2,979 matches
-
presupune, dacă ne raportăm la contextul cultural interbelic, implicarea într-o confruntare, deschisă și intensă între vechi și nou, între arta cu tendință și arta autotelică, adică într-o polemică generalizată pe care n-a ocolit-o nici unul din marile condeie. Se știe că intransigența argheziană vădește o imensă responsabilitate față de actul creației, de aceea, atunci când se pronunță asupra problematicii literare, scriitorul emite sentințe definitive. "Dar să știi, dacă începi să scrii și nu te lasă inima să arunci de 999
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
merit, atâta timp cât nu-l înțeleg". 5.2. Poetica violenței. Pentru Marc Angenot, "pamfletul ar fi polemica în mod particular violentă, explozivă"181, ceea ce presupune, din partea autorului, o depășire asumată a cadrului polemic și accederea într-un univers în care agresivitatea condeiului capătă valențe simbolice, devenind, într-o consacrată viziune hermeneutică, un "act ritualic de magie neagră"182. Așa cum am arătat în paginile destinate exegezei pamfletului arghezian, marca estetică a publicisticii sale rezidă în forța de transfigurare a ficțiunii alegorice, căreia însuși
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
redefinirea conceptului de poezie, în gazetărie scriitorul nu s-a mai așezat de-a curmezișul curentului ci, captându-i energiile, și-a deviat propriul curs. Exersată încă de la începuturile presei românești, publicistica satirică și pamfletară va fi definitiv omologată de condeiul lui Caragiale (de la Moftul român și Claponul, mai ales), astfel încât Arghezi se instalează pe un teren care se dovedise deja foarte fertil. Apoi, un context istoric favorabil, cum a fost cel din preajma primei conflagrații mondiale (din cel puțin două puncte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de înțelegerea diferită a funcției actului publicistic etc. De aceea credem că putem adânci perspectiva contiguității discursiv-polemice, situând gazetăria argheziană în proximitatea spirituală și chiar afectivă a celei caragialiene, pentru a releva palierul cel mai spectaculos al întâlnirii celor două condeie: comicul. Asupra acestei problematici, viziunea eminesciană dobândește un sens paradigmatic, de aceea o reamintim: "Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt într-adevăr, nimica toată, și ceea ce reprezintă, demnități înalte ale statului, escitează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adică într-o proiecție intuitivă, sintetică și stilizată a primului. În portretul caricatural, Arghezi exploatează conjugat întreaga dimensiune fiziologică: de la îmbrăcăminte și hrană, până la aspectele cele mai intime ale umanului biologic. Fie că recurge la îngroșarea unei trăsături, "din fuga condeiului", la o imagine caricaturală, concentrată într-un paragraf, sau la un portret de dimensiunile unui text întreg, caricatura argheziană are aspectul unei parade a negativului, care suscită deopotrivă ilaritatea și dezgustul. Prin tehnicile compoziționale (deformarea anatomică, combinații sau accesorii absurde
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
calitatea cât și prin intensitatea dezbaterilor. În această tectonică discursivă, Arghezi și Iorga sunt două structuri aflate la antipod. O observație a lui Alexandru George, pe cât de lapidară ca formulare, pe atât de adevărată în conținut, reconfirmă calibrul celor două condeie în gazetăria interbelică: "Arghezi a ridicat această profesie la culmile poeziei; pe atunci poate numai un N. Iorga putea oferi exemplul unui scriitor care izbutea să confere noblețea artei acestei preocupări"275. Cu toate acestea, Arghezi, autodidact, convins că talentul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să confere noblețea artei acestei preocupări"275. Cu toate acestea, Arghezi, autodidact, convins că talentul și munca asiduă dau măsura valorii unui scriitor, intră în arena publică nu ca poet (fapt, de altfel, deseori semnalat), ci ca polemist-pamfletar cu un condei incisiv, scormonitor, vigilent la fiecare mutare a adversarilor săi. Al doilea, istoric savant, având deci rutina documentului și a studiului riguros, fiind personalitatea dominantă a epocii, încă dinainte de război, deține, așadar un mandat, general recunoscut. Eul său social, plurivalent, echivalează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
îndeosebi demni de ilustrat pilda pilduitorului eșec: Nicolae Iorga, Eugen Ionescu și Ion Barbu. Iorga s-a dovedit cel mai nedrept și mai penibil"280. Opinia e cu atât mai îndreptățită cu cât, în atacul său, Iorga se folosește de condeiul fără talent și rău intenționat al unui oarecare N. Georgescu Cocoș, una din celebrele victime argheziene 281. Astfel, când Arghezi va scoate o nouă serie a Biletelor de papagal, în anul următor (1937), își va transforma publicația "într-un cotidian
