2,570 matches
-
Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față cu el însuși, Eminescu definește natura geniului ca fiind o entitate în afara planului Creației, încât nici Dumnezeu nu-i poate dezlega cifrul. Ca atare, tensiunea metafizică suie într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
imaginația, "regina facultăților". Este conștiința imaginativă un "dar" al naturii, pentru a încerca o compensație, o reparație la nereușita vieții ? Sau vine ea mai sus de lumea Creatorului, cum afirmă Eminescu vorbind despre natura geniului ? (Lume și geniu "Povestea magului călător în stele"). Pe de o parte, imaginația științifică a permis omului să descopere și să fructifice infinite posibilități latente ale naturii: matematica, fizica, chimia, astronomia, biologia, etc. i-au ușurat viața, dar i-o și amenință, căci orice nouă descoperire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mâine Cu pași înceți se-alungă de la o zi la alta, Până la ultima silabă-nscrisă-n timp; Și ierii noștri toți au luminat smintiților Drumul spre-a morții pulbere. Stinge-te, tu, flacără de-o clipă ! Viața nu-i decât o umbră călătoare, un biet actor Ce-și chinuie și fudulește ora lui pe scenă Și-apoi nu-l mai auzi nicicând: e-o poveste Spusă de-un idiot, gălăgios și plin de furie, Și ne-nsemnând nimic. (Macbeth, V, 5) Iar neliniștea Sonetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îți vor spune: "Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care nici un ochi al Cerului nu pătrunde; Un înger imprudent călător/ Care a râvnit iubirea diformului, zbătându-se ca un înotător în adâncul unui coșmar enorm aceasta este conștiința Răului" (L'irrémédiable). În poezia Un voyage à Cythère poetul nu vede în celebra insulă a amorurilor libere decât un stârv spânzurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin și lui Dumnezeu însuși, astfel încât, așa cum am mai discutat și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Aristotel, pentru că este mai pură, mai valorică, este opera superioară a omului, în competiție cu fapta neizbutită a demiurgului. Geniul este mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că el nu se află în planul eternității lumii umane, după cum afirmă Eminescu în vasta postumă Lume și Geniu (Povestea magului călător în stele). Gândirea lui Eminescu a trecut nu numai "deasupra existenței", cum cerea Nietzsche, ci deasupra diadei polare sclavizante fire-nefire, care funcționează într-o interacțiune eternă. Noțiunile de "ne-lume" și de anterioritate absolută în raport cu existența și nonexistența deschid un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. {EminescuOpI 89} {EminescuOpI 90} {EminescuOpI 91} Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un Semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pân-la poluri. Căci Odin părăsise de ghiață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase pomeau a lui popoară; Cu creștetele albe preoți cu pleata rară, Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
DE CODRU... La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se din unde, În adîncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de sbor de rîndurele Și de chipul dragei mele. {EminescuOpI 216} MAI AM UN SINGUR DOR Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
unde păsările-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu sgomotul de guri Ce se sărută, se hârjoană În umbr-adîncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă vieață-n orice svon, Și numai tu gândești aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
toate zilele, (sau izvorul din care țâșnește iubirea acoperind toată suflarea)”. Țara mea a tăcut. S-a auzit doar bocetul unui tulnic cântând o doină de jale... Cotidian Nu știu cum a trecut primăvara; a fost ca o veste adusă de păsările călătoare. Astăzi mă uit cum se scutură polenul de la florile de tei ca niște lacrimi. Uite, acu’ o să treacă și vara, odată cu secerișul grâului, toamna va trece și ea tot atât de repede, cât ai bate un nuc. Va veni iarna. Si iar
