3,002 matches
-
plecați de mult. Mentalul arhaic percepe, așadar, luntrea sepulcrală ca o formă materială de transport. O variantă culeasă în Valea Mănăstirii, Argeș, aduce feciorului toate obiectele miraculoase disponibile în infernal, prin utilizarea constantă a bâtei. Rând pe rând, căpăstrul, buzduganul, căciula și obiala ajung la erou și lasă dimensiunea sacrului stâng fără resurse magice, ceea ce provoacă, implicit, înflorirea vitalității în plan cosmic. Invizibilitatea este obținută, cel mai adesea, prin obiecte vestimentare ce se așază pe cap: comănac, potcap, chipiu, pălărie, căciulă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
căciula și obiala ajung la erou și lasă dimensiunea sacrului stâng fără resurse magice, ceea ce provoacă, implicit, înflorirea vitalității în plan cosmic. Invizibilitatea este obținută, cel mai adesea, prin obiecte vestimentare ce se așază pe cap: comănac, potcap, chipiu, pălărie, căciulă, fes și mai rar prin ipostaze autohtone ale mantalei vrăjitorești, cum este lecrul o vestă, sau căpeneagul. Mantaua aduce deplasarea momentană, într-un basm cules din Fundu Moldovei, Suceava, haina aceasta fiind mai degrabă atipică pentru funcția conferită, căci papucii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
2-3 ani, când într-o iarnă a venit la noi căpitanul tati, Ionescu și cu Doamna sa, cu o săniuță cu 2 cai negri și cu un soldat care-i mâna. Căpitanul avea manta neagră și nasturi galbeni și o căciulă cu pană și plecată spre dreapta. Iar Doamna lui era îmbrăcată în negru. Și a început a întrebat: "asta cine-i?" Tata: "Asta-i Pachița nevastă-mea". "Aista cine-i?". Tata: "Aista-i Ghiorghi băetul meu". Tata a fost la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cu bădia Petru Anton, foarte bun gospodar, dar foarte răutăcios față de țața Eugenia. Lui Dtru Savinescu învățător, coleg de clasă cu mine și mare hoț, parcă nu era ficior de popă ci de șătrar. I-a furat o blăniță și căciula. Soacră mea i-a furat hamul de pe un cal. Nouă nu ne-a furat nimic, că am lăsat docărașul la soră mea Marița lui T.V.Purcaru. Satu Râșca are și români, dar mai mulți îs țigani care au fost robi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
loc tot ce scrise în ziua aceea, indiferent ce oră din noapte sau zi era, la el am văzut prima combină muzicală cu radio, pickup și player. Mă conducea în Gara de Nord, când plecam spre Maramureș, și îmi făcea semn cu căciula lui brumărie la pornirea trenului de Sighetu Marmației, sau dacă voia să schimbe un cuvânt din vreun poem trimis la revista "Flacăra", mă suna în comuna Bogdan Vodă, la telefonul meu nr. 18, cu manivelă, să mă întrebe dacă sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
stare de fapt, nu fără nostalgie. Situația se schimba însă atunci când angajații ocupau funcții de conducere în uzină. Concediile se acordau mai greu și nu întotdeauna integral. am ajuns la concediu, eu până îmi luam un concediu, trecea păru' prin căciulă. Tot la fel le spuneam: «- Dom' director, da' dacă eu, ferească Dumnezeu, se-ntâmplă ceva cu mine, nu se găsește un altu' care să conducă secția asta până la...». Ca să vedeți ce mi-o făcut ! Trebuia să plec în Irak. La
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
Vin ăia cu o canistră de vin, vine cu tava cu paharele... „ - Măi, voi stați la grămadă, acolo, că eu vin la fiecare grămadă !” Vinul era cum e via toamna. Ce ? Mai ales femeile, săracele, cine bea vin că sărea căciula din cap ?! Ș-au băut ș-o mai rămas vin. Erau doi bătrânei, săracii, care luaseră cu loturile, ălea să culeagă porumbul, acolo, vin la noi: „- Domnu’ inginer, dom’le, dăm și noi o canistră de vin să ne culeagă
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
umblam cu mierea pe degete, să nu ne lingem ? Făceam locomotive, duceam trenurile ș-atunci ne dădea permis... Da. I. M.: - Cum vă petreceați concediile ? Ș. B.: - ...am ajuns la concediu, eu până îmi luam un concediu, trecea păru' prin căciulă. Tot la fel le spuneam: „- Dom’ director, da’, dacă eu, ferească Dumnezeu, se-ntâmplă ceva cu mine, nu se găsește un altu’ care să conducă secția asta până la...” Ca să vedeți ce mi-o făcut ! Trebuia să plec în Irak. La
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
