KorAP: Find »[drukola/base=cafea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...799 >

19,955 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

de crimă. Pe vremea lui, știți, se acorda multă atenție crimelor, așa că asta Îi dă impresia că e mai folositor. CÎt despre rezultate... firește că n-are de unde să știe că n-avem timp să-i citim rapoartele“. Sorbindu-și cafeaua și citind pentru a nu știu cîta oară ziarul, Rowe se simțea solidar cu acei bătrîni comisari care-și publicau memoriile sub titluri ca: Pe urmele unor criminali celebri. Era un criminal de modă veche, deci făcea parte din lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Întîmpla ca tocmai casa pe care o căutai să fi fost ștearsă de pe fața pămîntului. Rowe se convinse, Însă, că acea părticică a lumii continua să existe: Orthotex nu dispăruse Încă. Se Întoarse la masa lui și mai comandă o cafea. Ceru de asemenea hîrtie de scris. Chelnerița Îi aruncă o privire și mai bănuitoare. Chiar și În această lume pe cale de a se prăbuși, convențiile trebuiau respectate: a comanda din nou ceva după ce ai achitat nota de plată era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ar fi fost mai bine să nu trimită scrisoarea la Scotland Yard, ci unui prieten. N-avea Însă, nici un prieten, În afară de... Hilfe... sau Rennit, dacă-i putea socoti prieteni. Se Îndreptă spre ușă, Însă chelnerița Îl opri: — N-ați achitat cafeaua... — Scuză-mă, te rog, am uitat. Fata luă banii, cu satisfacția omului care-și vede Întemeiate bănuielile, și-i urmări din ochi, prin vitrina goală, pașii șovăitori pornind spre High Street. La orele nouă fix, Rowe formă din nou numărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
i se conformeze. Totdeauna dorise să trăiască În acord cu acest ideal. Un criminal e considerat de opinia publică un monstru, dar În sinea lui, El se vede de obicei ca un om oarecare, un om care bea ceai sau cafea la micul dejun, care citește cu plăcere o carte bună - poate mai degrabă o biografie romanțată decît un roman - care se duce la culcare la ore fixe și se străduiește să-și mențină o bună condiție fizică, deși suferă, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Ai să mai vii deseori, nu-i așa? o mai Întrebă el. — E datoria mea să vin, Arthur... Abia după plecarea ei, Digby se miră de acest nume. 4 În fiecare dimineață, un servitor Îi aducea la pat micul dejun: cafea, pîine prăjită, un ou fiert. Sanatoriul era o Întreprindere aproape de sine stătătoare: avea o fermă de porci și de păsări și un parc Întins de vînătoare. Doctorul, personal, nu vîna, fiind - după cum spunea Johns - Împotriva distrugerii animalelor. Cum nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
la cunoștință, cu blîndețe, că Anglia se află În război. Acum putea zăbovi În pat, rezemat confortabil pe cîte trei perne, pentru a citi pe Îndelete știrile: „Bombardamentele aeriene au făcut numai 255 victime În săptămîna aceasta...“ După ce sorbea din cafea și spărgea coaja oului fiert, citea despre „Bătălia Atlanticului“... Ouăle erau totdeauna fierte exact cum Îi plăceau lui: cu albușul tare și gălbenușul cleios. Ziarul spunea: „Amiralitatea comunică cu regret că Întreg echipajul a pierit“... Digby primea totdeauna o bucățică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
dar că au fost prezentate la momentul oportun. — Crezi cumva că a fost timp suficient pentru a le fotografia? Întrebă Johns, ațîțat. Te deranjează dacă-mi aprind o țigară? Stai, dă-mi voie să-ți iau tava... Johns vărsă puțină cafea pe cuvertura patului. Știi? urmă el, s-a făcut o asemenea afirmație acum vreo trei luni. Îndată după sosirea dumitale... O să-ți caut ziarul de atunci. Doctorul Forester are o colecție din The Times. Se spune acolo că timp de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

noaptea eliberată în vasul de toaletă; diafragma extrasă, reunsă și introdusă la loc (cum și unde făcea dragoste în timpul pauzei de prânz, și cu care dintre piloții și directorii liniilor aeriene?); programul de știri ascultat în vreme ce-și pregătea cafeaua... Toate acestea trecuseră acum, înlocuite fiind de un mic dar tot mai larg repertoriu al gesturilor de tandrețe și afecțiune. Pe când stătea întinsă lângă mine, întârziind intenționat la serviciu, reușeam să ajung la orgasm gândindu-mă pur și simplu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

