2,653 matches
-
genoveză, pe nume "Manno" (pe blazonul familiei figurează o "mână" ieșind din apă), stabilită la Constantinopol înainte de cucerirea otomană. Urmașii strămoșului Mihail Manu, sosit în Țara Românească în prima jumătate a secolului 18, s-au înrudit prin alianță cu familii boierești și domnitoare din partea locului, împământenindu-se; așa se face că în ascendența lui se regăsesc numele domnitorilor Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Școala primară și liceul le-a pregătit în particular (cu excepția ultimelor două clase de liceu, urmate la Nancy
Gheorghe Manu () [Corola-website/Science/304442_a_305771]
-
ianuarie 1821, Tismana) reprezintă un document programatic al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din Țara Românească, și care cuprinde o serie de revendicări, printre care erau împărțirea pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, dreptate și slobozenie. „"Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care
Proclamația de la Padeș () [Corola-website/Science/312048_a_313377]
-
modernă”, afirmă în legătură cu acest fenomen: Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent punându-și amprenta în edificii religioase, care adaptează elemente decorative specifice clasicismului pe structuri de tip bizantin. Aceste influențe, se observă și în cadrul arhitecturii, caselor boierești. După anul 1830, construcția de edificii mari se accentuează, dar din lipsă de specialiști se apelează la arhitecți străini. Clădirea Universității București, a fost construită în stil "neoclasic" ca și Hotelul Bulevard de primul arhitect român important, Alexandru Orăscu, acesta
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
scrise până la acea dată, iar demersul lui Slavici este considerat un deschizător de drumuri pentru opera lui Mihail Sadoveanu. "Din două lumi" prezintă povestea Firei, fata unui meseriaș prinsă de nostalgia evadării din lumea ei. Ea nu aparține nici lumii boierești, dar nici lumii celor mărunți, lumi pe care Slavici le vede permanent în antiteză, iar povestea ei se sfârșește într-un mod tragic. Conașul Văleanu, donjuanul facil care-i făcea curte Firei, este ucis de un tânăr de pe moșia lui
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
(n. 19 mai 1839, Ciutulești, Soroca - d. 1904, Paris) a fost un un revoluționar român basarabean. S-a născut într-o familie boierească din Basarabia. A fost un aprig naționalist român, care a încercat în 1863 să provoace o răscoală în Basarabia pentru a o scăpa de ocupația rusească. A fost membru al societății literare „Junimea”, prieten cu mai mulți oameni de cultură
Nicolae Casso () [Corola-website/Science/311703_a_313032]
-
de la Viena au dus la alegerea a opt deputați reprezentanți ai Bucovinei, printre care și țăranul român Vasile Cârste din Boian (districtul Sadagura). Acesta era analfabet și vorbea numai limba română, devenind o marionetă în mâinile cercurilor imperiale. Desființarea rangurilor boierești de către guvernul de la Viena la 26 septembrie 1849 nu a fost urmată de împroprietărirea țăranilor. Pentru a stăpâni pământurile, țăranii erau obligați să plătească despăgubiri moșierului Ștefanovici în rate anuale la o bancă. Datoriile pe care le aveau țăranii le
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
a patra parte din satul Lehăcenii Teutului) . În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moștenirea de la mama sa cu surorile sale, moșia Cernăuca trecând astfel la una dintre surorile lui Neculce . În perioada următoare, moșia Cernăuca a aparținut familiei boierești Hurmuzachi, înrudite cu familia vornicului Ion Neculce . Ca urmare a unei datorii, moșia a trecut în anul 1741 de la Mihalache Luca la Ștefăniță Sturdza. Mihalache Luca s-a angajat pe post de consilier la Sandu Sturza (tatăl lui Ștefăniță Sturdza
Cernăuca, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311755_a_313084]
-
drepturi în favoarea lui de către frații săi și un schimb de moșii cu sora lui, Nastasia Vasilco. El deținea astfel 1500 hectare de teren și 1500 hectare de pădure. În jurul anului 1825, Doxachi Hurmuzachi a construit în centrul satului un conac boieresc (care mai târziu a devenit școală), înconjurat de un parc cu specii rare de arbori. Ca urmare a faptului că biserica de lemn se ruinase, el a ridicat în același an o biserică de piatră în apropiere de conac, biserica
Cernăuca, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311755_a_313084]
-
