2,385 matches
-
-mă!” Cel mai important dintre ei i-a oprit cu un gest și le-a zis: „Nu putem să-i facem nimic, nu vedeți că arde candela? Nu ne putem apropia de ea. Dacă n-ar fi fost să ardă candela, i-am fi arătat noi ei, dar așa nu putem.”. Unul din ei a privit spre candelă și a zis: „Abia mai pâlpâie, acuș se stinge. Să mai așteptăm puțin.” „Nu, nu se va stinge până dimineață, hai să plecăm
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putem să-i facem nimic, nu vedeți că arde candela? Nu ne putem apropia de ea. Dacă n-ar fi fost să ardă candela, i-am fi arătat noi ei, dar așa nu putem.”. Unul din ei a privit spre candelă și a zis: „Abia mai pâlpâie, acuș se stinge. Să mai așteptăm puțin.” „Nu, nu se va stinge până dimineață, hai să plecăm.”, le-a zis șeful și au plecat toți. Am auzit câinii lătrând tare și, după aceea, încă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ce să însemne aceasta, fiule? - Nu te teme, mamă!îi zise băiatul. A fost ceva, dar ce, noi nu știm. Caută să vezi binele din toată această întâmplare. Eu cred că Dumnezeu a vrut să-ți arate ce putere are candela, atunci când este aprinsă. A vrut să te convingi și, povestind altora, să se convingă și ei că cei răi nu se pot apropia, acolo unde este candela aprinsă. Am citit undeva că este foarte important să nu te temi de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întâmplare. Eu cred că Dumnezeu a vrut să-ți arate ce putere are candela, atunci când este aprinsă. A vrut să te convingi și, povestind altora, să se convingă și ei că cei răi nu se pot apropia, acolo unde este candela aprinsă. Am citit undeva că este foarte important să nu te temi de asemenea visuri sau de vedenii. Mata ai credință... Domnul ți-a arătat că este mărginită puterea celui rău. Fii tare în credință și nu te teme! a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
femei: „Hartină, eu voi pleca azi seară”. Și așa a fost. Seara s-au adunat mai multe femei, care țineau lumânări aprinse în mâini și citeau rugăciuni din carte. În fața icoanei Maicii lui Dumnezeu cu pruncul în brațe, ardea voios candela, pe care nimeni nu o văzuse niciodată stinsă. Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putem, este de ajuns să ne cerem iertare de la Dumnezeu, numai să nu ne pronunțăm împotrivă”. Acum, tot mai mult se pierde din acele frumoase tradiții. Copiii noștri nu știu multe, eu le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez pe deplin acest subiect. Cunosc prea puține cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac sufletul să vibreze, atunci când vorbesc despre părinții mei. E
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fost ceva mai mult decât unii oameni, pot spune doar copiii pe care i-au crescut și pentru care au trăit. Sunt sigură, că pentru fiecare copil, părinții săi au fost ceva deosebit. Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
decât unii oameni, pot spune doar copiii pe care i-au crescut și pentru care au trăit. Sunt sigură, că pentru fiecare copil, părinții săi au fost ceva deosebit. Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
săi au fost ceva deosebit. Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întrebă ea curioasă. - Cinstea lui Dumnezeu se apără prin păzirea și răspândirea adevărului lui Hristos, îi răspunse el. - Plecăciune, sărut mâna, cuvioase părinte, și vă mulțumesc pentru învățătură. Atunci, în acel moment, simți cum o dorință se aprinse ca o candelă în sufletul ei. Cojocul Moș Parfene, gospodar cunoscut din satul vecin, era și un om foarte deștept și muncitor. Era bun la suflet, silitor spre a-i ajuta pe alții mai slabi și mai neputincioși ca el, un om care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
