KorAP: Find »[drukola/base=clipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...131 >

3,254 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

PRIN PLOAIE (Chinuit, încercând să perceapă în sine rostul semnelor.): La ochi? La ochi ai zis? Ia să-ți văd ochiul... Grubi zice că am ochi de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele și acum încearcă să se găsească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se așeză pe o piatră. În sfârșit veni și ziua când aripatele vorbesc, zise. Și clipi din ochii lui rotunzi. Nu-i așa? ─ Ce-i de mirare? i se răspunse. Am citit undeva că omul poate vorbi până și cu umbra lui, dacă știe cum s-o ia. Și-apoi nu e zi, e noapte, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se face și se desface orașul până departe. Dinspre miazănoapte, odată cu trenurile personale de la Simeria și Deva, sosesc mâhniri fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
trebuit să-mi dau seama că am stat cam mult pe afară și că n-o s-o mai găsesc aici când mă voi întoarce. Acum a plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

-i împărtășim supărarea, să considerăm dispariția pipei drept cel mai important eveniment al zilei. Era insuportabil. — La ce bun să fi pus cineva mâna pe pipă? se întreba el. La ce-ar fi folosit? Își închidea și-și deschidea pumnii, clipind des, pufnind, purtându-se ca un consumator de droguri cu un sindrom de izolare, deși pipa lui fusese întotdeauna goală. — Vă rog să-mi spuneți, insistă el, ce interes ar avea cineva să-mi ia pipa? — Habar n-am, George

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
am spus eu. — Știu, a zis Wirtanen. Chiar în momentul acesta în Mexico City te așteaptă un avion. Dacă ar fi să pleci acolo cu avionul n-ai ajunge să petreci la sol mai mult de două minute. Cât ai clipi din ochi ți-ai lua din nou zborul cu destinația Moscova, într-un avion cu reacție ultimul tip, cu toate cheltuielile plătite. — Dr. Jones e și el băgat în treaba asta? m-am interesat eu. — Nu, a spus Wirtanen. Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
ținea în mână dama de pică, „fata bătrână“. Poate că ajuns în acest punct al povestirii aș părea mai uman, adică mai demn de simpatie, dacă ar fi să declar că am început să am mâncărimi pe tot trupul, să clipesc din ochi și aproape să leșin cuprins de-o senzație de ireal. Regret. Nimic de felul ăsta. Recunosc că am un defect înfiorător. Pentru mine tot ce văd, aud, simt, gust sau miros este real. Sunt în asemenea măsură jucăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
o aducă în simțiri pe nevasta lui. Avea vești bune pentru ea - că fusese iertată, că toți înțelegeau situația. Și în tot timpul ăsta bombele tropăiau și iar tropăiau deasupra capetelor noastre și cei trei copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL... Ușa jalnicei mele mansarde cu șobolani fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
bune pentru ea - că fusese iertată, că toți înțelegeau situația. Și în tot timpul ăsta bombele tropăiau și iar tropăiau deasupra capetelor noastre și cei trei copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL... Ușa jalnicei mele mansarde cu șobolani fusese smulsă din balamale, dispăruse cu totul. În locul ei omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
bombele tropăiau și iar tropăiau deasupra capetelor noastre și cei trei copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL... Ușa jalnicei mele mansarde cu șobolani fusese smulsă din balamale, dispăruse cu totul. În locul ei omul de serviciu bătuse în ținte un cort de-al meu pentru două persoane și peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
împins-o la o parte și s-a năpustit afară ca și cum ar fi vrut să mă atace. — Unde crezi că te afli? a zis el. Pleacă dracului de-aci! Când a văzut că nu mă mișcam, nu răspundeam, nici măcar nu clipeam, parcă nici măcar nu respiram, a început să priceapă că de fapt eram o problemă medicală. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! s-a lamentat el. Ca un robot prietenos l-am lăsat să mă ducă înăuntru. M-a dus în bucătăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

treburi, sarcini, n-o să stau doar cu sacii ăștia cu oase. Mai am cinci. Dacă toți o să-mi facă chermezuri de-astea, unde-o să ajung? Nu mă bagă-n balamuc la Wintris, la nervii mei? Ochiul vișiniu de la interfon clipi de câteva ori. Goncea apăsă pe butonaș. Se-auzi, gâjâită, vocea sergentului. - Să trăiți. S-a ’ntors tov. inginer Nisip. - Zi-i să intre. Inginerul intră cu o față obosită, plictisită. Învins. Goncea îi făcu semn să se așeze pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
pe hârtie și Păsculescu urmărea curios cum numele subliniat de degetul aceluia dintr-o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