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
atunci se-mbolnăveau de munte, de tot ce nu includea cuvântul tren, fie albastre sau vișinii, potrivit sentimentelor pe care trebuiau să le transporte spre alte colțuri ale lumii, în timp ce șefii de la regională înscriseseră în grafice și numărul de destine călătoare atâtea împlinite, atâtea nu -, minutele de oprire pentru despărțiri definitive sau temporare, orele de întârziere ca urmare a dilatării șinelor vara, atunci când trebuia să vină cineva deloc plăcut, moartea, sau se contractau atunci când trebuia să sosească, neanunțată, moartea. De necrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
câștigase. Acum domina cerul. Își întinse victorios razele strălucitoare peste pământul înghețat. Copiii bucuroși începeau să stea mai mult afară. Bătrâna iarnă nu plecase cu totul și încă le mai dădea târcoale, dar căldura soarelui o alungă, Veniră și păsările călătoare. Pe cerul albastru care se oglindea în apele limpezi venea un stol uriaș de rândunele, care umbrea pământul și acoperea seninul cer. Stolul se opri într-o poieniță. În timp ce păsările obosite făcură un popas să se odihnească, un puișor zglobiu
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
de ”domenii” i-aș considera un fel de mici boieri latifundiari, în raport cu majoritatea care, oricum, din punct de vedere economic, este mult deasupra majorității din România. Pe drum nu mai întâlnesc pe nimeni mergând pe jos, nici pelerin, nici simplu călător, ceea ce, de fapt, s-a întâmplat în toate zilele de până acum, cu excepția lui Ortal. Mă uitasem în cartea de oaspeți de la casa pelerinului din Saint Gilles, unde am dormit, și am constatat că pe acolo au poposit puțini pelerini
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
o dată aude un zgomot și, cât ai clipi, toată suprafața apei s-a umplut cu lebede, una mai frumoasă ca cealaltă. Una din ele întrebă: -Călătorești undeva, Crăiasa inimilor în suferință? -Ai ghicit, călătoresc dar cu inima strânsă Regina păsărilor călătoare. -Pot să te ajut cu ceva, Crăiasă? -Nu știu ... doar atât că trebuie să ajung peste șapte țări și tot atâtea mări, în locurile unde femeile numai au bărbați. Regele Hapcău i-a închis. Pentru a-i elibera am nevoie
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
departe de locul căutat de ea. -Vă mulțumesc, fie ca în continuare să aveți parte numai de nopți curate și luminoase, a urat crăiasa frumoaselor lebede. -Noi îți dorim vitejie și calea reușită să-ți fie! a urat Regina păsărilor călătoare, la rândul ei după ce pe tot parcursul zborului a fost alături de crăiță. Până să se hotărască ce trebuie să facă după ce va lua legătura cu femeile din acea parte de lume, crăiasa a umblat prin sat, care nu era sărac
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care va fi ceva mai răcoare. totuși este și un început de primăvară aici pe tine te doare pântecul amiezii, ți-e puțin greață cu pluș și ești amețită la oase vei reuși, în final, să aduci ploile calde, păsările călătoare, înfloritul cireșilor vei reuși să multiplici această stare de grație a mea. privire, contemplare șase în primul loc: privire crudă, care și atunci când vede nu cunoaște ce vede, privire cu ochii deschiși prin lapte, privirea ta înaintea descoperirii dragostei tale
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
