2,487 matches
-
este că adevărul fantasmei nu e la Îndemâna tuturor”. Am ridicat din umeri. Lumea În care trăiam eu evolua În cadre normale, fără coincidențe stridente și enigme de familie cu frați regăsiți după patruzeci de ani, așa, ca să moară Dumas de ciudă. Eram un tip mărginit - bun, se poate spune și așa, nu mă deranjează. Recunosc și că sunt stereotip În frecventele uimiri care mă Încearcă atunci când obișnuințele Îmi sunt contrazise. Asta e. Mă Îndoiesc Însă că alții În locul meu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
autorii lui - Don Carlos și Joîo Franco - nu erau iubiți; nu erau, cum se spune, populari. Îndeosebi Don Carlos nu era iubit de portughezi; un rege care nu fusese niciodată aclamat de mulțime, pe care oamenii îl priveau cu indiferență, ciudă sau indignare. Nu le plăcea, în primul rând, înfățișarea lui: prea gras, prea chipeș, cu un zâmbet pe care-l socoteau ironic și disprețuitor. Ducea, apoi, în credința supușilor săi, o viață imorală; vânătoarea și aventurile galante erau singurele lui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să fiu lăsat în pace, nimic mai mult. Mi-am spus că cel mai bine era să nu mă mai duc la adunarea aceea. O absență nu însemna mare lucru și nu aveau cum să hotărască fără mine, măcar din ciudă că nu venisem la ședință. Și am plecat. Credeam că este cel mai normal lucru. M-am suit în primul troleibuz și am coborât la „Favorit“. Abia se deschisese restaurantul și mă gândeam că-i firesc să văd cum este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încrengăturile neamurilor din familia Paleologilor. Lovea cu bățul într-o pată sângerie, furios: „Acolo s-a produs adulteru’, s-a stricat spița și a început prăbușirea casei“. Avea o patimă neobișnuită în felul în care mișca bățul pe perete, o ciudă pe numele ciudate bolborosite, le certa pentru nu știu ce greșeli făcute, pentru lașități neînțelese de mine și, mai ales, îl dojenea pe un oarecare bastard, pocnindu-l cu bățul: „Tu trebuia să rămâi acolo, în legea ta, în nenorocirea ta, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea, că tocmai amestecul acesta de prostie și inteligență îi plăcea la mine. Ne-am sărutat, ne-am mângâiat pătimaș, atunci și mai apoi, dar am înțeles că, oricât de mult m-ar încuraja ea, nu voi putea trece de ciuda aceea că-i prea frumoasă pentru mine. Ester, mai mult decât oricare altă fată, mă făcea să mă simt țăran, neîndemânatic, incomod în el însuși. Am ocolit-o, cu o teamă pe care încercam să mi-o birui prin fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mulți ani. Mulți și fără vreun semn. Știu doar că au trecut. Într-o seară, spre sfârșit de martie, eram la aniversarea unei mătuși. Rămăseseră fără fursecuri și m-au trimis să cumpăr altele de la cofetăria „Scala“. Mi-era ciudă că plecam din toiul petrecerii, dar m-am supus. În troleibuzul care mergea spre centru am dat nas în nas cu Ester. Nu m-am mai întors cu fursecurile. Am mers în aceeași seară la ea. Și am rămas aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie totuși mi-e plăcut“). Și câte altele... Îmi suporta privirea. Îi spuneam, ca în furie ultimă, tot năduful meu. Mi-era ciudă pe ea că se îndoise de mine. Hotărâsem să nu scriu nimic. Mă jucam cu pixul pe bancă, rotindu-l într-un gest mecanic. Sfârâia ușor, agasant. Într-un târziu, a izbucnit în râs: — Nu vrei să lași pixul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dacă să intru sau nu, să mă așez la masa mea, unde cei doi orbi încă își ling urechile. Mă voi așeza sau nu indiferent îmi este acum. Pot sta așa tot restul acestor pagini, acolo, în ușă, buimac de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la ușa garsonierei mele, ci și povestirea prietenului meu. Și o altă povestire a mea, pe care îmi va fi dat să mi-o amintesc întruna, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nouă, dar nu o întrebară nimic, prefăcându-se că nu au remarcat. Ioana simțea că ceva ascundeau vecinele, că nu erau sincere cu ea. Era sigură că ele vedeau rochița ei, dar nu