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în ora a douăsprezecea, cea din urmă, laolaltă cu ei, lucrul încă nefăcut. În crepusculul rugăciunii și al lepădării de sine, este loc pentru o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și paradigmatic. De aceea, publicistica scriitorilor importanți apare, cel mai adesea, ca un segment obligatoriu de recuperat, fiind validată, întotdeauna, de postumitate. Pe de altă parte, gazetăria agresivă, practicată, cu predilecție, de nume interbelice sonore (dacă ne gândim doar la condeiul lui Pamfil Șeicaru sau Ion Vinea, alături de cel al lui Arghezi), a fost cu mare interes urmărită de categoria cultă a populației, ca modalitate delectantă de a intra în contact cu suprafața realității (mistificată sau nu) din viața politică și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întemeiată a Dorinei Grăsoiu, cum că "prestigiul său scriitoricesc și marea sa popularitate s-au întemeiat la început, în exclusivitate, pe zgomotoasele-i polemici, campanii întreținute cu o uluitoare vervă"318, ne reconfirmă ideea că publicul cititor era sedus de condeiul virulent al pamfletarului. Suntem înclinați să credem că interesul cu care a fost urmărit, în epocă, Arghezi-gazetarul nu se sprijină numai pe argumente de natură stilistico-textuală (combinarea stilului plebeu cu cel cult, a agresiunii directe cu cea camuflată, inventivitatea lexicală
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Altfel spus, numele poetului a funcționat ca un garant al publicației, iar aceasta, la rândul ei, a devenit celebră, în epocă, atât printre literați cât și printre cititorii obișnuiți, încântați de formatul inedit, de literatura bună, și, mai ales, de condeiul incisiv al coordonatorului lor. Apariția Icoanelor de lemn (1929) și, apoi, a Porții negre (1930) va determina critica momentului să se exprime mult mai aplicat și mai nuanțat asupra producției pamfletare argheziene. Un nou val de dispute nu face altceva
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Tudor Arghezi, Autoportret prin corespondență, op. cit., p. 138. 114 Ibid., p. 185. 115 Precizăm că, vorbind de publicistica polemică, perioada postbelică nu intră în calculul nostru, deoarece polemica moare când ideologiile renasc; însă, invocând începuturile unui destin de războinic al condeiului, nu putem să nu ne gândim la crepusculul acestuia. Într-un text cu titlu extrem de sugestiv (Răscrucea), care a trecut de plasa cenzurii de două ori (și în 1947, când a fost publicat în Adevărul, dar mai ales în 1974
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și saturat "de dezgustul de a scrie în zadar, pentru a fi tradus numai anapoda și de-a-ndărătelea". "Stilul indirect", de data asta din rațiuni ideologice, a luat locul agresivității slobode, pentru că atunci "când pute subiectul îl pulverizezi cu parfum și condeiul poate să dea atâta parfum, transparență opacității." ("Stilul indirect", în Ars poetica, p. 258). E semnificativ acest episod al capitulării voluntare într-o epocă în care "se preferă în scris fermoarul, care închide și deschide dintr-odată", pentru că ironia argheziană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fir, ajunge la apogeu cu fotografia de presă (Paris-Soir, 1931) și moare cu transmisia prin satelit. La ce bun Lucrurile văzute ca la Hugo, când oricine le poate vedea de acasă, întorcând butonul? Televiziunea istoriei a modificat tele-scriitura ei, deplasând condeiele de la povestirea la cald sau de la mărirea de la distanță spre analiza a posteriori. Tehnologia electromagnetică a făcut scrierea rece și, mai ales, a împins în declin două genuri literare capitale: ekphrasis, sau descrierea operelor de artă de către un temperament (Stendhal
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a înlocuit luarea de poziție cu adoptarea unei poze la locurile de reportaj. Reflexe de adaptare care țin mai mult de ecologie decât de morală. Televiziunea (și în al doilea rând radioul) fixează scara prestigiilor și retribuțiilor, unde omul de condei este de acum pus pe aceeași treaptă cu politicianul sau actorul. Ești vizibil sau mori. Privirea publică valorizează, iar prețul pe care o vedetă în mediul intelectual, politic sau jurnalistic îl poate cere pentru o conferință este exact proporțional cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în conflict cu Scriptura. Iar asta însemna, bineînțeles, că Aristotel trebuia să dispară. Maimonide a afirmat că actul creației a luat naștere din nimic. Fusese creatio ex nihilo, în ciuda condamnării aristotelice a termenului de neant. Cu o singură mișcare de condei, neantul a fost mutat din sfera sacrilegiului în cea a sacrului. Pentru evrei, epoca de după moartea lui Maimonide a devenit cea a nimicului. În secolul al XIII-lea, s-a răspândit o nouă doctrină: cabala, sau misticismul evreiesc. Una dintre
