2,486 matches
-
boieri ai spiritului. Uneori scriitorul nu rămâne decât cu orgoliu. Nepăsarea împuținează necazurile, dar și bucuriile. Bogații sunt precum puii de cuc. Vor să rămână numai ei în cuib. Veleitarii trăiesc sentimentul că scriu capodopere ... persecutate. Deosebirea dintre scriitor și cioară este că ilustra cârâitoare ar putea depune ceva pe strada băncilor. Orgolioșii plâng dimineața, precum maimuțele africane, de necaz că noaptea nu le - a sporit harul. Amantul imbecil și transfugul troglodit nu uită să - și spurce matca. Ne învățăm cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
De atunci, s-a schimbat total omul meu. Nu am mai avut zile bune cu el. Era nervos. Se supăra de la orice. Nici de mâncat nu mai mânca ca înainte, nici de băut nu-i mai ardea. Mai dă-l ciorilor de pământ, i-am spus de mai multe ori, om trăi și fără el! Plecăm și noi la oraș, cum au plecat și alții! Și, totuși, cum a murit? întrebă aproape în același timp economista cea mică de statură și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
arginți în plete, oacheșă, stăpânindu-l numai cu ochii. Oacheșa se repezi înaintea lui, căutându-i sufletul și zbuciumul, și dintr-o dată îi zise... - Hai, frumosule... să-ți gâcesc!.. să-ți zâc de dor, de amar, de.. - Fugi de‟ici cioară! ..o întrerupse, și cu mâna împingând-o la oparte. Dar țiganca nu renunță atât de ușor. - Hai să-ți gâcesc în ghioc, bafta și nărocu‟!.. ochii mari și negri, neobișnuit de mari și negri, umblându-i în cap ca mărgelele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bafta și nărocu‟!.. ochii mari și negri, neobișnuit de mari și negri, umblându-i în cap ca mărgelele. Și, nu se lăsă, băgându-i-se în suflet, rânjindu-i cu toți dinții albi, neobișnuit de albi. - Dă-te în lături, cioară! ..se răsti el din nou. Să-mi gâcești tu, mie!.. da, ci știi tu, ci-i în sufletul meu? Dar, oacheșa aflându-i punctul slab, nu se lăsă. - Știu, flăcăule... știu tăt-tăt! zise ea învăluindu-l cu o privire hipnotică
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-i! ..da‟ vremea ta‟i aproape... tari aproapi!.. Era pentru prima dată, când Lisandru o privi fără să mai râdă batjocoritor. - ...Da, flăcăule, lupu îți curmă viața, flăcăule... Ai să mori în a doua lună de iarnă, flăcăule. - Taci!... Taci, cioară!... Lisandru sări, ca mușcat de șarpe, răcnind de-i sperie pe toț din jur... amintindu-și de vorbele Anucăi... „ai să mori mâncat de lup“. Se cutremură în toată făptura lui uriașă. - ..Ioti, linia vieții se frânje, aici...gata!.. O
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
amice, că pe la această mănăstire a trecut moș Creangă?” “Poate îmi povestești întâmplarea din curtea Goliei, vere?” “Ia ascultă: <... mergând protopopul la biserica Goliei spre a face inspecție,...> l-a găsit <în halat, cu o pușcă în mână, trăgând în ciorile de pe crucea bisericii. Protopopul, uimit de această nelegiuire,... întreabă: Da’ bine, diacone, unde s-o mai văzut față bisericească umblând cu pușca?>” “ Moș Creangă nu era vânător înrăit, ca Sadoveanu sau Topârceanu. El a vrut doar să sperie ciorile, fiindcă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în ciorile de pe crucea bisericii. Protopopul, uimit de această nelegiuire,... întreabă: Da’ bine, diacone, unde s-o mai văzut față bisericească umblând cu pușca?>” “ Moș Creangă nu era vânător înrăit, ca Sadoveanu sau Topârceanu. El a vrut doar să sperie ciorile, fiindcă îi murdăreau turla bisericii” - a precizat gândul de veghe. Cu această întâmplare în minte, am vrut să-mi deretic locul, pentru a mă așeza la treabă. O mulțime de pene, însă, și alte semne arătau că vulpea s-a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Dar ce mai încoace și-ncolo, pur și simplu eu vorbeam vrute și nevrute, iar ea își aprinsese o țigară și mă urmărea pe sub gene cu ochii ei de culoarea ciocolatei jucînd în umbre și ape adînci, cu o căldură ascunsă. Și ciorile și corbii sînt păsări foarte deștepte, pălăvrăgeam eu privind aiurea peste dealurile din depărtare. Am văzut odată la televizor o emisiune în care o cioară a aruncat o nucă în stradă și a așteptat să treacă o mașină să spargă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ei de culoarea ciocolatei jucînd în umbre și ape adînci, cu o căldură ascunsă. Și ciorile și corbii sînt păsări foarte deștepte, pălăvrăgeam eu privind aiurea peste dealurile din depărtare. Am văzut odată la televizor o emisiune în care o cioară a aruncat o nucă în stradă și a așteptat să treacă o mașină să spargă coaja cu roțile, pe urmă a coborît și a cules miezul. Și asta făcea de obicei. Ea tăcea, ascultînd vorbele mele de parcă era chiar ceva