până noaptea, astfel încât nici măcar mirele nu o poate vedea până la miezul nopții, când pleacă împreună să desăvârșească legătura căsătoriei. Când merg mirii la biserică să se căsătorească, mireasa stă îngenunchiată înaintea altarului, cu fața acoperită, iar bărbatul în picioare cu căciula în cap. După terminarea ceremoniei, ies din biserică, însoțiti de rude, care merg pe jos, cântând din diferite instrumente înaintea trăsurii în care este dusă miresa, și aceasta în fiecare piață trebuie să coboare și să joace cu toți cei
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de țigani ne însoțeau, zicându-ne, cu simțul lor muzical, fără a confunda melodiile și ritmul, cântecele mele favorite. Am constatat că, în așa de puține zile, pentru zahărul făgăduit, nu numai cântau, dar și ziceau „sărut mâna“, scoțând chiar căciula. Sunt minunat de frumoși cu părul lor creț, dinții lor albi și ochii care le taie fața în două.]( Ediția I, 1937, pp. 154-155.) germanii la pasărea A doua zi, maica stariță ne-a întors vizita și ne-a povestit
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a guvernului, ci tocmai acum, după atâția ani, scriind aceste linii, o constat. Din balcon deci priveam la defileul care se făcea pe bulevard în fața suveranilor și oficialităților, în fața statuii lui Mihai Bravul. Regele și regina în albastru orizont, cu căciulile mari de blană(Ibidem, 1937, p. 387: căciulile... „urâte și nesuferite“.), pe care eu nu le puteam suferi, mai ales după ce văzusem pe ale husarilor morții, cu aceeași formă. Vânătorii erau în haine de campanie, cu cascul plin de praf
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
scriind aceste linii, o constat. Din balcon deci priveam la defileul care se făcea pe bulevard în fața suveranilor și oficialităților, în fața statuii lui Mihai Bravul. Regele și regina în albastru orizont, cu căciulile mari de blană(Ibidem, 1937, p. 387: căciulile... „urâte și nesuferite“.), pe care eu nu le puteam suferi, mai ales după ce văzusem pe ale husarilor morții, cu aceeași formă. Vânătorii erau în haine de campanie, cu cascul plin de praf, păreau că sosiseră din lupte; drapelele toate, de la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pe altul, nunta țărănească, care a dăruit reginei zestrea întreagă, în dauna miresei festive. Satul Poenari, cu țăranii voinici pe cai frumoși, îmbrăcați în minunate cojoace albe și catifelate, împodobite de jur-împrejur cu ciucuri lungi de blană neagră, pe cap - căciuli mari, cu fundul lat. O turmă întreagă de oi albe ca zăpada îi urma. Au avut mare succes. Admirate, asemenea, au fost frumoasele femei în portul lor auster de la Săliște. Bănățenilor [li] s-a făcut o căl du roasă manifestație
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de voinici, rumeni și drăgălași, încât ți se umplea inima de bucurie. Păcat numai că sfârșitul a întunecat și aici atmosfera cu defileul sașilor, începând cu pestuceanii (?), pe cai frumoși, cu șei și frâie bogate, îmbrăcați în catifea cafenie, cu căciuli de castor, lanțuri și cordoane mari de aur, femeile cu coifuri aurii, rochii de catifea și mătase; se prezentau cu toată bogăția scoasă din această țară, rămasă săracă numai pentru autohtoni. Erau mândri și demni, dar reci și chiar încruntați
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fără altă hrană decât cea luată de acasă și, când fură expediați la destinație, scările și învelișurile vagoanelor erau tot atât de înțesate ca și interiorul, de unde atâtea accidente. La a doua che mare li se porunci să aducă cojoace, cămăși și căciuli. Venea iarna și nu aveau cu ce-i îmbrăca! Rezultatul schimbării a patru miniștri de război 338 într-un an! Însă laudele organizării, discur surile miniștrilor de război la întruniri, la banchete proslăveau binefacerile Frontului Național și ale conducătorilor lui
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
un sfârșit. * Ochii lunecoși sunt ca ferestrele mate. * Pacea este un război nedeclarat. În numele păcii, puternicii îi atacă pe slabi. Atunci când atacă, cel puternic invocă umanitarismul; când este atacat, acuză terorismul. * Terorismul este ultima invenție a celor cu musca pe căciulă. * Întotdeauna, toate rânduielile lumii au fost făcute de cei puternici; cei slabi le-au suportat numai. * O lege universal dăunătoare: impune altora numai ce-ți convine ție. * Unele imperii au dispărut, dar năravurile lor au rămas. * Nimeni nu-și imaginează
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