-lea, căminarul Tudorache Ciurea și soția sa, Elisabeta, au zidit o biserică nouă, cu hramul “Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, pentru a servi ca locaș de închinare pentru locuitorii satului Tâmpești. Lăcașul de cult a fost clădit în apropierea conacului boieresc pe același deal Tâmpa, boierul însuși mergând des, după tradiția orală, cu trăsura pentru a supraveghea evoluția lucrărilor. Biserica ridicată de Tudorache Ciurea a fost lucrată cu meșteri iscusiți, având formă de cruce, ziduri groase de peste 1,50 m, din
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
a urmat și protecția cancelariei domnești. Voievodul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) însemna într-un hrisov din 17 martie 1723 următoarele: Așadar, în conștiința moldovenilor de altă dată, nimbul de întâietate al Mănăstirii Putna între numeroasele ctitorii domnești și boierești ale țării se trăgea de la această modestă, astăzi aproape uitată, biserică de lemn, care ar fi putut adăposti odată, în Volovăț, mormântul legendarului Dragoș Vodă. Cea mai veche parte a bisericii de lemn se păstrează în jumătatea de răsărit. Vechimea
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
și propagandist cultural"”., activitate care s-a manifestat pe o perioadă de 15 ani, între 1833 și 1848. La venirea sa, orașul Craiova era un fel de sat mai mare cu circa 15.000 de locuitori, în care tronau casele boierești ale Glogoveilor, Obedeanilor, Coțofenilor, Vlădoienilor, Bibeștilor, Casele Băniei și casa lui Hagi Stan Jianu. La Craiova, Lecca a fost foarte bine primit de către marii negustori ai locului și de către boieri. A cunoscut-o astfel pe Victoria, fiica Ecaterinei și a
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
fost pline de erori. Cu toate acestea, deși eronate, datele respective au pătruns foarte ușor în enciclopedii, dicționare, studii și articole destinate lui Lecca. Din partea familiei pictorului, doar nepotul Octav George Lecca a scris "Familia Lecca" în 1897 și "Familiile boierești" în 1899. Cu totul surprinzător este că în toate lucrările publicate s-a scris eronat data nașterii pictorului. Prima lucrare serioasă despre acesta a fost cea a lui Nicolae E. Idieru, dar și el a preluat multe date greșite de la
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
adus elogii din partea tuturora. Pictura românească în acele vremuri, era ca mod de manifestare similară literaturii tradiționale existente până la începutul secolului al XIX-lea. Ea era preponderent de esență religioasă și tributară scopului împodobirii edificiilor bisericești și uneori a caselor boierești sau domnești. Așa numiții zugravi se formau în familiile în care meșteșugul se moștenea din tată-n fiu. De abia în jurul anului 1785 s-au format în Țara Românească primele școli de zugravi, tot în această perioadă au apărut și
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
Craiova în anul 1833. Ultimul tablou făcut de Constantin Lecca este din din anul 1868, anume portretul lui Petrache Poenaru. Litografia lui Poenaru este dintr-o epocă mai timpurie din creația sa. În această perioadă (1833 - 1868) pinacotecile și saloanele boierești au fost suprasaturate de portretele executate de către pictor. Din păcate, picturile cele mai puțin reușite au avut cea mai mare circulație și astfel, pictorul Lecca a avut parte de cele mai false aprecieri în timpul vieții ca și într-o lungă
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
oaspeții de rang înalt ai mănăstirii. Deoarece se degradaseră în timp, casele egumenești au fost complet refăcute în jurul anului 1786 de către arhimandritul Iacov. Prin anul 1724 exista în curtea mănăstirii o școală domnească în limba greacă, pentru copii marilor familii boierești, care a funcționat o lungă perioadă. Aceasta fusese mutată aici după incendiul din 1723, fiind mutată ulterior, prin 1762, lângă Mitropolie. În decursul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori, mai precis în anii 1786, 1836 și 1880
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
vizitau Iașul. Clădirile inițiale din secolul al XVII-lea s-au deteriorat în timp și au fost refăcute în anul 1786 de arhimandritul Iacov. În aceste chilii a funcționat și o școală domnească în limba greacă, pentru copii marilor familii boierești. Nemaifiind întreținute după secularizarea averilor mănăstirești (1863) și plecarea călugărilor greci, casele egumenești, chiliile și celelalte anexe au început să se deterioreze. La începutul secolului al XX-lea, toate construcțiile anexe ale bisericii, cu excepția turnului-clopotniță, erau deja în ruină. Casa
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
