amanții într-un colț obscur de neființă, în care noțiunea de legământ și ascultare lipsește cu desăvârșire. Acest ansamblu de patimi însoțite de arta autojustificării constituie sfera noologică a mondenității. În lume nu mai întâlnim persoane, ci obiecte. Spontaneitatea trebuie formalizată în rubrici foarte strâmte, saturate de obligații sociale. Gesturile nu mai au semnificații
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ziua în care nu va mai fi viață. Nu este zi în care El să nu facă o golire șchenozăț. Se golește ca eu să mă umplu. Eu mă golesc și El intră acolo. Iar eu mă umplu de Hristos.” Ascultarea față de Tatăl nu este aici o impersonală execuție a unei obligații morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o impersonală execuție a unei obligații morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie, sărăcietc "Ascultare, feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a unei obligații morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie, sărăcietc "Ascultare, feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea, și invers. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea, și invers. În ascultare, monahul nu face experiența dependenței psihologice față de un „stareț” care știe să-l domine printr-un joc de aparențe. Când are inimă de câine, iar nu de părinte, starețul nu-i mai mult decât un despot nenorocit, străin de tainele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
doar un însoțitor. Adevăratul părinte duhovnic asistă la formarea novicelui printr-un simplu act de învecinare. Fără discernământ și dragoste, această pedagogie subtilă a faptei care, adesea, ia locul cuvântului s-ar transforma în moralism. Când este vorba de votul ascultării, al sărăciei și castității, ucenicul știe că răspunsul său prompt este dorit de Hristos mai mult decât de oricine altcineva. Fecioria nu-i o virtute care marchează contrastul vizibil, „trupesc”, între călugări și cei „rămași” simpli mireni. Fecioria ține nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
monahală își pierde statutul respectabil și devine pricină de sminteală pentru poporul credincios și necredincios. Sărăcia este pandantul chenozei și premisa acestei mărturisiri din timpul jertfei liturgice: „ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Ascultarea, fecioria și sărăcia sunt voturi care rămân deschise experienței laicilor, fiind tot atâtea moduri de a descoperi bucuria libertății depline în Dumnezeu. Este semnul distinctiv al adevăraților monahi faptul de a elogia, sincer și fără cazne, taina iubirii conjugale. Arhimandritul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Athosului cu dorința unei dedicări totale, lăsând în urmă toate grijile lumești ca pe niște corăbii arse și abondonate în larg. Rezident la mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon) aparținând unei largi comunități rusești de la Sfântul Munte, preotul Sofronie își împlinește zilnic „ascultările” de monah, practicând rugăciunea inimii și împlinind poruncile Evangheliei, ceea îi asigură pregătirea duhovnicească pentru întâlnirea cu Sf. Siluan. Aceasta are loc în anul 1930, când cei doi au o primă conversație despre tehnica de combatere a stării de deznădejde
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Adam - la pocăința ființială (metanoia) are deci consecințe uriașe. Pe de o parte, acest eveniment perpetuu descoperă importanța unică a principiului ipostatic, mărturisit ca atare doar în Evanghelie. O subtilă tensiune între particular și universal menține în joc nevoia ascultării de duhovnic și importanța crucială a libertății. În fapt, pe aceste două premise funcționează și comunitatea monastică întemeiată de părintele Sofronie; lipsită de o regulă monastică în genul celor redactate de Sf. Pahomie, Sf. Vasile cel Mare ori Sf. Benedict
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nimic de-a face cu tainica inițiere a credincioșilor în misterul Patimii și Învierii lui Hristos. Dacă nu vrea să devină un muzeu de antichități, Biserica este obligată să reinventeze un for public de dezbateri - similar instituției sinodului - în care ascultarea atentă a îngrijorărilor laicatului să reprezinte o prioritate absolută. Într-o lume ieșită din ateismul comunist și care galopează spre neantul consumerist postmodern, Biserica are, chiar fără să vrea, cu știința sau neștiința preoților, foarte mulți candidați la botezul „din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu se mai pune problema unei restituiri subiective, de tip impresionist, a unui arhetip imaginar. Chipul lui Hristos, zugrăvit în culoare sau cuvinte, se va naște nu dintr-un exercițiu arbitrar al fanteziei, ci prin disciplina slujirii, prin rugăciune și ascultare. Astfel înțeleasă, „opera de artă” nu poate fi detașată de liturghia sau de crezul comunității mărturisitoare - am numit Biserica. Pe scurt, în creștinismul ortodox, orice poetică religioasă trebuie să treacă testul consubstanțialității cu liturghia eclezială. În situațiile fericite, „reprezentarea” devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bucuriei 298 Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos 300 Ereditatea misticii bizantine 300 Renașterea permanentă 302 Asceza deciziei 304 Absență sau retragere? 305 Denunțul mondenității 307 Darurile ascezei 309 Monahismul: de la credință la cunoaștere 311 Nunta filocalică 314 Ascultare, feciorie, sărăcie 316 Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie 319 Tinerețea unui sfânt 319 Drumul spre Athos 321 Europa 323 „Scriitorul iscusit” 324 Un interpret congenial 326 Pocăința și revelația principiului ipostatic 327 „Vechi și noi” în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cum descria clasicul francez fenomenul: Toată educația politică a unui mare popor era făcută integral de către oamenii de litere ș...ț. Scriitorii nu au dat poporului doar ideile lor ș...ț; ei i-au dat temperamentul și capriciile lor. Sub ascultarea lor, în absența oricărui alt îndrumător, în mijlocul profundei necunoașteri a practicii în care se trăia, toată națiunea, citindu-i, a sfârșit prin a căpăta instinctele, mentalitatea, gusturile și chiar defectele naturale ale celor ce scriu; astfel încât, când ea a trebuit
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]