4,790 matches
-
vezi cum pică? ― N-ai vrea? Îmi deschid valiza și scotocesc prin grămada de lucruri: nu este acolo. Deschid sertarul unde-mi țin lenjeria: nu-i nici acolo. Mă uit în baie, în dormitor și în bucătărie. Mă uit sub canapea, pe canapea și în spatele canapelei: Nicăieri. ― La naiba. Îmi dau seama că știu exact unde se află și am impresia că mă prăbușesc. Atârnă pe spatele ușii de la dormitorul lui Brad. ― Ai pierdut-o? Lauren intră din dormitor. ― Nu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pică? ― N-ai vrea? Îmi deschid valiza și scotocesc prin grămada de lucruri: nu este acolo. Deschid sertarul unde-mi țin lenjeria: nu-i nici acolo. Mă uit în baie, în dormitor și în bucătărie. Mă uit sub canapea, pe canapea și în spatele canapelei: Nicăieri. ― La naiba. Îmi dau seama că știu exact unde se află și am impresia că mă prăbușesc. Atârnă pe spatele ușii de la dormitorul lui Brad. ― Ai pierdut-o? Lauren intră din dormitor. ― Nu. Am uitat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vrea? Îmi deschid valiza și scotocesc prin grămada de lucruri: nu este acolo. Deschid sertarul unde-mi țin lenjeria: nu-i nici acolo. Mă uit în baie, în dormitor și în bucătărie. Mă uit sub canapea, pe canapea și în spatele canapelei: Nicăieri. ― La naiba. Îmi dau seama că știu exact unde se află și am impresia că mă prăbușesc. Atârnă pe spatele ușii de la dormitorul lui Brad. ― Ai pierdut-o? Lauren intră din dormitor. ― Nu. Am uitat-o la Brad. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fost de necrezut. ― Ai făcut-o! Ai făcut-o! Sare în sus și în jos și-și aruncă brațele în jurul meu, în timp ce eu încep să chicotesc. Vreau s-aud tot. ― Sunt atât de obosită, mă vait eu, prăbușindu-mă pe canapea, dar tot zâmbind. ― Nu vreau să aud prostiile astea, vreau să aud despre Ben. ― Îl iubesc, spun eu simplu, și apoi o spun din nou, doar ca să mai aud o dată cuvintele, să fiu eu sigură că e adevărat: îl iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Jack observă că mă uit la Bruce, care ținea cele două bancnote-n mână. — Restu’-s pe nota de plată. Hogan a trecut și masajul acolo. Jack n-a scos o vorbă cât am mers cu trenul. Stătea În colțul canapelei, cu biletul băgat În panglica pălăriei, și se uita pe geam. O singură dată se-ntoarse către mine și-mi zise: — I-am zis lu’ nevastă-mea c-o să iau o cameră la Shelby diseară. E chiar lângă Garden. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
deși nu dormise deloc. După ce luă pânza de pe colivie și o agăță pe aceasta la soare, se duse-n vagonul-restaurant ca să-și ia micul dejun. Când se-ntoarse În lit salon, paturile fuseseră Împinse Înapoi În perete și transformate În canapele, canarul Își scutura penele În soarele dimineții care lumina prin fereastra deschisă, iar trenul se apropiase și mai mult de Paris. — E-nnebunit după soare, spuse americanca. O să-nceapă imediat să cânte. Canarul Își scutură penele și Începu să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
auzi decât: „Nu face gălăgie!, „Nu bate mingea!”, „Lasă casetofonul mai încet!”... Așa stând lucrurile, fetele și băieții de aici se adăpostesc într-un fel de șopron-umbrar - închis în trei părți și având și acoperiș - care mai are și câteva canapele, ce sunt imediat ocupate. După ce au luat loc, cei mai tineri locuitori ai cartierului încep să discute, întocmai cum le place oamenilor mari. Despre ce? Despre orice. Acum, pentru că tot este o zi urâtă, s-a ntins o discuție... Când
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
fie chiar mai bine pregătit decât unul de oameni; că vaca, oaia sau iepurele nu știu să spună ce și când îi doare. Trebuie să ghicească medicul. Iar dacă nu reușește - e simplu, își mînâncă pacienții, concluzionează vecinul său de canapea. Ce vorbești? Ești tare deștept, n-am ce zice, se rățoiește la el Bogdan și ocupă un loc pe o altă bancă. Să știi, continuă el, dacă mai vorbești urât despre meseria tatălui meu, o să te caftesc ... Ei, gata, nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
intră, ei, cei mici, dorm cu toții. Stau așa câteva clipe. Apoi, unul câte unul, se „trezesc”. Un zâmbet poznaș le apare în colțul buzelor: cine ar putea să creadă în „somnul” lor? Căci unii se aflau pe scaune, alții pe canapele, unii jos pe covor, iar alții chiar pe pervazul ferestrei... În paturile lor nu se aflau decât Sorin și Sorina. Alt zvon de pași se aude acum. De astă dată din săliță. Oare, cine să fie acolo? întreabă Cristinel? Cu toții