cu cotețul câinelui aflat aproape de gard, puțin mai la stânga - răzoarele părăsite, iar în partea dreaptă strada. Toate urmau să se limpezească în câteva clipe. Deocamdată curgea o ceață mare și dureroasă, pe care ochi mei se străduiau să o alunge clipind. S-a lămurit întâi casa, cu cotețul ei gol. Undeva, jos, se mișca ceva ca un animal. Mi-am frecat ochii cu pumnii. În sfârșit am văzut clar. Casa galbenă avea ferestrele deschise, trântite în lături cu atâta putere, încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
de un zâmbet. Prin gura întredeschisă se insinuează vârful limbii. Când termină, se întinde cu o evidentă grimasă după un dispozitiv aflat în capătul pupitrului, pe care îl apucă și îl fixează pe căpățâna rasă. Imediat, un beculeț începe să clipească. * Ultima oară văruiseră și acum trebuiau să vopsească. Mobilele fuseseră împinse în mijlocul camerelor și acoperite cu bucăți de hârtie. Încă nu măturaseră fragmentele sfărâmicioase, căzute din tavan odată cu răzuirea, și Margareta, râzând, se străduia să le identifice drept țări, insule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Aceasta era definiția vieții la care ajunsese în urma unor îndelungate meditații. După ochii exploratorului, următoarele descoperiri ale nevestei lui Samuel fură lumina și propriile ei palme. Cum se aflau într-o cameră semisferică albă și lucioasă, tânăra femeie începu să clipească și să se încrunte, acoperindu-și fața cu mâinile. Surpriza luminii violente făcu loc întâlnirii cu palmele: își privea degetele lungi, ținându-le între ochi și sursa de lumină din tavan. Apoi privirile îi alunecară pe antebrațe și trunchi. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
pe jos. Tăcea. Gongku s-a cam tras la față și i-a dat târcoale până când o privire mustrătoare l-a convins să ia loc. Ceilalți se uniseră într-un corp comun care îl închidea pe maestru într-un cerc, clipeau și gâfâiau agitați, uitând cu totul de exercițiile de respirație. În sfârșit, Sui a deschis gura: - Ne bucurăm că te-ai întors cu bine, venerabile Sakha. Spune-ne ce ai învățat la Kuang. - Kuang crește, vorbi maestrul (și, dacă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
m-au privit. Mă lăsasem cărat, eram moale ca o cârpă. Mă uitam la ele și încercam să mă gândesc la ceva, dar gândurile mi se ascunseseră și nu voiau să iasă la iveală. Îmi țineam mâinile în poală și clipeam încet. S-a aprins o lumină, apoi alta, și încăperea s-a umplut de o substanță galbenă și strălucitoare, care decupa fiecare lucru și parcă mi-l prezenta pe îndelete. Televizorul, gresia albastră, biroul, niște postere pe pereți, un acvariu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
altuia. Cu toate acestea, nu privea pe nimeni în ochi, deși avea răspunsuri pentru toți. Doar în ziua în care Erika se aplecă peste catedră prezentându-i o ciornă de proiect, el fu smuls parcă dintr-un somn greu și clipi des. Erika afișa un zâmbet parșiv, care îi însoțea privirile pe jumătate ironice, pe jumătate batjocoritoare. Creionul i se plimba încet peste o schemă complicată, înconjurând unele componente și subliniind câțiva termeni tehnici. Ioana o făcu atentă pe Elena: ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
personificarea fațadei, a mierii în care a fost pusă o bombă de zahăr, e omul care radiază extazul și te copleșește, ca o pătură de lână în toiul verii. Vorbește delicat și atent, nu care cumva să-ți rănească timpanele, clipește încet și cu înțelegere, spune da, niciodată nu, decât atunci când slujește un scop pozitiv - îl întrebi ce zici, rămân pe vară, a, nu, face, cum să rămâi, tu ești deștept, înveți și scapi, sigur nu rămâi. Ăsta nu e om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

vreo replică deșteaptă, Hugo. Matthew, sun-o. Dacă nu dai de ea, sună-l pe impresarul ei. — Cine e Violet Tranter? o întrebai pe Sophie. Îmi sună cunoscut numele. — A, e fata care a jucat-o pe Fuchsia 1. Am clipit, după care am înțeles despre ce vorbea. —Gormenghast 1? L-am văzut la televizor. A trecut ceva timp, nu? În tinerețe mă identificasem cu Fuchsia, eroina adolescentă cea îmbufnată, rebelă și pătimașă, de care fusese îndrăgostit Sting, o poveste pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Janey părea că nici nu observă acest lucru, copleșind-o cu afecțiunea și sprijinul ei. Hai, nu te prosti, ești la fel de subțire ca și ea, zise ea mângâietor. Ești încântătoare - nu-i așa, Sam? Poți avea pe oricine vrei. Am clipit. Absolut, zisei eu. Păi, cred că lui Philip Cantely îi place de mine, zise Helen recăpătându-și entuziasmul. Am trecut pe la teatrul Cross ieri dimineață, am dat peste el și a fost foarte prietenos. De ce te-ai dus la teatru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
lege de perete când nu e folosit. Ce se întâmplă cu coarda ei când ea e jos, pe punte? întrebai eu. Deschide cârligul cu care e prinsă de ham și e trasă în sus, ca să nu se vadă. Cât ai clipi. Mimă trasul înapoi al unei corzi, smucind-o zdravăn cu ambele mâini, șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
prins este fie foarte complex, fie foarte simplu. Nu mă puteam abține să nu mă întreb ce era valabil. — Alo? Alo? (Ce figură fata asta, e în transă). Coboară de pe planeta Sam, pământeanul de mine vrea să-ți vorbească. Am clipit. Hugo se sprijinea de peretele de lângă mine, încercând să-și dea seama la ce mă uitam așa fix. Fascinată de omul negru din mijlocul nostru? Trebuie să recunosc că și eu. Nu pot avea încredere în cineva care nu spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
mod ciudat de a-l găsi! zise Margery. Totuși, e o fată drăguță. Mi-o aduc aminte de la o companie de circ alternativ care a ținut un spectacol aici, acum câțiva ani. Fără animale, bineînțeles. Ea era la trapez. Am clipit, după care mi-am dat seama despre cine vorbea. — Te referi la Marie? — Da, sigur. Margery zâmbi. — Am o memorie a fețelor foarte bună. Am recunoscut-o de prima dată când am văzut-o. — Presupun că n-a dispărut nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]