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
al vostru, strigă singurul opozant, cel care mai avea bere în halbă. Lui nu-i dați nimic, strigă majoritatea. Să-i dea dracu' cu tămîie pe la nas. Se rîde copios, dar pîntecosul nu se lasă și strigă: Caa, caa! Huci, cioara dracului! Timpul trece greu și, între timp, alți oameni vin la bodegă. Încă nu...? Nu. Stau ca proștii, rîde pîntecosul. Cînd noaptea se lasă pe deplin, o furgonetă oprește la poarta bodegii. Oamenii dau năvală, înșfacă cîte o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
dumneavoastră, doamnă, de a atinge o formă de „intelectualism pur“ și, nefiind dedat acestui joc rafinat, calc În băltoace stropind cu noroi propria mea decență și aspirația dumneavoastră totodată. Nimeni nu poate fi acuzat Însă că ia o sperietoare de ciori drept arhanghel, atunci cînd vede cu un singur ochi, pentru că și Domnul Dumnezeul nostru trimite năpăstuitului său fiu - omul - pe Belzebut Înveșmîntat În fecioară. Am avut un prieten care spunea că supremul omagiu pe care ți-l poți aduce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai lasă momit hop scoți din manșetă un număr excentric primo di camera un arbust carnivor și bătrînul general Împușcă o mie de vrăbii numai așa vedeți avem și copii dar pe noi paznicul doarme cu intermitențe la culesul porumbului cioara și vulturii apeductele secavor În liniștea epopeii da da pe 150 de metri de hîrtie am făcut valuri atît 150 de valuri pe fața mea și nici un dialog domnule Poldi maculatorule acel caiet de scris temele pe murdar că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
subțire de fum care atenuează mirosul penetrant de putreziciune. Unde pămîntul suge din plin zemurile acelea organice, unde mîlul e lacom și cald și alunecos, apar cîteva flori de nalbă de un roșu sufocat. Spațiul e larg și gol. Nici o cioară, nici un cîine. Doar umbrele lungi ale blocurilor căzute pe pămîntul bătătorit. Un oraș culcat pe solul arid peste care calci indiferent. Și deodată acolo, lîngă gunoaie, un corp care se mișcă, un corp mic de culoarea pămîntului. O vietate speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toată povestea. Ai ceva împotrivă? — Nu, am zis, simțindu-mă încă de parcă m-ar fi înțepat ceva. Nu, n-am nimic împotrivă. Când Scout se întoarse, motanul meu gras și roșcovan o urma țanțoș, așa cum face atunci când mă prinde cu cioara vopsită. În mod normal, și asta am mai spus-o, lui Ian nu-i place de nimeni. Nu l-am văzut niciodată gudurându-se pe lângă cineva, nici măcar pe lângă Tușa Ruth. Urmărindu-le siluetele prinzând substanță pe măsură ce se apropiau de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dulce grai. Tot aștept, te-aștept să vii! Nu-i departe unde sunt, La doi metri sub pământ... Printre cavouri sigilate. Printre sicrie îngropate. Printre cruci ce stau înfipte, La capete de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93419]
-
acum aveau o rînduială de nepătruns. Am căutat movila unde hodinea bunica, o paragină cu cruce vînătă pe care ruginea o tablă. Dar ea n-a putut să-mi spună nici măcar tristețea celor ce s-au dus. În cimitir o cioară cîrîia într-un prun, suspectîndu-mă cu ochi bănuitori. O țarcă se înveselea pe streșina zăplazului. Iarba pălită de brumă avea o coloare mohorîtă; totuși în ea se preumblau buburuze pîntecoase și gîndăcei multicolori. Soarele privea peste păduri, pe deasupra satului, cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