și materiale de construcție - și mai ales unii despre alții. Dar niciodată despre ei. Iar fata îi zisese până și cât de tari îi sunt durerile menstruale! Și mai câte altele! Sătul de gânduri, șeful de gară își turnă niște cafea dintr-un termos și ridică receptorul. Telefonul funcționa din nou. Dădu telefon în oraș și află că personalul plecase într-adevăr în urmă cu o oră. Avea să ajungă în Mohoreni în douăzeci de minute. Se duse la fată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
mulțumesc mult pentru tot, zise fata în timp ce își punea pufoaica. - N-aveți pentru ce, răspunse șeful de gară. Fata ieși pe peron. - La revedere, strigă. - La revedere, strigă și șeful de gară. Se întoarse în ghișeu și dădu pe gât cafeaua. Își aprinse o țigară. Scoase revista cu integrame dintr-un sertar. - Auziți? zise fata. Era în fața ghișeului. - Da? - Nu mi-ați dat bilet! - Scuzați-mă. Am uitat. Șeful de gară îi întinse un bilet. Mohoreni-București Nord, scria pe el. - Mersi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
nu visase nimic în noaptea dinainte. Asta pentru că nici nu-i trecuse prin cap să se culce. Se dusese cu niște prieteni și niște gagici la restaurant, apoi la discotecă, la un bar, terminaseră petrecerea pe la șase dimineața cu o cafea pe malul Herăstrăului, după care Vlădeanu se cără acasă cu o gagică, se distră cu ea și mersese la club. - Dar ai meci, frate, îi zisese un prieten în discotecă. Nu te mai culci? - Ce meci, bă? răspunsese Vlădeanu. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
casetă cu Jefferson Airplane în casetofon și călcă acceleratorul. Locuia în Giurgiu, deci o luă înspre Ruse. Ajunsă acolo se chiorî o vreme peste Dunăre, dar cum nu era mare lucru de văzut, intră într-o cafenea și comandă o cafea și ziarul Washington Post. În care la pagina 28 chiar era un articol despre incendiu, care suna cam așa: Cu câteva minute înainte de închiderea ediției ne-a parvenit următoarea veste: arde România! Incendiul a fost constatat în jurul orei 5 AM

