3,162 matches
-
unim și vom fi invincibili. Cu un gest hieratic Îi arăt cu degetul fantomatica besactea pe care el, orbit de nerăbdare, crede că o vede În umbră. Se Îndreaptă Într-acolo, cade. Aud sinistra fulgerare a spadei lui Luciano, În ciuda beznei văd horcăitul ce sclipește În pupila amuțită a englezului. S-a făcut dreptate. Îl aștept pe al treilea, omul Rozei-Cruce franceze, Montfaucon de Villars, care-i gata să-mi trădeze, acum sunt prevenit, secretele sectei lui. — Sunt contele de Gabalis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se Încrede În acest unic mod de a Învinge? A pierdut totul doar cel care nu a Înțeles că alta fusese victoria. Dar eu, sâmbătă seara, Încă nu descoperisem asta. Mergeam prin canal, amens ca Postel, poate rătăcit În aceeași beznă, și deodată a venit semnalul. O lampă mai puternică, fixată de zid, Îmi arăta o altă scară, cu aspect provizoriu, care ajungea până la o trapă de lemn. Mi-am Încercat bravura și m-am găsit Într-o pivniță ticsită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și știutori ai cultului, dar și pe noi... și, ceea ce e mai rău, prin asta triumfă, crezând că riturile lor smintite sunt demne de respect... „Să nu-ți pese de aceasta, Momos“, a zis Isis, „pentru că destinul a poruncit osânda beznei și a luminii”. „Dar răul este“, răspunse Momos, „că ei sunt siguri că se află În lumină“. (Giordano Bruno, Spaccio della bestia trionfante, 3) Ar trebui să fiu Împăcat. Am Înțeles. Nu spuneau oare unii dintre ei că mântuirea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o vindece. Ca femeie, ar fi preferat să nu aibă drept soț un specialist În „spații ascunse“, căci atare noțiune era o metaforă transparentă a misterelor altor femei. Nu găsise nici o cale să alunge această neîncredere instinctivă, așa că acolo, În bezna nopții arctice, decisese să abandoneze această căsnicie. Nu știa prea sigur cum avea să o facă. Poate că ar trebui, ca și omonimul său din literatură, să dispară pur și simplu și să revină după douăzeci de ani ca și cum nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru prea mult timp. În anii ’50, oamenii aveau adăposturi antiatomice În fundul curții și se așteptau să le cadă atomica În cap În orice clipă. Și după bombele atomice ce ar mai fi urmat? Să mîncăm carne la conservă, În beznă, ani de zile? Wakefield Încearcă să se imagineze pe sine sub pămînt, după un atac nuclear, așezat pe vecie Între doamna Redbone și Persefona, primind trabucuri gata aprinse de la un domn Redbone plin de solicitudine. Mai bine ar muri Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
faptul că la șaptesprezece ani, când îi dăduse papucii în public prietenului ei pentru că îl prinsese giugiulindu-se cu altă fată, trebuise, în mod umilitor, să se târască de-a bușilea prin camera unde avea loc petrecerea, într-un întuneric beznă, căutându-și geanta. — Mi-ai văzut, întrebă, ocolindu-i privirea, temându-se de ce ar fi putut descoperi acolo, din întâmplare poșeta? Spre surprinderea ei, Jack izbucni în râs și dispăru pentru o clipă. — Era în uscător, zise el, întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu școli la el. Când l-a luat, absolut, nu știa nimic. Nu mai știa de el. Când l-au chemat la Poliție nu știa. De la anturaj, de la băutură... avea carte la bază. Avea douășpe clase băiețașul ăla“. Afară, frig, beznă. În jurul casei se adunaseră sătenii. Ca la mort. Când stai mult pe secție e bârfă, dușmănie, te saturi unii de alții, că vezi numai aceleași figuri și, practic, citim, ascultăm muzică, nu prea avem ce să mai vorbim, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