ziceau nimic din părere de rău sau ciudă, cum credea ea. Ioana le zise că se întoarce acasă, că o așteapta maică-sa și se porni. Atunci una din ele o întrebă când își cumpărase rochia. Ea îi răspunse mândră că i-o cususe maică-sa. Cealaltă se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și a mamei, așa cum presimțise. Lacrimile mamei o dureau atât de mult! Plângeau amândouă, ea și maică-sa, fără să zică ceva. Apoi, mama se opri prima din plâns și îi zise: - Lasă, nu mai plânge, Ioanică! Le-au biruit ciuda și invidia. Sunt niște copile. Adă la mama apă și o spălăm imediat, e vară și se va usca repede, apoi o călcăm și va fi ca nouă. Ești și tu vinovată, vezi ce se întâmplă când nu asculți de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că riscam să fiu zgâlțâită de cap de mama, dar ce era aceasta în comparație cu plăcerea de a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
le întâlnesc, cunoscute și necunoscute, să fie foarte atente la tot cuvântul ce le iese din gură, atunci când își ceartă copiii...”. Am ascultat-o fără să zic nimic. Niciodată n-aș fi crezut că cuvintele pe care le spunem la ciudă și la necaz pot avea așa putere și pot atrage după ele consecințe. Ajunsesem, între timp, la Hâncești și trebuia să cobor. Nu știu care au fost ultimele cuvinte pe care i le spusesem acelei doamne. Mă pomenisem jos. Priveam în urma autobuzului
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tremura îngrozitor. Căruntul ridică încet, pe furiș, degetul de pe trăgaci. Ținea capul pe spate. Pânza de pe ochiul rănit devenise opacă. " Probabil n-am fost niciodată atât de aproape de moarte... Șoferul... Un tip curajos, totuși... Păcat!" Nu simțea nici un fel de ciudă, de fapt nu simțea nimic în afară de durere și o oboseală grea, fierbinte care i se scurgea treptat în mădulare." Dacă nu se întorc într-o jumătate de oră am pierdut partida..." Florence Miga fricționa mâinile Melaniei. Bătrâna, mai șubredă ca
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
obrazul proaspăt, cu priviri limpezi. Era ceea ce se numește un bărbat statornic. ― Femeile, în general, apreciază genul. ― Depinde. O existență prea monotonă obosește. N-ai ce să aștepți de la ziua de mâine. Ți-e indiferent că trec săptămânile, privești cu ciudă la anii care vin. Își netezi poalele fustei: Mi-ar fi plăcut să trăiesc mai... făcu un gest cu mâna, mai fantezist! Maiorul o examină amuzat: ― Adică? ― Să fac ceva deosebit, zilele să se individualizeze. De pildă lunea, sau miercurea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a lui, el tot ținea ca la cumnatele lui. Ș-o făcut un bal strașnic și eram și eu acolo... și ei au făcut o ulcicuță de papară și m-o dat pe uș - afară. Da mie mi-o fost ciudă, și m-am dus în grajd și mi-am ales un cal cu șeaua de aur, cu trupu de criță, cu picioarele de ceară, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghină, ș-am pornit p-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dar de Crăciun, când ai spus că vechiul tău prieten e din nou În oraș și ai sugerat să o chem pe Lauren ca să Îi faci cunoștință cu el, țin foarte bine minte că ai spus nu, am remarcat, cu ciudă. Asta se Întâmpla În perioada de apogeu a paranoiei mele legate de Sophia. Mi-am amintit cum mă gândeam că Hunter se Întâlnește cu ea. Era evident că interpretasem complet greșit situația. Iubito, era mult prea târziu. Se cunoscuseră deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
vorbi cu el însuși îl deprinsese însă de când se știa, pentru că, spre marele lui necaz, n-avea frați, cum au alți copii. S-ar fi mulțumit și cu o soră, la o adică. Își scutură zăpada de pe surtuc, privi cu ciudă spre ghețușul pe care alunecase și ajunse, tropăind, lângă ceasul cu dorobanț, plasat peste ușa ziarului L’Indépendance Roumaine. La ora 12 fix, carillonul începea să cânte. Nicu se străduia să prindă întâlnirea cu dorobanțul. Nu era ușor, pentru că se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