către icoană și plin de emoții, cu voce tremurândă, s-a închinat și a mulțumit Cuvioasei Parascheva pentru minunea pe care o făcuse cu el. NOTE ASUPRA LECTURII Alexandru Mihăilă Surprinzătoare în ansamblu, povestirile Lidiei Vrabie din volumul „La lumina candelei” deschid calea unei călătorii în timp, în care, atât universul copilăriei, cât și viața de zi cu zi a muritorului de rând, capătă consistență și identitate doar prin asumarea valorilor satului românesc încărcat de sacru și de mister. Sub cerul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aducând în fața cititorului pagini emoționante, în care fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două candele” autoarea atinge înălțimi amețitoare în arta evocării, incitând la meditații profunde asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina candelei de la icoana Domnului Nostru Iisus Hristos. Deloc întâmplător, așadar, și spre cinstea Lidiei Vrabie, „La lumina candelei” duce mai departe, între oameni, izvorul iubirii creștine! Roman, 16 noiembrie 2014
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina candelei de la icoana Domnului Nostru Iisus Hristos. Deloc întâmplător, așadar, și spre cinstea Lidiei Vrabie, „La lumina candelei” duce mai departe, între oameni, izvorul iubirii creștine! Roman, 16 noiembrie 2014
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gândească la Panaitescu. Era deja un om uitat căci însăși ultima "schimbare de domiciliu" a unui individ presupune implicit uitarea. Grigore Popa aștepta, izolat cumva de grup. Găsise un loc unde bătea soarele. Un soare crud, care arginta zăpada, aprindea candele pe câte o cruce părăsită: "I. N. R. I ― Spiru Papadopol născut 1820, repauzat 1905..." Bătrânul își pierduse răbdarea și urmărea cu o schimă nemulțumită mișcările Melaniei Lupu. Doru Matei privea absent în lungul aleii. Arăta obosit și prost dispus. Cristescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Pin gunoi se primblă iute legănată o rățușcă Și pe-un țol orăcăește un cucoș închis în cușcă; Hîrîe-n colț colbăită noduros râșnița veche, 670În cotlon toarce motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candelă-o lumină cât un sâmbure de mac, Pe-a icoanei policioară busuioc uscat și mintă Împlu casa de-o mireasmă pipărată și prea sfântă. 675O beșică-n loc de sticlă e lipită-n ferăstrue, Pintre care trece-o dungă mohorâtă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de privighitoare. Cum îngînă și visează, Genele-i se-ngreuiază; Adormind astfel cum șade, Fusul din mână îi cade; Doar prin somn mișcă piciorul Ca să-și legene ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur - așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, 95 {EminescuOpVI 96} Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi, Și rotunzi și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi, Și rotunzi și dragi și dulci, Fruntea pe ei să ți-o culci. Adormise - așa frumos Cu-a ei mâni lăsate-n jos, Sub o candelă smerită Pare că e zugrăvită. Cum dormea cu ochiu - nchis Ea visă un mândru vis: Un părete - a stat să cadă, Nu. mai e de fel zăpadă, Codrul tremură - nfrunzind, Isvoarele - ntinerind Și ea vede mândrul tei Ce umbrește casa
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghia, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicei durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenunchiate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată măreața ei statură, atinse cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
personalului ambulanțelor, prin natura profesiei obișnuit cu ce era mai rău. Pe măsură ce automobilele avansau pe străzi, se aprindeau pe fațade, unele după altele, de sus până jos, becurile, lampadarele, proiectoarele, lanternele de mână, candelabrele atunci când existau, poate chiar și vreo candelă veche de alamă în trei colțuri, din acelea alimentate cu ulei, toate ferestrele deschise și revărsând în afară, în șuvoaie, un râu de lumină ca o inundație, o difuzie de cristale făcute din foc alb, însemnând drumul, marcând ruta fugii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
darul folosirii cuvântului. Comisarul retrăia conversația pe care o avusese cu soția medicului și soțul ei, chipul unuia, chipul celuilalt, câinele care se ridicase mârâind când l-a văzut intrând și se culcase din nou la auzul glasului stăpânei, o candelă de alamă galbenă cu trei fitiluri care-i amintea de una la fel din casa părinților, dar care dispăruse, nimeni n-a aflat cum, amesteca aceste amintiri cu ceea ce auzise adineauri din gura inspectorului și a agentului și se întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]