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de picioare rar întâlnite în emisfera noastră. Și în rest era mișto, corp, față. Blondă cu ochii albaștri, cum altfel. - Așa vă trebuie, a zis râzând. - Da, așa îmi trebuie, am râs și eu. Sunt cam împrăștiat. Nu bem o cafea împreună? - De ce nu? a acceptat ea. Dar să ne prezentăm mai întâi: eu sunt țarina Ecaterina Teodoroiu, dar în viața anterioară am fost Laika, poate vă aduceți aminte, cățeaua care a zburat în cosmos. - Aha, da, știu. Erați foarte frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
săptămână de stat în spațiu. - Oh... îmi pare rău. Eu sunt Swerewald, împăratul Elveției și al Subgaliției. - Serios? I-am arătat legitimația de împărat. - Îmi plac împărații, a zis. - Mă bucur. Am intrat într-o cofetărie și am comandat două cafele și plăcintă cu brânză. - Aveți o voce frumoasă, a zis ea, mușcând din plăcintă. - Mersi. - Știți că pot să-mi dau seama după vocea dumneavoastră cum este viața dumneavoastră sexuală? - Zău? Atunci propun să ne tutuim. - Bine. Da. Am citit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
distins, trecut de cincizeci de ani dar cu părul la fel de negru ca al lui Marilyn Manson. La micul-dejun mi-a povestit ca fusese inginer la Dassault Aviation. Am mai vorbit despre una-alta: fotbal, muzică, film, literatură, am băut niște cafele, și am decis să pornim încet către sectoarele pe care trebuia să le vizităm. - Cel iugoslav este închis, mă avertiză Mathieu. - De ce? - Carantină. Mă rog, carantină o numim noi, de fapt este închis pentru că se ceartă toți tot timpul acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
polului nord. Păr scurt și blond. Un metru nouăzeci. Mușchi. Creier. Buze subțiri, surâs robotic, privire inteligentă, ultravioletă. Știa, îmi era clar. Știa ce făcusem cu cadavrul, știa unde este arma, știa ce gândesc și de ce, știa ce marcă de cafea prefer și ce țigări fumez. Voi înfunda pușcăria, mă gândii. Ce-mi trebuia să-mi omor gagica tocmai în Suedia? Ne așezarăm, aprinserăm țigări, îi oferii un whisky, pe care, spre mirarea - mai exact: stupoarea - mea, îl acceptă. Scoase dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
La noi în Suedia... - Știți ceva, Lantz? l-am întrerupt ștergându-mi lacrimile cu mâneca pulovărului. - Ce? - Îmi bag pula în Suedia. AFACERIȘTII Stăteam în poiana Vaslui 4 pe iarbă, în jurul unui coș cu mâncare și cu un termos cu cafea. Păsări ciripeau, șoareci de câmp chițăiau în apropiere. Mușcând dintr-o tartină cu brânză și șuncă, am observat doi domni în costume gri ieșind din pădurea locală și apropiindu-se de mine. Unul era tânăr, celălalt nu. Cel tânăr vorbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
poze în reviste, cu aerul rezervat și caustic al fetelor care știu că arată peste medie de bine, cu picioare lungi, față perfectă, tot tacâmul. Eram cu ea, Yves și încă vreo șase persoane la o terasă din centru. Beam cafele și vorbeam despre muzica românească. Miruna îl aprecia pe Nicu Alifantis. - Cântecul ăla cu „Acuma trec pe stradă femei cu cur frumos“, e genial, zisese. - Îl știu, am spus eu. Versurile sunt ale lui Emil Brumaru. Yves mă privise ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
la garderobă. - Atunci trebuie găsit administratorul, zise Lupescu, privind chipurile în gol, dar de fapt trăgând cu ochiul la țâțele doamnei Ciobanu, pictorița de la trei. Tâțe mișto, nimic de zis. De sfârcul stâng atârna un lănțișor de argint. - Bem o cafea împreună? am întrebat-o. Treceau ore și zile, săptămâni și luni. Mă combinasem cu pictoriță, din când în când vizitam ședințele de locatari care se țineau în continuare în baia publică. Despre administrator nu se aflase nimic, dar oamenii își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
o impresioneze pe biata fată în timpul orei cu niște remarci inteligente, profunde, sensibile. Ceea ce nu avea să se întâmple, deoarece o secretară intră în sală și anunță că „Dna Profesoară e bolnavă, și nici săptâmana viitoare nu vine“. - Bem o cafea jos? propuse Camil. - Da, sigur. „Jos“ însemna o cofetărie cu mese de plastic și pereți albaștri, unde, odată ajunși, comandară într-adevăr două cafele. Purtară apoi o discuție despre profesori, cursuri, bani, prețuri, colegi, apartamente, baruri și licee. Deosebit de plicitisitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
sală și anunță că „Dna Profesoară e bolnavă, și nici săptâmana viitoare nu vine“. - Bem o cafea jos? propuse Camil. - Da, sigur. „Jos“ însemna o cofetărie cu mese de plastic și pereți albaștri, unde, odată ajunși, comandară într-adevăr două cafele. Purtară apoi o discuție despre profesori, cursuri, bani, prețuri, colegi, apartamente, baruri și licee. Deosebit de plicitisitor. Povestesc toate astea pentru ca la un moment dat am intrat și eu în cofetărie cu doi tipi și o fată. Ei erau prieteni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
intrat și eu în cofetărie cu doi tipi și o fată. Ei erau prieteni cu Camil, pe care și eu îl cunoșteam, așa că ne-am așezat la masa lor, făcând prezentări, trăgând alte scaune de plastic la masă, comandând alte cafele. Cu tot prost-gustul sau mai bine zis provincialitatea pe care o emana, Gina era o tipă dulce, așa că m-am așezat lângă ea, mai ales că fusese prezentată de Camil drept „Colega mea Gina“, ceea ce nu implica nimic altceva după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

bar; își desface pardesiul umed; un abur îl învăluie; un fluierat se pornește de-a lungul peroanelor lucioase de ploaie, cât vezi cu ochii. Un fluierat ca de locomotivă și un jet de aburi se înalță din mașina de făcut cafea, pe care bătrânul barman o pune sub presiune, de parcă ar lansa un semnal, sau cel puțin așa pare din succesiunea de fraze din al doilea alineat, în care jucătorii de la mese închid evantaiul cărților de joc la piept și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
alineat, în care jucătorii de la mese închid evantaiul cărților de joc la piept și se întorc către noul venit cu o triplă răsucire a gâtului, a umerilor și a scaunelor, în vreme ce clienții de la bar ridică ceșcuțele și suflă pe suprafața cafelei, cu buzele și ochii întredeschiși, sau sorb spuma halbelor de bere cu o atenție exagerată, ca să nu se verse. Pisica își arcuiește spinarea, casierița închide casa, care face cling. Toate aceste semne combinate ne informează că este vorba despre o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
aspirație a sa, acum, este să devină ca el. Scriitorul productiv îl observă pe scriitorul chinuit când se așează la biroul lui: își roade unghiile, se scarpină, rupe o pagină, se ridică și merge la bucătărie să-și facă o cafea, un ceai, niște mușețel, apoi citește o poezie de Hölderlin (e clar că Hölderlin nu are nici o legătură cu ceea ce scrie el), recopiază o pagină deja scrisă și apoi o șterge, rând cu rând, telefonează la curățătorie (deși era stabilit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]