KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...130 >

3,230 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

De partea cealaltă se Întrezăreau niște trepte ce coborau În picaj către un hîrdău de Întuneric. Mă izbi un miros puternic de pămînt jilav. În prezența acelei duhori, atît de ciudat de familiare, și cu privirea căzută În puțul de beznă din fața mea, Îmi veni În minte o imagine pe care o păstram din copilărie, Îngropată Între perdele de teamă. Într-o după-amiază ploioasă, În partea de est a cimitirului Montjuïc, uitîndu-mă spre mare printr-o pădure de mausoleuri imposibile, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
marmură În care trei ciocli fără chip Împingeau un coșciug cenușiu peste care aversa luneca precum ceara topită și din care mi se părea că aud glasul mamei chemîndu-mă, implorîndu-mă să o eliberez din temnița aceea de piatră și de beznă, În vreme ce eu nu reușeam decît să tremur și să-i șoptesc tatei, fără glas, să nu-mi mai strîngă mîna așa de tare, fiindcă mă durea, iar mirosul acela de pămînt proaspăt, pămînt de cenușă și de ploaie, Înghițea totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cum farmecul momentului se făcea țăndări. Nu ne trebuiră mai mult de cîteva secunde ca să ne dăm seama că de partea cealaltă a ușii era cineva. Văzui cum frica se contura pe chipul Beei și, Într-o clipită, ne Învălui bezna. Lovitura În ușă veni după aceea. Brutal, ca și cum un pumn din oțel ar fi izbit-o, smulgînd-o din țîțÎni. Am simțit trupul Beei sărind În Întuneric și am prins-o În brațe. Ne-am retras spre mijlocul Încăperii, chiar Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre exhalate de ferestre. Ghemuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aici. — Daniel, te rog... Am luat-o Înainte pe coridor, ținînd lumînarea care tremura În suflarea rece a vîntului. Bea oftă și mă urmă scrîșnind din dinți. M-am oprit În fața ușii. Se zăreau niște trepte de marmură coborînd În beznă. Am pornit-o pe scară. Bea, Împietrită, ținea lumînarea În prag. — Te rog, Daniel, să plecăm... Am coborît treaptă cu treaptă, pînă la capătul scării. Haloul spectral al lumînării de sus scrijelea conturul unei săli dreptunghiulare, cu pereți din piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
le ascundea. Încet, parcă În transă, fără să mă gîndesc ce fac, am Înlăturat cenușa ce acoperea capacul raclei. Abia se putea citi În negura roșiatică a lumînărilor. Penélope Aldaya 1902-1919 Am rămas paralizat. Ceva sau cineva se apropia din beznă. Am simțit cum aerul rece Îmi aluneca pe piele și abia atunci am dat Înapoi cîțiva pași. Ieși afară, murmură glasul din Întuneric. L-am recunoscut pe dată. Laín Coubert. Vocea diavolului. M-am repezit pe scări În sus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul nopții cînd am auzit din nou bătăi În ușă, de astă dată mai slabe, aproape temătoare. Tata, care Îmi curăța cu apă oxigenată vînătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zi, avea să se Întoarcă la mine, peste luni sau peste ani, că aveam să-i port mereu amintirea În atingerea unui străin, a unor imagini ce nu-mi aparțineau, neștiind dacă eram demn de toate acestea. Te duci În beznă, m-am gîndit. Așa cum ai trăit. 43 Cu puțin Înainte de ora trei, m-am urcat, pe Paseo de Colón, Într-un autobuz ce urma să mă ducă pînă la cimitirul Montjuïc. Pe geam puteam contempla pădurea de catarge și pavilioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aparțin dumitale. Bătrînul Își feri privirea și mă Însoți pînă la ușă. Eram În prag cînd glasul lui Isaac mă chemă, abia o șoaptă. — Daniel? — Da. — Să ai mare grijă. CÎnd am ieșit În stradă, mi s-a părut că bezna se tîra În urma mea pe caldarîm, Însoțindu-mă. Am grăbit pasul și n-am slăbit ritmul pînă cînd n-am ajuns În apartamentul de pe strada Santa Ana. CÎnd am intrat În casă, l-am găsit pe tata refugiat În fotoliul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe doica fiicei sale la balamucul Horta. CÎnd Miquel Moliner a vrut să o viziteze, nu i s-a dat voie. Jacinta Coronado urma să-și petreacă primele trei luni Într-o celulă izolată. După trei luni de tăcere și beznă, i-a explicat unul dintre doctori, un individ foarte tînăr și zîmbitor, docilitatea pacientei era garantată. Urmîndu-și un imbold al inimii, Miquel s-a decis să viziteze pensiunea unde Jacinta locuise În lunile după ce fusese concediată. CÎnd s-a prezentat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
simțit cum trupul prietenului său se mistuise sub hainele prea largi. Abia se mai simțea ceva carne sau mușchi. Ajunși de partea cealaltă, Carax l-a prins pe Miquel de sub umeri și, sprijinind toată greutatea acestuia, s-au Îndepărtat În beznă, pe strada Román Macaya. — Ce-i cu tine? a șoptit Carax. — Nu-i nimic. Ceva fierbințeli. Acum Îmi revin. Miquel emana deja mirosul bolii, iar Julián nu l-a mai Întrebat nimic. Au coborît pe strada León al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
fiecare noapte de cînd Începuse războiul. Julián plîngea la pieptul meu și am simțit cum mă năpădea o sfîrșeală ce nu Încăpea În cuvinte. Mai tîrziu, după ce s-a lăsat noaptea, buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi-l amintesc pe Miquel, Însă focul acelor mîini pe pîntecele meu mi-a topit pudoarea și durerea. Am vrut să mă pierd În ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și umedă. Dincolo de prag se Întrezărea o beznă catifelată. Julián avea la el o mică lampă cu benzină pe care a aprins-o după ce a făcut cîțiva pași În vestibul. L-am urmat și am tras ușa În spatele nostru. Julián a Înaintat cîțiva metri, ținînd flacăra deasupra capului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