datorită faptului că părinții lor s‑au mutat la oraș. Sunt bucuroși că nu trebuie să trăiască în provincia îngrozitoare și mărginită pe care o cunosc din casa de la țară a bunicii. Orice, numai asta nu. Acolo unde stăncuțe alpine, ciori și alte lighioane se așează țipând pe copacii desfrunziți deja de iarnă. Unde diverși nori trec sfârâind pe cerul tulbure, căprioarele behăie, iar copiii nespălați de la școala generală și copiii debili de la școala complementară se înghesuie în autobuze. Printre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vreme, masa cenușie a fetelor preferă să se îmbrace cu așa ceva, fiindcă materialul e ieftin, producția e mare, iar fusta inspiră voie bună, atunci când e roșie, și dramatism, atunci când e albastră. Să deșurubezi capetele pătrate și tapate (modelul „cuib de cioară“) ale unor fete incredibil de urâte și să le strici coafura, scoțându‑le clamele și acele de păr. Să rumegi puloverele Nicky în dinți, până când nu mai rămâne nici urmă de Nicky în ele, ci doar materialul lăbărțat și anost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multe, alergând către Miazănoapte. Pisici din cele mari alergau cot la cot cu capre și cu mamuți, animale din cele cu gâtul lung fugeau Într-o liniște plutitoare alături de lei cu ochii holbați, vulturi lunecau aproape de pământ, bezmetici, amestecați cu ciori, vrăbii și cuci, ba chiar și șerpi sâsâiau de jur Împrejur, târându-se orbește, lovind cu capetele În culcușurile noastre pentru a se târî degrabă mai departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am ridicat din culcușuri și am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și i-a răspuns diplomatic: „Da-mpărate". Dacă am aflat, cât de bătrân era bătrânul Mircea la un moment dat al carierei sale de domnitor, tot nu am putut adormi, fiindcă îmi rămăsese o problemă nerezolvată și anume, unde mama ciorilor o fi pe hartă localitatea Rovine. Că era o zonă plină de râpi și mlaștini nu mă mir, că România are destule din astea, mai ales după celebra guvernare țărănistă dintre 1996-2000, dar unde sunt plasate râpile și mlaștinile acelea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
rapid falit, adică așa cum spune românul, din gol, cu pielea. La noi, ehei, altă făină se macină, morile noastre mergând chiar mai greu decât morile lui Dumnezeu care sunt renumite că macină foarte încet. Eu deși sunt jurist, ce ceapa ciorii, numai v-am expus, spre omologarea dumneavoastră, un caz curat românesc de justiție. Nu-mi dau nici măcar cu părerea, fiindcă se știe că în prezent cazul este în atenția Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), în urma petiției adresate de către una din
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
pe viață și pe moarte, doar pentru sine. Adică pentru propriile ambiții și interese. Pentru orgoliul personal, pentru vanitatea împinsă până la demență. Speranța românului, s-a transformat ca într-o nepoveste, din zâna zorilor, în muma pădurii. Ori în spaima ciorilor. Românul încă așteaptă....ce mai așteaptă? Nu mai așteaptă nimic, zic unii. Și, când nu mai ai nimic de așteptat, ești sătul de toate. Ți se face lehamite. Hrănit până acum doar cu „gogoși" și cu baloane de săpun, s-
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
este acum cazul să mai redau și alte pasaje din cartea Mein Kampf, pentru că sunt acum sigur, că și dumneavoastră, care sunteți chiar mai inteligenți decât Băsescu, ați prins urgent ideea de coadă, nu-i așa? Păi atunci, de ce mama ciorilor, se mai dă bacalaureatul la anumite științe și nu doar la Sport, iar cei care nu-l iau, să fie înecați la malul apei precum pisoii, fiindcă țara nu are nevoie de ei. Cum ai putea scoate din aceștia, indiferent
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
textul pe dinauntru. Extrasul din jurnalul vechi, inserat în cel mai nou cu vreo patru ani, ridica întrebarea dacă Leo era adevăratul Leo: Luni, 20 august Casa veche cu zidurile zgâriate de iedera uscată, șirul plopilor care ascund aleea și ciorile care plutesc peste casă în stoluri imense mi-au trezit în suflet nostalgia. Bunul meu prieten Ionică Roja îmi răsare înaintea ochilor și inima mi se umple de dor. Pe unde-o mai fi el acum? De felul lui Ionică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu precauție, iar la curbe încetineau din timp. Turmele de căprioare traversau șoseaua în fugă, urmate de mormăitul furios al urșilor. Un ger năprasnic pișca, de acum, degetele pelerinilor. Umblau cu mâinile băgate în buzunare până la cot. Din vârful brazilor ciorile croncăneau jalnic. Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși să-și ridice țârâitul până la urechea lui Leo. Când acesta ridică receptorul, un glas fără rost de vesel îi ceru să-și aleagă un număr de la 1 la 90. 29
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]