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
că Își marchează teritoriul și rod este un dat. Și dacă au ceva În comun cu Homo erectus, sunt acele trăsături ale masculului inadaptat la viața În societate. Ambii fac numai ce le place: se scarpină la testicule, dorm pe canapea și amușină Între picioare pe oricine Întâlnesc. Iar voi, ca niște dresori de câini străluciți ce sunteți, trebuie să-i dresați pe stăpâni - da, chiar așa, acele ființe umane neevoluate care umblă cu ziare făcute sul În mână cam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care umblă cu ziare făcute sul În mână cam cum umblau și oamenii peșterilor cu măciuci -, trebuie să-i dresați pe oameni să le arate câinilor ce preferă câinii norocoși să facă În loc să ronțăie și să scheaune sau să ia canapeaua de piele drept jucărie de mestecat. Ah! Iată, «a prefera» pare să fie verbul cel mai eficient, nu credeți?“... Harry Bailley credea că oamenii trebuie dresați cât mai din timp, Înainte să apuce să-și traumatizeze pe viață sensibilii cățeluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Bennie avea circumferința taliei și implicit robustețea mamei lui texane și buzele senzuale și gesturile extravagante ale tatălui său spaniol care murise la o lună după ce Bennie Îl anunțase printr-o scrisoare că e homosexual. Și așa ajunsese Bennie pe canapeaua psihiatrului pentru a-și rezolva problemele cu mânia, dezamăgirea și criticile celorlalți la adresa lui. „Moartea tatălui meu a echivalat cu o respingere totală.“ Spunea asta sau ceva asemănător la fiecare ședință, iar de fiecare dată suna ca o epifanie spontană. Bennie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cum Încerci să oprești sângerarea dintr-o arteră. Prostituția era ilegală, dar se făcea În văzul tuturor, aproape la fiecare colț de stradă. În Ruili, oferta depășea cererea. În cele mai multe restaurante, câte două sau trei adolescente stăteau pe câte-o canapea uitându-se plictisite la telenovele sau jocuri televizate. Fetele mai harnice le serveau băuturi clienților. Bărbații, plini de Înfumurare, preferau să meargă În grup de parcă ar fi fost un sport de echipă, fiecare dintre ei dovedindu-și abilitățile cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Afară, soldați În uniforme de camuflaj, cu puștile la vedere, deschideau portbagaje, dădeau jos cutiile și valizele legate deasupra mașinilor. Peste tot erau Împrăștiate haine pe care soldații le controlau. Cutii cu mâncare erau desfăcute. Câțiva soldați tot Împungeau o canapea din spumă sintetică, comprimată și acoperită cu o folie de plastic, legată cu o sfoară și prinsă deasupra unui automobil break. Cu o mișcare de cuțit tăiară și sfoara și folia protectoare. Canapeaua fu extirpată ca o tumoare și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
erau desfăcute. Câțiva soldați tot Împungeau o canapea din spumă sintetică, comprimată și acoperită cu o folie de plastic, legată cu o sfoară și prinsă deasupra unui automobil break. Cu o mișcare de cuțit tăiară și sfoara și folia protectoare. Canapeaua fu extirpată ca o tumoare și apoi lăsată să se desfacă până la o dimensiune atât de mare Încât ți se părea imposibil să fi Încăput Într-un pachet atât de mic. Pasagerii - trei bărbați și o femeie - păreau speriați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Încăput Într-un pachet atât de mic. Pasagerii - trei bărbați și o femeie - păreau speriați și amărâți. O bătrână se apropie de mașină oferindu-le ouă de vânzare sub formă de gustare. Oamenii nici nu se uitară la ea. Pernele canapelei fură desfăcute și ele, iar mâini nerăbdătoare Începură să le frământe. Soldații le ordonară oamenilor să se dea jos din mașină. În timp ce se grăbeau să Îndeplinească ordinul, un soldat le strigă să nu plece de lângă mașină. Soldații se aplecară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care În mod evident Începuse cu câteva minute mai devreme. Prezentatorul stătea Într-un fotoliu Încăpător: —Se știe că i-au aruncat În Închisoare inclusiv pe jurnaliștii străini care au scris reportaje nefavorabile despre ei. Un tânăr așezat pe o canapea spuse cu un