afară era la doar cîțiva metri. Am putut simți În aer mirosul buruienilor și al burniței. Atunci am simțit cum mîna lui Julián Îmi scapă. M-am oprit și m-am Întors, ca să-l văd nemișcat, cu privirea țintuită În beznă. — Ce s-a Întîmplat, Julián? Nu mi-a răspuns. Contempla vrăjit gura unui coridor Îngust care ducea spre bucătării. M-am Îndreptat Într-acolo și am scrutat Întunericul sfîșiat de flacăra albastră a lămpii de benzină. Ușa aflată la capătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
deținut care Își deschide drum către libertate. Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit de o sudoare rece, cu mîinile julite. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Ceva mai Încolo se ghicea o scară. Niște trepte din piatră neagră coborau, rispindu-se În umbră. Julián s-a Întors o clipă și i-am Întîlnit privirea. Am văzut În ea teamă și disperare, ca și cînd ar fi presimțit bezna. Am tăgăduit În tăcere, implorîndu-l să nu coboare. S-a Întors, abătut, și s-a cufundat În Întuneric. Am pășit pe pragul de cărămizi și l-am văzut coborînd pe scară, aproape clătinîndu-se. Flacăra tremura, acum o slabă suflare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
blestemat și că nu-l voi mai vedea niciodată. Poate că ar fi fost mai bine așa. Îmi aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta lui s-a pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se mișca. I-am pipăit fața cu degetele, Însă n-am găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
teribilă m-a Înșfăcat de gît și m-a ridicat În picioare, țintuit de zid. — Ce i-ai făcut, nemernicule? Am Încercat să scap din strînsoare, dar Tomás m-a doborît cu un pumn În față. Am căzut Într-o beznă nesfîrșită, cu capul Învăluit În vîlvătăi de durere. M-am prăbușit pe dalele de pe coridor. Am Încercat să mă tîrăsc, dar Tomás m-a Înșfăcat de gulerul pardesiului și m-a tîrÎt numaidecît pe palier. M-a azvîrlit pe scări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
implorat din priviri, Însă eu m-am retras pe coridor Înainte să apuc a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor și am ocolit galeria de Încăperi pînă la fațada principală a vilei. Printr-o fereastră mare, acoperită de gheață, se răsfrîngeau patru fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
automobilul locotenentului Palacios. Jarul unei țigări În Întuneric Îi trăda prezența la volan. M-am Întors tiptil pînă la scară și am coborît treaptă cu treaptă, pășind cu o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
spre ieșire. VÎntul Înghețat mă lovi În față. Brațul Îngerului scufundat se zărea În Întuneric. M-am uitat În partea cealaltă. Intrarea spre bibliotecă era la vreo zece metri de baza scării. Anticamera ce conducea Într-acolo era Învăluită În beznă. Am Înțeles că Fumero mă putea observa de la doar cîțiva metri de punctul unde mă aflam, fără ca eu să-l pot vedea. Am scrutat Întunericul impenetrabil asemenea apelor unui puț. Am tras adînc aer În piept și, aproape tîrÎndu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Vreau să fii de față cînd o să-i spun nemernicului cum gemea Nuria Monfort cînd i-am Împlîntat cuțitul În... O siluetă și-a croit drum din neant. Lucind peste umărul lui Fumero, mi s-a părut că zăresc cum bezna se agita În perdele de ceață și cum o figură fără chip, cu privirea arzătoare, aluneca spre noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar fi atins pardoseala. Fumero văzu reflexul În ochii mei Împînziți de lacrimi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar fi atins pardoseala. Fumero văzu reflexul În ochii mei Împînziți de lacrimi și figura i se descompuse Încetul cu Încetul. CÎnd se Întoarse și trase un foc spre mantia de beznă care Îl Învăluia, două labe din piele tăbăcită, fără contur și fără relief, Îi prinseseră gîtul ca Într-un clește. Erau mîinile lui Julián Carax, crescute din flăcări. Carax mă Împinse la o parte și Îl strivi pe Fumero de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Palacios și Îl Împinse cît colo. Am Încrucișat o privire cu Palacios și am știut ce urma să se Întîmple. Fumero ridică pistolul Încet. MÎna Îi tremura, iar revolverul lucea, sclipind de sînge. Carax dădu Înapoi cîte un pas, căutînd bezna, Însă nu avea scăpare. Țeava revolverului Îl urmărea. Am simțit cum mușchii trupului Îmi iau foc de mînie. Grimasa de moarte a lui Fumero, care Își lingea buzele de nebunie și de ură, m-a trezit ca o scatoalcă. Palacios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Moncada după miezul nopții, escortînd trupul celest al lui Rociíto. Am strecurat-o În azilul Santa Lucía pe ușa din dos, care se folosea pentru scoaterea morților pe o străduță care strălucea și mirosea precum esofagul iadului. Odată ajunși În bezna Tenebrarium-ului, Fermín s-a apucat să-i dea ultimele instrucțiuni lui Rociíto, În timp ce eu Îl localizam pe bătrînelul căruia Îi promisesem un ultim dans cu Eros, Înainte ca Thanatos să-i facă lichidarea. Nu uita, Rociíto, că bunicuțul e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]