este un gen de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales. Splinuța ( virguaureae) este des întâlnită în Europa, mai este cunoscută în folclorul popular și ca floarea boierească, splinăriță sau vargă de aur. Este într-adevăr ca o plantă ca o baghetă, care face minuni pentru bolnavii de rinichi. Splinuța după folclor este considerată a fi îngerul păzitor al celor bântuiți de probleme afective. În România crește pe
Solidago () [Corola-website/Science/311437_a_312766]
-
Ceplenița, satul Buhalnița ce este mai sus de hotarul ceplenițenilor, cu vad și moară în râul Bahlui ce este în ținutul Hârlăului”". În jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche a construit pe culmea dealului Ceplenița, străjuit de plopi seculari, o curte boierească și un conac. Conacul avea ziduri groase și era formată din șase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele (parter + etaj), având în total o suprafață desfășurată de circa 300 m². Sub clădire era o pivniță. Tot ansamblul de
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pașcanu a construit un frumos palat pe ruinele curții boierești pe care o ridicase aici, pe la începutul secolului al XVII-lea, marele vornic Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Lucrările efectuate de ei au avut ca efecte extinderea conacului prin adăugarea unor noi camere, construirea unei intrări în partea de
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
din Iași, afirma că sătenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri, pentru a le duce la biserica din sat, ca să ridice un praznicar. "„Este o barbarie ceea ce se întâmplă la Ceplenița. Curtea boierească a cărturarului Grigore Ureche, monument istoric datând din secolul al XVII-lea, a fost distrusă. Oamenii fură zilnic piatra din ziduri, și mă întreb ce fac factorii răspunzători de conservarea monumentelor istorice pentru a opri acest dezastru.”" Întrebat de reporterul
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
oameni din sat au cărat cu căruțele moloz și piatră, unii dintre ei fiind prinși în flagrant de către Poliția din Hârlău. Primarul afirmă că a sesizat în mai multe rânduri Inspectoratul de Cultură al Consiliului Județean Iași despre distrugerea curții boierești, dar o singură dată a venit (în anul 1998) un reprezentant al Consiliului Județean care i-ar fi recomandat primarului să angajeze paznici. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale din septembrie 2009 se referă și el
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
Ioan Sturza l-au făcut căminar. Pe Neculai, fiul căpitanului Iordachi, văr primare cu postelnicul Costachi, tot Mihai vodă l-au făcut comis și Enachi, frate vitreg postelnicului Costachi, la Ioan vodă s-a făcut căminar; și, iată, o familie boierească nouă și răpede ridictă la înalte ranguri au sporit în țară. Pentru fericirea ei sau pentru a ei împilare.“
Lipan (familie de nobili) () [Corola-website/Science/312957_a_314286]
-
să le mănânce. S-a reușit să se salveze câteva oseminte ale boierilor care au fost apoi îngropate în curte. În anii de după cel de-al doilea război mondial, boierul Manu Stere a fost obligat să lase în paragină conacul boieresc, chiliile și moșia din Poiana Răftivanului și să plece în lumea largă. În anul 1948, în timpul păstoririi parohului Neculai Gherghina, au început lucrări de reparație ale bisericii, pe cheltuiala localnicilor. S-au efectuat lucrări de consolidare a temeliei. Bătrânul Gheorghe
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Poiana-Dolhasca () [Corola-website/Science/309552_a_310881]
-
-lea și cuprinzând trei părți: Muntenimea de Jos, Muntenimea de Mijloc și Muntenimea de Sus. Pe atunci, actualul Bulevard Carol I (Copou) se numea Podul Verde, căci trecea printre vii, grădini și livezi străpunse, ici colo, de acoperișul unui conac boieresc. Între anii 1833-1834, din inițiativa marilor boieri și a Eforiei orașului Iași, a avut loc amenajarea unei grădini publice în Iași, cunoscută astăzi sub denumirea de Parcul Copou și amplasată la acea dată pe locul fostei stații de poștă, într-
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
înaintea noastră și înaintea alonoștri moldoviniștilor boiari și cu alor bună voie au împărțit ocinile a părintelului lor Ioan Jumătate : Jurjii, curtiia di pe Jîjia, ce se chiamă Jumătățenii"”. În documentul din 1492 sunt menționate pe teritoriul acestui sat curți boierești : „(...)unde a fost dvoriștea Călimanului”. Al doilea sat care a existat pe actualul teritoriu al comunei Albești este satul Jijia. Acesta sat, numit în vechime și Șătrăreni (Șetrăreni), apare pentru prima dată într-un document din 8 iunie 1458 prin
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]