accent britanic: —Exact, iar spionii sunt tratați cu și mai multă asprime. Te-ai considera mai degrabă norocos dacă ai fi aruncat În Închisoare pentru următorii douăzeci de ani - iar asta, dragul meu prieten, s-ar Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pungile de plastic (cu gaz sarin) în birou. Asta trebuie să fi fost cauza. Totuși Takahashi trebuia adus la suprafață, așa că am coborât iarăși cu toții spre stația de metrou. Întorcându-ne la birou, am văzut o femeie care stătea pe canapeaua de lângă ieșire. Se pare că i se făcuse rău. Takahashi se afla în spatele ei, întins pe targă. Targa era așezată pe jos. Nu mai mișca, mușchii îi erau înțepeniți. Starea lui era foarte gravă. Nu era conștient. Și ceilalți colegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
m-am dus direct la serviciu, chiar dacă vălul negru de pe ochi nu mi se luase. Nasul și tusea nu se mai opreau. Le-am spus colegilor: „Nu mă simt prea bine, o să mă întind puțin“ și m-am întins pe canapea. Pentru că aveam o senzație ciudată la ochi, voiam să-mi pun un prosop rece, dar un coleg mi-a spus: „Pentru ochi ar fi mai bun un prosop cald, decât unul rece“. Mi-am pus un prosop cald pe ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alți pacienți ca noi și, între timp, la televizor se difuzau informații despre starea victimelor atacului. În cele din urmă cei de la spital și-au dat seama că era o situație de criză. Ne-au rugat să ne așezăm pe canapelele din sala de așteptare și ne-au pus perfuzii. În scurt timp au primit faxuri cu informații legate de tratamentele adecvate. Apoi am fost transportat la alt spital (undeva pe la Yotsuya), unde m-au internat patru zile. Încet-încet ochii și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe targă și chiar era fără suflare. Doctorul a chemat-o pe soția domnului respectiv și i-a spus: «Vă rog să acceptați condoleanțele mele!» Doamna a început să plângă în hohote. Noi, cei care stăteam pe un șir de canapele din hol și aveam perfuzii, eram cei mai puțin afectați. Ce lucru îngrozitor», am spus întristată. Văzând asta, m-am gândit din nou că, dacă greșeam cu un singur pas, puteam și noi să ajungem în aceeași situație și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Și culmea, de partea cealaltă a găurii văd cum ai luat bani mulți de la cel pe care l-ai operat alaltăieri, cu toate că știai că o să moară. După care te-ai dus cu asistenta ta blondă și v-ați distrat pe canapeaua din sala de tratamente. Și mai văd ... - Lasă domnule Pandele, ajunge - se precipită doctorul făcându-i semn asistentei să se retragă, de teamă că Pandele va aminti și de celelalte aventuri cu asistenta plinuță de la sala de operație, și cu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
timpul acesta, continui să scriu toată discuția noastră la calculator.) - Ți se pare. Tu nu ești în jocul nostru. Ea nu spune că mă iubește, dar eu o iubesc, decide Dragoș, cu ochii în lacrimi. *** Mami, care asistă, lungită pe canapea, la tot acest mini-teatru (sau happening literar de apartament) este ușor geloasă: Ce jocuri sunt și astea?!... Îl faci pe copil să plângă... Măi Drăgoșel, chiar așa?... Cum, nu mă iubești tu pe mine?... - Ba da, dar o iubesc și
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
cu bule în formă de inimioară... Îi face o casă ingenioasă din Lego. (Am uitat să vă spun că așa a procedat și în cazul primelor două, ca să le cucerească.) Mama adevărată, e cu adevărat geloasă. Stă în continuare pe canapea și se uită mai mult la jocul nostru decât la televizor. *** După un timp, Dragoș mă întreabă, gata-gata să plângă, cu ochii umezi: - Pot s-o mai văd pe Mihaela Cosânzeana?... Dar o ai pe Oac-oac - îi răspund. - Dar nu
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
-i dai Broasca, pe Oac-oac. E bine? - Da!! Copilul se bucură, plânge de fericire, sare în sus. Și acum, tati, cum să fac dacă ne-am dezvărțit (nu știe să spună "despărțit")? Mă pot căsători din nou? Da. Mama, de pe canapea, e de acord, îi place turnura jocului, dar îl admonestează pe copil să fie mai serios pe viitor. Fiecare - Tati, Dragoș-Sebastian, cele două MihaeleCosânzene, Mihaela, Crabul, Oac-oac, chiar și Ariciul - fiecare se retrage în el-însuși și învață. Cu ochii în
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]