când se uită în urma lui la ceea ce a făcut în viața lui, vede. Vede o familie, un copil, doi, vede-o mașină, o casă, un servici, nu? Da’ eu, dacă mă uit în urmă, nu văd nimic; e negru, e beznă. Câteva tablouri, câteva goblene și doișpe ani de detenție. Mari realizări ale lui Hrib! Eu una, nu copii după, nu fac nimic din ceea ce a făcut altul. Vreau să fiu numai eu. Și câteodată e bine să lași în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Un căscat în amurg“ (Vinea). Ele au fost scrise însă în vacanța de vară a lui 1915, undeva la proprietatea familiei Rosenstock din Gîrceni (județul Vaslui): „seara slei drumurile cu metal/și podurile răsunară ca lemnul viorilor/bufnițele vechi scăpară beznele din gheare,/ce romantic am trecut pe cal/printre mestecenii cu brațe de fum/către casa de grinzi cu perdelele albe.// Era cald și sofale adînci și pe masă cafea/ Tristan Tzara, cînd ai ascultat întîmplarea,/pădurarul își fluiera cîinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înăbușitoare ca aceasta. — Cum ți-a plăcut călătoria, Gaston? Gaston nu a înțeles ce-a spus Takamori, dar după ce a mai repetat o dată, rar, s-a dumirit. — Da, a fost foarte frumos. Au început să urce scara cu grijă prin beznă, fiind atenți pe unde calcă. Gaston, obișnuit cu scara, a reușit s-o urce cu dexteritatea unei maimuțe, manevrându-și cu dibăcie picioarele lungi. A ajuns primul pe punte și a privit în jos la cei doi, cu fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să se încalțe. Stătea și-l privea încremenită. Gaston i-a făcut cu mâna și lui Mă-chan. — Mă-chan, la revedere! Mulțumesc. Gata-gata să plângă, le mulțumi tuturor, pe rând. — La revedere, Gas. Vezi să te-ntorci! Când a ajuns în bezna străzii, trupul lui imens s-a mai întors o dată și le-a făcut iar semne cu mâna. Când a pornit din nou, avea un tovarăș de drum. — E câinele acela! strigă Tomoe. Potaia cea bătrână cu care se împrietenise Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
descrise în O mie și una de nopți, abundă în labirinturi pline de enigme, dar nu se așteptase să găsească un astfel de gang în plin Tokyo. Aplecându-se cât a putut de mult, a urmat-o pe femeie în beznă. — Ce faci? O auzi pe femeie strigându-i de undeva de sub picioarele lui. Fii atent, e o scară aici. Ochii i s-au obișnuit cu întunericul în cele din urmă și a zărit câteva trepte din piatră chiar în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vagabond! De cât timp stai la el? Gaston i-a răspuns că a stat cu el numai o noapte. Pe când vorbeau, se ruga în gând să apară mai repede bătrânul. Dar nu se auzeau pași sub podul feroviar învăluit în beznă. Singurul zgomot care se auzea era scârțâitul roților unui alt tren care trecea pe deasupra. — Deci l-ai cunoscut pe sensei aseară, nu? Chipul bărbatului, luminat doar de palida lumânare, s-a învăluit într-un zâmbet ciudat. Ajută-mă străine! Deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
unui râu ce părea că împroașcă stropi reci. O fată din sat trecea podul pe bicicletă. „Și Gaston a trecut pe aici“, gândi Takamori. „A privit și el același peisaj, probabil. Ba nu, Gaston a călătorit noaptea. Cred că era beznă când a trecut el pe-aici. Toată lumea dormea buștean, cu siguranță.“ Takamori și-l imagina pe Gaston în vagonul de noapte, cu picioarele-i lungi chircite incomod, ca să încapă în spațiul îngust dintre banchete. Probabil că a fost singurul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-ți jupoi pielea de pe față, să-ți scot imediat masca aia! Izbucni în râs apoi. Era ora patru și jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aici, explică Endō, încălțându-se. Așa că plătesc acum. A scos vreo patru-cinci bancnote din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață. Când au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șir: referindu-mă la substanța divină, citam monofizitismul, drept care mă întrebau ce-i aia, iar, ca să-l explic, aduceam vorba despre opusul lui, și tot așa, pomenindu-i pe Pelagius și Nestorius cu gnoza lor, riscând să ne rătăcim în bezna minții lui Marcione. Dând semne