să pictăm. Pânzele de pictat le făceam în prima zi de tabără, le întindeam pe șasiuri, băteam cuie de zor, aducând încă de la Reșița ciocanul și cuiele potrivite, acelea de tapițerie fiind destul de bune. Pânzele le împărțeam câte două-trei de căciulă, dar mai veneam și de acasă cu câte una doua deja începute, ca să lucrăm și pentru sufletul nostru, nu doar pânze care știam că le vom da pentru tabără. Dădeam pânza cu vinarom diluat cu apă, sau cu aracet diluat
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
șasiului, așezate în teanc una peste alta, așteptau nuanțele culorilor ce urmau să le umple suprafețele. Din bucătărie venea un miros plăcut de mâncare, semn că ora mesei se apropia. Pânzele erau terminate, ne-am luat fiecare câte două de căciulă ducându-le în cameră. La masa de seară atmosfera a fost plăcută, cu diverse discuții amuzante, făcând ca prima zi să se termine într-o atmosferă de prietenie și colegialitate. Prima noapte a trecut foarte repede, iar dis-de dimineață, m-
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
foarte curată și spălătoria, "precum și întregul edificiu în care se află bucătăria, spălătoria și Feredeul", dar lasă de dorit inventarul "de garderobă" (inventar moale) pentru care, spun inspectorii, "suntem de avis ca: Onorabilă Epitropie Generală să trimită de urgență: mantale, căciuli, bușmachii a căror lipsă se simțește mai cu seamă fiind aproape de iarnă". În afara medicilor care deveneau în continuare, atât ospiciul, cât și spitalul din Târgu Neamț, în afara administratorului (intendent) și, probabil, a farmacistului Balomir, deja menționat, erau încadrați un număr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
altruist cum nu s-a mai pomenit. Când petreceam noaptea în pădure, ceea ce ni se întâmpla des, el străjuia focul pănă aproape de ziuă. La conacuri, el își lua patul cel mai prost. La frig, el împrumuta șuba59, cerga 60, mănușile, căciula, tovarășilor lui, rezervându-și pentru dânsul mai puțin chiar decât strictul necesar; căci el avea mai puține trebuinți decât oricine, se bucura de o sănătate de fer, nu suferea de frig, și umbla pe gerul cel mai mare numai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vulpea în aceeași clipă cade moartă la pământ. Am făcut cu toții un chef nespus de această ciudată întâmplare. Unii spuneau că Rosetti are farmec la pușcă; alții că biata vulpe a murit de spaimă în momentul când i-a zărit căciula cea țurcănească; iar Cățeaua susținea că a fost împușcată de dânsul în iarna trecută și că abia acuma i-a venit ceasul să moară. Las pe Cățeaua, că nimene nu știa să înflorească lucrurile ca dânsul. De fapt, vulpea fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
d-lor, ca să scăpăm de o pacoste mai mare. Manolucă stătu un moment pe gânduri, fără să se poată hotărî deodată la așa o jertfă, apoi călcându-și pe inimă întocmai ca țiganul care și-a luat ziua bună de la căciula ce-i căzuse pe baltă, a ordonat babei să pregătească mâncările, numai iute, cât se poate de iute, căci îi era zor să se cotorosească 149 mai curând de niște așa musafiri supărăcioși și nepoftiți. Înainte însă ca baba să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acum baș-buzuciile noastre și veselia își recâștigă iarăși drepturile dinaintea farfuriilor pline. Acsânio!, poronci el babei cei colțate, dacă-i așa, adă trei gărăfi de vin de cel vechi; numai bine o să ne ajungă câte o jumătate de garafă de căciulă. Unde merge mia să meargă și suta! Să trăiești, Manolucă!... Pune și gărăfile la socoteală. Bine, bine. Iar după ce se goliră și celelalte blide 150 precum și cele trei gărăfi de vin vechi, Manolucă, care se simțea rădicat la o temperatură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
însuși altă dată, pentru că atunci erau încălziți de ospățul câmpenesc și mai știu eu de ce alte focuri nemărturisite? Apoi dânșii schimbară cântecul de jale într-un cântec de brâu de acelea care îți dau furnici la picioare și îți răstoarnă căciula pe ceafă, și atunci am încins și noi părechi, părechi, un joc năstrușnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înșine sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
locale și te predispune la veselie. Când te vezi gurguțat 179 colo sus pe un pat de fân și tras în pas leneș de doi plăvani bine scoși din iarnă, duși de funie de un țăran cu opinci, suman și căciulă, parcă-ți tot vine a râde și a zburda. Ei, așa veneam eu odată într-o zi din luna iulie împreună cu trei tovarăși de la monastirea Agapia la Târgul Neamțului unde aveam de gând să ne urcăm la cetate. Pe atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]