simbolic parcă, a murit Baronzi, autorul romanului Misterele Bucureștilor. Lui Procopiu i se părea că visează: păi aici, în fragmentul ăsta se află răspunsul! Sublinie cu creionul roșu: „procurorii dau ordin să se golească casele“. Casele sau cassele? Îi fu ciudă că n-a pus întrebarea la timp, redactorii lui erau foarte neatenți, bine că s-au dus. Nu, nu putea fi vorba decât de cassele de bani, altfel s-ar fi spus „odăile“ sau „palatul metropolitan“. Își chemă soția și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
într-o poză și era nemulțumit până la indignare. Arăta mic și jerpelit, iar frumosul lui chipiu roșu era, în fotografie, cenușiu. Și nu-și amintea să fi fost înspăimântat, cum îl arăta poza. Aproape că i venea să plângă de ciudă, în timp ce nea Cercel era plin de voie bună. Portarul îi luă ziarul din mână să caute rezultatele loteriei, se tot uită cu atenție pe fiecare pagină, ținând cele patru file scrise înghesuit și mărunt, tot mai departe de ochi, în timp ce
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
provoacă plesnirea mugurilor. Misoginii spun că femeia este un medicament, cu foarte multe contraindicații. Căsătoria este un angajament dinaintea punerii sub acuzare. După căsătorie, devii ori fericit, ori filozof. Au rezistat până la nunta de aur. Așa ca să-și facă în ciudă unul altuia. Unei tinere îi trebuie multă îndemânare ca să sărute ca o începătoare. Uitați-vă la telenovele. Și veți înțelege că aveți o căsnicie foarte reușită. Căsnicia este singurul război în care dușmanii dorm împreună. Soțul nu mă mai iubește
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fost chinuit și de asceza medievală, dar și de haremul viciilor actuale. Viața înseamnă și pete de chiot dionisiac. Bărbatul își ceartă nevasta și când nu știe de ce. Fiind convins că știe ea. Femeile își pot înșela bărbații și de ciudă că nu au nici un motiv. În sfârșit, s - a lăsat de băutură, Dumnezeu să - l ierte! Ostentația anulează farmecul eleganței. O femeie inteligentă se culcă devreme. Ca întunericul s - o prindă acasă. Și totuși triunghiul conjugal revigorează. Numai de nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
îl întreba ea, aproape plângând. Toți copiii din clasă, stăteau cu gura căscată și ascultau uimiți. Cărțile care i le dădea învățătorul acasă, îi stârneau fermecate neliniști... unele o tulburau, ca: „Miorița“, ori, dacă nu le înțelegea, devenea palidă de ciudă. Nimeni nu știa ce se petrece cu ea, în acele clipe. Anuca era un copil milos, dar mai ales bună la suflet... nu putea îndura să pricinuiască cuiva vreo mâhnire, și suferea pentru cel mai mic cuvânt de supărare împotriva
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
i-a luat apărarea fetei, n-a pierdut-o din ochi... Auzise el, de la unchiul său, moșierul de Fălciu, fratele mamei, câte ceva despre ea, dar nu credea că-i așa de deosebită. O emoție smintită îl chinui, și-i era ciudă că n-o poate stăpâni. Inima începu a-i bate nebunește... gândurile i se învălmășeau ca apele căzute într-o cascadă, și lumea parcă se învârtea cu el, amețit în mijlocul ei. Totul s-a petrecut într-o clipă. Când și-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fioros nemâncat de multă vreme. În scurt timp, acesta își va scoate colții la iveală și te va sili să i-o dai toată! Cu toate acestea, însă, treptat începea să dospească în mine un amestec de ură și de ciudă indisolubile, care, în agitația nervoasă, în care, în cele din urmă, ajunsesem cufundat, a răbufnit într-un clocot necontrolat de violență, ce m-a împins cu putere să-l lovesc pe nemernic. Pentru o clipă, am încercat să mă înfrânez
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi în bătaia luminii, puteai vedea mai mult decât limpede că deja se formase o dâră foarte tocită pe el! Îl măcina puternic ciuda pe sine însuși că deloc nu vrea să-i înmugurească și lui în minte o soluție inspirată și inteligentă, cu ajutorul căreia toate problemele sale să-și găsească definitiv dezlegarea și s-o poată scoate la capăt, cu bine, odată pentru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]