de nerăbdare, Faroald a căutat să mă-ntrerupă, întrebându-mă: - Voi, arienii, în ce credeți? - Noi credem că Iisus este fiul lui Dumnezeu în duh încă de la începutul timpurilor, devenit carne și făcându-se om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tu să mori; în curând flăcările te vor mistui pentru totdeauna. Apoi făclia s-a stins brusc, așa cum se aprinsese. Gărzile patrulei, care până în acel moment rămăseseră pe loc, au început să alerge spre donatist. Dar acesta dispăruse deja în beznă. Am ajuns acasă tocmai când începuse ploaia. Faroald era tulburat, căci, superstițios ca toți longobarzii, se temea de blestemele și de farmecele vrăjitorilor. A doua zi, sculându-mă eu în zori, m-am dus la cimitir. Faroald era și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să înnoptăm acolo. Ariald a fost de acord. Nu era o curte propriu-zisă, ci mai curând un sat de țărani, având între colibe o singură casă de piatră care ținea loc de han și de cârciumă. Am ajuns acolo pe când bezna se așternea cu repeziciune. Hanul merită să fie descris. Nu că s-ar fi remarcat prin ceva deosebit, ci fiindcă acolo am avut cea dintâi bănuială despre conjurația ce se punea la cale. În vreme ce soldații se îngrijeau de adăpostirea cailor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și armele longobarzilor, se ascundeau înspăimântați. Adulții care le luau locul, fie bărbați sau femei, se uitau la noi cu ură. În piață am dat doar de cerșetori, care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înțeles dacă era bărbat sau femeie. - Tu ești cel care vorbește grecește? Am scos puțin capul pe fereastră. - Ce vrei de la mine? Din păcate, nu mai avem mâncare. Am rămas neclintit, fața conturându-i-se doar ca o pată în beznă. - Vreau să te-ntreb ceva, mi-a răspuns. Ceea ce m-a întrebat m-a uluit pur și simplu. - Ce cuvinte mi-ai spune, dacă ai vrea să mă consolezi pentru starea oribilă în care mă aflu? Mintea mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i-ar fi fost rupt; răsuflarea i se auzea ca un șuierat iuțit. Și-a apropiat mâna la un deget de-a mea, după care și-a retras-o; s-a întors și s-a îndepărtat domoală și șovăielnică în beznă, de unde m-a podidit cu ultimele sale cuvinte: - Ești doar un nebun, nu un credincios. Un lucru puteai totuși să-l spui, dar nu te-ai priceput: „Ca om mi-e milă de tine!“. Doar atât trebuia să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lăsată acolo, și la scurtă vreme a fost acoperită de muște, iar câinii fugiți din oraș s-au apropiat s-o adulmece și să lingă sângele. Când s-a așternut noaptea, i-am mulțumit Celui de Sus că a creat bezna. XIV Ne-au urcat în care cu coviltir și am pornit la ceasul cântatului de cocoși. Nu se mai vedeau flăcări în Cividale, ci doar coloane de fum. Am străbătut ținutul friulan fără să ne iasă cineva în cale, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se mai atingă de ele și să le vândă ca sclave bulgarilor de îndată ce ar fi ajuns acasă și le-ar fi pus să se spele. Farsa reușită ne-a stârnit o bucurie frenetică; adevărul e că, pentru cel aflat în beznă, chiar și cea mai mică flacără pare un soare. Continuam să rumeg în mine ce-am mai putea face și, Cel Atotputernic să mă ierte, am luat o hotărâre dureroasă. I-am spus lui Rotari: - Mâine se decide soarta noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din păcate, a fost de-ajuns să mă trezească din vrajă un biet paznic de la o poartă neînsemnată. S-a apropiat de mine și mi-a cerut bani pentru biserică. Cupola s-a întunecat ca și când ar fi cuprins-o subit bezna, și am ieșit fără să-i răspund, urmărit de bombănelile lui iritate. Am colindat posomorât prin oraș, având grijă să nu mă îndepărtez prea mult de Mesè. Începeam să mă obișnuiesc cu acel du-te-vino, cu aglomerația, cu mirosurile și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]