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
le considerau utile, ocârmuirile locale le urau. În anul 1299, în Florența, ele au fost proscrise. Motivul pretins a fost că numerele puteau fi ușor modificate și falsificate. (Un 0 putea fi transformat în 6 printr-o simplă mișcare de condei, de exemplu.) Dar avantajele lui zero și ale celorlalte cifre arabe nu erau atât de ușor de trecut cu vederea; negustorii italieni au continuat să le utilizeze, folosindu-le chiar și pentru a trimite mesaje codate - așa a ajuns cuvântul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
latina necoruptă, veche sau bătrână (lingua prisca), care este totuna cu limba pelasgă sau barbară, pe care o vorbeau toate populațiile ce nu făceau parte din lumea greacă. Dacă istoria latinei culte s-a putut face dintr-o trăsătură de condei, istoria limbii pelasge-latine-barbare i-a dat multă bătaie de cap lui Densusianu, aceasta cu atât mai mult cu cât el a simțit nevoia să-și sprijine clasificările și evoluțiile cu elemente de limbă sau de altă natură. Ar fi de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ștefan Octavian Iosif ilustrează acest aspect: În casa lui, pe pereți, pe mesele golite de cărți, pe podele, vedeai fâșii enorme de hârtie de desen, pe care se răsfăța tot spectrul solar. Litere mari de-o șchioapă, frumos aduse din condei, înveseleau casa, vopsite în diverse culori, ce-ți luau ochii, ca un stol de păsări din Paradis... Ziua întreagă, cercetând lacom și neîndurat, chestiona pe docilul său pacient, care se complăcea acum în acest joc bizar pe care poate îl
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
revelatoriul studiu Melancolia descendenței prin această departajare : "Memoria antecesorilor este privilegiul oferit cu perfidie temerarilor care se înfățișează la porțile literaturii. Unora, ofranda le este fatală. [...] Alții însă adevărații creatori își duc povara cu trufașă resemnare. Ea le veghează elanul condeiului, le decantează fervorile, depunând în ele zațul nobil al melancoliei"47. În cazul acestora din urmă, se disting mai multe situații: cei care abordează cu predilecție comicul și sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum este cazul lui Tudor Mușatescu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pastișarea Psalmilor arghezieni, de pildă, implică și surăsul condescendent al criticului în măsură să reproducă tocmai acele dislocări și amputări sintactice, acele subite redistribuiri de valori gramaticale ale cuvintelor, prin care Arghezi forța limbajul să se împrospăteze, dar care, prin condeiul parodistului dobândesc efecte comice nebănuite: Ajuns acum la pragul tău, mă iată. Cremene dură, mă putui în pisc Să mă găsesc prin stânci și să mă isc Din pulbere, cu glezna-nsângerată.95 Pe de altă parte, Caragiale a devenit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în drama Năpasta. Considerăm că raportarea la estetica absurdului se dovedește fructuoasă în analiza acestei piese care a stârnit nedumerire și a dat cele mai multe prilejuri de reproșuri critice, nu doar din partea detractorilor operei caragialiene, ci și din partea celor mai obiective condeie exegetice. Paul Zarifopol, de exemplu, descalifică Năpasta pe temeiul convenționalismului, a inautenticității timbrului artistic și, mai cu seamă, a comportamentului absurd al personajului-marionetă Ion: "Monoloagele și aparte-le din Năpasta sunt printre cele mai nenorocite efecte ale teatrului tradițional. Cred
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dobândește semnificația unei călătorii spre cetatea sfântă, inevitabil și implacabil marcată de suferințe, probe, dificultăți, piedici. Accesul spre lăcașul spiritual de la marginea Bucureștiului presupune traversarea unui veritabil "infern de praf și de mirosuri"107, a cărui descriere este demnă de condeiul dantesc: Mai întâi de la barieră dai de o murdărie vrednică de cei mai originali africani; colea niște băieți la o cârciumă toacă fel de fel de cărnuri pentru cârnați, un vârtej de muște roiește împrejur; dincoace niște hârdaie cu struguri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se va redeschide niciodată Se trage cortina în teatrul acesta, Actorii bocesc, neștiuți, obosiți, Trimiși în culise și nedumeriți, Se trage cortina în teatrul acesta. Un tragic concert, scârțâitul funebru Rănește urechi, maculează idei, Vin patimi diverse din vârf de condei, Un tragic concert, scârțâitul funebru. Să știi că salvarea nu cade din cer, De-acolo sosesc informații urgente Și niște comete, zburând insistente, Să știi că salvarea nu vine din cer. Mi-e milă, iubito, de-ntregul mileniu, Crezusem în
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]