3,362 matches
-
rânduială la ochi, la creier, la inimă și la splină. Prin lumina cernută a apropiatei înserări, toți oamenii apăreau ca dulci la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe și sânge, cu gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de locuri din bănci, însă le plăcea< nu simțeau tumultul școlii, existau numai ei, profesorii și libertatea! Norocul lui și al multor colegi că a venit în acest an să le predea ,,româna,, domnul profesor Florin Pietreanu. Pietreanu, brunet cu bărbia repezită înainte, dădea impresia unui fante de cartier de aceea îi plăcea el care se considera idolul femeilor din mahala. Era o plăcere la orele lui, numai să nu fi vrut nu înțelegeai această materie, însă pe lângă asta a prins
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
această materie, însă pe lângă asta a prins drag de literatură a învățat în cele două trimestre și în cel pregătitor pentru bacalaureat, ce a mai putut recupera din acei ani. Pentru Stani a fost o revelație acest profesor slăbuț, cu bărbia voluntară și negricios. Cum a fost domnul Vodă la matematici așa îl considera pe domnul Pietreanu la română. Nu că nu erau bune fostele profesoare de literatură, însă le lipsea avântul literar al acestuia, voința de a birui frumos și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri demonstrează încăpățânare, bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un vorbăreț însă fizionomia îl ajută în tăcerile lungi care nu pot fi interpretate în niciun caz ca obstinație de eventualul interlocutor. Umorul lui înțelept, tăios
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de rândunică peste buzele late și pline. Trăgea în piept aerul proaspăt și o ciupea de obraji pe mireasă, făcîndu-i curaj. Nașa își ținea pălăria neagră, cu calotă, să nu i-o sufle vântul. Stere ofta și își freca nerăbdător bărbia, privind pe furiș chipul femeii. Lina nu spuse nimic până la fotograf. Atelierul era aproape. Străbătură piața pavată a poștei și se opriră în fața unei clădiri cu două caturi, cenușie, cu ferestre multe și late. Coborâră. În fața galantarului se opriră. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
masă într-o parte, iar Aglaia începu ocolul de la naș. Brutarul adusese o albie căptușită cu tablă, o sobă de bucătărie și mai scosese și cinci site de lei, pe care le așternuse în palma acesteia. Muierea le frecă de bărbie, a saftea. Hârtiile foșniră plăcut la urechea mirelui. - Masă bogată! strigă cocoșată din răsputeri. Ai mâncat, ai băut, eu banii ți-i iaju! De la nașul, să-l țină Dumnezeu, că face pâine bună, o albie, o sobă de gătit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o fi, unde-o fi? Unde-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai repede în coarde. Apoi iar îl pirotea somnul... Numai degetele nu i se odihneau. Linei îi veni să râdă. Lăsă perdeaua să cadă. Taică-său băgă rufele și darurile într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câteva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droșca întoarse și plecă înapoi, hurducăind. Rămăseseră în fața gardului spălat de ploi. Stere deschise larg poarta și spuse: - Asta-i cârciuma mea! Se opri să răsufle. Soarele îl învăluia. Avea o față dreaptă și bărbia aruncată înainte, ca și când ar fi voit să arate mereu ceva. Era vesel și mândru. Peste umerii lui, femeia zări fereastra întunecată a prăvăliei. Pereții de scânduri țineau o vinețeală umedă și geamurile murdare de praf ascundeau restul. Soacra zise încet
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plăcuse lui Gheorghe să-l slujească. Stăpânul nu se uita la parale; când era de petrecut, petrecea... Un bărbat negricios și gras, cu părul cărunt, se urcase pe scena îngustă. Purta la gât o cravată bogată, cu picățele, strânsă sub bărbie. Negustorii din jur bătură din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce plăcută și râdea. Începuse ușurel: Foaie verde tei rotat, Marna când m-a alăptat, Nu cu lapte, cu păsat, Cu vin vechi m-a adăpat... Nu mai mânca nimeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă! 336 Anghel rămase în urmă, tîrîndu-și contrabasul. Pierduse pasul și nu mai vedea urmele celor din față, pe care valurile de ninsoare le acopereau numaidecât. Întunericul creștea. - Stați, mai încet, strigă după ei, nu mă lăsați aici! Îi tremura bărbia de frig și pe obrazul neras i se lipise ua strat înghețat de omăt. Clipea des din genele albe și sufla greu. - Stați, mă! Stați! Dumitre, Neacșule, nea Mitică, unde sînteți, mă fraților! Apucară să intre toți patru în păduricea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de crivăț se posomora cerul cât era el de albastru, numai cu niște floace albe călătoare, ca spuma mării. Pe poteci, dinspre groapă, sosea-sosea și baba Mița, în fusta ei de astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub bărbia ascuțită. Să se fi înțeles, și nu credeai că pică tocmai acum. Drumurile bătute, cum treceai de circiuma lui Stere simțeai un fum înecăcios de gunoaie, dulce-iute, parfumat ca para putrezită, tot ai fi tras pe nas! Ușa veche, șuie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe podeaua camerei lui. Copila fugi speriată din fereastră. .................................................................................................................................... - Ce scrisoare ții tu în mână, Mario? Și cum arăți tu? Ce ți-e? zise un bătrân prietenos, care se ivi tocmai atunci în fereastră, ridicând cu mâna lui cea fină bărbia cea rotundă a fetei. Ea cercă a surâde, dar atât de dureros și atât de îngrijit... - Arată!... El îi desfăcu cu o dulce silă scrisoarea cea mototolită din mâni... se uită pe ea, și fața lui se adânci din ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine care - ar putea deveni cutezare, espresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastră și se uită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel {EminescuOpVII 121} cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atât de moale-i... Și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Ba pe dracul. Altfel... e chiar frumoasă - să spun dreptul. Bărbia se rotunzește ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. I ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El..., rezămîndu-și cotul de spata bancei, își lăsă bărbia pe mână, mișcîndu-și încet degetele și se uita uimit, cu ochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șăzu alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se poliește într-un mod ciudat... Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută și zice c-o iubesc, - ba pe dracul... Altfel e frumușică ea, nu-i vorbă; ba-i chiar frumoasă, să spun dreptul. Bărbia se rotunzește ca un măr galbăn, gurița câteodată parecă-i o cireașă... și ochii... Ah, ochii!... De nu i-ar apropia de-ai mei... îmi gâdilă genele și mă-nfioară până-n tălpi... atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură neagră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezat deasupra unor ochi adânciți de boltele lor și deasupra nasului fin. O gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine care - ar putea deveni cutezare - expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastă și se uită în grădină jos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și- ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei e o spumă de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Altfel... e chiar frumoasă... Bărbia se rotunzește ca un măr... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii! Numai de nu i-ar apropia de ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunze. Ea-l văzu dar nu-și grăbi pasul. Îi ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice... ca-n somn. El, rezămîndu-se pe spata băncei, își lăsă bărbia pe mână și se uita uimit, cu ochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu alături cu el. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
leneș, somnoros, fără, dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în [de] boltele lor și deasupra nasului fin; o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință, de sine care - ar putea deveni cutezare - espresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastă și se uită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă [rotundă] și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Ba pe dracul Altfel... e chiar frumoasă - să spun dreptul. [... ] Bărbia se rotunzește ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu, dar nu-și iuți pasul. Î [i] ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El rezămîndu-și cotul [-se] pe spata bancei, își lăsă bărbia pe mână (, mișcîndu-și încet degetele) și se uita uimit, cu ochi strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șăzu [șezu] alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]