seară? — Nu, nu, îmi voi aștepta și cina, până văd că s-a întors. Îmi pare rău, totuși, pentru oaspetele pe care l-am reținut atât de mult. Ce-ar fi să-l conduci până la baie? — Să fie oare artistul călător care a stat aici toată după-amiaza? — Întocmai. Omul care stă acolo, ghemuit de unul singur, privind petuniile din grădină. Pare cam plictisit. De ce nu-l chemi încoace? Tânărul se retrase, apoi privi în spatele clădirii. În fața petuniilor închise la culoare, înflorite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Noi, asceții de la munte, mergem, adeseori, toată noaptea fără a ne odihni. Mă duc unde poftesc, cu sau fără cărare. Cum vă permiteți să-mi puneți întrebări vulgare, cum ar fi, unde mă duc? Un om cu trupul ca norii călători și râurile curgătoare nu are nevoie de destinație. Pustnicul continuă în același stil o vreme, după care, încercă să fugă. Un soldat îl nimeri în fluierele picioarelor cu coada lăncii, iar omul se prăbuși urlând. Despuindu-l pe jumătate, soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar iute; ascuns după sulurile de țesătură, parcă stătea la pândă. S-a trezit în casă și în pat cu Donna Iulia; nici nu visase o astfel de femeie. Mai cunoscuse câteva, umblase și prin lupanare - cu negoțul era, deseori, călător. Donna Iulia nu semăna cu domnișoarele din târg ori de aiurea; cu atât mai puțin cu târfele de-o noapte. Dar totul a ieșit pe dos. Donna Iulia părea un lemn; Tim a crezut că e frigidă. O poseda aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
încît și contrariul e adevărat. Adecă, din contra, același râu oglindește în liniștita-i 25 {EminescuOpXV 26} adâncime aceleași umbritoare păduri, același cer. Materia numai - acest Ahasver neobosit al formelor - e pururi alta, formele însă aceleași încît în ape vecinic călătoare îți vezi chipul rămânând pe loc. Râul timpului pare a curge; suma de viață și de forme posibile coexistă într-un vecinic prezent. ["ACEL ENS LIPSIT DE TIMP"] 2255 Deși comparațiunile șchiopătează, totuși un analogon al acelui ens lipsit de
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
tuturor lucrurilor omenești. Prin aceste funeralii tardive, întreaga Romă afla că fiecare dintre condamnați își avusese moartea lui secretă, cu lungi agonii pline de disperare și singurătate. Între timp, rapizii curieri imperiali, mult mai rapidele semnale vizuale și chiar porumbeii călători, care într-o zi străbăteau sute de mile, duseseră până la cele mai îndepărtate granițe vestea alegerii sale și umpluseră de entuziasm întregul imperiu. Repede, toate orașele, de la Assos, în Troada, până la Aritium, în Lusitania, îi jurară credință; lespezi comemorative fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
până să fie transformată în magicul Muzeu al Mării Tireniene. Lacus Averni. Fascinația exercitată de mitul cu privire la acest lac sinistru era atât de mare, încât, după unsprezece secole, un om al Bisericii, Gervasius de Tilbury, profesor de drept canonic și călător pasionat, a scris că “în fundul apelor lui otrăvitoare“ se puteau zări porțile de bronz ale infernului. Mai târziu, în urma unei atente cercetări geologice, în jurul lui s-au descoperit șaptezeci de cratere mici, stinse, rotunde ca ochii Ciclopilor. Între timp, încet-încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Occidentului, accidentul e o „emblemă” a capitalei României: „Accidente de circulație, accidente de higienă, acidente de arhitectură. Accidente sînt și regulamentele cari «organizează» construcția fiindcă nu există nici răspundere, nici orientare. Accident este și așa-numitul stil românesc. Dacă vreodată călătorilor străini Bucureștii s’au înfățișat sub o formă simpatică, azi ei vor pleca cu amintirea unui oraș de bîlci, unui conglomerat fără armonie, fără ordine, fără stil și fără suflet. Unde sînt edilii noștri? Dar a cui poate fi răspunderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
invită să lupte în propria țară alături de Mahatma Gandhi în loc să admire «putregaiul așa-zisei civilizații» democratice. Îi spune că poeții Sîrbi cari zac în închisori sînt mult mai puternici și mai artiști decît limonetăria și zarzavatul sentimental al poetului indian călător”. O notiță din numărul 75 semnalează partizanatul bolșevizant al grupării sîrbe (Mitzic fiind, la acea dată, refugiat în Franța, iar revista sa — interzisă în Serbia): „Zenit «interdit en Serbie». Nu e nici pornografică, nici subversivă. Pur și simplu o revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]